Cartea care contează – Cartea lui Eli

Albert şi Allen Hughes (regizori) oferă în acest film o povestire surprinzătoare cu privire la presupusa perioadă post-apocalipsă. Apocalipsa a fost adusă de soare, care a ars pământul după ce gaura din stratul de ozon a ajuns la o dimensiune dăunătoare. Situaţia a ajuns cunoscută printre supravieţuitori ca „flash”. Lumea s-a transformat în pustietate, oamenii fiind rarefiaţi, la fel ca toate vieţuitoarele, iar resursele de apă – puţine şi ascunse. Pelicula sugerează dezolarea lumii prin sărăcia culorilor şi tiparul apropiat de un film alb-negru.  Comunităţile înfiripate, indiferent cât de decadente sunt ele, au menirea de a supravieţui pe spesele indivizilor care au ales să se descurce pe cont propriu. O usturătoare ironie la adresa individualismului contemporan! Într-un asemenea context, cultura este cu totul superfulă şi nerentabilă. Oamenii născuţi după Flash sunt analfabeţi şi au puţine pretenţii culturale sau deloc. Valorile estetice sunt cu totul redundante. Obiectele de îmbrăcăminte sunt monedă de schimb pentru apă sau alte bunuri vitale. Singurii oamenii care mai au cunoştinţe şi pretenţii privitoare la ceea ce a fost cândva cultura umană sunt supravieţuitorii.

Eroul filmului este Eli, un supravieţuitor de culoare întrupat de Denzel Washington, care primeşte misiunea (printr-o voce interioară!) de a preda manuscrisul cărţii aflate în posesia sa unei comunităţi umane mai pretenţioase de pe coasta de vest a Americii, cunoscută pentru intenţia de a recupera valorile umanităţii şi de a porni o lume nouă. Înarmat cu o voinţă de fier, cu cunoştinţe de supravieţuire în medii ostile, cu un iPod, o sabie artizanală şi cu abilitatea şi dorinţa de a o folosi, Eli străbate continentul american pentru a ajunge în fosta Californie, acolo unde auzise că se afla această comunitate umană care îşi merita numele. Deşi nu ne este dezvăluită identitatea cărţii se dau nişte indicii chiar de la început, când Eli este înfăţişat citind cartea cu reverenţă şi în mod meditativ. Din interacţiunea cu mişelul filmului, Carnegie jucat de Gary Oldman, se dezvăluie faptul că această carte ar avea semnul crucii pe copertă şi puterea de a controla mulţimile. Pentru Eli ea este cartea care putea aduce salvare.

Carnegie este tipul oportunistului. Supravieţuitor al Flash-ului şi el, creează o comunitate umană ca bază pentru dorinţa lui megalomanică de a stăpâni lumea. Accesul la idealul acesta este mediat de cunoaştere, dar o cunoaştere egoistă. El este în căutarea unei cărţi care îi poate permite realizarea acestui vis pentru puterea pe care considera că o are de a controla masele: Biblia. Trupele sale de hăitaşi pe motociclete abuzează de orice călător întâlnit pentru a-l deposeda de eventualele cărţi, doar-doar va identifica şi o Biblie printre bagajele lor. Orice călător sau trecător prin localitatea lor este verificat în privinţa literaturii pe care o deţine. Aşa se întâmplă şi cu Eli care este găzduit forţat timp de o noapte în hotelul improvizat al lui Carnegie cu scopul de a se afla dacă este purtătorul vreunei cărţi. Mijlocul folosit pentru a descoperi adevărul este o tânără pe nume Solara, născută după Flash, aflată în serviciul lui Carnegie, fiica unei femei oarbe care locuia împreună cu acesta. Fără să reuşească să obţină satisfacţii la avansurile făcute lui Eli, Solara află că musafirul lor citeşte dintr-o carte care avea o cruce pe copertă, că citează din ea şi are ciudatul obicei de a se ruga înainte de a mânca.

În zorii zilei următoare Carnegie smulge aceste informaţii de la Solara şi se grăbeşte să-l surprindă pe musafirul lui, dar acesta îşi făcuse drum afară din hotel pe geam. Conflictul din stradă care a urmat aduce a western. Eli refuză să renunţe la cartea sa şi pleacă indiferent mai departe sub ploaia de gloanţe a amatorilor care nici nu-l atingeau. Constatând că nu e de glumă, Eli ripostează ca un SEAL şi îşi elimină opozanţii, reuşind chiar să-l rănească pe Carnegie, fapt ce îi asigură acalmia încetării focului şi a retragerii sale. Eli se pomeneşte cu Solara, dornică să-l părăsească pe Carnegie şi să-l urmeze în aventura sa pe Eli. Solara încearcă să „cumpere” bunăvoinţa lui Eli deconspirându-i izvorul controlat de Carnegie, Eli intenţionează să călătorească singur mai departe şi o închide acolo. Mai târziu îi va veni în ajutor, într-un mod neînţeles, când Solara va cădea în cursa unor lotri şi este aproape să-şi piardă onoarea şi, poate chiar şi, viaţa.

Îşi vor continua călătoria împreună şi vor da peste o familie de vârstnici. Aceştia încă mai aveau cunoştinţă de regulile bunului simţ şi de artă, dar le foloseau în scopul supravieţuirii lor prin canibalism. Acolo îi vor surprinde următorii conduşi de Carnegie şi Redridge, un mercenar aflat în slujba lui Carnegie şi dornic să pună mâna pe Solaris pentru sine. Lupta cu arme uşoare este încheiată când Carnegie scoate mitraliera de companie şi pur şi simplu taie casa în două. Intuind deznodământul, Eli ascunde Biblia în spatele televizorului, dar şantajat cu executarea lui Solaris, deconspiră ascunzătoare, astfel încât Carnegie intră în posesia comorii mult râvnite. Solara este dată pe mâna lui Redridge, după cum fusese înţelegerea, iar Eli primeşte un glonţ în abdomen şi este lăsat să moară la locul conflictului.

La întoarcerea spre casă, Solara opreşte convoiul celor trei automobile, asasinând pe şoferul maşinii unde se afla ea. Se produce astfel un accident în cursul căruia moare şi Redridge străpuns accidental de sabia lui Eli luată ca trofeu. Tânăra scapă cu viaţă şi reuşeşte să mai scape şi de o altă maşină de urmăritori folosind o grenadă de mână bine plasată. Carnegie renunţă şi se întoarce acasă cu prada sa. Problema care îi mai rămâne acum este deschiderea Bibliei, deoarece aceasta era dotată cu o veritabilă încuietoare. În acest răstimp Solara recuperează maşina avariată în accident, îl caută pe Eli, doar pentru a-l afla pe drumul spre apus. Într-un mod surprinzător, Eli supravieţuieşte mai multe zile ranei împuşcate primite cu această ocazie, timp suficient pentru a călători mai departe spre destinaţia finală.

În cele din urmă, Eli şi Solara ajung pe insula care găzduia comunitatea umană căutată, care reuşise să identifice şi să conserve o mulţime de artefacte cu valoare culturală din lumea veche. Cuvântul care le-a deschis uşa a fost anunţul că se află în posesia unei cărţi valoroase. La insistenţele arhivarului, Eli destăinuie identitatea cărţii aflate în posesia sa: Biblia în versiunea King James. La fel de grăbit să o vadă sunt şi spectatorii care ştiau că Biblia lui Eli fusese luată de Carnegie. Acesta este momentul culminant al cărţii, când eroul nostru face actul de dare-primire a Bibliei din posesia sa către Lombardi, arhivarul coloniei de la Alcatraz. Procesul presupune literalmente dictarea Bibliei verset cu verset, inclusiv cu număr de capitol şi verset. La finalul procesului de dictare, Eli îşi încheie viaţa cu rugăciune de mulţumire pentru săvârşirea lucrării încredinţate, iar Solara se întoarce în lumea ei pentru a rezolva lucrurile rămase nerezolvate şi, probabil, a-şi recupera mama.

De cealaltă parte a lumii, Carnegie deschide încuietoarea Bibliei, doar pentru a afla că are în faţă un document Braille, cu scriere pentru nevăzători. Mai mult, Claudia, femeia nevăzătoare care îl slujea, mama lui Solara, nu este dispusă să-i facă hatârul de a-i citi din ea, ca răzbunare pentru anii de suferinţe îndurate din partea lui. Moartea lui Eli este răzbunată atât prin tipărirea Bibliei şi adăugarea ei la patrimoniul de valori ale lumii, cât şi prin refuzarea accesului la informaţie pentru Carnegie.

Deşi numeroase chestiuni de detaliu cu privire la lumea post-apocaliptică amintesc de recentul film The Road (2009, cu Vigo Mortensen în rol principal), noutatea constă în elementul care stârneşte intriga, anume Biblia. Lupta pentru Biblie, deşi versiunea aleasă cred că este o chestiune conjuncturală, primeşte o nouă dimensiune în această lume nouă. Preţuită pentru învăţătura ei eliberatoare, Biblia este manualul organizării societăţii umane. Accesul la informaţia conţinută în Biblie s-a dovedit, cel puţin în istoria Europei, cheia progresului în societatea umană.

Raportul dintre implicarea şi/sau neimplicarea lui Eli în conflictele care interferau cu vocaţia sa ar putea să ne ofere suplimentar de gândit. Convingerea lui era să evite orice conflict (pentru că acesta, inevitabil, presupunea vărsare de sânge) care nu îl împiedica în atingerea ţelului său. Deşi discutabilă, focalizarea sa pe scop poate să ne inspire, mai ales dacă suntem dintre aceia uşor de deturnat. În ultimă instanţă, filmul fraţilor Hughes speculează pe marginea posibilităţii ca impactul Bibliei să se extindă chiar şi dincolo de limitele imaginabilului. Deocamdată ne putem dori măcar ca fiecare creştin, într-o măsură cât de mică, să fie o Biblia ambulantă la fel ca Eli.

A! Să nu uităm, energia lui Eli provine din credinţa sa. Eli ne spune că „Credinţa înseamnă că ştii ceva chiar dacă nu ştii nimic. Nu trebuie să aibă sens! Doar este credinţă. Este floarea luminii într-un câmp de întuneric.” „Asta e din cartea ta?” întreabă Solara. Eli răspunde sarcastic: „Nu. Este din Johnny Cash. Live in Folsom Prison.” Credinţa este, într-adevăr, convingerea care nu se bazează pe evidenţe, dar este suficientă pentru a întreţine o misiune sacrificială precum cea a lui Eli.