„Eu sunt prieten cu toţi cei ce se tem de tine” (Ps. 119:63)

Mă trezesc în dimineaţa zilei de 23 august cu un email tocmai din capătul celălalt al lumii, din Australia, de la venerabilul profesor Francis Ian Andersen. Ajuns la 85 de ani şi rămas văduv de câteva săptămâni, profesorul îşi pregătea ultima carte pentru publicare: o sintaxă a limbii ebraice clasice. În acest context a ajuns să citească şi teza mea de doctorat împreună cu ale altor colegi, care am abordat limba ebraică dintr-o perspectivă linguistică inovatoare.

Licenţiat în chimie (1947) şi în rusă (1955), F.I. Andersen a obţinut şi un master în chimie (1951) înainte de a fi incitat de studiile teologice. De când şi-a luat doctoratul în teologie la Johns Hopkins University (1960) lucrează în domeniul sintaxei limbii ebraice şi al arheologiei. S-a pensionat de trei ori: la Universitatea Queensland (1988), la New College for Advanced Christian Studies, Berkeley, California (1993) şi la Fuller Theological Seminary, Pasadena, California (1997).

Pe durata îndelungatei sale cariere a publicat 43 de cărţi între care şi comentarii la cărţile biblice Iov, Osea, Ieremia, Amos, Habacuc şi Mica. A iniţiat folosirea calculatorului pentru studiile biblice, a lucrat cu manuscrisele biblice deţinute de Uniunea Sovietică şi a realizat numeroase concordanţe pentru diverse cărţi biblice.

Din discuţiile care au urmat acestui contact iniţial, am fost impresionat de iubirea neascunsă pe care încă o purta soţiei sale şi de dorinţa de a se pregăti pentru o moarte de creştin pe măsura vieţii pe care a dus-o. Sunt onorat că acest onorabil cercetător m-a găsit vrednic să mă caute şi să studieze lucrarea mea. Mai onorat însă sunt pentru că acest mai vârstnic frate în Domnul (deşi anglican de confesiune) se înviorează la cunoştinţa comuniunii pe care o putem avea în Duhul de la mii de kilometri distanţă unul de altul. Fratele Andersen este slăbit şi bolnav acum. Cu siguranţă rugăciunile noastre îl vor susţine.

Pentru un articol biografic scris de unul dintre nepoţii săi, vezi aici.

Comentariile sunt închise pentru „Eu sunt prieten cu toţi cei ce se tem de tine” (Ps. 119:63)

Filed under Personalităţi

Comentariile sunt închise.