Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 1: Începutul promiţător

Viaţa lui Lot este secundară în naraţiunile despre patriarhi. Istoria lui Lot începe cu o dramă – moartea tatălui său, dar momentul acesta de cumpănă are un potenţial imens. Ca singurul fiu al lui Haran (Lot mai avea două surori: Milca şi Isca), averea lui Haran îi parvine lui. Lot se asociază cu Avram care nu avea copii, o apropiere foarte promiţătoare, dacă situaţia lui Avram rămânea neschimbată. Deocamdată nu se spune dacă era căsătorit.

Chemarea de a călători spre Canaan i-a fost adresată lui Avram. În mod natural prin asocierea atât de apropiată de Avram, receptorul promisiunii lui Dumnezeu (Gen. 12:1-3, mai ales v. 3), Lot urma să fie primul binecuvântat prin recul. Lot ar fi putut rămâne în Padan-Aram împreună cu restul familiei, dar pleacă cu Avram spre teritorii necunoscute. Îl găsim în apropierea lui Avram şi la ieşirea din Egipt.

Există un mare beneficiu din faptul că oamenii se pot asocia. Nu toţi avem parte de o chemare specială şi clară, aşa cum a avut Avram, Domnul Isus sau apostolul Pavel. De fapt nu greşesc dacă spun că numai unora le este dat să ştie ce vor cu adevărat în viaţă şi să fie dintre aceia care vor avea un impact în istorie. Cei mai mulţi dintre noi ne asociem mai mult sau mai puţin voit unor viziuni pe care alţii le-au avut sau le au. Cei mai mulţi vom rămâne obscuri şi mediocri.

Nu este absolut nicio problemă. Obscuritatea şi mediocritate nu îi doare decât pe cei care au conştiinţa unei vocaţii. Poziţia secundară este cea mai sigură. Dacă ceva se întâmplă cu proiectul respectiv blamul îl va lua cine l-a iniţiat. Nu este nicio ruşine să te asociezi viziunii altuia şi să-ţi dedici viaţa acesteia.

Aşa a făcut Lot, ucenicii Domnului Isus şi tovarăşii de misiune şi de călătorie ai lui Pavel. Din păcate vizionari se aşteaptă la o dedicare cât mai completă din partea asociaţilor lor. Este modul lor îngust de a percepe valoarea pe care o au în raport cu masa celor cărora le-au dat semnificaţie şi un ţel în viaţă.

Patriarhul Avraam, Domnul Isus şi Apostolul Pavel au fost, însă, exemple speciale de oameni cu viziune, modele de devoţiune faţă de colegii de echipă, lideri care s-au sacrificat pentru cauza în care au crezut şi i-au motivat fără să-i intoxice pe discipolii lor.

Anunțuri

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 1: Începutul promiţător

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza

Comentariile nu sunt permise.