Meditând la Întruparea Domnului

Un salut tradițional românesc spune: „Nașterea lui Cristos să vă fie de folos!”

Cu siguranță folosul este altul decât liniștea căminului, de care unii dintre noi se bucură de sărbători mai mult decât în restul anului, deși este importantă și aceasta. Trebuie să fie mai mult decât mesele mai îmbelșugate decât de obicei și oportunitatea de a ne revedea cu membrii familiei. Folosul urării trebuie să privească mântuirea noastră.

Autorul Epistolei către evrei spunea la un moment dat: „Frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, gândiți-vă cu mare atenție (gr., katanoeo) la Isus, Apostolul și Marele Preot al credinței pe care o mărturisim” (3:1). Care este rostul acestui exercițiu de gândire? Mai jos Apostolul continuă avertizându-i pe frați de pericolul împietririi, la care cei înșelați de păcat ajung pe linie de consecință (v. 12 ș.u.).

Este adevărat că nici apostolii nu au meditat din punct de vedere teologic asupra Întrupării la fel de mult cât au meditat asupra Răstignirii sau Învierii lui Cristos, dar meditația teologică cu privire la Întrupare nu lipsește. În cele ce urmează voi căuta să vă stimulez imaginația meditației teologice oferindu-vă câteva exemple autorizate din Noul Testament.

Când Apostolul și Evanghelistul Matei meditează la Întrupare, cuvântul de ordine este „împlinire”. Isus este cel care împlinește profețiile din vechime. Expresia favorită lui Matei este „acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice…” (1:22-23; 2:5-6; 2:15; 2:17). Evanghelistul Luca vorbește despre Întrupare ca despre un eveniment cosmic care aduce pe aceeași scenă cerul și pământul, îngerii și oamenii plăcuți lui Dumnezeu, uniți sub conducerea Duhului Sfânt (vezi mesajul anterior de pe acest site). Apostolul și Evanghelistul Ioan meditează la natura divină a celui întrupat, la minunea „cortuirii” printre oameni a Celui prin al Cărui cuvânt au fost create toate și toate se întrețin în ființă (1:1-4, 14). La Evanghelistul Marcu, Domnul Isus este mai degrabă o prezență meteorică, venind dintr-odată pe neașteptate, ca și cum nu ar avea un început uman.

Cea mai deosebită meditație la Întruparea Domnului de la Apostolul Pavel se găsește în Filipeni 2:5-11, probabil un poem creștin cu largă circulație în Biserica primară, pe care Apostolul îl folosește pentru a-i stârni și motiva pe creștinii din Filippi, și prin ei și pe alții, pentru o viață consacrată slujirii altora cu motivația răsplătirii viitoare. În acest context Întruparea este un act acceptat în mod liber de Domnul în ascultare de Tatăl, un act de golire de sine (kenozăși de asumare a naturii umane („formă de rob”) pentru o vreme.

În Epistola către evrei autorul meditează la unicitatea realității Întrupării ca act de vorbire al lui Dumnezeu, nepereche printre toate manifestările de comunicare ale lui Dumnezeu către omenire. În persoana Domnului Isus, Dumnezeu nu a mai vorbit prin mijlocirea îngerilor și profeților, ci personal, direct, nemediat. El S-a adresat omenirii în persoană, prin cel care este Fiul, moștenitorul tuturor lucrurilor, Creatorul veacurilor, oglindirea slavei, reprezentarea exactă a naturii Lui (Evrei 1:1-4).  Ulterior în carte, autorul revine la Întrupare și o prezintă ca pe un act de ascultare al Domnului față de Tatăl Său, surprins prin profeție în cartea Psalmilor, dar care a adus în ființă o nouă ordine, unde împăcarea cu Dumnezeu se face numai prin jertfa lui Cristos, și nu prin sângele taurilor, berbecilor, țapilor și mieilor, ca în vechea ordine (Evrei 10:1-10).

Să ne întoarcem acum la îndemnul Apostolului: „gândiți-vă cu mare atenție la Isus, Apostolul și Marele Preot al credinței pe care o mărturisim”. Acum că avem modelul Apostolilor de meditare la Întruparea Domnului, ne mai rămâne doar să răsfoim narațiunile Întrupării și să ne facem timp să medităm la această realitate: Dumnezeirea, descrisă ca Spirit veșnic, se supune limitărilor unui trup uman și timpului; Dumnezeirea, care locuiește într-o slavă de care nu te poți apropia, a cartiruit printre muritori. O asemenea meditare aduce mult folos sufletului omenesc și conduce acolo unde se ruga și Pavel cu privire la Biserică: umplerea cu plinătatea lui Dumnezeu.

„De aceea îmi plec genunchii înaintea Tatălui, din Care îşi primeşte numele întreaga familie, din cer şi de pe pământ, şi mă rog ca, potrivit cu bogăţiile Sale slăvite, să fiţi întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul lăuntric, astfel încât Cristos să locuiască, prin credinţă, în inimile voastre, pentru ca, fiind înrădăcinaţi şi statorniciţi în dragoste, să puteţi înţelege, împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea dragostei lui Cristos, să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoaştere, ca astfel să fiţi umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu. A Lui, Care poate să facă mult mai mult decât cerem sau gândim, potrivit cu puterea care lucrează în noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:14-21)
NAȘTEREA LUI CRISTOS SĂ VĂ FIE DE FOLOS!

Comentariile sunt închise pentru Meditând la Întruparea Domnului

Filed under Biblia şi societatea, Biserica, Meditaţii

Comentariile sunt închise.