Dumnezeu pentru vremuri grele

Mesajul acesta este inspirat din Isaia 8:11-22 şi îi vizează pe cei care se identifică într-o cât de mică măsură cu credinţa în Dumnezeu. Credincioşii, chiar dacă sunt religioşi, găsesc că este mai uşor să se închine lui Dumnezeu în vremuri bune, atunci când religia găseşte contextul paşnic de manifestare şi se creează aparenţa că a fi credincios se merită. Necredincioşii, găsesc că este uşor să se închine lui Dumnezeu în vremuri rele, atunci când necazurile îi stârnesc să redescopere dimensiunea religioasă a vieţii căreia nu-i dau prea multă importanţă în vremuri bune, dar în noile circumstanţe, conştiinţa încă vie, deşi anemică, le arată comportamentul religios, aparent mai folositor al semenilor lor şi-i constrânge să facă măcar un semn simbolic, ca de exemplu să treacă pe la biserică. Amândouă categoriile de oameni au dorinţa de a găsi remediu la problemele lor şi Dumnezeu figurează de regulă pe lista soluţiilor propuse.

Profetul Isaia trăia în mijlocul unor oameni care pretindeau că-l cunosc pe Dumnezeu şi se lăudau cu statutul de popor al lui Dumnezeu, dar căutau soluţii la problemele lor în alianţe politice cu puteri regionale: Aram, Asiria sau Egipt. Din punct de vedere religios evreii tolerau public sau în ascuns diverse culte împrumutate de la popoarele învecinate sau de la minorităţile conlocuitoare. Religia populară era un amalgam de practici păgâne şi iahviste. În ciuda frecventelor cercetări ale lui Dumnezeu prin profeţi, Iuda şi Israel, cele două regate evreieşti, persistau în cvasi-înstrăinarea lor de Dumnezeu, deşi mai păstrau de faţadă cultul lui Iahve (Ierusalim) sau numele lui Iahve (la Samaria).

Situaţia în care trăia Isaia este asemănătoare cu cea a României contemporane. Să îndraznească să ne spună cineva că românii nu sunt creştini! Aparenţele aceasta ar comunica: construcţiile de biserici ne sufocă oraşele (deşi sunt goale duminica), absolvenţi de teologie avem mai mulţi decât parohii, sfinţi mai mulţi decât pelerini (şi mai nevrednici decât ei), etc. În loc să recunoască eşecul în educarea morală a României, liderii spirituali ai României se ascund după formulări teologice şi limbaj de lemn. Nu am auzit de capelani care să fi mustrat şi excomunicat pe profesorii şi medicii corupţi, nu am auzit de preoţi care să fi refuzat să cunune pe cei care au trăit în concubinaj înainte de cununie. Probabil că vor fi şi astfel de oameni. Voci din interior spun că şi studiile la teologie se pot aranja cu plicul. Când până şi ce este mai sfânt a ajuns atins de ciuma arginţilor nemunciţi, mai există vreo speranţă pentru România?

Domnul l-a avertizat pe Isaia „să nu umble pe calea acestui popor” (8:11), adică să nu trăiască după standardul evreilor rătăciţi de Dumnezeu. Aceasta însemna cel puţin două lucruri: (1) să nu-şi pună speranţa în altcineva (oameni, comunităţi, state influente, binefecătoare) decât în Dumnezeu (8:12-15) pentru că Dumnezeu urmează să-i sancţioneze („să-i prindă cu laţul”) pe cei ce trăiesc astfel, şi (2) să caute la Dumnezeu răspunsuri pentru viitorul lor, nu la necromanţi şi spiritişti, pentru că cei ce vor face astfel vor sfârşi tragic în sărăcie şi disperare, acuzând autorităţile pentru dezastrul lor şi blestemându-i pe liderii lor şi pe Dumnezeu (v. 16-22). Conştiinţa profetică a lui Isaia merge până acolo încât se consideră împreună cu familia sa  „semne şi prevestiri în Israel” (v. 18). Şi pe bună dreptate, pentru că atunci când majoritatea este stricată, ce este valoros se vede mai bine.

Aceeaşi chemare ne este oferită şi nouă: să nu ne purtăm ca poporul în mijlocul căruia trăim. Am auzit zilele acestea despre exemplul unor medici din Craiova care refuză plicurile de la pacienţi. Surprinşi şi mulţumiţi de serviciile oferite, pacienţii vorbesc între ei până când unul mai isteţ le dă cheia: „Îi pocăit, bă!” Să dea Dumnezeu ca toţi medicii pocăiţi, adică credincioşi, să refuze mita. Să dea Dumnezeu ca toţi dascălii credincioşi să nu strige ca hingherii la copii, să-şi facă datoria la clasă fără a constrânge părinţii să le plătească meditaţii şi fără să pretindă bani pentru a le promova odraslele. Să dea Dumnezeu ca toţi parlamentarii credincioşi să se ocupe doar de slujba lor de parlamentar şi nu de afaceri, plasamente şi trafic de influenţă, ci de cercetare în bibliotecă, consfătuire, alocuţiuni şi prezenţă la dezbateri ca să se producă legi sănătoase. Să dea Dumnezeu ca toţi slujitorii Săi să se ocupe doar de predicarea lui Cristos şi trăirea unui standard moral înalt.

Poate că atunci, fiind „semne şi prevestiri în România” alţii le vor urma exemplul şi se vor pocăi mai mulţi de relele pe care le fac şi de păcatul în care trăiesc, astfel încât să nu mai fie nevoie să ne îndatorăm UE şi FMI pentru un standard de viaţă nejustificat şi nu vom mai căuta cai verzi pe pereţi prin Europa, muncind sub nivelul calificării noastre în virtutea convingerii: „o lună cioară, apoi un an şoim”. Patrioţii de altădată preferau să spună: „Decât un an cioară, mai bine o zi şoim”. Un lucru este sigur. Pe toţi lucrătorii fărădelegii Dumnezeu îi va prinde în laţ şi îi va aduce la judecată. De multe ori judecata lui Dumnezeu poate însemna vremuri grele de mari lipsuri. Se pare că românii nu au învăţat nimic din anii de robie comunistă. Nu-i nimic, Dumnezeu mai are şi alte resurse şi tehnici de instruire.

Întrebarea la care cerul aşteaptă răspuns este ce vor face aleşii Domnului în astfel de vremuri. Răspunsul lui Iosua este cel mai relevant aici: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: zeilor cărora le slujeau strămoşii voştri dincolo de Râu, fie zeilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi familia mea vom sluji Domnului!” (Iosua 24:15)

Comentariile sunt închise pentru Dumnezeu pentru vremuri grele

Filed under Biblia şi societatea

Comentariile sunt închise.