Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 4: Fără pocăinţă totul e pierdut.

Delegaţia îngerească îl surprinde pe Lot la poarta cetăţii Sodoma, situaţie care descrie statutul elevat de care se bucura în acest moment. Sodomiţii îl acuză pe Lot că se dă judecător, când el este doar un venetic (Gen. 19:1, 9). Un alt semn că Lot a ajuns o persoană cu influenţă în Sodoma. Aşa se încheie transformarea nomadului venit de dincolo de Eufrat (acesta este sensul termenului de evreu în cazul lui Avraam) într-un cetăţean cuminte al Canaanului.

Perspectiva distrugerii Câmpiei însemna pierderea tuturor proprietăţilor imobiliare ale lui Lot. Luat pe sus de îngeri împreună cu soţia şi fetele lui, Lot reuşeşte să-şi scape doar viaţa. Ar fi putut să rămână în urmă cu soţia şi să se uite înapoi spre Sodoma, dar a ales să fugă la munte (chiar dacă a fugit în doi timpi). Câtă ironie: Lot s-a salvat tot la munte, de unde plecase iniţial.

Probabil că ruşinea eşecului l-a împiedicat pe Lot să refacă relaţia mai mult decât deficitară cu unchiul său Avraam. In muntele din partea opusă zonei unde locuia Avraam, lipsit de orice mijloace, cu două fiice din care Sodoma încă nu ieşise, Lot ajunge să genereze două popoare deloc amiabile faţă de Israel: moabiţii şi amoniţii. Lot este prototipul omului care a ales să se îndeparte de poporul binecuvântării. După ce a fost în imediata vecinătate a recipientului binecuvântării, s-a separat de acesta, a refuzat să refacă relaţia cu el în ciuda faptului că a fost eliberat din sclavie de el şi şi-a făcut un nume în civilizaţia pe care acesta o evita cu bună-ştiinţă.

Lot îl reprezintă pe omul care se împotriveşte cercetării lui Dumnezeu şi este refractar la trăirea cu Dumnezeu în termenii lui Dumnezeu. În Biblie Sodoma a ajuns să reprezinte judecata exemplară a lui Dumnezeu adusă atât împotriva popoarelor (Isaia 1:9-10; 13:19; Ţefania 2:9), cât şi împotriva lui Israel (Deut. 29:23; 32:32; Ieremia 23:14; 49:18; 50:40; Plângeri 4:6; Ezechiel 16; Amos 4:11).

Exemplul lui Lot este folosit de apostolul Petru ca să ilustreze credincioşia lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi şi păstrarea celor răi pentru judecata finală (2 Petru 2:6-10). Domnul Isus invoca exemplul cetăţilor Câmpiei pentru a ilustra revenirea sa a doua oară (Luca 17:28-33). Cred că exemplul Avraam faţă de Lot poate fi sesizat în îndemnul lui Iuda pentru creştini: „Fiţi îndurători cu cei ce se îndoiesc, pe alţii salvaţi-i smulgându-i din foc, iar altora arătaţi-le îndurare, dar cu teamă, urând până şi tunica mânjită de fire.” (v. 23).

În capitolele 7 şi 8 din Epistola către romani Pavel îi învaţă pe credincioşii din Roma că există oameni care îşi pot domestici firea până acolo încât să trăiască după standardul Legii: nu fură, nu mint, etc., şi pot ajunge să-şi considere moralitatea un merit sau o monedă de schimb (do ut des!). Faptul acesta nu poate decât să demonstreze urâciunea firii pământeşti. Soluţia este înnoirea vieţii şi slujirea lui Dumnezeu prin Duhul. Frica de moarte ne poate motiva să păzim Legea, dar trebuie să murim faţă de Lege şi să trăim în Duhul şi după îndemnurile Lui.

Există lucruri mult mai importante decât proprietăţile. Mulţi oameni cred în valoarea de adevăr a acestei afirmaţii. Cu toate acestea se lasă inexorabili atraşi de civilizaţia Sodomei. Cât de pertinentă este interogaţia Domnului Isus: „La ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26)

Anunțuri

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 4: Fără pocăinţă totul e pierdut.

Din categoria Evanghelizare, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Comentariile nu sunt permise.