Calităţile liderului spiritual (Isaia 50)

Liderii sunt responsabili de conducerea poporului, motiv pentru care Dumnezeu porneşte judecata poporului de la ei (Is. 9:14-16).

Printre contemporanii lui Isaia circula interpretarea că „Domnul m-a părăsit, Stăpânul a uitat de mine!” (Is. 49:14). Percepţia populară (unde le erau teologii?) era că Dumnezeu nu mai are interes faţă de Ierusalim.

1 „Aşa vorbeşte DOMNUL: «Unde este acea carte de despărţire a mamei voastre prin care am izgonit-o?Sau căruia dintre creditorii Mei v-am vândut Eu? Din cauza păcatelor voastre aţi fost vânduţi şi datorită nelegiuirilor voastre a fost izgonită mama voastră. 2 De ce, când am venit, n-a mai fost nimeni acolo? De ce, când am strigat, n-a răspuns nimeni? A fost oare mâna Mea prea scurtă pentru a vă răscumpăra? Nu am avut Eu oare putere pentru a vă salva? Iată, prin simpla Mea mustrare, pot să sec marea şi să prefac râurile în pustie; peştii lor putrezesc din lipsă de apă şi mor de sete. 3 Eu îmbrac cerurile în întuneric, prefăcând în sac învelitoarea lor.»

Dumnezeu, însă, nu a rupt relaţia cu poporul evreu, prin urmare ei mai aveau obligaţii faţă de Dumnezeu. El era singurul care putea desface legământul (50:1-3). Cartea de despărţire este folosită ca şi imagine pentru a descrie relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său. Căsnicia era anulată de facto când una dintre părţi comitea adulter, se unea în trup cu o terţă persoană, cu o persoană din afara legământului. Pentru a pecetlui schimbarea soţul trebuia să emită un certificat de divorţ, arătând astfel că persoana respectivă era liberă de o legătură formală (Deut. 24:1-3).

Situaţia în care regatul lui Solomon s-a divizat în două regate este descrisă prin imaginea soţului care avea două soţii (Ez. 23), care s-au făcut vinovate de desfrâu faţă de soţul lor. Dumnezeu le părăseşte şi le lasă la îndemâna ibovnicilor lor care le va ucide pe ele şi pe copiii lor. Situaţia nu ajunsese încă la acel nivel de degradare, astfel încât Dumnezeu zice prin Isaia că soţia sa Iuda încă mai era legată de el prin legământul căsniciei. Profetul Ieremia recunoaşte că Dumnezeu rupsese legământul faţă de Israel, adică Regatul de Nord (Ier. 3:6-10).

Concluzia că Dumnezeu Şi-a ales un alt popor este o mare greşeală. Dumnezeu nu îşi întrerupe relaţia cu poporul Său când nu mai poate să o păstreze, nu mai vrea, sau găseşte ceva mai bun de făcut. Dumnezeu nu Îşi întrerupe legământul cu Israel pentru că Israel a încetat să-l mai ţină pentru că lui Dumnezeu nu-I pare rău că l-a ales ca popor al Său şi nici că i-a dat daruri. El şi-a păstrat Legământul cu poporul Său, singura diferenţă fiind că a permis şi altor popoare să intre în el (Romani 9-10).

1. Îmbărbătează pe cel obosit prin Cuvântul primit de la Dumnezeu prin devoţiune personală (50:4-5).

4 Stăpânul Domn Mi-a dăruit o limbă iscusită pentru a şti să sprijin cu vorba pe cel obosit. Dimineaţă de dimineaţă El Mă trezeşte şi Mă face atent ca să ascult asemenea unui ucenic. 5 Stăpânul Domn Mi-a deschis urechea, iar eu nu m-am împotrivit, nu I-am întors spatele.

Calităţile celui ce îmbărbătează: (1) o limbă iscusită, (2) ascultare de ucenic. Limba iscusită este un dar de la Domnul. Din moment ce vorbirea este o expresie a caracterului, a vieţii interioare, limba iscusită presupune o schimbare majoră de caracter întâi. Aşadar Dumnezeu intervine schimbând viaţa unui om, pentru ca mai apoi să-i dea cuvintele Împărăţiei Sale. Pavel le vorbeşte romanilor despre darul încurajării (12:8), iar corintenilor le spune de existenţa darurilor de cunoaştere şi de înţelepciune (12:9). Acestea sunt abilităţi care vin de la Duhul Sfânt.

Atenţia de ucenic este tot darul lui Dumnezeu. El deschide urechea învăţăcelului, prin urmare unde este pricina lui de laudă? Ce are de făcut ucenicul în această situaţie? Să nu se împotrivească lucrării lui Dumnezeu (v. 5). Ucenicul se distinge prin ascultare, prin absorbţie de la maestrul său (Matei 10:24-25).

2. Rabdă suferinţa îngăduită de Dumnezeu (50:6-9).

6 Mi-am dat spatele celor ce Mă loveau şi obrajii celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de insulte şi de scuipat. 7 Stăpânul Domn Îmi vine în ajutor, de aceea nu voi fi făcut de ruşine. De aceea Mi-am făcut faţa ca de cremene, ştiind că nu voi fi făcut de ruşine. 8 Cel Ce Mă îndreptăţeşte este aproape! Cine îndrăzneşte să Mă acuze? Să ne înfăţişăm împreună! Unde este cel ce Mă acuză? Să Mă confrunte! 9 Stăpânul Domn este Cel Ce-Mi vine în ajutor! Cine îndrăzneşte să Mă condamne? Toţi se vor învechi ca o haină, iar molia îi va mânca.

Suferinţa este ilustrată în Noul Testament prin cruce, probabil cea mai crudă moarte. Ucenicul Domnului Isus trebuie să accepte crucea / lepădarea de sine (Mat. 16:24-25). Suferinţa nu este legată numai de vocaţia de creştin în general, ci şi de vocaţia de lider. Liderii unei ţări cucerite de romani erau puşi împreună în coloana robilor din procesiunea triumfală, ca dovadă a potenţei armatei biruitoare, pentru a fi sacrificaţi. Aceasta este imaginea reală din spatele imaginii folosite de Pavel în 2 Corinteni 2:14-17. Suferinţa din partea lumii este mai uşor de acceptat. Mai greu este cu suferinţa din partea fraţilor falşi (2 Cor. 11:26).

Suferinţa ne învaţă cât de vulnerabili suntem în faţa situaţiilor de viaţă şi cât de dependenţi suntem de Dumnezeu. Suferinţa pentru Domnul ne arată că suntem în părtăşie cu Domnul, care a suferit pentru aceeaşi cauză, pentru aceeaşi convingere. Când noi suferim pentru Cristos, Cristos sufere împreună cu noi (Col. 1:24). Dacă este posibil pentru un om să resimtă suferinţa semenului său, oare cu cât mai mult suferă Domnul pentru poporul Său, când El este un trup cu Biserica Sa. Desigur, aceste cuvinte profetice şi-au găsit împlinirea în moartea lui Cristos.

3. Se încrede în Dumnezeu (50:10-11).

10 Care dintre voi se teme de DOMNUL şi ascultă de glasul Robului Său? Cel ce umblă în întuneric şi nu are lumină, să se încreadă în Numele DOMNULUI şi să se bizuie pe Dumnezeul său! 11 Iar voi toţi care aprindeţi un foc şi purtaţi torţe aprinse, umblaţi, dar în lumina focului vostru şi a torţelor pe care le-aţi aprins! Aceasta veţi primi din mâna Mea: veţi zăcea in dureri.»

Dumnezeu este lumina mea, de cine să mă tem? (Ps. 27:1), spunea demult David. Credinţa în Dumnezeu este ca o lumină pe care credinciosul o foloseşte pentru a naviga prin întunericul lumii. Domnul Isus vorbea despre Ioan Botezătorul ca fiind lampa aprinsă la lumina căreia evreii au vrut să se veselească. Liderii sunt de regulă luaţi ca şi călăuze. Spre deosebire de alţi lideri, fiecare cu potenţialul său ca proprie lumină, adică abilitate de a oferi călăuzire altor oameni, liderul credincios lui Dumnezeu, ucenicul al cărui maestru este Domnul, are „lumina” din partea lui Dumnezeu.

Anunțuri

Comentarii închise la Calităţile liderului spiritual (Isaia 50)

Din categoria Meditaţii, Utilităţi pentru adunare

Comentariile nu sunt permise.