Note despre cartea Bunătate: o teologie bazată pe învăţătura Domnului Isus Cristos (Cartea Creştină, Oradea, 2010).

Acesta al patrulea articol ocazionat de lectura cărţii lui Iosif Ţon publicată în 2010. Celelalte articole pot fi citite aici, aici şi aici.

Probleme de traducere din limba ebraică

Ţon citează Mica 6:8 într-un format personal pe care îl consideră „traducere după original”: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti bunătatea hesed şi să umbli perseverent cu Dumnezeu” (p. 65). De fapt aceasta este traducerea oferită de Cornilescu cu următoarele schimbări: Ţon a înlocuit „mila” cu „bunătatea hesed”, „smerit” cu „perseverent” şi „Dumnezeul tău” cu „Dumnezeu”. Nu ştim care este diferenţa dintre bunătatea obişnuită şi bunătatea hesed şi dacă Vechiul Testament face această diferenţă, pentru că Ţon nu ne predă această lecţie. Iosif Ţon ar mai fi trebuit să ne spună şi ce este în accepţiunea sa o traducere exactă după original? O traducere literală sau o traducere care redă sensul cuvintelor?

O traducere exactă este dificil de realizat pentru că versetul nu este tocmai uşor, mai ales în jumătatea ei secundă. Varianta tradiţională preferă: „Ţi s-a spus, omule, ce este bine şi ce aşteaptă Domnul de la tine, decât să faci dreptate şi să iubeşti îndurarea şi să umbli umil cu Dumnezeul tău” (NIB, NIV, NRS, RSV, printre altele). Adverbul „umil” este înlocuit de unii cu „înţelept sau circumspect” pe baza unor asemănări cu textele din Sirah (16:25; 31:22; 42:8) şi termenul akribeia (A se vedea comentariul lui Bruce K. Waltke la Mica din lucrarea The Minor Prophets, vol. 2: Obadiah, Jonah, Micah, Nahum, Habakkuk, Baker, Grand Rapids, MI, 1993).

O altă variantă ar putea fi după cum urmează: „Ţi s-a spus, omule, ce este bine şi ce aşteaptă Domnul de la tine, decât să faci dreptate şi să iubeşti îndurarea şi să trăieşti cu atenţie umblând cu Dumnezeul tău.” A Concise Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament (ed. William L. Holladay, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1988) traduce haţnea‘ prin „a trăi cu grijă”.

O altă variantă de traducere a celei de-a doua jumătăţi ar fi: „[…] decât să faci dreptate, iubire îndurătoare şi modestie umblând cu Dumnezeul tău”. Această variantă este propusă de Bruce K. Waltke, preluată de la un alt autor, pe baza izbitoarelor asemănări dintre acest verset şi citate din Manualul disciplinei, un document din comunitatea esenienilor de la Qumran (1QS 4:5; 5:4; 8:2). Pentru aceasta primul infinitiv construit (’ahavat) este interpretat în relaţie cu substantivul hesed care îl urmează. Relaţia dintre aceşti doi termeni este unică în Vechiul Testament. (Vezi din nou Bruce K. Waltke la Mica din lucrarea The Minor Prophets, vol. 2: Obadiah, Jonah, Micah, Nahum, Habakkuk, Baker, Grand Rapids, MI, 1993) Forma verbală de hifil infinitiv absolut din rădăcina ţn‘  este şi ea rară. Ea a fost interpretată de acelaşi autor cu funcţie adverbială pentru infinitivul construit lehet care o urmează (vezi Bruce K. Waltke şi M. O‘Connor, An Introduction to Biblical Hebrew Syntax, Eisenbrauns, Winona Lake, IN, 1990, §35.3.3b). În plus forma verbală de hifil din rădăcina ţn‘ este un hifil denominativ, adică o formă verbală realizată din substantivul din aceeaşi rădăcină (vezi Bruce K. Waltke şi M. O‘Connor, An Introduction to Biblical Hebrew Syntax, Eisenbrauns, Winona Lake, IN, 1990, §27.4).

Expresia „a umbla cu Dumnezeu” apare în adevăr şi în Geneza 5:24 şi 6:9, cu privire la Enoh şi, respectiv, Noe. Aici însă forma verbală folosită este de hitpael care presupune reciprocitatea. Ţon scoate de pe mânecă o explicaţie alambicată care nu are nimic în comun cu formularea în sine: „Expresia «a umblat cu Dumnezeu», ce apare în Geneza 5:24 şi în Geneza 6:9, exprimă trăirea continuă şi îndelungată în intimitate cu Dumnezeu şi în ascultare de Dumnezeu” (p. 66). Nici durata şi nici natura relaţiei dintre Dumnezeu şi om nu reies din forma verbului. O activitate continuă ca cea pe care ar fi avut nevoie Iosif Ţon în Geneza 5:24 şi 6:9 ar fi fost cu totul alta (specialiştii ştiu despre ce este vorba). În Mica 6:8 forma verbală din rădăcina hlk este cu totul alta, adică un infinitiv construit (leket), care clarifică infinitivul absolut dinaintea sa (haţnea‘).

O altă încercare de traducere, calificată drept „traducere după originalul ebraic”, apare la p. 66: „Care Dumnezeu este ca Tine, care porţi nelegiuirea, treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-şi ţine mânia pe vecie, Se delectează în a face acte de bunătate (hesed). El se va întoarce şi va avea îndurare faţă de noi, El va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele noastre. Vei da adevăr lui Iacov, bunătate (hesed) lui Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.” (Cf. Mica 7:18-20) Din nou, textul nu este o traducere din originalul evreiesc, ci schimbarea unor cuvinte din versiunea Cornilescu cu altele preferate de Iosif Ţon: „a purta” în loc de „a ierta”, „se delectează în a face acte de bunătate” în loc de „Îi place îndurarea”, „El se va întoarce şi va avea îndurare faţă de noi” în loc de „El va avea iarăşi milă de noi”, „păcatele noastre” în loc de „păcatele lor”, „adevăr” în loc de „credincioşie”, „bunătate” în loc de „vei ţinea cu îndurare faţă de Avraam”.

Iată cum ar arăta o traducere din textul ebraic: „Cine este Dumnezeu cum eşti tu, [care] ridică păcatul şi trece cu vederea vina rămăşiţei moştenirii lui? [El] nu îşi ţine mânia pe vecie, ci El Îşi găseşte plăcerea în îndurare. [El] se va întoarce îndurându-se de noi, zdrobind păcatele noastre. El va arunca în adâncimile mării toate păcatele lor. Vei arăta credincioşie lui Iacov şi îndurare lui Avraam, aşa cum ai jurat părinţilor noştri în zilele din vechime.”

Observaţi schimbul persoanei, de la persoana întâi („noi”, „păcatele noastre”) la persoana a treia („păcatele lor”)? Aceasta este o tehnică frecvent folosită în scrierile profetice. Iosif Ţon a corectat-o fără alte explicaţii suplimentare. La fel a procedat şi Noua traducere în limba română. Chiar dacă ’emet poate avea sensul de adevăr în contextul paralelismului cu hesed, nu poate însemna decât „credincioşie”. Verbul „a purta” poate avea conotaţii nedorite în limba română, motiv pentru care „a ridica” este mai potrivit. În fond este vorba despre o povară pe care nu o mai poartă cel vinovat, ci este luată de altcineva, adică de Dumnezeu. Perifraza „se delectează în a face acte de bunătate” nu este obligatorie într-o traducere. Este doar un exces de zel în a explica ceea ce reprezintă tema cărţii Bunătate. Dacă fiecare predicator ar traduce prin perifraze termenii de care este interesat personal sau în care a scormonit puţin dincolo de suprafaţă, unde am ajunge cu traducerea Bibliei? De ce dintr-o dată hesed este tradus prin acte de bunătate, iar un verset mai jos este tradus simplu prin „îndurare”? Acelaşi termen a fost tradus altădată „bunătate hesed” (!)

La p. 348 Iosif Ţon pretinde că exact aceiaşi termeni, traduşi de dânsul ca „toiag” şi „baston”, sunt folosiţi atât în Psalmul 23:4 ca şi în Geneza 49:10. Afirmaţia este doar pe jumătate adevărată, pentru că numai termenul şebet (ebr., toiag) apare în ambele texte. Şebet face pereche în Geneza 49:10 cu termenul mehoqeq (ebr., sceptru), pe când în Psalmul 23:4 este asociat cu miş‘enet (ebr., toiag), un sinonim al lui şebet.

Deşi vorbeşte despre sensul termenului tov, Iosif Ţon îşi permite să categorisească versificaţiile diverselor traduceri fără să le înţeleagă, doar pentru că nu folosesc termenul pentru care dânsul a optat. La p. 60 afirmă astfel: „Nici Noua traducere în limba română (Silviu Tatu) nu aduce îmbunătăţire, ci se dovedeşte a fi mai degrabă prozaică: «Daţi laudă Domnului căci este bun! – Veşnică-i este îndurarea!»” Versiunea la care se face referire nu este a lui Silviu Tatu, pentru că la ea a lucrat un colectiv de traducători şi stilişti. Niciodată nu mi-am asumat această traducere şi cine o face, ori este ignorant, ori rău intenţionat. Faptul că nu apare al doilea „căci”, inclus de cele mai multe traduceri, se datorează interpretării că acesta marchează vorbirea directă într-o cântare responsorială. Desigur realităţi ca aceasta nu contează pentru cel care consideră că singurul text tradus corespunzător este cel care se potriveşte propriilor găselniţe.

Probleme de transcriere fonetică

Dintre variantele de transcriere fonetică a termenilor din limba greacă şi ebraică, Iosif Ţon preferă una populară. Nu este nimic rău în aceasta cu condiţia ca să fie coerentă. Astfel consoana chi este tradusă când cu „c” ca în crestotes (p. 23-24), când cu „h” ca în haris (p. 77-79). Consoana iota este transcrisă când cu „y” când cu „i”, chiar în cazul aceluiaşi cuvânt: anty-typos (p. 106) şi anti-typos (p. 107).

De ce să transcriem „shalom” (p. 280) şi nu şalom, din moment ce am transcris hesed şi nu „khesed”? Din moment ce se preferă varianta populară, şalom ar fi fost opţiunea cea mai naturală.

Probleme de citare şi transcriere din greacă

La p. 238 Iosif Ţon citează din textul grecesc Coloseni 4:12 astfel: hoti stete teleioi kai pepleromenoi en panti thelemati tou Theou (p. 238). Textul grecesc din ediţia a 27-a revizuită a Noului Testament este însă altfel: hina stathete teleioi kai pepleroforemenoi en panti thelemati tou Theou. Pe aceeaşi pagină se persistă în greşeală când aceeaşi formă verbală pepleroforemenoi este citată de două ori, tot greşit: pepleromenoi. Forma subliniată este inexistentă în limba greacă a Noului Testament. Forma citată greşit de Ţon apare în Coloseni 2:10 (şi în Rom. 15:14 şi Flp. 1:11) şi reprezintă un participiu pasiv masculin plural din rădăcina plero, care se traduce „plini”. Forma corectă pepleroforemenoi este tot un participiu pasiv masculin plural dar din altă rădăcină, peplerofero, care se traduce „încredinţaţi pe deplin”. Aceasta nu mai apare altundeva în Noul Testament. Desigur transcrierea populară nu ne ajută să facem diferenţa dintre omicron (o scurt) şi omega (o lung), cu care se încheie fiecare dintre cele două forme de infinitiv.

La p. 262 se citează din Marea Trimitere: Mathete ta panta ta ethne. Isus nu a spus „literalmente” aşa ci, conform aceleiaşi ediţii greceşti a Noului Testament: matheteusate panta ta ethne. Din nou problema nu este numai de confuzie a unei forme verbale şi introducere a unui articol fără rost, ci persistenţa în greşeală, pentru că apare în aceeaşi formă şi la p. 311. Forma citată de Ţon este mathete, dar ea apare doar în 1Corinteni 4:6 şi este o formă de conjunctiv aorist persoana a doua plural, din rădăcina manthano (gr., a învăţa prin experienţă). Această formă apare în patru locuri din evanghelii: Matei 9:13; 11:29; 24:32; Marcu 13:28. Forma corectă matheteusate este un imperativ aorist persoana a doua plural, din rădăcina matheteuo (gr., a face ucenici).

În final, să observăm că termenul german Weltanschaung (p. 312) se scrie cu dublu „u”: Weltanschauung. Înţeleg că un alt termen, poate ceva mai cunoscut printre români, pentru a exprima o concepţie despre lume şi viaţă ar fi „metafizică”.

Concluzii

Este evident faptul că lucrarea Bunătate: o teologie bazată pe învăţătura Domnului Isus Cristos nu are pretenţia de a fi o carte academică pentru motivul simplu că nu posedă indexuri, bibliografie şi note explicative. În plus, stilul autorului este narativ, accesibil, homiletic. Această realitate transpare destul de evident din faptul că se citează autorităţi la modul general (cu foarte puţine excepţii unde se citează câte un autor explicit) şi autorul se citează pe sine in extenso. Atunci ne putem întreba pe cine doreşte să impresioneze autorul cu citarea unor termeni în original? Aceasta este o practică frecventă printre cei care fără să aibă cunoştinţele necesare bravează cu informaţii din alte limbi în studii, predici şi cărţi.

Mulţimea greşelilor în folosirea textului grecesc al Noului Testament pe parcursul lucrării vine în evident contrast cu contribuţia „tinerilor teologi” pe care i-a consultat Iosif Ţon: Radu Gheorghiţă, Sorin Sabou, Ionel Teodorescu şi Liviu Ţiplea (p. 8), din moment ce primii doi sunt specialişti chiar în limba greacă. Nu-mi rămâne decât să concluzionez că ei nu au văzut manuscrisul final cu citatele din limba greacă. Prin urmare lista de specialişti cărora li se aduce mulţumiri în Prefaţă este doar o acoperire pentru autorizarea argumentelor autorului care a fost neglijent cu textul original.

Autorul greşeşte prea des ca să putem afirma că ar fi acasă în domeniul limbilor biblice. Singura explicaţie este că autorul simte nevoia de a-şi consolida argumentele prin referinţa la surse. Ei bine, dacă este să se facă o referinţă exactă la originalul grecesc sau ebraic al Bibliei, atunci trebuie să se facă în mod corect, iar dacă nu se cunosc limbile în cauză nu este nicio problemă, există autorităţi care pot fi creditate corespunzător. Dacă teza este construită mai întâi şi apoi sunt căutate textele biblice relevante pentru susţinerea acesteia, atunci autorul are grave probleme de argumentaţie şi nu numai. Mai ales când textele citate integral sunt puţine şi sunt considerate fundamentale pentru argumentaţie, atunci acestea puteau fi verificate şi reverificate până când erau transcrise cu acurateţe.

Anunțuri

Comentarii închise la Note despre cartea Bunătate: o teologie bazată pe învăţătura Domnului Isus Cristos (Cartea Creştină, Oradea, 2010).

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea, Carte comentată

Comentariile nu sunt permise.