Un nou proiect în Vechiul Testament

În luna septembrie 2011 voi lansa cu ajutorul Domnului un proiect ce s-a lăsat (prea) mult aşteptat: o introducere a Vechiului Testament. Personal am lucrat asupra unei introduceri, dar povara unui asemenea proiect este mult prea mare pentru un singur autor. Intenţia originară a fost să invit specialişti români din bisericile evanghelice din România şi din diaspora. Lipsa unui colectiv de români specializaţi în toate cărţile Vechiului Testament m-a determinat să gândesc la extinderea grupului către alte persoane din mişcarea evanghelică din străinătate. Întâlnirea unui grup surprinzător de mare se specialişti în Vechiul Testament în proiectul de la Wheaton College din această vară m-a încurajat să gândesc în această direcţie, deşi nu am primit un răspuns pozitiv din partea colegilor mei prezenţi acolo.

Editura Metanoia din Oradea a acceptat preluarea acestui proiect care s-ar putea extinde pe câţiva ani, în funcţie de disponibilitatea autorilor. După discuţiile preliminare cu directorul executiv al editurii, cel mai probabil se vor publica patru volume după cum urmează: (1) Introducerea generală şi cărţile Pentateuhului, (2) Cărţile istorice, (3) Cărţile profetice, (4) Cărţile poetice. Nu excludem posibilitatea publicării într-un volum legat al materialului din cele patru volume.

Sunt bucuros să constat că putem demara acest proiect cu pregătirea volumului secund, pentru că aici avem deja autorii desemnaţi. Sunt onorat să îi am alături de mine pe colegul meu Romulus Ganea, pe românul Marcel Măcelaru (Croaţia), pe bulgarul Tchavdar Hadjiev, congolezul Nupanga Weanzana şi americanul David M. Howard. Toţi sunt specialişti în cărţile biblice la care vor scrie articolul introductiv, scriindu-şi teza de doctorat, pregătind cursuri şi/sau publicând monografii asupra acestora.

Până la 1 septembrie încă mai aştept răspuns din partea celor cărora le-am scris şi voi da startul pregătirii materialului pe care intenţionez să-l traduc (unde este cazul) şi editez în primăvara viitoare, urmând să-l dau la tipar în toamna anului viitor. Dacă voi reuşi să finalizez acest proiect, românii evanghelici vor avea în sfârşit o Introducere a Vechiului Testament scrisă la un nivel academic înalt şi adusă la zi cu cercetarea internaţională.

Comentariile sunt închise pentru Un nou proiect în Vechiul Testament

Filed under Publicaţii

Comentariile sunt închise.