În ultimii 40 de ani (nu-mi permit să spun mai mult pentru că nu cunosc din experienţă personală perioada anterioară şi nu am acces la statistici) evanghelicii au folosit cu prioritate traducerea cunoscută după traducătorul său – Dumitru Cornilescu. Înainte de 1989 au existat, puţine e adevărat, şi încercări de a introduce alte versiuni pe piaţă. Îmi aduc aminte de Noul Testament pe înţelesul tuturor şi Biblia cu triunghi. După cunoştinţa mea ele au rămas doar nişte fenomene izolate pe care oamenii mai deschişi pentru nou le-au folosit. Unii au avut curajul să le folosească chiar şi în adunări publice, deşi erau materiale de contrabandă şi puteau fi uşor identificate ca atare de informatorii din adunări. Cel puţin o parte din succesul de care a avut parte Biblia Cornilescu se datorează şi faptului că multiplicarea şi distribuirea ei era foarte greu de controlat.
După 1989, eliberaţi de regimul opresiv şi cenzură, au apărut o mulţime de iniţiative de tipărire a Bibliei în diverse formate şi chiar de traducere a Bibliei. S-au promovat în limba română versiuni străine (vezi versiunea Trinitarian Bible Society, versiunea World Bible Translation Centre şi, mai recent, o versiune după King James Bible, vezi aici) sau s-a încercat chiar traducerea după originalul ebraic şi grecesc (Noua Traducere Românească). Cu toate acestea diferenţa dintre baptişti şi penticostali (culte majoritare în Alianţa Evanghelică) nu se face după ce versiune folosesc, pentru că ambele folosesc Cornilescu, ci după ce ediţie a acestei versiuni este promovată.
Astfel, baptiştii se afişează cu Biblia cu explicaţii (format mare) şi cu Ediţia Thompson a Universităţii Emanuel. De observat, că această din urmă ediţie face public cu multă transparenţă echipa editorială care a contribuit la pregătirea ei, un lucru mai rar întâlnit în tradiţia editării textului cornilescian. Totuşi, modalitatea aleasă de revelare a echipei editoriale îmi aduce aminte mai degrabă de versiunile ortodoxe ale Bibliei, în care patriarhul îşi dă girul pentru autenticitatea documentului. Cu siguranţă se putea găsi o altă formulă. Am îndoieli serioase cu privire la contribuţia reală a acestor editori. Din moment ce modificările sunt de natură literară, câţi dintre editori sunt specialişti în litere? Dacă nu a fost una de natură literară, atunci care a fost contribuţia reală a celorlalţi membri din colectiv? Să înţelegem că versiunea Cornilescu este plină de greşeli teologice care necesită ajustări şi îndreptări? Un avantaj real tot există şi acela este unul personal, anume că editorii au citit Biblia de la un capăt la altul cel puţin o dată. Cel puţin aceasta ar fi aşteptarea mea.
De cealaltă parte, penticostalii au opţiunea Bibliei pentru o viaţă deplină în care textul cornilescian este completat de materiale de studiu, studiul doctrinei despre Duhul Sfânt având un loc de cinste. La aceasta se adaugă ediţia cu litere roşii a cuvintelor Mântuitorului, promovată de Societatea Biblică din România. Un studiu al vânzărilor acestor ediţii ar putea demonstra că evanghelicii români caută funcţionalitatea şi utilitatea, din moment ce se constată că au trecere ediţiile legate şi de format variat (de la cel de buzunar la cel uriaş, de amvon).
Este posibil ca istoria post-decembristă a mişcării evanghelice să fie diferită de cea din perioada comunistă în ce priveşte folosirea monolitică a unei singure versiuni? De la început doresc să subliniez că singurul contracandidat real al versiunii Cornilescu este NTR, despre care cred că este mai bună din multiple puncte de vedere pe care le-am precizat cu altă ocazie (vezi aici). Este posibil să o vedem cândva preluând rolul de versiune majoritară în contextul evanghelic? Nu ştiu dacă este neapărat necesar lucrul acesta. Cred că mai important ar fi ca evanghelicii români să arate deschidere pentru orice versiune a Bibliei atâta vreme cât ea nu promovează erezii sau a fost generată de un colectiv de eretici. De aceea nu cred că vom auzi vreodată în adunările noastre citindu-se din versiunea Traducerea Lumii Noi, promovată de Martorii lui Iehova şi Turnul de Veghere.
În fond şi la urma-urmei, evanghelicii nu s-au pronunţat după ştiinţa mea în privinţa folosirii vreunei versiuni a Bibliei şi bine au făcut că au lăsat uşile deschise. Iată ce hotărau fraţii noştri mai mari într-ale teologiei încă din 1978:
„Noi afirmăm că inspiraţia, strict vorbind, se aplică doar textului autografic al Scripturii care, prin providenţa lui Dumnezeu, poate fi confirmat prin manuscrisele disponibile cu mare precizie. De asemenea, afirmăm că traducerilor şi copiile Scripturilor reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu în măsura în care acestea reprezintă cu fidelitate originalul. Negăm, astfel, că lipsa textelor autografice afectează vreun element esenţial al credinţei creştine. Negăm, de asemenea, că această absenţă determină ca afirmarea ineranţei Bibliei să fie invalidă şi irelevantă.” (sublinierea îmi aparţine; Declaraţia de la Chicago privind ineranţa Bibliei, 1978; citat preluat din cartea O singură credinţă, de J.I. Packer şi Thomas C. Oden, publicată la Oradea de Editura Casa Cărţii în 2008, p. 45)
Prin urmare, valoarea unei traduceri este dată de măsura în care se apropie de original, pentru că inspiraţia şi ineranţa în sens strict se referă la autografe (adică manuscrisele originale ieşite de sub peniţa primilor autori). Sunt convins că o traducere realizată acum 80 de ani cu puţinele cunoştinţe disponibile la acea dată într-o Românie lipsită de centre de cercetare biblică şi la nivelul cunoştinţelor disponibile la nivel mondial la acea dată, nu are cum să fie mai aproape de original decât cele care se realizează astăzi cu mult mai multe resurse la îndemână. Nu spun că o astfel de versiune ar fi perfectă, ci doar mai aproape de original decât celelalte.
Până la urmă, după o prea lungă introducere, ce ne împiedică să folosim o nouă versiune a Bibliei în limba română? Obstacolul real care ne împiedică să folosim o nouă traducere este tradiţia. Sunt puţini oameni care au pregătirea necesară şi apoi şi timpul să facă un studiu serios prin care să indice care versiune este mai apropiată de original. Eu însumi am scris câteva articole în această direcţie (vezi categoria Biblia românească). Colegul meu de la ITP, Emanuel Conţac a scris articole pe NT (vezi aici). Poate vor mai fi fost şi alţii. Deocamdată, fiecare este ghidat de preferinţe personale, de criterii funcţionale, de gusturi şi de vocea majorităţii în privinţa alegerii unei Biblii. Este normal ca cei care răscitit versiunea Cornilescu să continue a o folosi, pentru că „le place muzicalitatea ei” (mai ales pentru cei cu ureche muzicală), „ştiu unde se găseşte un text pe pagină” (mai ales pentru cei cu memorie vizuală), sau „au memorat mult din ea” (mai ales pentru cei cu memorie auditivă).
Dincolo de aceste consideraţii estetice şi practice, există o presiune mare din partea majorităţii care aşa ştie că trebuie făcut, că nicio altă versiune nu este credibilă, că trebuie să rămânem cu versiunea cu care am crescut, că toată lumea o citeşte, etc. Deşi în adunarea noastră din Oradea (cu aprox. 260 de membri) s-au distribuit până acum peste 100 de exemplare, conservatorii refuză cu încăpăţânare lectura publică din NTR. De pe pagina colegului Conţac aflu că tot baptiştii au fost care au refuzat versiunea Cornilescu la începuturile istoriei sale (vezi aici; cf. celelalte articole din categoria Din istoria traducerii Bibliei a fr. Conţac). Acum tot baptiştii se simt ofensaţi de lectura altei versiuni. Se pare că ne identificăm cu contrarea a tot ce este nou. Această practică miroase a tradiţionalism de la o poştă. Cum tradiţiile religioase sunt cele mai periculoase dintre tradiţii îmi permit să spun că această tradiţie trebuie reformată.
Biblia însăşi nu face precizări faţă de subiectul versiunilor, pentru că evreii VT nu au avut această problemă. În exil fiind, au deschis calea pentru traducerile aramaice pentru uz popular şi au existat în paralel o versiune în zona Babilonului şi o alta în zona Ierusalimului. Câtă vreme Cuvântul Domnului era conservat, nu conta opţiunea cuvintelor în frază. În vremea NT, creştinii foloseau Septuaginta (versiunea grecească a VT) şi cu numeroasele ei variante. Nu ştim, însă, cum se manifesta această toleranţă în practică. Autorii NT dau dovadă de multă laxitate când vine vorba de citarea unor pasaje din VT în NT. De aici şi apariţia unui domeniu de cercetare în studiile biblice: Relaţia dintre VT şi NT. De aici şi dificultatea cerinţei de a potrivi citatele din VT în cărţile NT cu care se confruntă traducătorii NT. Îndrăznesc să spun că atunci când vom înceta să punem preţ pe tradiţii şi vom fi mai puţin încruntaţi cu privire la promovarea noului, NTR va ajunge ca opţiune şi în bisericile noastre. Deocamdată lideri înguşti care habar nu au despre ce vorbesc proclamă cu fermitate: „în bisericile noastre nu ar trebui să se citească dintr-o altă versiune decât Cornilescu”.
Promovarea unei noi versiuni a Bibliei are şi un aspect economic. Pe mine nu mă interesează acesta pentru că nu fac lobby contra cost vreunei intreprinderi private. Pot constata, însă, că cine a promovat versiunea Cornilescu după 1989, deşi textul este în domeniul public, dar i-a făcut câteva modificări şi i-a pus câteva hărţi, tabele şi concordanţe, a făcut ceva bani speculând interesul religios al românilor pentru Biblie. Nu zic că munca nu trebuie remunerată în mod onest, dar dintr-o dată am făcut din tipărirea Bibliei o bună afacere. Cred că este prea mult. Versiunea NTR se vinde la preţuri mult sub costurile de producţie. Ce carte aţi cumpărat recent cu peste 1600 de pagini, cu hârtie de cea mai bună calitate, cu copertă cartonată, la preţul de 20 RON sau mai puţin?
Singura armă împotriva tradiţiei este educaţia. Ca regulă generală când vom începe să înţelegem mai bine valorile autentice nu vom mai fi induşi în eroare de kitschuri. Bunăoară cea mai elevată satisfacţie a studentului Bibliei este să o citească în original. Când guşti din această satisfacţie devii mai puţin învârtoşat cu privire la traduceri şi versiuni. Dacă poporul ar ajunge să înţeleagă cum a apărut Biblia şi ce presupune munca de traducere sunt convins că nu se va grăbi să promoveze cu atâta gratuitate o versiune, oricare ar fi ea, în defavoarea alteia. Ca unul care am avut har de la Dumnezeu în această privinţă, sunt responsabil, şi împreună cu mine şi ceilalţi care au avut un har similar, să ofer generaţiei mele o versiune adecvată, credibilă şi într-o limbă actuală. Din cauza aceasta am lucrat în colectivul NTR şi cât timp voi mai avea suflare voi mai lucra în orice colectiv de traducere a Bibliei din original.
Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus 