Arhive lunare: septembrie 2010

CONFERINŢA LANGHAM – AREOPAGUS

Fundaţia LANGHAM şi Centrul AREOPAGUS din Timişoara organizează în perioada 30 septembrie – 3 octombrie conferinţa cu titlul “Building the Church for the 21st Century: (Re)Defining the Theological Task of Our Generation”. Lucrările prezentate cu acest prilej sunt intenţionate a investiga situaţia la zi a studiilor teologice şi a propune direcţii de dezvoltare pentru viitor. Sesiunile plenare vor avea loc joi (30.09.10) între orele 19.30-21.00, vineri (01.10.10) între orele 9.30-12.30 şi 15.00-18.30, şi sâmbătă (02.10.10) între orele 9.30-13.45.

Mi-am anunţat participarea cu un articol care investighează situaţia studiului Vechiului Testament în ultimii 20 de ani: „The Hidden Treasure”: Old Testament studies in the 21st century Romania. Deşi am încheiat cercetarea, nu voi fi prezent pentru simplul motiv că nu îmi permit să particip din punct de vedere financiar. Sper ca publicarea documentului în volumul conferinţei să ajungă pe mâinile celor interesaţi de acest subiect.

Reclame

Comentarii închise la CONFERINŢA LANGHAM – AREOPAGUS

Din categoria Evenimente

Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 4: Fără pocăinţă totul e pierdut.

Delegaţia îngerească îl surprinde pe Lot la poarta cetăţii Sodoma, situaţie care descrie statutul elevat de care se bucura în acest moment. Sodomiţii îl acuză pe Lot că se dă judecător, când el este doar un venetic (Gen. 19:1, 9). Un alt semn că Lot a ajuns o persoană cu influenţă în Sodoma. Aşa se încheie transformarea nomadului venit de dincolo de Eufrat (acesta este sensul termenului de evreu în cazul lui Avraam) într-un cetăţean cuminte al Canaanului.

Perspectiva distrugerii Câmpiei însemna pierderea tuturor proprietăţilor imobiliare ale lui Lot. Luat pe sus de îngeri împreună cu soţia şi fetele lui, Lot reuşeşte să-şi scape doar viaţa. Ar fi putut să rămână în urmă cu soţia şi să se uite înapoi spre Sodoma, dar a ales să fugă la munte (chiar dacă a fugit în doi timpi). Câtă ironie: Lot s-a salvat tot la munte, de unde plecase iniţial.

Probabil că ruşinea eşecului l-a împiedicat pe Lot să refacă relaţia mai mult decât deficitară cu unchiul său Avraam. In muntele din partea opusă zonei unde locuia Avraam, lipsit de orice mijloace, cu două fiice din care Sodoma încă nu ieşise, Lot ajunge să genereze două popoare deloc amiabile faţă de Israel: moabiţii şi amoniţii. Lot este prototipul omului care a ales să se îndeparte de poporul binecuvântării. După ce a fost în imediata vecinătate a recipientului binecuvântării, s-a separat de acesta, a refuzat să refacă relaţia cu el în ciuda faptului că a fost eliberat din sclavie de el şi şi-a făcut un nume în civilizaţia pe care acesta o evita cu bună-ştiinţă.

Lot îl reprezintă pe omul care se împotriveşte cercetării lui Dumnezeu şi este refractar la trăirea cu Dumnezeu în termenii lui Dumnezeu. În Biblie Sodoma a ajuns să reprezinte judecata exemplară a lui Dumnezeu adusă atât împotriva popoarelor (Isaia 1:9-10; 13:19; Ţefania 2:9), cât şi împotriva lui Israel (Deut. 29:23; 32:32; Ieremia 23:14; 49:18; 50:40; Plângeri 4:6; Ezechiel 16; Amos 4:11).

Exemplul lui Lot este folosit de apostolul Petru ca să ilustreze credincioşia lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi şi păstrarea celor răi pentru judecata finală (2 Petru 2:6-10). Domnul Isus invoca exemplul cetăţilor Câmpiei pentru a ilustra revenirea sa a doua oară (Luca 17:28-33). Cred că exemplul Avraam faţă de Lot poate fi sesizat în îndemnul lui Iuda pentru creştini: „Fiţi îndurători cu cei ce se îndoiesc, pe alţii salvaţi-i smulgându-i din foc, iar altora arătaţi-le îndurare, dar cu teamă, urând până şi tunica mânjită de fire.” (v. 23).

În capitolele 7 şi 8 din Epistola către romani Pavel îi învaţă pe credincioşii din Roma că există oameni care îşi pot domestici firea până acolo încât să trăiască după standardul Legii: nu fură, nu mint, etc., şi pot ajunge să-şi considere moralitatea un merit sau o monedă de schimb (do ut des!). Faptul acesta nu poate decât să demonstreze urâciunea firii pământeşti. Soluţia este înnoirea vieţii şi slujirea lui Dumnezeu prin Duhul. Frica de moarte ne poate motiva să păzim Legea, dar trebuie să murim faţă de Lege şi să trăim în Duhul şi după îndemnurile Lui.

Există lucruri mult mai importante decât proprietăţile. Mulţi oameni cred în valoarea de adevăr a acestei afirmaţii. Cu toate acestea se lasă inexorabili atraşi de civilizaţia Sodomei. Cât de pertinentă este interogaţia Domnului Isus: „La ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26)

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 4: Fără pocăinţă totul e pierdut.

Din categoria Evanghelizare, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 3: Imunitatea la încercare.

Lot este surprins de invazia mesopotamiană care a periat zona Levantului, pierzându-şi nu numai averea ci şi libertatea. Nici acum nu se menţionează nimic cu privire la familia sa (soţie sau copii), dar se specifică faptul că locuia în Sodoma (14:12).

Lot este eliberat de Avram şi aliaţii săi. Proprietăţile îi sunt restituite. Ar fi putut rămâne cu Avram, dar alege să-şi reînceapă viaţa în Sodoma. După ce a pierdut oportunitatea primei încercări, Lot o pierde şi pe a doua. Printre coloanele de sclavi Lot trebuie să fi gustat toate umilinţele rezervate unor oameni deposedaţi de toate şi fără statut. Atacul fulgerător al mesopotamienilor şi puterea militară demonstrată de aceştia trebuie să-l fi lăsat pe Lot fără nicio speranţă de a mai fi vreodată liber. Când s-au trezit în miez de noapte sub asediu, pentru ca în zori să fie eliberaţi, trebuie să fi fost cea mai dulce experienţă de care se bucurase până atunci Lot şi, asemenea lui, toţi ceilalţi canaaneni. Din păcate, în loc să capitalizeze experienţa avută şi să se întoarcă la Avraam, Lot a rămas fidel proiectului început la Sodoma.

Domnul Isus Însuşi ne-a atras atenţia că slujirea lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu slujirea lui Mamona. Apostolul Pavel afirma că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” şi cei care s-au lăsat cuprinşi de ea au sfârşit în tot felul de necazuri şi chiar în apostazie (1 Tim. 6:10). Apostolul Ioan ne avertiza că „cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15).

Predispoziţia omului spre păcat se vede nu numai din graba cu care omul săvârşeşte păcatul, ci şi din faptul că are o mai mare dorinţă de a persevera în lucrurile rele decât în cele bune. Cum te poţi păzi ca modelul de viaţă al Sodomei să nu-şi facă loc în mintea ta? Cea mai eficientă dintre soluţii este cea pentru care Lot nu a optat: să stai departe de Sodoma. Dacă ai de ales asemenea lui Lot nu te aşeza în mijlocul răutăţilor. Chiar şi când stai departe de el, păcatul te pune la mari cheltuieli numai ca să ajungi să-l săvârşeşti, darmite când eşti la uşa lui. Iuda a fost ispitit de banii din puşculiţă. Cel mai bine pentru el ar fi fost să renunţe la această slujbă cu totul. Stând în preajma păcatului ajungi să fii dependent de el. În această privinţă se aplică principiul „Fuga e ruşinoasă, dar e cea mai sănătoasă”.

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 3: Imunitatea la încercare.

Din categoria Evanghelizare, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 2: Fascinaţia luminilor din vale.

Avram şi Lot au ajuns în situaţia de a nu se putea întreţine din resursele precare ale zonei muntoase a Canaanului. Apar certuri între îngrijitorii vitelor cu privire la administrarea puţinelor resurse, care conduc la o confruntare între stăpânii lor.

Lot ar fi putut ajunge la un acord cu Avram să se despartă apucând pe direcţii diferite, dar rămânând fideli chemării de a sta în zona montană, dar refuză opţiunile oferite de Avram: stânga (nord) sau dreapta (sud), şi preferă să se întoarcă spre zona îmbelşugată a Iordanului (în faţă). Migrând spre răsărit, Lot se încadrează în tradiţia înstrăinaţilor din Biblie (Adam şi Eva, Cain, oamenii spre Babel), care preferă să se descurce singuri, fără Dumnezeu.

Nu numai că Lot s-a despărţit de Avram ci şi s-a aşezat în apropiere de Sodoma (Gen. 13:12), un centru de cultură şi civilizaţie canaaneană care îi va aduce căderea. Fără să fi primit o viziune diferită, Lot renunţă la idealul chemării lui Avram pentru că era prea costisitor pentru el. Sodoma era verde, dar oamenii care locuiau acolo erau găunoşi (Gen. 13:13).

Încă din zorii istoriei, oamenii înstrăinaţi de Dumnezeu au căutat să umple golul spiritualităţii cu alte preocupări aşa-zis „spirituale”: profesiile liberale, arta, muzica, ingineria, etc. Prin acestea s-au distins şi descendenţii lui Cain (Gen. 4:17-26) şi urmaşii lui Ham (Gen. 10:6-20). Este foarte greu să decizi a rămâne fidel vocaţiei de muntean auster când păstrezi în suflet fascinaţie pentru luminile Câmpiei. Muntenii sunt oameni aspri care nu au timp şi nu caută plăcerile uşoare ale cinematografului şi ale barurilor. În cel mai rău caz îşi fac băutura la cazan acasă.

Este foarte greu să rămâi lângă un vizionar puritan dacă te preocupă câştigul uşor şi comfortul. Ca să scapi de ele nu îţi cultiva preocuparea pentru luminile artificiale şi învaţă să iubeşti stelele. Dacă vrei să nu ajungi să iubeşti Câmpia, rămâi fascinat de lucrurile fundamentale ale vieţii. Singurul leac pentru a nu ajunge să iubeşti pajiştile verzi ale Sodomei sau Egiptului este deprinderea cu aerul tare de munte.

Sodoma era în adevăr verde, dar apa nu era la fel de curată ca la munte. Sodoma era în adevăr urbană dar nu şi civilizată. Deşi oraşul este considerat un centru al civilizaţiei umane, orăşenii contemporani sunt tot mai mult asociaţi cu lipsa de civilizaţie. Deşi oraşul este un centru de cultură, orăşenii contemporani sunt tot mai lipsiţi de cultură, sau în cel mai fericit caz au doar o spoială de cultură. Nu din vina primarului sau a societăţilor culturale care nu ar organiza manifestări culturale ci din cauza depravării, stricăciunii omului, care în condiţii de confort se complace cu lipsa de civilizaţie şi de cultură. În condiţii vitrege ca cele oferite de cadrul vieţii la munte, omul nu îşi poate permite luxul de a pierde fărâma de civilizaţie, sau de a renunţa la bruma de cultură moştenită. Acestea sunt cu adevărat o delectare.

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 2: Fascinaţia luminilor din vale.

Din categoria Evanghelizare, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 1: Începutul promiţător

Viaţa lui Lot este secundară în naraţiunile despre patriarhi. Istoria lui Lot începe cu o dramă – moartea tatălui său, dar momentul acesta de cumpănă are un potenţial imens. Ca singurul fiu al lui Haran (Lot mai avea două surori: Milca şi Isca), averea lui Haran îi parvine lui. Lot se asociază cu Avram care nu avea copii, o apropiere foarte promiţătoare, dacă situaţia lui Avram rămânea neschimbată. Deocamdată nu se spune dacă era căsătorit.

Chemarea de a călători spre Canaan i-a fost adresată lui Avram. În mod natural prin asocierea atât de apropiată de Avram, receptorul promisiunii lui Dumnezeu (Gen. 12:1-3, mai ales v. 3), Lot urma să fie primul binecuvântat prin recul. Lot ar fi putut rămâne în Padan-Aram împreună cu restul familiei, dar pleacă cu Avram spre teritorii necunoscute. Îl găsim în apropierea lui Avram şi la ieşirea din Egipt.

Există un mare beneficiu din faptul că oamenii se pot asocia. Nu toţi avem parte de o chemare specială şi clară, aşa cum a avut Avram, Domnul Isus sau apostolul Pavel. De fapt nu greşesc dacă spun că numai unora le este dat să ştie ce vor cu adevărat în viaţă şi să fie dintre aceia care vor avea un impact în istorie. Cei mai mulţi dintre noi ne asociem mai mult sau mai puţin voit unor viziuni pe care alţii le-au avut sau le au. Cei mai mulţi vom rămâne obscuri şi mediocri.

Nu este absolut nicio problemă. Obscuritatea şi mediocritate nu îi doare decât pe cei care au conştiinţa unei vocaţii. Poziţia secundară este cea mai sigură. Dacă ceva se întâmplă cu proiectul respectiv blamul îl va lua cine l-a iniţiat. Nu este nicio ruşine să te asociezi viziunii altuia şi să-ţi dedici viaţa acesteia.

Aşa a făcut Lot, ucenicii Domnului Isus şi tovarăşii de misiune şi de călătorie ai lui Pavel. Din păcate vizionari se aşteaptă la o dedicare cât mai completă din partea asociaţilor lor. Este modul lor îngust de a percepe valoarea pe care o au în raport cu masa celor cărora le-au dat semnificaţie şi un ţel în viaţă.

Patriarhul Avraam, Domnul Isus şi Apostolul Pavel au fost, însă, exemple speciale de oameni cu viziune, modele de devoţiune faţă de colegii de echipă, lideri care s-au sacrificat pentru cauza în care au crezut şi i-au motivat fără să-i intoxice pe discipolii lor.

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 1: Începutul promiţător

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza

Dumnezeu este o Persoană cu statut special

Universul creat de Dumnezeu este caracterizat de ordine. Persoanele din univers au un loc prestabilit, o ierarhie predeterminată (vezi Psalmul 8). Fiecare persoană este împlinită atunci când îşi recunoaşte locul în lumea lui Dumnezeu şi acţionează în consecinţă.

Dumnezeu (Duh): Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Îngerii (duhuri slujitoare)

Demonii (duhuri rebele)

Oamenii (trup şi duh însuflat de Dumnezeu)

Celelalte vieţuitoare (trupuri şi instincte)

Din moment ce Dumnezeu este Fiinţa Supremă, Persoana prin excelenţă, cea mai aleasă şi excelentă dintre fiinţe, este natural ca să existe anumite chestiuni particulare care îi descriu existenţa.

(1) Dumnezeu nu se arată omului aşa cum este El, dar există promisiunea unei asemenea experienţe (1 Cor. 13:12; 1Ioan 3:1-2). În Vechiul Testament, Dumnezeu se arată şi vorbeşte prin intermediar (îngeri şi profeţi). Profeţii care au avut parte de vederea Dumnezeirii, au trebuit să se mulţumească cu fragmente ale tronului de slavă (bătrânii lui Israel, Isaia, Ezechiel) sau cu anunţarea slavei divine (Moise, Habacuc). Cea mai deplină manifestare de Sine a lui Dumnezeu vine prin întruparea Sa în Domnul Isus (Ioan 4:8-11).

(2) Dumnezeu vorbeşte omului, însă cu predilecţie în situaţii de incapacitare temporară (în somn – Num. 12:6-8). Lui Moise, Dumnezeu i se adresa fără mijlocirea somnului, dar în acest caz se folosea de îngerul delegat pentru însoţirea lui Israel spre Canaan (Ex. 23:20-24). Cea mai înaltă revelaţie a venit prin Domnul Isus, Dumnezeu vorbind în mod direct poporului, fără intermediar. Apostolii au preluat cuvintele Domnului şi le-au predat mai departe Bisericii.

(3) Dumnezeu aude de tot ce se petrece pe pământ şi se implică în tot ce se petrece în univers prin intermediul slujitorilor săi, îngerii. Ei sunt însărcinaţi să îndeplinească toate poruncile lui Dumnezeu şi se delectează în a asculta de Dumnezeu (Evrei 1). Spre deosebire de îngeri şi apostoli, care sunt trimişi, Fiul a hotărât de bunăvoie să împlinească planul lui Dumnezeu de mântuire a omului (Evrei 2, 10). Domnul Isus avea o abilitate dumnezeiască de a cunoaşte gândurile oamenilor (Mc. 2:8/Luca 5:22; Luca 6:8; Mc. 8:17; Luca 11:17; Mc. 12:15).

(4) Dumnezeu este capabil să se deplaseze oriunde doreşte, dar nu o face altfel decât pe tron. Platforma tronului descrisă de Ezechiel este însufleţită pentru că fiinţe spirituale puternice sunt la temelia tronului. Prin Domnul Isus, Dumnezeu s-a supus la toate limitările unui trup omenesc, locuind pentru o vreme în condiţii vitrege de viaţă cu lipsuri şi mari nevoi, într-una dintre cele mai sărace şi nesigure ţări ale lumii cunoscute. Chiar şi aşa, cu prilejul ispitirii sale timp de 40 de zile în pustie, Domnul Isus s-a lăsat luat de Duhul în pustie pentru a fi ispitit de diavolul, care L-a dus în tot felul de călătorii, arătându-i lumea şi promiţându-i tot felul de lucruri. Apoi, după ce a murit, tot în spirit s-a dus în Locuinţa morţilor unde le-a dus tuturor celor nemângâiaţi vestea că există o înviere a morţilor, că moartea nu este realitatea ultimă şi că El este în controlul acestei situaţii (1Petru 3:18-19).

Această imagine a maiestăţii lui Dumnezeu trebuie să ne inspire la o adevărată spiritualitate, o închinare autentică înaintea lui Dumnezeu care este Duh (Ioan 4:24).

Comentarii închise la Dumnezeu este o Persoană cu statut special

Din categoria Teologia Vechiului Testament

Omul este o fiinţă spirituală limitată de trup.

Biblia spune despre om că a fost adus în existenţă ca o unitate formată din trup şi spirit (Gen. 2:7), după „chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu (1:28). Teologii discută de milenii cum se înţelege această expresie şi în ce a constat acesta. Consider că expresia poate fi înţeleasă ca o hendiadă în felul următor: „un tipar asemănător”, adică o reflecţie ce reproduce asemănări, dar nu un tipar identic. Cu trupul ne asemănăm animalelor. Atât de bine ne asemănăm cu animalele încât omul fără Dumnezeu a ajuns să creadă că omul a evoluat din animale. Cu spiritul ne asemănăm lui Dumnezeu, care a suflat în nările omului suflare de viaţă. Calvin afirma că până şi în trup răzbat anumite scântei ale Dumnezeirii, dar că acestea se referă în primul rând la spirit.

Pe lângă abilităţile fizice şi spirituale, omul a avut o evidentă conştienţă de sine. Omul avea o relaţie constantă cu Dumnezeu, fapt care îi permitea să se înţeleagă pe sine în raport cu o altă persoană. Dumnezeu îl însărcinează pe om să numească animalele şi, astfel, să facă diferenţa dintre sine şi alte fiinţe. În cele din urmă, după crearea femeii, omul a putut să se distingă şi faţă de o altă fiinţă umană. Aşadar omul demonstrează că a avut conştienţa de sine şi şi-a exercitat-o încă de la începutul existenţei sale.

Deşi omul se bucură de un trup, acesta situaţie este doar temporară. Domnul Isus afirma că la înviere oamenii vor primi trupuri îngereşti (Mt. 22:30), iar Pavel afirma că trupurile materiale vor fi transformate (1 Cor. 15:50-55). Am putea concluziona că omul moşteneşte de la Dumnezeu natura spirituală, care este încorsetată temporar de trupul material, adică nu îi este permis să se desfăşoare la adevărata ei capacitate. Întrucât trupul material este doar o calitate tranzitorie a persoanelor, (trupul de o calitate superioară urmează să îl primim după ce viaţa în acest trup se sfârşeşte), definirea persoanei trebuie să ţină cont de această realitate.

Dacă privim materia şi materialitatea din perspectiva beneficiilor pe care le gustăm în această viaţă (pot fi considerate pe bună dreptate extraordinare pentru că nu cunoaştem altele), putem afirma împreună cu Marius Cruceru că „materialitatea nu este blestemată, ci este leagănul în care se desfăşoară viaţa noastră biologică” (Şi voi, care sînteţi răi, … fiţi dar desăvârşiţi ca Tatăl, 2010, p. 140). Dacă privim din perspectiva escatonului, a lumii viitoare ce va să vie, şi a calităţii superioare care ne va defini existenţa, atunci materialitatea nu poate fi considerată un leagăm ci mai degrabă un corset. Dacă privim materialitatea din perspectiva escatonului şi a beneficiilor ce pot fi câştigate drept urmare a trăirii în condiţiile actuale, materialitatea poate fi privită ca un împrumut ce ne permite capitalizare. Indiferent de imaginile folosite şi de teologiile pe care acestea le inspiră, un lucru este sigur: materialitatea ESTE blestemată din pricina păcatului adamic (Gen. 3:16-19; Rom. 8:18-22).

Comentarii închise la Omul este o fiinţă spirituală limitată de trup.

Din categoria Teologia Vechiului Testament