Biblia română în traducerea lui Dumitru Cornilescu: după 90 de ani

O dată cu publicarea corespondenței dintre Dumitru Cornilescu și reprezentanții și persoanele de contact ale Societății Biblice Britanice (de aici încolo, SBB) au fost dezvăluite numeroase detalii ale procesului de traducere, editare, publicare ale acestui proiect publicistic. Colegul ITP-ist, lect. univ. dr. Emanuel Conțac a publicat la finele anului trecut o colecție de 553 de documente (scrisori și note informative) traduse din arhiva SBB, însoțite de câteva materiale prepublicate sau avansate spre tipar. Volumul întitulat Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi (Logos, Cluj-Napoca / Risoprint, Cluj-Napoca, 2014) are toate ingredientele unei lucrări de succes: legătură trainică, documente cu valoare documentară, scrisori în facsimil cu scriitura lui Dumitru Cornilescu, fotografii, indexuri și comentarii pertinente. De departe, cel mai mare interes îl suscită persoana lui Cornilescu, o persoană cu aură de sfânt într-un imaginar sinaxar protestant. Așa cum promiteam cu ceva timp în urmă voi începe publicarea unei serii de comentarii și note critice la traducerea lui Cornilescu, cu dorința de a ne cunoaște mai bine istoria și, de ce nu, de a învăța din ea. Pentru a permite referința și verificarea informației celor care au acces la volumul menționat anterior, voi indica pe alocuri numărul documentelor vizate.

În acest prim articol doresc să adresez chestiunea succesului acestei traduceri a Bibliei. Deși nu cunoaștem numărul total al tirajelor și al exemplarelor tipărite, mai ales din pricina secretului în care a fost realizat proiectul acesta în anii de clandestinitate impusă de dictatura regală și apoi cea comunistă, este clar din informațiile făcute public până acum că această traducere a avut un succes neașteptat pe piața de carte românească încă din primii ani ai apariției sale. Care au fost condițiile care i-au garantat succesul? Emanuel Conțac însuși răspunde la această întrebare, identificând patru factori: „stilul ei plăcut și accesibil”, adoptarea ei de către SBB ca textul biblic românesc, lipsa concurenței și calitatea tipăriturii (p. 400).

Îndrăznesc să completez această listă cu alți factori, sau să îi nuanțez pe unii dintre cei identificați de colegul meu.

(1) Depozitul SBB din România era mai tot timpul gol, iar colportorii SBB nu aveau Biblii pentru popor, cererea fiind constant mai mare decât oferta (#63, 69, 78, 85, 132, 144, 145). Sub presiunea cererii, reprezentanții SBB au trebuit să găsească relativ repede o soluție. SBB avusese o colaborare cu Scriban și Munteanu pentru realizarea unei traduceri acceptate de Biserica Ortodoxă Română, dar proiectul a întârziat nepermis de mult (Primul Război Mondial, pierderea și regăsirea manuscrisului, aglomerarea traducătorilor și chiar decredibilizarea lor), până acolo încât SBB a renunțat la această colaborare. Încercarea de a iniția un nou proiect la care să participe mai mulți bibliști români pentru realizarea unei traduceri noi, acceptată de biserica majoritară, a eșuat și ea din pricina lipsei de colaborare constatate între bibliștii români (#148).

(2) Câtă vreme SBB a căutat să-și clarifice obligațiile contractuale și să găsească soluții alternativă, Cornilescu a publicat pe cont propriu prima ediție a Bibliei (1921) și a distribuit-o. Astfel, s-a putut constata gratis efectul avut de noua traducere. Recepția a fost împărțită: intelectualitatea a primit-o cu brațele deschise (#54, 57, 110), dar plebea a fost reținută, preferând versiunea mai veche (Biblia de la Iași).

(3) Cornilescu pare să fi fost un progresist, pentru că a reușit să producă o traducere cursivă, ce respectă normele ortografice folosite și în jurnale (#139, 162, 197, 199, 430, 533). Reforma țării în contextul Marii Uniri din 1918 (#139) a adus și adoptarea unor principii pentru o nouă ortografie de care și Cornilescu a ținut cont (#53, 61, 93, 137). Iată câteva citate: „oamenii au acum, pentru prima dată, o versiune în limba curentă a poporului, o limbă pe care o înțeleg fără dificultate și care face ca Scriptura să fie vie și de folos” (E.H: Broadbent în #61), „ortografia dlui Cornilescu este în acord cu cea a principalelor ziare din București” (J.W. Wiles în #139), „dl Cornilescu a realizat prima versiune cu adevărat lizibilă și fluentă pe care a avut-o vreodată România” (același Wiles în #430), „stilul este foarte clar și limbajul ales este ușor de înțeles de către toți oamenii, … atât oamenii de la țară, cât și cei de la oraș” (Prințesa R. Callimachi în #533).

(4) Cererea mare de Biblii mai ales la sate poate fi explicată și de contextul de „efervescență spirituală” manifestată prin apariția bisericilor baptiste (1856), bisericilor adventiste (1872), adunărilor creștine după Evanghelie (1899), bisericil0r penticostale (1923), mișcării „Oastea Domnului” (1923) și care a coincis cu un interes crescând pentru citirea și studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Tocmai asocierea lui Cornilescu cu mișcările creștine din afara Bisericii Ortodoxe Române au determinat caterisirea lui, punerea traducerii sale la index și inițierea unei noi traduceri a Bibliei încredințată preotului Pișculescu (a.k.a. Gala Galaction) (cf. p. 77). Eforturile de susținere publică din partea prințesei Calimachi nu au reușit să șteargă nimbul de ereziarh atribuit lui Cornilescu (#548). Totuși aceasta situație nu a avut impact asupra vânzărilor Bibliei Cornilescu la început din pricina spiritului conservator care domina în zona rurală.

(5) Omul Cornilescu a atras atenția reprezentanților SBB prin câteva calități remarcabile: a experimentat o convertire autentică, capacitatea de a folosi limba română populară, cu spiritualitate profundă (#2), un caracter puternic (#62), un evanghelist înflăcărat în ciuda tinereții sale (#89), onest din punct de vedere intelectual și cu simplitate a inimii, patriot și iubitor de Dumnezeu (#175), „un Luther al românilor” (#176). În plus, Cornilescu s-a dovedit un om blând, maleabil și receptiv la recomandările SBB.

(6) Costurile minime plătite de SBB pentru munca de traducere. În corespondența dintre conducerea SBB și J.H. Adeney, un preot anglican și misionar printre evrei în România, preocupat de realizarea unei traduceri a Bibliei în limba română, apare în repetate rânduri ideea costurilor mici pentru remunerarea traducătorului, folosită ca argument pentru acceptarea traducerii lui Cornilescu ca Biblia românească publicată de SBB: „singura voastră cheltuială va fi tipărirea” (#2), „mi se pare că, dacă puteți obține Biblia prințesei fără costuri, ar fi cea mai bună alegere … nu vă va costa nimic” (#4). Unul dintre argumentele pentru care SBB a acceptat propunerea lui Cornilescu de a revizui Biblia de la Iași (un proiect inițiat în 1929)  a fost acela al muncii voluntare (#473, 475, 480, 481, 482, 483), dar ulterior a fost încălcată înțelegerea pentru că traducătorul a ajuns într-o situație financiară precară și a solicitat sprijin financiar (#502, 506, 510).

(7) SBB a încălcat numeroase principii pe care le avea formulate cu privire la traducerea Bibliei și adoptarea unei traduceri ca versiune proprie. Despre acestea, însă, vom discuta cu altă ocazie.

9 comentarii

Filed under Biblia românească, Biblia şi societatea, Utilităţi pentru adunare

9 responses to “Biblia română în traducerea lui Dumitru Cornilescu: după 90 de ani

  1. Silviu Radu Miron

    (3) „o traducere colocvială” – Greșiți. Este de ajuns să citiți jurnalele vremii (perioada interbelică, sau chiar mai devreme) ca să vedeți că nu este așa. Lui Cornilescu nu i-a fost deloc indiferent farmecul literar al traducerii. Mai făcuserăți într-un articol mai vechi o afirmație în care spuneați că Cornilescu „nu a folosit în mod conștient arhaisme, ci a tradus în limbajul specific vremii”, dar dacă vă uitați prin jurnalele vremii veți vedea că limbajul era cam același cu cel de azi, poate ceva mai vechi. Uitați-vă, de pildă, pe coperta ediției princeps, din 1921: scrie „tradusă de D. Cornilescu”, și totuși în textul propiu-zis al Bibliei nu veți întâlni „traduce”, ci mai poeticul „tălmăci”.

    (6) J.H. Adeney nu era reprezentantul SBB în România. Era doar un pastor anglican (misionar) preocupat de evanghelizarea evreilor și de traducerea Bibliei.

    • statu

      Am înțeles sensul spuselor tale și confirm justețea lor făcând și schimbările cuvenite în text.

  2. Silviu Radu Miron

    Ah, aș aduce în dezbatere publică, dar n-am blog, din păcate! :) Nu le am cu „tehnologia” asta modernă… :)

    Aș spune că „colocvial” este cam peiorativ. Acest lucru l-a spus Scriban despre munca lui Cornilescu, evident cu notă de dispreț (nu mai știu numărul documentului, din păcate, dar nu e greu de găsit). Nu aș lua la propriu acest comentariu, pentru că a fost spus cu dispreț de un om care nu prea îl „înghițea”, mai ales în lumina „scandalului” de la Cuibul-cu-barză. În schimb, oamenii de rând spuneau despre traducere că este „ruptă din inima noastră” și de o „nespusă limpezime”. Nu știu dumneavostră, dar eu nu cred că aș spune despre un text banal, cu stil gazetăresc, comun, că este „rupt din inima mea”. Mai degrabă aș spune asta despre o poezie, un Eminescu, un Sadoveanu, un Blaga – oricum ar fi, un text cu valențe literare. (Iertați-mi lunga „reverie”… :) )

    Impresiile contributorilor nu sunt neapărat de luat în seamă. Dacă este vorba de șefii SBB (Kilgour, Wiles), aceștia nu știau deloc română, deci nu aveau cum să își dea cu părerea despre stil, despre limbaj. Iar Adeney știa prea puțină română.

    Acum mi-am dat seama de confuzia pe care o faceți: este vorba de J.W. Wiles, nu de J.H. Adeney. Wiles a fost secretar SBB, traducător din sârbă, etc. etc.

    • statu

      Aș putea posta pe blogul meu un astfel de studiu, fie el realizat și de un amator. O interpretare are valoarea argumentului său și nu a autorului.

  3. Silviu Radu Miron

    Desigur, pentru o dezbatere publică e nevoie de un studiu amănunțit al unui specialist. Eu sunt doar un amator. Oricum, citeam deunăzi printr-un volum al lui Vasile Voiculescu, în care se găsesc destul de multe articole publicate de dânsul în presa vremii (perioada interbelică). Un cititor necunoscător cu greu și-ar da seama că acele articole au fost scrise cu aproape o sută de ani în urmă… Și V. Voculescu a fost contemporan cu Cornilescu, ba chiar ceva mai bătrân…

  4. Silviu Radu Miron

    Aș mai avea ceva de spus, dacă-mi îngăduiți.

    „Progresist” este iarăși o exagerare. Înclin să cred că trecerea mare de se bucura Biblia Cornilescu în rândul oamenilor de rând se datora nu limbajului „colocvial”, ci unei topici mai aerisite. Și, într-adevăr, dacă luați Biblia sinodală (ediția princeps din 1914, care ar fi fost folosită pe vremea aceea), care este traducerea oficială a BOR și o puneți alături de Cornilescu veți vedea că sinodala se ține mai strâns de topica originală a frazei, ceea ce o face, pe alocuri, de neînțeles, pe când Cornilescu pune cuvintele într-o formă cât mai românească, mai fluentă, deși cu greșeli în unele locuri. Însă nu veți vedea mari deosebiri în ce privește registrul (vocabularul). Doar o preferință a lui Cornilescu de a traduce anumite cuvinte în loc de a le translitera (vedeți, de pildă, „arhierei”= marii preoți, „a liturghisi”=a sluji, „erezii”= dezbinări).

    „Colocvialismul” de care era învinuit avea de a face cu alte lucruri, cum ar fi: înlocuirea expresiilor încetățenite prin liturghie („Bucură-te”, ca formulă de salut, este înlocuită cu „Pace vouă”, pe care ierarhii ortodocși au găsit-o cu totul de neacceptat !!!), schimbarea lui „îndreptare” (din Romani, versiunea ortodoxă) cu „stare după voia lui Dumnezeu” („îndreptățire” nu era încă folosit sau foarte cunoscut).

    Probabil că idea aceasta a „colocvialismului” lui Cornilescu a apărut și în urma miturilor cum că românii, la vremea aceea, foloseau Biblia slavonă, sau Biblia cu litere chirilice, că Bibliile de atunci erau de neînțeles, că D. Cornilescu ar fi tradus „pentru prima oară” Biblia în limba română modernă etc. etc. etc. Evident, Biblia era deja tradusă în lb. română modernă cu cel puțin 50 de ani înainte (Biblia de la Iași, 1874; Biblia sinodală, 1914, Biblia de la Buzău – nu știu data sigur) și erau scrise cu litere latinești, și erau destul de ușor de înțeles.

  5. „Îndreptățire” era folosit de Nitzulescu la 1897, dacă nu greșesc.

    Da, afirmația că Biblia lui Cornilescu este „colocvială” vine ca o critică disprețuitoare din partea lui Scriban. De fapt, versiunea Cornilescu nu era chiar așa de „colocvială”, după cum ne putem convinge studiind textul.

    Biblia de la Buzău (1854-1856) este scrisă cu alfabet de tranziție. Unele caractere sunt chirilice, deci nu poate fi pusă în aceeași categorie cu Biblia de la Iași ori Biblia sinodală.

    • statu

      Termenul „colocvial” apare ca o evaluare pozitivă în raportul lui Wiles către Kilgour (22 ian. 1924, #148), fiind pus în opoziție cu termenul „conservator”, ambele cu referire la stilul traducerii folosit de Cornilescu în opoziție cu Biblia de la Iași:
      „Cu privire la versiunea de la Iași, este adevărat că baptiștii din Transilvania, mai ales din regiunea Arad, pe care am vizitat-o, precum și cei din Basarabia sunt obișnuiți cu Biblia de la Iași și că, îndeosebi în Arad și în împrejurimi, și-au modelat limbajul și frazeologia în bună măsură după Biblia de la Iași. Dar ar trebui subliniat că din acest motiv vorbirea lor este adesea greu de înțeles de către ceilalți români, cărora traducerea Cornilescu li se adresează folosind limbajul lor colocvial. Cerându-i dlui Cornilescu să pregătească un NT “mai conservator”, am face, desigur, pe plac, acestor cercuri.”

  6. Reblogged this on Vaisamar and commented:
    Abia acum am descoperit că Silviu Tatu, colegul meu de la ITP, a publicat aici o lungă postare cu privire la volumul de scrisori și documente despre Cornilescu și Biblia sa.