Lectura Bibliei in biserică

Joia mare, la fel ca alte servicii extraordinare ale bisericii de peste an, oferă în adunările neoprotestante oportunități pentru organizarea unor festivități mai deosebite, mai originale sau pur și simplu mai noi pentru comunitatea locală. Îmi aduc aminte de organizarea unei mese pascale evreiești, sau de un recital coral organizat în adunarea noastră. Anul acesta a fost timpul pentru altceva. Pur și simplu s-au lecturat textele corespunzătoare ultimei seri petrecute de Domnul Isus împreună cu ucenicii (Matei 26, Marcu 14:12-72, Luca 22:7-71, Ioan 13:1-18:27), s-au cântat câteva cântări presărate printre texte, s-a împărțit Cina și s-au spus câteva rugăciuni.

Unii vor aprecia acest tipar pentru că ar conferi o anumită natură meditativă unei seri în care meditația ar trebui să fie elementul cel mai important. Alții se vor bucura de oportunitatea ca măcar de Paști să ajungă să asculte textele sacre specifice sărbătorii. Alții vor considera joia mare un bun prilej pentru o pauză la ascultarea de predici, care ne urmăresc oriunde mergem prin radio și televiziune, și de care oricum avem parte în atâtea servicii extraordinare organizate cu prilejul Paștilor. Mai ales dacă oferta este mediocră sau submediocră, te gândești că un post de la ascultarea de predici ar fi binevenit. În fine pentru alții este o oportunitate ca să fie angrenate multe persoane în organizarea unui asemenea serviciu. În cazul nostru au fost 12 cititori, la care s-au adăugat vreo 15 cântăreți, cei patru diaconi care au împărțit cina, cei patru membri care s-au rugat în încheiere și cei care au organizat decorul.

Indiferent de motivul pentru care ești dispus să accepți organizarea unui serviciu public al bisericii lipsit de predicare, întrebarea este dacă un asemenea serviciu anunțat a se desfășura public pentru comemorarea arestării Domnului Isus justifică lipsa predicării. Dacă un serviciu este anunțat ca o întâlnire de rugăciune și meditație, trebuie organizat cu atenție pentru a le permite pe acestea. Din păcate în cazul nostru lectura biblică a fost un maraton de 80 de minute în care s-a șezut tot timpul, iar lectura a fost mai mult sau mai puțin reușită. S-au citit textele paralele fără a se ține cont de asemănările dintre ele și fără a se preciza nimic despre diferențele dintre ele. Singura precizare a venit la sfârșit, succint: „Ar fi bine să luăm aminte.”

Să nu mă înțelegeți că nu sunt de acord cu lectura biblică în adunare, nici că nu aș fi de acord ca laicii să citească în public Biblia. Sunt de părere însă că, pentru un serviciu public care constă tocmai în lectura Bibliei, cititorii trebuie să se pregătească pentru aceasta. Problema cea mare este alta: bibliolatria. Iudaismul a căzut în bibliolatria și creștinismul tradițional, când au făcut practici de venerare a Sulului Legii sau al Evangheliei. Ne îndreptăm și noi într-acolo? Am mai sesizat mai demult lucrul acesta și este nevoie să atrag atenția din nou (15 aprilie 2010 și 28 aprilie 2009). Simpla lectură a Bibliei nu mântuie pe nimeni. Dacă ar fi fost așa, ne-ar fi spus Dumnezeu. Și de data aceasta se pot găsi rarisime excepții, precum citirea Legii de către regele Iosia, înțelegerea ei după simpla lectură și începerea reformei (2Regi 22:8-20). Exemplul luminos al lui Iosia este pus la locul care îl merită când constatăm un famen etiopian citind fără să înțeleagă din profetul Isaia și cum Domnul îl trimite pe Filip să îi explice nu numai pe Isaia ci și Evanghelia (F. ap. 8:26-40). Domnul Isus îi mustră pe contemporani că se îndeletnicesc cu citirea Scripturilor, chiar mai mult cu „cercetarea” lor, fără să le înțeleagă filonul mesianic (Ioan 5:39).

Poate că Legea lui Moise putea fi citită fără a mai nevoie de interpretări suplimentare primilor ei destinatari (Exod 24:7; Deut. 17:19; 31:11; Iosua 8:34-35), dar generația de după exil a avut nevoie de interpretări și tocmai pentru aceasta erau leviții acolo (Neemia 8:3-8). Chiar și ei au găsit situații explicite în Legea lui Moise pe care le-au împlinit întocmai (9:3; 13:1).

Cum putem face cât mai mult folos din Sfintele Scriptură? Citind este suficient? Este posibil ca anumite texte să fie suficient de clare încât să nu fie necesară niciun fel de interpretare. Exemplele de mai sus ne arată că unele dintre cerințele Legii erau destul de clare pentru evrei. Oare pentru noi, creștinii români, aflați la 4000 de ani de unele pasaje din Biblie, care vor fi textele acelea pe care le putem citi și înțelege fără nicio interpretare? Să nu știe Dumnezeu de dificultatea aceasta? Oare nu de aceea a lăsat El în Biserică pe unii apostoli, pe alții profeți, evangheliști, păstori și învățători?

Pentru ce ne sunt date Scripturile? Regelui i se dăduse porunca să își scrie o copie a Legii și să o citească pentru a ști să-și conducă poporul după Lege (Deut. 17:18-20). Din păcate nici măcar despre David nu citim că ar fi împlinit această poruncă, dar constatăm că regii și-au luat asistența unor profeți și cărturari ca să îi consilieze în această privință. Domnul îl învață pe Iosua să citească Legea dar să și mediteze asupra ei zi și noapte (Iosua 1:8), o practică pe care o regăsim promovată și prin poezia psalmilor (Ps. 1:2; 119:15, 23, 27, 48, 78, 148). Pentru cei care au acces la Scripturi, meditarea la Scripturi este o cale de acces spre învățătura lor. Este una sigură? Se întâmplă adesea că avem acces la o traducere a Scripturilor și tot procesul de înțelegere poate să fie influențat de capacitatea traducătorilor care au produs versiunea noastră. Se întâmplă adesea că ceea ce găsește unul în meditație singur nu se potrivește cu ceea ce găsește un altul în meditație. De aceea există în biserică și slujitori ai Cuvântului ca împreună să creștem spre desăvârșire (Ef. 4:11-16).

Domnul Isus obișnuia să îi corecteze pe contemporanii Săi și să-i mustre pentru neînțelegerea Scripturilor, zicând: „Nu ați citit ce spune Scriptura…?” Imediat după aceea le dădea cel puțin o sugestie de interpretare a textului problematic, dacă sensul textului nu era evident din circumstanțele citării și/sau dezbaterii sale. Ap. Pavel obișnuia să scrie o epistolă unei biserici și să solicite a fi citită și altora (Ef. 3:4; Col. 4:16; 1Tes. 5:27). Din păcate, chiar în cursul vieții sale, ap. Petru constată că unii au înțeles greșit epistolele pauline, care oricum sunt dificil de înțeles (2Petru 3:15-16), deși nici ale lui Petru nu sunt tocmai ușoare.

Dacă lectura textelor biblice permit accesarea simplă a sensului lor, atunci pentru ce a investit ap. Pavel atât de mult timp în explicarea lor prin sinagogile evreilor din diaspora și în comunitățile creștine nou înființate? Dacă simpla lectură ne-ar mântui, de ce spune Pavel că este nevoie de propovăduitor pentru ca cineva să creadă (Rom. 10:14-18)?  Propovăduitorul (gr., kerux) este un crainic, un vestitor, adică unul care făcea slujba profetului de altădată, slujba lui Ioan Botezătorul (Marcu 1:7), a Domnului Isus (Luca 8:1), a ap. Pavel (1Tim. 2:7) și chiar a lui Noe (2Pt. 2:5). În a cărui lucrare simpla lectură a fost suficientă? Chiar dacă Sfintele Scripturi nu erau atât de lesne de găsit ca astăzi, cu siguranță și-ar fi găsit manuscrise pe care să le citească, dacă în adevăr în aceasta consta proclamarea.

Pavel reglementează situația confuză din închinarea publică a corintienilor, precizând că acolo trebuie să aibă loc următoarele: vorbire în limbi cu interpretare, descoperire, cunoaștere, învățătură, dintre care profeția are menirea de a confrunta pe necredincios cu realitatea vieții sale și a existenței lui Dumnezeu și de a-l conduce spre mântuire (1Cor. 14).

Fraților, înainte ca să ajungem la Biserica primară, acolo unde toți ne grăbim, adeseori fără să dovedim că înțelegem cu adevărat unde ajungem, ar trebui să facem popas în bisericile Reformei. Noi ne tragem seva din mișcarea protestantă, acolo unde PROCLAMAREA Cuvântului era miezul închinării și al părtășiei creștine. Cu privire la aceasta depun mărturie traducerile Bibliei, școlile teologice create pentru educarea creștinilor, vasta literatură scrisă de teologii protestanți, însăși arhitectura bisericilor protestante. Așa imperfectă cum este ea, proclamarea este unealta aleasă de Dumnezeu pentru înaintea Evangheliei și pentru aceasta este nevoie de conlucrarea întregii Biserici.

Evident, o biserică ajunsă în postura să își desconsidere slujitorii Cuvântului, rămânând singură cu cititorii Evangheliei și diaconii, își taie singură orice perspectivă de viitor ca biserică locală și se îndreaptă tot mai mult înspre o dependență față de o altă adunare (biserică filială de facto) sau, mai rău, înspre dependența față de un grup de persoane care pretind că știu ce fac fără să aibă vocația respectivă (vezi preoții fără pedigree din vremea lui Ezra-Neemia).

Comentariile sunt închise pentru Lectura Bibliei in biserică

Filed under Biblia românească, Biblia şi societatea, Biserica

Comentariile sunt închise.