Este păcat să te perforezi sau să te tatuezi?

În urmă cu mai bine de un an cineva mă întreba dacă un creștin își poate face tatuaje. Atunci răspundeam în felul următor:

Textul cu privire la tăieturile în carne și săparea de slove pe piele
este în Leviticul 19:28. Tăieturile în carne se făceau ca semn de
doliu pentru morți, după obiceiul de jelire al păgânilor. Omul a fost
dintotdeauna fascinat de modul în care arată și de ceea ce comunică
prin „pielea” lui. În perioada sclavagistă înfierarea era folosită ca
mijloc de arătare a identității unui sclav, sau de înfrumusețare a
înfățișării, mai ales acolo unde mediul permitea folosirea unei ținute
sumare, ca să poată fi văzute tatuajele. 

Principiul de bază și în cazul acestor reglementări este că poporul Domnului trebuie să fie diferit de păgâni, chiar și în privința înfățișării sau al modului în care se bucură și se jelește. Deși a avut drept de proprietate asupra lui Israel, Domnul nu a cerut nici măcar din partea lui Levi, să se înfiereze pe piele cu slove, nici chiar cu „Sfânt Domnului”. Deși adevarătă, inscripția aceasta era purtată peste veșminte (Ex. 39:30).

Pentru început am o propunere de bun simț. Nu îți trece trupul prin modificări ireversibile. S-ar putea să îți dorești anumite lucruri din pricina teribilismului specific vârstei, sau presiunii de grup, dar imediat ce factorii cauzatori au trecut să dorești să schimbi ce ți-ai făcut și nu mai poți schimba nimic. Cele mai multe schimbări prin care trecem în mod natural se petrec pe parcursul timpului. Omul are o anumită doză de toleranță la schimbări. Schimbările dramatice, radicale, sau în număr mare ne pot destabiliza emoțional și mental.

Părul capului de exemplu poți să-l supui la multe ordalii: să-l scurtezi, să-l extinzi, să-l razi, să-l decolorezi, să-l vopsești, să-l întărești, să-l împletești. De fiecare dată comunici ceva, indiferent că vrei sau nu vrei. Uneori mesajul nu este atât de clar și transmiți un mesaj confuz. Atunci când cade și nu mai este leac pentru el, nu ca și în calviție ci ca în unele boli terminale, nu mai poți face nimic pentru el. Mult ne mai dă de lucru și greu ne mai este uneori să o luăm de la capăt în fiecare dimineață cu aranjarea lui.

Tatuajul este o modificare cvasi-permanentă, pentru că se zice că există și remedii pentru îndepărtarea lui. Ești sigur că nu îți faci singur de lucru, îmbolnăvindu-te de cancer de piele, așa cum fac unele persoane expunându-se prea mult la soare pentru bronz? Ce cauți să comunici prin el? Este ceva ce nu poți comunica cu gura, cu cel mai sofisticat aparat de comunicare existent pe pământ?

Găurile primite în trup prin piercing sunt permanente. Odată ce le ai, trebuie să te îngrijești de ele, altfel se pot infecta.

Faptul că te dai după ce este la modă nu înseamnă că vei fi scutit de batjocuri. Chiar dacă omul principial este batjocorit de ceilalți, nici cei prea maleabili nu sunt scutiți de batjocură. Ei s-ar putea să ajungă sub presiunea de a continua cu schimbările la niveluri tot mai adânci și mai multe, pentru că grupul (sau persoanele) care impune schimbarea nu se satură niciodată de prostia lui.

Marcarea trupească a pielii a avut (și mai poate avea) conotații negative. Semnele permanente de pe trup erau folosite în Antichitate și în Evul Mediu pentru a marca situații permanente legate de identitatea unor persoane. Sclavii puteau să fie marcați cu fierul roșu pe antebraț sau pe frunte. Sclavii fugari și gladiatorii erau întotdeauna marcați. În Franța medievală criminalii erau marcați cu o floare de crin pe umăr, pentru că exista temerea (cel mai adesea confirmată) că criminali recidivau. Astăzi nu se mai recurge la tehnici de însemnare permanentă impuse asupra oamenilor de către autorități, dar și le fac oamenii de bună voie. Dacă vrei să te arăți ucenicul lui Cristos, nu este nevoie să recurgi la tatuaj. Har Domnului este loc destul unde poți demonstra aceasta. În urmă cu câteva decenii în România deținuții își făceau tatuaje, pentru că își omorau timpul în felul acesta. Apoi ca să facă pe durii au început să-și facă tatuaje și alții. Mai nou se consideră că tatuajele sunt o artă. N-au decât să și le facă cei care nu au ce să mai facă cu banii.

Duhul Sfânt este locatarul trupului nostru. El are mult de lucru cu încăpățânarea noastră, cu lipsa de interes și de chef, cu delăsarea și nevegherea noastră, cu ignoranța și zăpăceala noastră. Chiar crezi că îi mai trebuie ceva în plus de lucru cu permanenta noastră preocupare de a arăta ca lumea. Cum apare ceva nou în lumea care îl urăște pe Dumnezeu se aruncă și creștinii să le facă. Iubește-L pe Dumnezeu și apoi fă ce vrei. Adică dacă te îndeletnicești cu adevărat de cunoașterea lui Cristos, cred nu vei ajunge să te irosești în lucruri fără rost. Oricum preocuparea pentru lux și slujirea lui Dumnezeu nu are nimic în comun. Poți să-ți arunci banii pe fereastră dacă ții morțiș să dai socoteală Domnului de proasta administrare a bunurilor încredințate ție.

Ucenicul lui Cristos are destule de făcut și de învățat în viața scurtă (în raport cu veșnicia viitoare) pe care o are de trăit pe pământ. Pentru ce să-ți pierzi timpul și banii pentru o practică la modă care nu te ajută în niciun fel să devii un creștin mai bun? Poate poți ajunge un creștin mai mândru, mai la modă, mai cosmopolit, însă aceste asocieri sunt oximoroane. Cu siguranță fițoșii nu au niciun precedent asupra creștinilor de rând în a intra în cer.

Preocuparea pentru modul în care arătăm este o preocupare pentru sine, pentru o stimă de sine suficient de înaltă ca să ne dea curajul de a ieși afară în societate. Cele mai mari și, adesea și inutile, investiții se fac la înfățișare. Ce păcat că ne irosim banii pentru ceva care nu are nicio șansă să fie recuperat pentru lumea viitoare. În încheiere am o întrebare pentru voi. Este știut faptul că trupul înviat al Domnului a preluat cicatricele rănilor primite la răstignire. Ele vor aminti de-a pururi sacrificiul pe care l-a făcut Domnul pentru noi, cei nevrednici. Dacă și noi ne vom duce cu noi cicatricele pe care ni le-am făcut singuri prin operații estetice și automutilări, ce semnificație – că de rost nu mai poate fi vorba într-un trup proslăvit, la fel cum de niciun folos nu va mai fi circumcizia – credeți că vor avea acestea în lumea de dincolo? Nu cumva ne vor aminti cu tristețe de stupiditatea egoismului nostru? Chiar vrei să le porți veșnic cu tine amintirea lor, desigur presupunând că vei fi mântuit?

 

Anunțuri

Comentarii închise la Este păcat să te perforezi sau să te tatuezi?

Din categoria Biblia şi societatea, Utilităţi pentru adunare

Comentariile nu sunt permise.