De Întrupare, anul de grație 2012

Mesajul meu pornește de la premisa că atunci când sărbătorim ceva ne ajută să ne amintim despre originea sărbătorii, despre eroii care i-au dat numele sau ale căror fapte le comemorăm. Tocmai de aceea, chiar și la sărbătorile seculare se face timp pentru evocare. La sărbătorirea onomasticii se amintește măcar în trecere despre zeul, eroul sau sfântul căruia sărbătoritul îi datorează numele. La sărbătorile religioase sunt evocate fapte din Sinaxar sau se citesc texte biblice. Se presupune că în felul acesta umplem sărbătoarea de spiritul ei. Se sugerează că poți sărbători mai bine dacă intri în spiritul sărbătorii, că o poți retrăi, chiar dacă numai în imaginar.

Este posibil ca ofensiva comercială a Crăciunului să fi ascuns sub o poleială de superficialitate esența marelui praznic creștin al Întrupării Domnului. Cu toate acestea frumusețea misterului ascuns preț de veacuri pentru a fi descoperit la timpul hotărât de Dumnezeu, a rămas la fel de indescriptibilă acum ca și atunci. Paradoxul coborârii și locuirii dumnezeirii într-un trup de om ar trebui să ne delecteze și astăzi pe oricare dintre noi ne numim creștini. Realitatea practică pare să fie alta. Ce ne lipsește? Avem repuneri în scenă ale incidentelor de la Întrupare, dar mai puțină bucurie. Avem colindători ca ciobanii și magii de altădată, dar nu la fel de multă încântare. Ce ne lipsește? Umaniștii au urmat sfatul lui Dickens și caută ca măcar de Crăciun să redescopere spiritul Crăciunului și să fie mai darnici decât de obicei. Cum își pot redescoperi creștinii rădăcinile ca să sărbătorească înțelept Întruparea?

Propun să mergem înapoi la textele primare ca să redescoperim spiritul în care a avut loc pentru prima dată sărbătoarea. Pentru aceasta voi folosi versiunea evanghelistului Luca.

Găsesc că este cel puțin neobișnuit, ca nu spun hotărât mai dinainte de Dumnezeu, că toate personajele implicate în narațiunile Întrupării au în comun câteva caracteristici. În primul rând ele nu reprezintă persoane autosuficiente, puternice și cu privilegii. Mai degrabă sunt persoane care au nevoi neîmplinite, sunt lipsite și marginalizate de societate pentru un motiv sau altul. Familia preotului Zaharia nu avea copii și erau înaintați în vârstă, adică fără șanse reale de a mai avea vreunul. În plus Zaharia era unul dintre miile de preoți și slujitori ai Templului căruia rar îi venea rândul să-și îndeplinească datoria. Maria era o fecioară tânără promisă în căsătorie unui mic meseriaș, care avea înainte perspectiva unei vieți de familie începută devreme, dar menită să o protejeze de pericolele și lipsurile inerente unei vieți de celibat. Desigur sărăcia rămânea pe mai departe o posibilitate. Ciobanii aveau o meserie aducătoare de mici profituri și, chiar dacă nu era ingrată precum altele, presupunea multă muncă și puține satisfacții. Simeon și Ana erau oameni care slujeau la Templu de o manieră asemănătoare nazireilor. Deși Luca nu ne oferă detalii despre Simeon, despre Ana știm că era o văduvă în vârstă de 84 de ani. Amândoi se pare că nu aveau o familie care să le poarte de grijă și ceasul morții le fusese suspendat pe o perioadă nedeterminată până când îl vor vedea pe Mesia în persoană.

Deși lumea în care trăim pune preț pe cei care au ceva de oferit: avere, resurse, contacte, Dumnezeu a folosit pentru întruparea Fiului Său pe unii dintre cei pe care lumea nu îi bagă în seamă. Tocmai acest principiu este cântat de Maria în Magnificat când Îl laudă pe Dumnezeu pentru că i-a cinstit pe cei sărmani (1:51-53), pentru ca apoi să îi identifice pe aceștia cu poporul Israel. Aceeași cinstire făcută lui Israel este cântată și de Zaharia în Benedictus (1:68-75). Probabil că pentru a sărbători cum se cuvine Sărbătoarea Întrupării trebuie să redescoperim ce înseamnă să fim mulțumitori în orice stare și să îi cercetăm pe sărmani în nevoile lor. Biserica nu a încetat niciodată să fie în vâltoarea luptei pentru dreptate socială.

A doua caracteristică împărtășită de personajele narațiunilor Întrupării este nivelul înalt de spiritualitate care îl practică. Despre Zaharia, Elisabeta și Simeon citim că erau oameni drepți înaintea lui Dumnezeu (1:6; respectiv 2:25). Despre Maria informația aceasta este implicită, o dovadă că sursa primară a evanghelistului a fost tocmai mama Mântuitorului. Despre ciobanii din Betleem și Ana informația aceasta ne vine indirect din comportamentul personajelor. Mai mult, personajele acestea se roagă. Cu siguranță Zaharia și Elisabeta s-au rugat de multe ori pentru un copil. În cele din urmă îngerul îl anunță pe Zaharia în Templu, chiar când servea la altarul tămâierii, un simbol al mijlocirii prin rugăciune, că rugăciunea (sg.!) i-a fost ascultată. Luca redă atât rugăciunea Elisabetei cât și a lui Zaharia, fragmente literare foarte asemănătoare psalmilor. Deși Maria pare să fie o fire mai introspectivă, ea apare în rugăciune doar după ce a constatat cu ochii ei că ceea ce fusese anunțată de înger era corect: Elisabeta nu mai era sterilă. Chiar dacă ciobanii nu sunt surprinși de îngeri în rugăciune de noapte, și ei știu să-L slăvească pe Dumnezeu pentru cele experimentate la ieslea lui Isus. Despre Simeon se poate presupune că se ruga cu regularitate pentru că este descris ca om evlavios. Ce să mai vorbim despre Ana, eroina rugăciunii și a postului. Aceștia din urmă își făcuseră din venirea lui Mesia, motivația rugăciunii lor. Tuturor li se dezleagă limba să Îl laude pe Dumnezeu după ce experimentează o mică parte din minunea Întrupării și li se confirmă semnul primit sau cerut pentru autentificare. Îndrăznesc să sugerez aici că o posibilă sursă a insatisfacției pe care o gustăm în Sărbătoare se datorează faptului că nu experimentăm o viață consacrată rugăciunii autentice: fie ne pierdem timpul în rugăciuni triviale, fie nu mai vedem dincolo de noi înșine lumea mare a lui Dumnezeu și nevoile Împărăției Sale. Oare ce rugăciuni se aduc pe altarul tămâierii din fața Tronului Mare și Alb? Oare cât de bine seamănă ele cu rugăciunile noastre curente?

A treia caracteristică a personajelor din narațiunile Întrupării sunt surprinse în postura extraordinară a activării sub imboldul Duhului Sfânt. Poate că este doar o marcă a stilului lucanic, cum zic unii, dar poate că este mai mult de atât. Poate că diagnosticul pe care Luca îl pune unor manifestări neobișnuite, care depășesc limitele naturale ale persoanelor în cauză. Oricum în cazul lui Ioan, îngerul Gabriel însuși anunță că se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale (1:15). Faptul acesta, un veritabil semn care ar fi trebuit să fie suficient pentru Zaharia, se împlinește întocmai la urarea Mariei și Elisabeta însăși nu numai pruncul ei se umple de Duhul Sfânt (1:41, 44). Fără să știe exact când anume va fi eliberat de povara muțeniei, Zaharia experimentează vindecarea și umplerea cu Duhul Sfânt (2:67). Atât în cazul Elisabetei cât și al lui Zaharia umplerea cu Duhul Sfânt se manifestă prin rostire profetică. Cu Simeon se pare că Duhul Sfânt avea o relație mai veche și de la Duhul primise înștiințarea că va avea ocazia să Îl vadă pe Mesia (2:25-27). Duhul Însuși îl mânase la Templu în ziua și ceasul când părinții au venit cu Pruncul să aducă jertfa de curățire. Maria, ciobanii și Ana sunt cazuri atipice în această privință, dar manifestările lor seamănă prea bine cu celelalte explicite ca să nu intuim că și ele sunt motivate de aceeași prezență a lui Dumnezeu.

Ca descrierea noastră să fie completă, trebuie să observăm că acești oameni folosiți de Dumnezeu pentru Întruparea Fiului Său au mai avut o caracteristică: au fost oameni de la care Dumnezeu a așteptat o purtare prin credință. Zaharia și Elisabeta au trebuit să pună băiatului lor numele hotărât de Dumnezeu, adică Ioan, împotriva așteptărilor cele mai naturale ale societății. Abia după ce Zaharia dovedește credință, insistând ca numele fiului său să fie Ioan, Dumnezeu îi dezleagă limba. Ciobanii și-au lăsat turmele noaptea în câmp ca să verifice anunțul îngerilor. Simeon și Ana și-au făcut din așteptarea lui Mesia o practică de ani de zile. Am lăsat-o la urmă pe Maria în mod intenționat. Și ea a cerut un semn, dar a acceptat umbrirea născătoare de Dumnezeu înainte ca să îl verifice. Apoi și-a făcut datoria de mamă pentru acest Prunc și medita la toate experiențele prin care trecea împreună cu soțul ei Iosif și la toate semnele suplimentare pe care Dumnezeu i le dădea spre confirmarea celor spuse ei prin îngerul Gabriel, cum că acest Prunc era Fiul lui Dumnezeu. De credință era nevoie să poată vedea dincolo de ochișorii copilului ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu. De credință era nevoie să poată vedea dincolo de gânguritul nevinovat al copilului glasul lui Dumnezeu care a creat lumea și care mișcă munții. Și nu orice fel de credință, ci de credință îndelung răbdătoare, pentru că manifestarea lui Isus în toată puterea Dumnezeirii avea să fie amânată până în ziua învierii Sale. Până atunci Maria avea să treacă prin multe momente de îndoială, după cum Evanghelia însăși mărturisește.

Toate aceste caracteristici expuse înainte ale persoanelor implicate de Dumnezeu în evenimentele Întrupării: marginalizarea de către societate, nivelul înalt de spiritualitate, prezența Duhului Sfânt peste ele și manifestarea prin credință indică înspre o comunitate de un anumit tip. Aceasta este cunoscută încă din mileniile de istorie a Vechiului Testament, chiar dacă era limitată ca număr atunci: comunitatea profetică. Membrii acestei comunități profetice, uniți în așteptarea sosirii lui Mesia, au fost cei care s-au bucurat de Întruparea lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu este adevăratul popor al lui Dumnezeu, care nu cunoaște limitări naționale, de educație, gen sau stare socială, în care Dumnezeu se manifestă după bunul Său plac prin Duhul Sfânt, oferind pasiune pentru spiritualitate înaltă, dreptate socială și umblare prin credință. Dacă este să ne bucurăm de aceste Sărbători propun să redescoperim frumusețea trăirii în comunitatea sfinților peste care a venit nu numai sfârșitul vremurilor ci și Duhul lui Dumnezeu ca împlinire a profeției lui Ioel.

 

Anunțuri

Comentarii închise la De Întrupare, anul de grație 2012

Din categoria Biblia şi societatea

Comentariile nu sunt permise.