La ce folos trupul? Pentru Dumnezeu, trup şi spirit.

Spre deosebire de animale, omul este o unitate constituită din trup şi spirit. Împreună ele constituie fiinţa umană (Gen. 2:7). Omul face ceva cu trupul şi întregul suflet este afectat. Omul face ceva cu duhul său şi trupul suportă consecinţele. Grădina Edenului era un loc fizic plăcut, unde primii oameni aveau părtăşie cu Dumnezeu. Adam şi Eva nu Îl ascultă pe Dumnezeu, îşi fac plăcerea cu trupul lor, dar sfârşesc condamnaţi de unde multă întristare, debusolare, dar şi suferinţă în trup (în muncă şi în naştere). Când oamenii au păcătuit până L-au incitat pe Dumnezeu la mânie, păcatul a atras asupra lor suferinţă în trup şi desfiinţarea omenirii.

Spre deosebire de om, îngerii nu au trupuri. Îngerii sunt doar „duhuri slujitoare trimişi să să-I slujească pe cei ce urmează să moştenească mântuirea” (Evrei 1:14). Când au misiuni de îndeplinit printre oameni ei primesc un trup vizibil şi care se supune la numeroase condiţionări ale vieţii pe pământ: mănâncă şi sunt serviţi, vorbesc şi li se vorbeşte, dar nu pot întreţine relaţii sexuale pentru că nu li s-a permis aceasta. Aceasta sugerează martorii lui Iehova când citesc Geneza 6.

Trupul este un mijloc la îndemână spiritului şi lumii spirituale prin care intenţiile ascunse primesc împlinire şi concreteţe. Diavolul ia o dorinţă normală o degradează şi îl biciuieşte pe om cu nevoia urgentă a satisfacerii ei (Iacov 1:14-15). Diavolul ia o încercare şi o transformă în ispită pentru a-l vedea pe om îngenunchiat şi în postura de inamic al lui Dumnezeu. Spiritul omului îi pemite să intre în legătură cu lumea spirituală. Duhul omului se alipeşte de Duhul Domnului şi devin una (1 Cor. 6:17). Tot la fel spiritele căzute vor să aibă control asupra trupului omului şi să-l robească (Luca 11:24-26).

Slăbiciunea din trup pune sufletul în postura de a nu se putea împotrivi cu succes ispitei. Lipsa odihnei are influenţă asupra sufletului. Un om nedormit şi mahmur are mai mari şanse să ajungă deprimat. Boala trupească poate strecura în sufletul omului deznădejdea şi disperarea. O minte sănătoasă poate lupta cu boala, chiar şi când trupul nu mai are resursele să reziste. Tot la fel când mintea este frământată cu gânduri şi duhul este întristat, trupul nu îşi mai coordonează mişcările cu aceeaşi precizie şi poate greşi grav punând în pericol integritatea întregii fiinţe. La o cursă de 100 de metri, sportivul trebuie să fie focalizat pe alergare, nu pe ceea ce se întâmplă în tribune sau în altă parte. Tot la fel spunea şi apostolul în Evrei 12:1-2 să ne focalizăm pe alergarea credinţei fără a lăsa alte lucruri, inclusiv păcatul, să ne demobilizeze.

„Păcatul” reprezintă un sistem de gândire. Mai este cunoscut şi ca „firea pământească” sau „omul vechi” (Rom. 6). El poate avea control asupra trupului, dar omul care a fost eliberat de Cristos nu mai are nicio datorie faţă de păcat.

Creştinii sunt chemaţi să-şi supună trupul autorităţii lui Dumnezeu (Rom. 12:1-2). Chemarea lui Dumnezeu este ca ei să „îşi aducă trupurile ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea [noastră] o jertfă duhovnicească.” Cuvintele îngroşate vorbesc despre elementele revoluţionare ale jertfei credinciosului. Spre deosebire de jertfele Vechiului Testament, jertfa noii era constă în trupurile oamenilor nu ale animalelor, trupurile sunt vii nu moarte, iar jertfa are un caracter de închinare autentică nu idolatră, cum era cazul jertfelor umane din Antichitate aspru înfierate de Dumnezeu.

Pavel continuă afirmând că schimbarea majoră trebuie să se producă la nivelul gândirii noastre, al minţii, fără de care nu vom putea discerne „voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Apoi suntem invitaţi să învăţăm ce înseamnă cumpătarea sau modestia, dragostea faţă de fraţi şi supunerea faţă de autorităţi, toate semne ale schimbării ce a avut loc în viaţa omului. Suntem disperaţi după cunoaşterea voii lui Dumnezeu, dar ne aflăm în stare de rebeliune faţă de Dumnezeu pentru că nu mai ştim să aducem ofrandele pe care Dumnezeu le aşteaptă, adică jertfele vii ale trupurilor noastre.

Eclesiastul îşi încheie argumentaţia despre viaţă şi moartă cu următoarele cuvinte: „Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale până nu vine zilele cele rele, până nu se apropie anii când vei zice că nu găsesc nicio plăcere în ei” (12:1). „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui căci aceasta este datoria fiecărui om. Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare, tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (12:13-14)

Comentariile sunt închise pentru La ce folos trupul? Pentru Dumnezeu, trup şi spirit.

Filed under Biblia românească

Comentariile sunt închise.