Omul este o fiinţă spirituală limitată de trup.

Biblia spune despre om că a fost adus în existenţă ca o unitate formată din trup şi spirit (Gen. 2:7), după „chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu (1:28). Teologii discută de milenii cum se înţelege această expresie şi în ce a constat acesta. Consider că expresia poate fi înţeleasă ca o hendiadă în felul următor: „un tipar asemănător”, adică o reflecţie ce reproduce asemănări, dar nu un tipar identic. Cu trupul ne asemănăm animalelor. Atât de bine ne asemănăm cu animalele încât omul fără Dumnezeu a ajuns să creadă că omul a evoluat din animale. Cu spiritul ne asemănăm lui Dumnezeu, care a suflat în nările omului suflare de viaţă. Calvin afirma că până şi în trup răzbat anumite scântei ale Dumnezeirii, dar că acestea se referă în primul rând la spirit.

Pe lângă abilităţile fizice şi spirituale, omul a avut o evidentă conştienţă de sine. Omul avea o relaţie constantă cu Dumnezeu, fapt care îi permitea să se înţeleagă pe sine în raport cu o altă persoană. Dumnezeu îl însărcinează pe om să numească animalele şi, astfel, să facă diferenţa dintre sine şi alte fiinţe. În cele din urmă, după crearea femeii, omul a putut să se distingă şi faţă de o altă fiinţă umană. Aşadar omul demonstrează că a avut conştienţa de sine şi şi-a exercitat-o încă de la începutul existenţei sale.

Deşi omul se bucură de un trup, acesta situaţie este doar temporară. Domnul Isus afirma că la înviere oamenii vor primi trupuri îngereşti (Mt. 22:30), iar Pavel afirma că trupurile materiale vor fi transformate (1 Cor. 15:50-55). Am putea concluziona că omul moşteneşte de la Dumnezeu natura spirituală, care este încorsetată temporar de trupul material, adică nu îi este permis să se desfăşoare la adevărata ei capacitate. Întrucât trupul material este doar o calitate tranzitorie a persoanelor, (trupul de o calitate superioară urmează să îl primim după ce viaţa în acest trup se sfârşeşte), definirea persoanei trebuie să ţină cont de această realitate.

Dacă privim materia şi materialitatea din perspectiva beneficiilor pe care le gustăm în această viaţă (pot fi considerate pe bună dreptate extraordinare pentru că nu cunoaştem altele), putem afirma împreună cu Marius Cruceru că „materialitatea nu este blestemată, ci este leagănul în care se desfăşoară viaţa noastră biologică” (Şi voi, care sînteţi răi, … fiţi dar desăvârşiţi ca Tatăl, 2010, p. 140). Dacă privim din perspectiva escatonului, a lumii viitoare ce va să vie, şi a calităţii superioare care ne va defini existenţa, atunci materialitatea nu poate fi considerată un leagăm ci mai degrabă un corset. Dacă privim materialitatea din perspectiva escatonului şi a beneficiilor ce pot fi câştigate drept urmare a trăirii în condiţiile actuale, materialitatea poate fi privită ca un împrumut ce ne permite capitalizare. Indiferent de imaginile folosite şi de teologiile pe care acestea le inspiră, un lucru este sigur: materialitatea ESTE blestemată din pricina păcatului adamic (Gen. 3:16-19; Rom. 8:18-22).

Anunțuri

Comentarii închise la Omul este o fiinţă spirituală limitată de trup.

Din categoria Teologia Vechiului Testament

Comentariile nu sunt permise.