Arhive lunare: noiembrie 2014

Anul acesta Crăciunul a venit mai devreme în România!

Dacă sunteți ca mine, atunci legați sărbătorile de evenimente speciale care au avut loc în preajma sau chiar cu prilejul lor. De exemplu, în ultimii 25 de ani mintea mea se încăpățâna să asocieze Crăciunul de atacul furibund al trupelor Securității asupra unității noastre militare din strada Caracal, mun. Craiova, prilej cu care, ca soldați neinstruiți ce eram, am reușit să ne incendiem propriul depozit de carburanți. Atunci mi-am temut viața ca nicicând altcândva și am strigat la Domnul după ajutor, în nota lamentațională a psalmilor lui David, și am făcut juruințe Domnului. Cel Preaînalt s-a îndurat de mine și m-a ajutat să scap cu viață, lucru care nu se poate spune despre mulți dintre camarazii mei de arme. Nu numai atât, dar am primit soția pe care mi-am dorit-o și mult mai mult decât atât. Acela a fost Bethelul meu, deși nu am ajuns acolo din motive similare lui Iacov.

Mai este o lună până la Crăciun și multe lucruri se mai pot petrece până atunci, dar atmosfera Crăciunului ne învăluie. Populația este euforică după anunțarea rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale din acest an. Marea majoritate a românilor și-au văzut visul cu ochii și domnul Klaus Johannis, primarul Sibiului, a fost ales președintele tuturor românilor. Au rămas de rușine sociologii și analiștii politici dâmbovițeni pentru previziunile lor pesimiste. S-au făcut de râs jurnaliștii de televiziune pentru analizele lor sub-mediocre și dramoletele pe care le-au jucat în direct. Au rămas de rușine politicienii care au călcat prudent în alianțe și au făcut recomandări neverosimile electoratului lor. S-au făcut de râs pseudo-personalitățile culturale cu aprecierile lor cârmâzii la adresa candidatului impostor și parvenit.

Pentru prima oară după Revoluția furată din ’89 și mineriadele organizate în anii 1990, 1991 și 1999, românii și-au ales un președinte care nu vine de pe Dâmbovița și, mai mult, care este cetățean român și etnic german. Domnul Klaus Johannis a fost ales ca și garant al luptei anticorupție, condusă actualmente de o doamnă din Sibiu, Laura Codruța Kovesi. Oare de câți sibieni are nevoie Bucureștiul până se schimbă din temelii? Domnul Klaus Johannis a fost ales ca și garant al orientării pro-apusene, cu tot ce vine pe această relație mai bun: democrație autentică, mai ales dreptul la vot, muncă cinstită și prosperitate pentru toți cei harnici. Odată cu descălecatul lui Johannis la București, parcă românii ar vrea să reediteze sosirea sașilor în Transilvania, unde au adus meșteșugurile, comerțul și urbanismul unui popor de obidiți.

Singurii care nu cred că își găsesc locul în bucuria colectivă sunt cei care au stat pe dinafara luptei civice desfășurate în ultimele două săptămâni. Unii parcă schimbă macazul acum și, în stilul tipic fanariot, se strecoară pe ușa din dos să fie și ei parte la sărbătoare. Alții au jucat rolul dezamăgiților, ignoranților, spiritualiștilor, auto-îndreptățiților și alte roluri secundare. Lor nu le pot spune decât că au pierdut ocazia istorică de a fi în epicentrul schimbării; poate vor fi altele. Cei mai triști, așa cum îi văd eu, ar trebui să fie creștinii care au refuzat să-și exercite dreptul democratic de a vota din pricina unei înțelegeri înguste cu privire la rolul creștinului în societate și, mai specific, în politică. Este dreptul constituțional al fiecăruia să creadă ce dorește și să (nu) voteze cum crede. Lor le aduc aminte că este o vreme când este oportun să ții partea celui ridicat de Domnul, în ciuda opoziției draconice a contra-candidatului său. Deși regele Saul, un beniamit, avea sprijinul cvasi-total al seminției sale, au existat unii beniamiți care au trecut de partea lui David cu toate riscurile presupuse de gestul lor politic (1Cronici 12). Cel mai dificil trebuie să le fie românilor care au consumat televiziuni partinice pe pâine și, mă gândesc eu, sunt debusolați acum. În astfel de situații tratamentul începe cu post de televizor pentru cel puțin șase luni. După ei urmează cei care au făcut pact cu diavolul. Domnul s-a îndurat de ei și le-a mai dat o șansă să se pocăiască. Ei au nevoie de rugăciune pentru exorcizare.

Mulți ne-am rugat, am luptat în rugăciune și post, am strigat cu lacrimi la Domnul după ajutor. De data aceasta Domnul s-a îndurat și ne-a dat ce am cerut: prezență mare la vot în țară și (mai ales) în străinătate, demontarea mașinii de vot fraudulos a PSD-ului teleormănean și alegerea unui candidat al dreptei. Cu alte cuvinte, Domnul l-a mustrat pe diavol. Totuși, diavolul este încă activ pe pământ și cine știe ce mai pregătește. Lupta spirituală continuă, dar tot la fel și celelalte. Domnul a îngăduit să fim cetățeni români și, în această calitate, trebuie să fim demni și de cetățenia aceasta, așa cum ne silim să fim vrednici și de cetățenia cerească.

Astăzi a sunat clopotul bisericii din sat la ora 8, așa cum nu se întâmplă de obicei. Indiferent care este motivul real, iau muzica bronzului ca pe un salut al biruinței în rugăciune și mă închin. La mulți ani, români!

Un comentariu

Din categoria Biblia şi societatea, Utilităţi pentru adunare

Alegeri prezidențiale 2014

Spre deosebire de toate celelelalte orânduiri pe care le-a cunoscut istoria umanității, democrația este acea orânduire în care cetățeanul are dreptul de a participa activ la viața politică a țării sale, adică poate influența deciziile care se iau cu privire la chestiunile capitale ale comunității a cărei parte este. Așa cum s-a constatat încă de la început, atât în practică precum și în teorie, democrația are neajunsurile ei. Bunăoară egalitatea în drepturi. Nu mă leg de diferențele de clasă socială, gen, sau vârstă, ci de educația politică a votanților. Aceasta presupune nu numai informare ci și capacitatea de a judeca cu discernământ între opinii. În privința educației politice găsim oameni imaturi și de o parte și de alta a spectrului atât în privința clasei sociale de care aparțin, cât și a genului sau vârstei pe care o au cetățenii cu pricina. Deși unii sunt mai ușor de manipulat politic decât alții, până la urmă democrația este opțiunea mai bună decât dictatura, indiferent a cui ar fi aceasta, deoarece așa zisa masă de manevră poate fi câștigată de oricare dintre candidați. Atâta doar că unii nu se pretează chiar la orice stratageme pentru a strânge voturi.

Nu știu cum ar fi gândit Pavel sau Petru îndemnurile lor la rugăciune pentru autorități și supunere față de acestea (Rom. 13:1-10; 1Tim. 2:1-4; 1Pt. 2:13-17) dacă ar fi trăit în democrație, dar cred că nu ar fi încurcat borcanele într-atât încât să ne ceară să votăm pentru un candidat care a sprijinit construirea de lăcașuri de cult sau să refuze cu încăpățânare orice discuție pe această temă. De fapt tema supunerii față de autorități este perenă indiferent de contextul politic în care trăim, câtă vreme nu contravine principiilor morale ale Bibliei și supunerii față de Cristos Domnul (Fap. 4:19-20; Ap. 12:10-11; 13:5-17). Desigur în aceste texte biblice nu avem nimic spus despre participarea la vot a creștinilor într-un stat democratic pentru că ele au fost scrise într-un stat autocrat, dictatorial, cum a fost Imperiul Roman, iar dorința creștinilor era ca împăratul și funcționarii lui să stea cât mai departe de ei. Când în sfârșit creștinii au dreptul de a-și exprima convingerile prin vot secret, de ce să le fie rușine de convingerile lor? Când în sfârșit creștinii au dreptul a milita transparent pentru convingerile lor de ce să le fie rușine să o facă?

În prag de alegeri unele dintre drepturile constituționale intră în vizor mai mult decât altele: egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, dreptul de asociere, dreptul de liberă exprimare, dreptul de liberă circulație și dreptul de vot. Ori sunt drepturi  pentru toți cetățenii ori pentru niciunul. Nu se poate ca unii că fie „mai egali” decât alții. Așa se face că fiecare recurge la argumente proprii pentru convingerile sale, adună semnături, se asociază cu personalități de un fel sau altul, promovează, distribuie, publică, afișează, votează (o dată sau de mai multe ori). Nu mă mir de faptul că unii prelați ai Bisericii Ortodoxe își afișează opțiunile politice și încurajează enoriașii să îi urmeze. Noi nu am avea dreptul să o facem? Există vreo diferență între a face campanie unui candidat pe față sau a o face discret? Aceasta din urmă s-ar încadra la separarea Bisericii de stat, pe când cealaltă nu? Problema cea mare derivă mai degrabă din natura argumentelor (destul de multe dintre ele patetice, puerile, rizibile).

Există vreo opțiune cu adevărat creștină dintre cei doi candidați rămași în cursa prezidențială? Este greu să ne pronunțăm definitiv pentru că îi cunoaștem superficial pe candidați. Este posibil ca după ce îi votăm să mai aflăm lucruri care ne vor displace. Nici unul dintre cei doi nu este creștin practicant în înțelesul restrâns pe care unii dintre noi l-ar acorda termenului. Să nu uităm că nu alegem Conducătorul vreunui cult creștin, nici măcar un pastor. Președintele țării trebuie să fie garantul imparțialității față de toți cetățenii țării și, pentru noi creștinii, garantul libertății de conștiință și al justiției. Toate celelalte (bunăstare, protecție socială, locuri de muncă, etc) le consider secundare pentru creștini. Va mai trece multă apă pe Dunăre până când președintele României va fi un creștin practicant pe gustul nostru. Deocamdată, cred că putem spune măcar atât că, avem doi simpatizanți ai creștinismului.

Amândoi sunt oameni normali, de nivel mediu. Niciunul nu excelează, niciunul nu este vreun geniu. Unul s-a declarat politruc pe față, celălalt s-a dovedit un parvenit în politică. Unul nu a scris nimic, celălalt a scris plagiind. Unul gândește cuminte și vorbește reținut, celălalt își trădează și gândurile prin vorbire, pentru că îl ia gura pe dinainte și nu mai știe ce a spus, pentru că în momentul vorbirii deja s-a răzgândit. Unul împărtășește valori prețioase unei societăți normale: prietenie, familie, biserică, democrație, muncă, cinste, celălalt le folosește pe toate pentru propriul interes și stoarce cât poate din toate, fără remușcări. Unul a fost ales prin vot democratic nu o dată, ci de patru ori, ca primar al Sibiului, altul ne-a fost băgat pe gât de un parlament nesupus propriului popor, corupt și arogant. Unul vrea să își vadă românii ieșind din criză muncind, celălalt îi asistă social cu fonduri strânse cu japca de la propriul popor. Unul își recunoaște cu demnitate originea săsească, dar își dovedește patriotismul prin faptul că a rămas în țară când alții ca el au plecat după ce au fost umiliți și terfeliți de compatrioții lor români, iar celălalt se lovește cu cărămida patriotismului în piept, deși în venele lui nu curge sânge de român. Unul promovează democrația liberală, celălalt – social democrația (socialism schimbat la păr, dar nu la nărav). Aici trebuie să mă opresc pentru că opțiunea creștină devine mai mult decât evidentă.

Cetățenii conștiincioși se duc la vot. Cu atât mai mult creștinii. Cetățenii cu discernământ aleg înțelept. Cu atât mai mult creștinul cu discernământ luminat de Duhul Sfânt. Să trăiți veșnic!

Comentarii închise la Alegeri prezidențiale 2014

Din categoria Biblia şi societatea, Utilităţi pentru adunare