Alţii zic că trupul trebuie exploatat pentru binele spiritului

Oamenii care au o astfel de convingere folosesc trupul pentru delectări spirituale considerate superioare. Cultura, educaţia, civilizaţia şi bunul simţ au preluat locul lui Dumnezeu. Oamenii de acest tip nu pun mare preţ pe modul în care arată, ci pe ceea ce consumă sufletul lor şi / sau produc mâinile lor. Arta sub diversele ei forme este tot ceea ce justifică efortul fiecărei zile.

Când este vorba despre rău, acesta nu este justificat etic. Din contră, este redefinit în funcţie de situaţie. Orice rău poate fi scuzată dacă se are în vedere un bine superior sau binele mai multora. Au existat (şi încă există) chiar şi religii şi grupări creştine legaliste, care consideră că păcatul (de exemplu trăirea în concubinaj) este permisă credinciosului. Tot la fel religiile păgâne din Canaan promiteau binecuvântări materiale celor ce împlineau ritualuri ce implicau desfrâul autorizat cultic.

Oamenii care pretind că trăirea pentru trup poate fi justificată spiritual au existat dintotdeauna. În Antichitate ei se numeau gnostici. Ei propuneau ritualuri secrete prin care relaţia dintre un bărbat şi o femeie reprezenta unirea dintre divinităţi.

În perioada modernă, agenda aceasta a fost dezbrăcată de orice urmă de religie şi a devenit cunoscută ca umanism. De dragul ideii de bine omul poate face bine altui semen al său, dăruind bani şi bunuri. Umaniştii sunt oameni faini, sofisticaţi, care admit existenţa spiritului omenesc şi cred în spiritul care are nevoi de împlinit. Spiritul uman are nevoie de experienţe înălţătoare prin muzică, teatru, film, dans şi artă în general. Aceşti oameni se pot nevoi la multe suferinţe de dragul experienţelor „spirituale”. Ei se luptă pentru reciclarea deşeurilor, pentru economie de energie, păstrarea habitatului natural al unor specii şi protejarea speciilor. Problema acestei teorii este că spiritul nu înseamnă pentru ei suflarea lui Dumnezeu şi relaţia cu Dumnezeu nu este o obligaţie pentru om.

Biblia mărturiseşte foarte categoric că suflarea omului, ceea ce dă mobilitate trupului, capacităţi intelectuale şi emoţionale omului, se datorează prezenţei suflării lui Dumnezeu în om. Numai după ce Dumnezeu a suflat în trupul de lut, acesta a devenit un „suflet viu” (Gen. 2:7). Autoritatea retragerii suflării divine din om este tot a lui Dumnezeu şi când El Îşi retrage suflarea din om, trupul rămâne inert (Ecl. 12:7).

Citim că omul căzut a avut tendinţa de a înlocui lipsa lui Dumnezeu cu alte activităţi dătătoare de satisfacţii spirituale: muzica, meşteşugurile şi poligamia (Gen. 4:17-26). Nu este de mirare că aceleaşi căutări le are şi omul modern înstrăinat de Dumnezeu.

Spiritul omului ne este dat ca să ne permită şi să înlesnească relaţia cu Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu (Rom. 2:10-16). Din păcate nedând prilej Domnului ca să se lege de om printr-o relaţie perpetuă, omul se dă pe mâna spiritelor rele care fac din el un sclav şi din trupul lui o epavă.

Anunțuri

Comentarii închise la Alţii zic că trupul trebuie exploatat pentru binele spiritului

Din categoria Biblia şi societatea

Comentariile nu sunt permise.