Ce înseamnă „altfel”?

Întrucât am promovat pe această cale conferința „Puterea de a fi altfel” organizată la Universitatea Vest, Timișoara, la 30 octombrie 2014, tot la fel doresc să mă delimitez de acest demers. Deja am solicitat să fiu retras din Comitetul Științific al acestei conferințe care se dorește a se reedita anual. Deși am notificat organizatorii despre această situație, până la această oră nu am primit niciun fel de explicație, decât confirmarea retragerii numelui de pe lipsta consultanților. Între timp pagina Conferinței PFA nu mai este disponibilă pe internet (http://www.pfa.uvt.ro).

Nemulțumirea mea derivă din faptul că nu am avut niciun fel de colaborare cu organizatorii (Patricia Runcan și Corneliu Constantineanu), deși,  în calitate de de consultant științific, îmi revenea datoria de a citi unele dintre lucrările participanților. Acestea au fost predate la 30 mai 2014, corectate de autori și publicate contra cost (200 lei) în volumele conferinței, astfel încât la data conferinței ele s-au și distribuit. Nu știu dacă le-a citit cineva (peer review) și dacă s-au solicitat revizuiri de conținut, nu de formă. Așadar prezentarea publică a lucrărilor, atunci când s-a făcut,  a fost una fără miză. Eu unul nu am participat la conferințe internaționale respectabile care să facă așa ceva. Desigur calitatea articolelor trebuie apreciată individual, nu în bloc, un aspect asupra căruia voi reveni când voi avea timpul necesar. Până una-alta conferința PFA este inclusă la finalul tezei de abilitare al dnei Runcan, căreia i-a urmat acordarea atestatului de abilitare la 15 dec. 2014 (vezi http://www.iccv.ro/node/512). 

Voi reveni cu comentarii la lucrările publicate în cele cinci volume al conferinței care se doresc de nivel internațional.

Anunțuri

Comentarii închise la Ce înseamnă „altfel”?

Din categoria Uncategorized

Comentariile nu sunt permise.