Prieteni și acuzatori

Este mulțimea care a cerut moartea Domnului Isus în curtea de judecată a lui Pilat aceeași cu mulțimea care a salutat intrarea Domnului Isus în Ierusalim?

Cine au fost cei care au cerut moartea Domnului Isus în pretoriu?

Ioan răspunde explicit: conducătorii preoților și gărzile (Ioan 19:6). Luca răspunde explicit: conducătorii preoților, conducătorii și poporul (Luca 23:13) au strigat cu toții: „Eliberează-ni-l pe Baraba!” (Luca 23:18, 21, 23).

Marcu explică faptul că Isus a fost dat pe mâna lui Pilat de conducătorii preoților, bătrânii, cărturarii Legii și Sinedriul (Marcu 15:1). Pilat realizează imediat că moartea lui Isus este un act politic pus la cale de conducătorii preoților din invidie (Marcu 15:10), aceștia fiind cei mai vehemenți și motivând și „mulțimea” prezentă să ceară eliberarea lui Baraba (Marcu 15:11). Pilat exploatează politic acest moment și, vrând să facă pe placul mulțimii, deși a folosit oportunitatea de a-i umili pe conducătorii preoților, îl eliberează pe Baraba și îl condamnă pe Isus (Marcu 15:15).

Din perspectiva lui Matei acuzarea lui Isus este condusă de conducătorii preoților și de bătrâni (Matei 27:12). Aceștia „au convins mulțimile să-l ceară pe Baraba, iar Isus să fie omorât” (Matei 27:20). Pilat face gestul spălării mâinilor „înaintea mulțimii” pentru a refuza orice contribuție în privința sentinței de condamnare (Matei 27:24), dar „tot poporul” acceptă responsabilitatea morții sale (Matei 27:25).

„Poporul” este un termen neutru folosit pentru a defini mulțimea de evrei prezentă în curtea de judecată. Toți evangheliștii mărturisesc la unison că printre ei se aflau conducătorii religioși ai poporului evreu, gărzile Templului și alte persoane despre care nu știm nimic altceva decât că au fost manipulate să ceară moartea lui Isus.

Este posibil ca printre aceștia să fi fost unii care cu câteva zile înainte au sărbătorit intrarea lui Isus în Ierusalim?

Conducătorii preoților, Sinedriul, cărturarii, Fariseii și Saducheii au fost în aceeași tabără împotrivindu-se lui Isus pentru cel puțin două motive: mulțimile erau atrase de Isus și Isus vorbea împotriva liderilor religioși. Când Isus a intrat în Ierusalim, ei au fost vizibil nemulțumiți (Mt. 21:14-17; Luca 19:39). Ei și-ar fi dorit să îl vadă pe Isus înlăturat, dar nu puteau întreprinde nimic din cauza mulțimilor care erau impresionate și atrase de Isus (Mt. 21:45-46). Ei au uneltit ca, în cazul în care Isus se arată la Sărbătoarea Paștelui, să Îl aresteze pe Isus (Mt. 26:1-4). Pentru a evita complicațiile, ei au salutat inițiativa lui Iuda, unul dintre ucenicii lui Isus, să aranjeze el o oportunitate de a-L aresta pe Isus (Mt. 26:14-16). În zilele care au precedat arestarea acest grup este responsabil cu ispitirea lui Isus prin întrebări teologice care puteau fi exploatate politic, și ei fac obiectul sarcasmului din discursurile Domnului (Mt. 21-23). Arestarea se face de către „o mulțime mare de oameni cu săbii și ciomege, trimiși de conducătorii preoților și de bătrânii poporului” (Mt. 26:47). La procesul lui Isus au fost prezenți conducătorii preoților, Sinedriul, gărzile lor, martorii mincinoși, slujitorii marelui-preot (Mt. 26:57-27:2).

Singurul despre care putem spune cu siguranță că a fost în grupul celor care L-au primit pe Isus cu bucurie în Ierusalim și în grupul celor care au participat activ în înlăturarea lui Isus a fost Iuda Iscarioteanul. El însă s-a căit de actul trădării și s-a spânzurat (Mt. 27:3-10). Ucenicii Domnului L-au părăsit de frică ori s-au lepădat de El ca Petru. Să spui însă că aceeași care L-au primit cu osanale în Ierusalim au fost aceeași care I-au cerut răstignirea este prea mult și nu este conform cu Scriptura.

Atunci de unde vine presupunerea că aceiași oameni care L-au primit pe Isus cu bucurie de Florii au cerut execuția Lui de Paști? Din simplul fapt că termenul „mulțimea” apare în relatarea ambelor evenimente.

Matei spune că „o mare mulțime de oameni își așterneau hainele pe drum, iar alții tăiau ramuri din copaci și le presărau pe drum. Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care-L urmau strigau …” (Mt. 21:8-9). Mai târziu aceleași mulțimi răspundeau celor din cetate care nu Îl cunoșteau pe Isus, cel mai probabil pelerinii din toată lumea prezenți la Ierusalim pentru praznic: „Acesta este Profetul Isus din Nazaretul Galileii!” (Mt. 21:10-11) Tot mulțimea este prezentă și în curtea palatului lui Pilat (Mt. 27:15-16) și mulțimile convinse de conducătorii preoților cer moartea lui Isus (Mt 27:20-26).

Să nu se fi schimbat componența mulțimii de la Florii până acum? Puțin probabil. Isus a fost arestat în timpul nopții de un mare număr de oameni înarmați, loiali conducătorilor preoțillor, tocmai pentru a evita complicațiile cu mulțimea fidelă lui Isus, care rezona prea bine cu critica adusă de Isus clasei conducătorilor religioși. După o noapte de false acuzații, bătăi și batjocuri, Isus este dus în zorii zilei la Pilat pentru ceea ce se dorea o judecată sumară. Chiar dacă Pilat evită un răspuns prompt și solicită intervenția lui Irod, la miezul zilei Isus era deja pe cruce (Luca 23:44). Între timp Isus a fost investigat de Pilat, a fost biciuit, batjocorit și crucificat de soldații romani. Mulțimea aderenților și simpatizanților lui Isus a fost luată prin surprindere. Unii s-au dezmeticit când Isus era p deja e drumul spre Golgota cu lemnul crucii în spate și nu mai aveau altceva de făcut decât să Îl bocească  (Luca 23:27-31). Aceștia sunt identificați tot ca „o mare mulțime de oameni”, dar se poate spune despre ei că nu erau din șleahta acuzatorilor.

Dacă se poate vorbi de o schimbare de atitudine în raport cu Isus de la Florii la Paști, atunci aceasta este complet diferită, adică de la negare și împotrivire la afirmare și recunoaștere a divinității Sale. Lui Iuda îi pare rău, dar nu știe mai bine decât să se spânzure. Petru are mari remușcări, se căiește și Domnul I se arată după înviere și Îl iartă. Unii dintre ucenicii care au dat bir cu fugiții au remușcări și se întorc după Isus și stau în apropierea crucii. Centurionul care a condus execuția recunoaște că acest condamnat a fost special, a avut o natură divină (Luca 23:46-47). Mulțimile care au asistat la răstignire și au rămas acolo până la moartea Domnului „s-au întors bătându-și piepturile” (Luca 23:48). Iosif din Arimateea, membru al Sinedriului care și-a ascuns simpatia față de Isus, după moartea Lui cere trupul de la Pilat pentru a-i oferi o înmormântare corespunzătoare (Luca 23:50-53).

În predicarea apostolică apare acuza că poporul evreu în întregime, chiar și când Petru le vorbea pelerinilor din toată lumea prezenți la Ierusalim, este responsabil de predarea lui Isus către autoritățile romane și complicitate la uciderea Autorului vieții (F. ap. 2:23; 3:13-15; 10:39). Desigur când acuza este adusă direct în fața Sinedriului ni se pare un act de justiție, din moment ce autorii morali au fost conducătorii religioși ai poporului (F. ap. 4:8-10; 5:30-32; 7:53). Totuși responsabilitatea pentru moartea lui Isus este aruncată pe umerii tuturor evreilor, fără deosebire. Dumnezeu i-a cercetat pe evrei și evreii ca popor, ca întreg, au respins oferta, chiar dacă au fost mulți indivizi (cine știe numărul lor complet?) care au devenit ucenicii Domnului. Biserica Domnului crește dintr-un grup de ucenici din Galileea într-o comunitate căreia i se adaugă trei mii de suflete (F. ap. 2:41) și se înmulțește continuu. Liderii evrei sunt primii vinovați și vinovați prin complicitate sunt întreg poporul care prin dezinteres, neimplicare, ignoranță sau împietrire au permis ca Autorul vieții să fie omorât prin mâna celor păcătoși.

Același lucru se poate întâmpla și astăzi în comunități mai mari sau mai mici, religioase sau seculare, când un grup mic dar organizat de oameni cu convingeri înguste reușesc să manipuleze „democratic” sau „legal” majoritatea, obținând privilegii pe care în condițiile unei comunități funcționale nici măcar nu ar fi visat. Responsabilitatea este și colectivă în măsura în care indivizii nu sunt în stare să își exprime convingerea și preferă să stea în letargie, neimplicați, dezinteresați, sau consideră prin ignoranță că problema nu îi privește, ori este prea mare și prea grea pentru a se mai implica. Tehnica manipulatorilor a rămas aceeași de când lumea. Absalom a făcut la fel sporindu-și popularitatea printre oameni investind în imaginea sa, vorbindu-le de bine despre sine ca binefăcător al poporului și de rău despre contracandidatul său, regele în exercițiu, ca unul care este incapabil să facă dreptate (2Sam. 15:1-6).

Nu este nicio îndoială că opțiunile politice ale oamenilor, chiar convingerile lor religioase, se pot schimba. Nu cred însă că cele cinci zile trecute de la Florii până la ajunul Paștelui oferă, atât cât ne permit Evangheliile să înțelegem, premisele pentru o schimbare atât de radicală, din tabăra celor încântați de intrarea lui Isus în Ierusalim în șleahta celor care Îl doreau eliminat pentru binele poporului. În acest caz cel puțin vorbim despre două tabere opuse, bine conturate, fără să excludem (pentru că nu am fost martori oculari ai evenimentelor) posibilitatea ca vreunul să fi suferit transformări de acest tip. Chiar dacă au fost sub controlul direct al lui Dumnezeu, cele două evenimente – intrarea triumfătoare și judecarea lui Isus – sunt distincte și au fost pregătite de două grupuri distincte: ucenicii lui Isus și dușmanii lui Isus (conducătorii religioși). Mulțimea este un termen prea vag pentru a permite identificări precise prin simpla numire. Termenul „mulțime” este calificat de contextul literar, conținutul ei fiind diferit de la un caz la altul.

Comentariile sunt închise pentru Prieteni și acuzatori

Filed under Utilităţi pentru adunare

Comentariile sunt închise.