Viitorul poporului lui Dumnezeu este în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu (Mica 4-5)

Textul din capitolele 4-5

Profeţia din aceste capitole este împărţită în opt secţiuni prin intermediul unor expresii precum „în zilele de pe urmă” (4:1), „în ziua aceea” (4:6; 5:10), „(dar) Acum” (4:9, 11; 5:1), „atunci” (5:7, 8) şi „când” (5:5). Dumnezeu le arăta profeţilor prin inspiraţie diverse lucruri din viitor, însă fără a le preciza date sau perioade de timp. Profetului i se arătau diverse evenimente din perspectiva prezentului, ca şi cum ar fi văzut piscurile unui lanţ muntos, fără a avea vreo idee cu privire la distanţa dintre piscuri.

Uneori profetul le aranjează într-o ordine diferită decât cea dată de succesiunea naturală a evenimentelor. Mica pendulează între perioada restaurării prin Mesia şi perioada imediat următoare invaziei asiriene. În timp ce în unele fragmente Israel este beneficiarul unor lucruri pozitive, în altele este văzut ca receptor al unor lucruri pozitive, dar care îl costă scump.

4:1-5            Restaurare prin Mesia

4:6-8            Restaurare prin Mesia

4:9-10     Situaţia apropiată a invaziei asiriene

4:11-13    Situaţia apropiată a invaziei asiriene

5:1-5a            Restaurare prin Mesia

5:5b-6            Situaţia apropiată a invaziei asiriene

5:7-9            Situaţia apropiată a invaziei asiriene

5:10-15 Restaurare prin Mesia

Se mai poate observa un detaliu: viitorul poporului Israel este îngemănat cu istoria neamurilor. Conform profeţiilor lui Mica, istoria lui Israel şi a neamurilor se întâlnesc în viitor în câteva puncte: Sionul, Mesia şi judecata lumii. După ce Israel va fi curăţat de tot ce este nedrept, necurat şi de toate falsele pricini de încredere, împreună cu neamurile, vor accepta călăuzirea Legii lui Moise şi vor recunoaşte autoritatea lui Mesia şi pre-eminenţa lui Israel printre popoare.

Câteva învăţături fundamentale

1. Nu războiul are ultimul cuvânt, ci pacea; adică Dumnezeu, nu omul. Omul are abilitatea să pregătească în mod desăvârşit războiul şi să lupte pentru pace, dar realizarea păcii este ceva dumnezeiesc. Însăşi profeţirea vremurilor de pace este mai dificilă, pentru că verificarea profeţiei prin împlinire presupune riscuri mai mari: pacea este mai greu de realizat şi, prin urmare, de anticipat decât războiul (Ier. 28:7-9). Vorbind despre vremurile din urmă, apostolul Pavel avertizează că omenirea va ajunge într-o situaţie în care se va lăuda cu marea realizare a păcii, dar că aceasta va precede doar un „dezastru neaşteptat” (1Tes. 5:3).

Aceeaşi profeţie despre vremuri de pace în timpul cărora neevreii vor accepta călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu a fost primită şi de profetul Isaia (Is. 2:2-4), un contemporan al lui Isaia. Cu siguranţă poziţia elevată a muntelui Sion nu are în vedere o ascensiune de natură fizică deasupra acoperişului actual al lumii (Himalaya), ci este o recunoaştere a supremaţiei religiei revelate a lui Israel deasupra oricăror altor căi care li se pot părea bune oamenilor ca şi cum ar duce la Dumnezeu.

Standardul de dreptate inspirat din Cuvântul lui Dumnezeu va fi acceptat de popoarele de pe toate meridianele. Dumnezeu prin Mesia va aduce pacea pe pământ. Disensiunile şi conflictele vor fi rezolvate prin acceptarea arbitrajului Cuvântului lui Dumnezeu, până acolo încât armele vor fi transformate în unelte folositoare şi interesul pentru invazii şi război va fi pierdut, căci oameni se vor bucura să se îndeletnicească cu obiceiuri mai paşnice prin gospodăria proprie. Imaginea fierarului care transformă sabia în plug a ajuns iconică pentru vremurile de pace pe care numai Dumnezeu le poate aduce, deşi oamenii se laudă cu ea ca şi cum ar sta în puterea omului să realizeze pacea universală.

În aceste versete se vorbeşte frecvent despre Ierusalim ca despre „muntele Casei Domnului”, „muntele Domnului”, „Casa Dumnezeului lui Iacov”, „(muntele) Sion”, „deal al fiicei Ierusalimului”. Teologii sunt împărţiţi cu privire la interpretarea unor asemenea profeţii. Unii zic că Sionul este locaţia exactă a Ierusalimului, că Templul, inexistent acum, va fi reconstruit şi că regatul lui Israel va fi refăcut şi Dumnezeu ne va arăta cum este să fie guvernată cum trebuie lumea prin Împărăţia sa de o mie de ani.

Alţii, însă, nu acceptă această posibilitate deoarece profeţii au prevăzut desfiinţarea dinastiei pământeşti a lui David, Domnul Isus vorbeşte despre demolarea Ierusalimului dar nu şi despre reconstruirea lui, iar apostolii au vorbit despre faptul că Templul şi Ierusalimul pământesc erau doar tipuri ale realităţilor cereşti depline (vezi Evrei şi Apocalipsa). Sionul este clar identificat cu „cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc” acolo unde au acces atât „miile de îngeri adunaţi pentru sărbătoare” cât şi „Biserica întâilor născuţi scrişi în ceruri, duhurile celor drepţi făcuţi desăvârşiţi”, dar şi „Dumnezeu, Judecătorul tuturor” şi „Isus, Mijlocitorul Noului Legământ” (Ev. 12:22-24). Legătura dintre Ierusalimul ceresc şi creştini este subliniată de apostolul Pavel în opoziţie cu Ierusalimul pământesc care, mai degrabă, corespunde muntelui Sinai (Gal. 5:21-31).

A reconstrui un templu la Ierusalim, cu un rege pe tronul de la Ierusalim pentru o stăpânire pământească este un pas înapoi faţă de promisiunea lumii viitoare în care toate vor fi desăvârşite şi vom fi, în sfârşit, scutiţi chiar şi de prezenţa păcatului şi a păcătoşilor. Este suspect faptul că apostolii Domnului Petru şi Pavel nu au vorbit niciodată de refacerea împărăţiei lui Israel, ci doar de convertirea evreilor (Rom. 11). Dacă preferăm această interpretare atunci Sionul reprezintă imaginea unei noi orânduiri în care Dumnezeu este acceptat de toată lumea, evrei şi neevrei deopotrivă. Aşa le-a cerut Domnul Isus ucenicilor să ducă Evanghelia până la marginile pământului, adică să extindă Împărăţia lui Dumnezeu pe toate meridianele. Atunci va veni sfârşitul (Mt. 24:14).

Ce trebuie făcut pentru pregătirea acelei epoci? Mica ne răspunde că până atunci nimic nu ne împiedică să trăim după standardul aşteptat de Dumnezeu, adică să ne deprindem a trăi la un standard înalt (4:5). Tot la fel şi apostolul Petru adresează creştinilor un îndemn celebru de a rămâne consistenţi în mărturie şi de a se păstra curaţi, pentru că lumea viitoare nu va mai avea loc pentru păcătoşi şi batjocoritori ai lui Dumnezeu (2Petru 3). Domnul Isus Însuşi îi aprecia pe ucenicii Săi care puneau la inimă învăţătura Sa şi făceau cele spuse: „Dacă ştiţi aceste lucruri, sunteţi fericiţi dacă le faceţi” (Ioan 13:17).

2. Dumnezeu Îşi pregăteşte un popor din cei inapţi pentru război şi curăţiţi de idolatrie. Din moment ce este adevărat că artizanul păcii reale poate să fie doar Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu nu va mai avea interes în cei apţi pentru război, în aceia care au incitat la război, sau au făcut carieră şi avere din purtarea războaielor. Pentru că era în mod constant pe picior de război, regele Saul avea obiceiul de a ţine pe lângă sine bărbaţi vânjoşi şi curajoşi. Au fost eroi în VT care s-au distins printr-o carieră de arme şi care au fost folosiţi de Dumnezeu în împrejurări dintre cele mai puţin faste pentru poporul Său. Printre bărbaţii care s-au distins pe câmpul de luptă se pot aminti: Iosua, Caleb, Ehud, Ghedeon, Iefta, Samson, Saul, Ionatan, David, cei 37 de viteji ai lui David, Benaia, Iehu, Neemia şi mulţi alţii. Dumnezeu a avut loc şi pentru ei în realizarea planului Său. Sfârşitul istoriei va dezlega cea mai redutabilă forţă militară a universului: marea oştire îngerească condusă de Domnul-Domnilor şi Împăratul-Împăraţilor, Cuvântul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu, Leul din seminţia lui Iuda, Odrasla şi Rădăcina lui David. Înaintea acestei forţe nu va putea să stea nimic în picioare.

În poporul Său Dumnezeu nu are nevoie de oameni care să impresioneze prin statura lor. Prin urmare tot ceea ce investim acum în trupuri cât mai „fit” are importanţă doar pentru lumea de acum. Exerciţiile fizice ne ajută să luptăm cu sedentarismul, dar nu sunt ne niciun folos pentru evlavie. Spre dezamăgirea multora, Dumnezeu are ochiul format pentru partea ascunsă a omului. La fel ca şi profetului Samuel, Dumnezeu ne poate spune şi nouă: „Domnul nu se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfăţişare, pe când Domnul se uită la inimă.” (1Sam. 16:7)

Din perspectiva veacului viitor Dumnezeu va avea atenţia asupra celor inapţi pentru război, asupra celor fără patrie şi asupra celor răniţi de Dumnezeu (Mica 4:6-7) pentru a întemeia cu ei o nouă Împărăţie. Celor cărora viitorul le este închis, Dumnezeu le deschide Împărăţia Sa. Celor pe care lumea nu pune preţ, Dumnezeu le oferă tot ceea ce este de nepreţuit. Celor care nu s-au regăsit pe pământ într-o patrie a lor, Dumnezeu le dă patria cerească.

Meditând la realitatea Bisericii, ap. Pavel constată că majoritatea este constituită din oameni lipsiţi după standardele omeneşti de înţelepciune, clasă şi avere (1Cor. 1:26-31). Lui Dumnezeu nu îi este ruşine să se afişeze cu ei, pentru că adevărata înţelepciune, clasă şi avere este la Dumnezeu din care derivă toate celelalte şi depind toate surogatele cu care noi suntem obişnuiţi şi care fac obiectul căutărilor noastre febrile.

Dumnezeu mai atrage atenţia prin profetul Mica asupra unui alt detaliu referitor la calitatatea poporului Său. Aceia care vor rămâne să intre în poporul Său vor fi curăţaţi de păcate şi debarasaţi de toate lucrurile care au concurat la încrederea lor: armata, vrăjitorii (funcţionarii cultici), idolii (obiectele de cult) şi asociaţii lor dintre neamuri (5:10-15). Dumnezeu interzisese regelui evreu să investească în armată (Deut. 17:16), ci să se bazeze pe miliţiile populare, pentru că Dumnezeu dorea ca victoriile de pe câmpul de luptă să fie hotărâte în mod indiscutabil pe criteriul dependenţei de Dumnezeu.

Personalul cultic şi obiectele de cult puteau fi folosite pentru a câştiga încredere în propriile resurse. Dumnezeu a judecat pe regele Saul pentru a consultat o necromantă în zorii luptei cu filistenii, l-a condamnat pe regele Solomon pentru mulţimea templelor păgâne construite la Ierusalim, pe regele Ahazia că s-a încrezut în Baal-Zebub pentru sănătatea sa, pe regele Manase că a adus idoli chiar în Templul de la Ierusalim.

Alţi regi s-au bazat pe alianţele lor cu popoarele păgâne şi Dumnezeu i-a sancţionat pentru lipsa lor de încredere în adevăratul Dumnezeu. Deşi exemple ne stau regi ca Ahab şi Ieroboam, la acest test au căzut şi regi credincioşi precum Iosia şi Ezechia.

Dumnezeu caută închinători care nu împart încrederea lor cu Dumnezeu cu alte persoane, instituţii sau lucruri.  „Căutaţi pe Domnul cât timp mai poate fi găsit! Chemaţi-L cât timp mai este aproape! Nelegiuitul să-şi părăsească calea, iar omul rău să renunţe la gândurile lui! Să se întoarcă la Domnul, Care îi va arăta îndurare, la Dumnezeul nostru, care Îl va ierta deplin!” (Is. 55:6-7). Domnul Isus caută ucenici, adică oameni care Îl slujesc cu o loialitate neîmpărţită. Domnul Isus sublinia încă de la începutul Predicii de pe Munte (Mt. 5:3-10) că singurii oameni care au cu adevărat viitor în Împărăţia lui Dumnezeu sunt: cei săraci în duh, cei îndureraţi, cei pasionaţi de dreptate, cei milostivi, cei cu inima curată, cei împăciuitori şi cei persecutaţi.

3. Dumnezeu are un plan şi nimeni nu-l poate schimba: nici chiar Asiria cu toată forţa ei militară. Până să se ajungă la vremurile viitoare când toate aceste lucruri deosebite se vor realiza, Israel are de trecut vremuri mai puţin faste. Evenimentele prin care urmează să treacă Israel sunt descrise prin metafora travaliului (4:9-10). Ca şi în cazul lăuziei, perioadă în care femeia este considerată necurată, Israel va trebui să stea departe de oameni, în câmpie. Exilul în câmpiile Babilonului face referire la deportarea la care îi va supune Asiria pe prizonierii de război, după modelul evreilor din Regatul de Nord (2Regi 17:24f). „Acolo Domnul te va răscumpăra” (4:10).

Popoarele aduse de asirieni ca să disciplineze Israel şi Iuda aveau senzaţia că se aflau acolo pe cont propriu şi prin voinţă proprie, dar Dumnezeu îi adusese: „El i-a strâns” (4:12). Popoarele şi-au imaginat că vor face ce vor voi cu ţara aceasta aşa cum au făcut cu celelalte teritorii cucerite. Să ascultăm cuvintele lui Rab-Şache, mareşalul lui Sanherib, care a ajuns la Ierusalim câteva decenii după profeţia lui Mica: „Nu-l lăsaţi pe Ezechia să vă amăgească, pentru că el nu va putea să vă izbăvească din mâna mea! Nu-l lăsaţi pe Ezechia să vă convingă să vă încredeţi în Domnul!” (2Regi 18:29). Câtă ignoranţă!

De fapt, Dumnezeu urma să îi aducă pe asirieni la Ierusalim pentru că avea să facă o demonstraţie cu ei acolo: „El i-a strâns ca pe nişte spice în aria de treierat”, continuă profeţia lui Mica (4:12). Ţinutul Ierusalimului avea să fie o mare arie de treierat, unde evreii aveau să treiere mândra armată a lui Sanherib. Aşa se va şi întâmpla, când înspăimântaţi de moartea subită a tovarăşilor lor, asirienii vor abandona totul în urmă şi vor face cale întoarsă în ţara lor (2Regi 19:35-36). Ezechia primise confirmare de la Dumnezeu prin profetul Isaia că „Sanherib nu va intra în cetatea aceasta” (2Regi 19:32). Această răsturnare de situaţie a fost atât de surprinzătoare încât rapoartele despre izbăvirea Ierusalimului au uimit o lumea întreagă. Babilonul şi-a trimis emisari să-l felicite pe Ezechia, iar regele evreu s-a lăudat ca şi cum această biruinţă a fost realizată prin iscusinţa sa (2Regi 20:12-19).

Biruinţa neaşteptată a lui Israel este descrisă şi în profeţia lui Mica prin trei imagini: turma lui Israel va fi izbăvită printr-un număr mic de păstori aşa încât se va putea spune că „El ne va izbăvi de asirian” (5:6), biruinţa lui Israel va fi ca roua a cărei cădere nu poate fi controlată (5:7) şi ca leul tânăr şi îndrăzneţ care nu poate fi oprit (5:8-9).

Cine citeşte cartea Apocalipsa nu poate să nu observe gradul ridicat de determinism al viitorului istoriei: Dumnezeu hotărăşte totul şi nici chiar mişcările diavolului nu scapă intenţiei pe care Dumnezeu le are cu lumea. „Domnul a făcut totul pentru un scop, chiar şi pe cel rău l-a făcut pentru ziua distrugerii” spunea proverbul (Pr. 16:4). Până şi diavolul acţionează în forţă pentru că ştie că mai are puţin timp şi va căuta să facă Împărăţiei lui Dumnezeu pagube cât mai mari (Ap. 12:12). De aceea scopul lui nu este să batjocorească pe cei care deja sunt supuşii lui, ci pe cei aleşi (dacă va fi cu putinţă), ne spune Domnul Isus (Mt. 24:24). Din păcate nu este cu putinţă să se atingă de cei aleşi pentru că Domnul nu îngăduie ca aceştia să fie ispitiţi peste măsură (1Cor. 10:12-13).

4. Dumnezeu va aduce planul Său la îndeplinire prin Mesia (Mica 5:1-4). Această temă va fi discutată într-o ocazie viitoare.

În concluzie, viitorul nostru este în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu. Nu există duşman prea puternic care să îi stea împotrivă. Dumnezeu dă un viitor celor care nu au fost atinşi de flagelul violenţei în această lume. Viitorul este determinat de Dumnezeu chiar dacă din perspectiva situaţiei curente nu se vede lucrul acesta. La finalul istoriei stă Dumnezeu cu poporul Său curăţit de toate relele şi de toţi răii.

S-au emis tot felul de scenarii cu privire la sfârşitul lumii, dar prea puţine Îl includ pe Dumnezeu. Noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul Cerului şi al Pământului.

Anunțuri

Comentarii închise la Viitorul poporului lui Dumnezeu este în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu (Mica 4-5)

Din categoria Mica

Comentariile nu sunt permise.