Credinţa caută argumente, nu le ignoră

În ultimul număr al revistei de popularizare a ştiinţei Biblical Archaeological Review (BAR), profesorul Ronald S. Hendel, evreu de origine, îşi anunţa retragerea din organizaţia americană de studii biblice, Society of Biblical Literature (vezi aici). Motivul invocat era că organizaţia şi-a schimbat în ultimul timp orientarea dintr-una care încurajează gândirea critică şi vrednică a rămâne între umanioare, într-una care cultivă fundamentalismul reprezentat în opinia dânsului de prezenţa tot mai vizibilă a adventiştilor şi penticostalilor la întrunirile anuale ale societăţii.

Jena pe care o simte Prof. Hendel provine din faptul, declarat dealtfel, că de la Pascal şi Spinoza încoace discursul teologic nu îşi are locul printre savanţi, iar teologia nu are ce căuta printre ştiinţe. Această schimbare de macaz a avut într-adevăr loc în perioada sec. XVIII-XX, dar în ultimii ani postmodernismul a redeschis dialogul dintre teologie şi ştiinţă (oricât de incredibil ar părea) prin faptul că, cred eu, a spart tiparele dogmatice ale ştiinţei. Dogmatismul, de orice origine ar fi el, este exclus în societatea umanistă în care trăim, iar Hendel nu a reuşit să arate prin gestul său altceva decât urâciunea dogmatismului umanist. Faptul acesta este evidenţiat şi de opiniile savanţilor care s-au grăbit să dea replică pe pagina mai sus citată.

Dacă este corect ceea ce sesizează Prof. Hendel, cum că SBL a organizat grupuri de discuţii de orientare confesională, lăsând în administrarea Societăţii de studii penticostale şi a Societăţii adventiste pentru studii religioase două asemenea grupuri, consider că SBL a greşit. Există obiceiul la mai toate societăţile contemporane de studii să se organizeze şi pe laboratoare, dar acestea trebuie să fie pe teme / subiecte şi nu pe originea comună a prezentatorilor. Indiferent de provenienţa şi moştenirea teologică (în cazul nostru) a prezentatorilor, aceştia trebuie să fie validaţi sau invalidaţi în funcţie de argumentele pe care le aduc.

În România, la capătul opus al lumii şi civilizaţiei, constat că suferim de alte metehne. Renumele unui autor este mai important decât argumentele pe care le aduce. De aceea în lucrările de teologie, autorii se semnează cu gradul şi nu cu numele, cum ar sta bine unui umil slujitor al Domnului. Mă izbesc mereu de obiceiul colegilor mei şi al studenţilor de a cita o autoritate cu toate titlurile onorifice, ecleziale şi academice ale acesteia. Situaţia este o falsă onoare adusă autorităţii în cauză. Întâlnim cu toţii autori care se semnează pe copertă cu titluri onorifice, ecleziale şi academice. Conţinutul, însă, nu este pe măsura titlurilor. De fapt, din moment ce argumentul nu are nimic în comun cu titlurile, ce rost mai au menţionarea acestora din urmă?

Revenind la criza produsă de Hendel, conducerea SBL a propus membrilor săi să ia atitudine publică faţă de gestul demisionarului Hendel, urmând ca în viitorul apropiat să se pronunţe faţă şi public faţă de acesta. Cred că dacă nu am avea nimic altceva de învăţat, măcar modul onorabil în care se rezolvă cele mai grave situaţii ne-ar putea servi de model.

Anunțuri

Comentarii închise la Credinţa caută argumente, nu le ignoră

Din categoria Biblia şi societatea, Polemici biblice

Comentariile nu sunt permise.