Principiile SBB pentru traducerea Bibliei, partea a treia

Continuăm demersul de identificare a Regulilor pentru traducători. Până acum am evidențiat trei dintre acestea: (1) publicarea și distribuirea unei singure versiuni în limba țintă, în cazul nostru limba română, (2) numele traducătorului nu se dezvăluie și (3) nu se acceptă traducerile realizate de un singur traducător. Referințele la documentele publicate în volumul Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi (Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014) păstrează marcarea oferită de editorul Emanuel Conțac, cifra urmând simbolului #.

(4) SBB acceptă numai traducerea autorizată de biserica majoritară, adică Biserica Ortodoxă Română. Dr. Kilgour, coordonatorul comitetului editorial al SBB, scria într-o notă internă datată în 7 martie 1919 (#1):

În prezent, Biserica din România nu recunoaște o altă versiune în afara propriei sale versiuni. J.H.R. [Ritson] ar trebui să discute cu autoritățile bisericești din România, inclusiv cu mitropoliții, nu doar din București și Iași, ci și din Transilvania, Bucovina și, probabil, din Basarabia și alte teritorii care vor reveni României. Ar trebui, de asemenea, să-l vadă pe ministrul Instrucțiunii, care se ocupă de religie. Aceste autorități ar putea să dea sfaturi cu privire la revizuirea și unificarea versiunilor.

Așadar Dr. J.H. Ritson, un metodist cu pregătire înaltă, secretar al SBB, primește misiunea clară de a găsi o soluție la dilema versiunii SBB pentru România, autorizată atât de oficialitățile bisericești cât și de cele politice. Din aceeași notă aflăm că SBB are o versiune nerevizuită și una revizuită, fără a fi precizate care anume, și că distribuie versiunea sinodală. Adeney destăinuie lui Kilgour informația obținută de la Cornilescu, cum că mitropolitul Transilvaniei îi oferise sprijinul pentru distribuirea noii sale versiuni și că nu agrea versiunea sinodală, în care VT era tradus după Septuaginta, așa cum mitropoliții celorlalte provincii nu făcuseră (#8). Nu am informațiile necesare ca să mă dumiresc la care dintre versiuni făcea referire Kilgour a fi fost cele publicate de SBB: Biblia de la Buzău (1854-1856), Biblia de la Iași (1874), NT al lui Nitzulescu (1897), Biblia din 1911 (pregătită de Gârboviceanu și Alexis). Cu excepția primeia, ele apar în discuțiile din corespondență  (vezi #4, 8). Nu știm ce demersuri a întreprins Ritson în această privință.

Într-o notă internă a SBB, emisă în perioada în care se pregătea pentru tipar ediția din 1923 a Bibliei Cornilescu (28 noiembrie 1922, #108), se observă că lipsește autorizarea versiunii de către biserica majoritară. Să nu uităm că ediția din 1921 a fost acceptată spre publicare de SBB doar ca soluție temporară. Din citatul următor constatăm că, în pragul tipăririi sale, statutul versiunii era tot neclar.

Este textul Bibliei Cornilescu acceptat în România și mai ales de autoritățile bisericești, încât să se justifice producerea de plăci permanente pentru o Bibliei mare cu trimiteri? Ar fi o mare risipă de fonduri să pregătim pentru tipar o Biblie cu trimiteri și să suportăm costul culegerii ei fără a face plăci.

În acea vreme tipăritul presupunea culegerea unui text literă cu literă, pagină cu pagină, realizarea unor plăci care erau folosite în tiparnițe ca niște matrițe pentru realizarea numărului dorit de exemplare, după care erau refolosite. Evident, păstrarea acestora ridica cheltuieli suplimentare. Îngrijorarea SBB cu privire la costurile tipăririi Bibliei apare pe fondul unui incident petrecut pe parcursul pregătirii pentru tipar a noii ediții a Bibliei lui Cornilescu, cea din 1923. După ce s-a aprobat manuscrisul pentru tipar, Cornilescu a intervenit cu multiple modificări, fapt care a îngreuiat procesul de culegere a textului și a determinat cheltuieli suplimentare. Când a primit nota de plată la încheierea culegerii Evangheliei după Ioan, Kilgour hotărăște sistarea muncii la tipografie, până la clarificarea situației (vezi #102-108). Cornilescu păstra legătura cu tipografii de la tipografia Poeschel & Trepte din Berlin pe o linie directă, care evita reprezentanții SBB, de la care a convenit să primească „pagini de verificare” înainte de a fi multiplicate. Investigațiile ulterioare arată că au fost descoperite erori de tehnoredactare, precum ghilimelele de manieră germană, introduse de tipografi, pe care Cornilescu le-ar fi îndreptat (#113). Întrucât greșeala aparține tipografilor, Cornilescu considera că SBB nu trebuia să accepte plăți suplimentare.

Adeney, misionarul englez în România și o sursă de informații (nu toate exacte) pentru SBB, scrie despre asocierea prințesei Callimachi cu tânărul Cornilescu ca fiind una menită să evite criticile răuvoitoare ale clerului ortodox, dar având o agendă evanghelică și evanghelistică. Iată ce îi scria lui Kilgour în 28 august 1919 (#5):

Cornilescu este un tânăr de vreo 30 de ani. Îl cunosc de vreo cinci sau șase ani. Obișnuiam să studiez româna cu el înainte de război, pe când era student. A devenit călugăr în preajma izbucnirii războiului, în 1914, dar fără a intra în mănăstire. A făcut acest gest pentru a putea continua traducerea Bibliei, în loc să meargă în armată. […] Prințesa își dedică tot timpul și toată averea lucrării de evanghelizare a poporului ei. Este o femeie cu adevărat convertită, formal este membră a Bisericii Ortodoxe, dar nu are niciun fel de simpatie față de învățăturile care nu concordă cu adevărul evanghelic. […] Între timp, [Cornilescu] poartă straiele preoțești și continuă să lucreze în liniște la traducerea întregii Biblii, la reședința de la țară a prințesei.

Manevra menită a-i oferi lui Cornilescu liniștea necesară pentru a se angaja cu toate forțele în acest uriaș proiect a creat reacții divergente. După o primire călduroasă în sânul bisericii majoritare, când a ajuns la cunoștința conducerii Bisericii Ortodoxe îmbrățișarea unor doctrine heterodoxe despre mântuire de către Cornilescu și asocierea sa cu preotul Trifa de la biserica „Cuibul cu barză”, s-au făcut demersurile pentru caterisirea sa și punerea la index a versiunii sale. Mai mult, i s-a făcut viața imposibilă în România, astfel încât Cornilescu a trebuit să emigreze (se poate confrunta cu rezumatul făcut de Wiles în scrisoarea către E. Smith, noul coordonator editorial al SBB din 20 mai 1933, #523).

La început de secol XX puține culte creștine, afară de cel Ortodox, aveau influența necesară pentru susținerea demersului SBB în vederea promovării unei singure versiuni autorizate. Chiar și așa, baptiștii și adventiștii apar în corespondență, însă ca antagoniști sau ca susținători reținuți. Adventiștii se opuneau versiunii lui Cornilescu întrucît acesta publicase unele studii împotriva mișcării adventiste. Petre P. Paulini îl considera pe Cornilescu „un dușman periculos” (Wiles către Kilgour, la 6 februarie 1924, #163). În condițiile în care adventiștii erau zeloși colportori ai publicațiilor SBB (notă internă, 18 iulie 1921, #62; informație reluată de Kilgour către Morrison, la 20 iulie 1921, #63), probabil că reacția conducătorilor adventiști față de versiunea lui Cornilescu ar fi avut unele consecințe asupra procesului de distribuire. S-a ajuns până acolo încât colportorii SBB au fost confundați cu adventiștii (Wiles către Kilgour la 3 noiembrie 1928, #466).

Baptiștii apar în corespondență alături de adventiști în hotărârea cu care susțineau Biblia de la Iași. Cornilescu vehiculează această informație către reprezentanții SBB: „toți din afara Bisericii Române preferă Biblia de la Iași” (către Kilgour,17 dec. 1923, #138), „baptiștii și adventiștii ar dori să o aibă cu orice preț”, „ar vrea să aibă uniformitate în adunările lor” (către Kilgour, 22 feb. 1924, #170). Kilgour va accepta această informație (#173) și se folosi de ea pentru stabilirea politicilor editoriale ale SBB. Republicarea ediției din 1921 de către SBB se va face știindu-se că adventiștii și baptiștii preferă alte versiuni (#177), chiar anticipându-se ca „adventiștii și baptiștii vor încerca să creeze dificultăți și poate că unii dintre colportori și depozitari se vor plânge că Nitzulescu este astfel abandonat” (Kilgour către Wiles, la 6 martie 1924, #183). C. Adorian, președintele Uniunii Baptiste și directorul Seminarului Baptist din București în perioada 1919-1925, unde era și profesor de VT, este prezent în corespondența lui Wiles cu Ritson cu dorința sa de a achiziționa 15.ooo de exemplare din Biblia de la Iași cu ortografie nouă și cu condiția de a se fi păstrat textul fără modificări (31 oct. 1922, #104). Se va încerca îndulcirea relației cu baptiștii solicitându-se din partea „conducătorului baptiștilor” o listă cu greșelile de tipărire sesizate în Biblia din 1923 (Cornilescu către Kilgour, 30 martie 1926, #391).

Wiles constata și el într-un raport către Kilgour (22 ian. 1924, #148; informație preluată de Kilgour, #154):

Cu privire la versiunea de la Iași, este adevărat că baptiștii din Transilvania, mai ales din regiunea Arad, pe care am vizitat-o, precum și cei din Basarabia sunt obișnuiți cu Biblia de la Iași și că, îndeosebi în Arad și în împrejurimi, și-au modelat limbajul și frazeologia în bună măsură după Biblia de la Iași. Dar ar trebui subliniat că din acest motiv vorbirea lor este adesea greu de înțeles de către ceilalți români, cărora traducerea Cornilescu li se adresează folosind limbajul lor colocvial. Cerându-i dlui Cornilescu să pregătească un NT „mai conservator”, am face, desigur, pe plac, acestor cercuri. Așadar, n-aș putea afirma cu bună credință că versiunea cunoscută îndeobște sub numele de Nitzulescu exercită vreo atracție asupra poporului român. De altfel, nu ar fi oportun, pe termen lung, să ne angajăm în cheltuieli suplimentare pentru a satisface o anumită încăpățânare care se manifestă în regiunea din jurul Aradului și din Basarabia.

Totuși, tocmai acest atașament al grupurilor evanghelice aflate în creștere numerică față de Biblia de la Iași, va determina SBB să îl angajeze pe Cornilescu la revizuirea ei și publicarea acesteia ca Biblia din 1931. Cu toate acestea Biblia din 1931 nu va avea nici pe departe succesul ediției din 1924 și va fi abandonată la scurt timp. Nu va trece mult și până și baptiștii vor îmbrățișa versiunea Cornilescu. Wiles obține în 1937 autorizația Bisericii Ortodoxe ca SBB să publice NT sinodal (#552), prin care cred că se încerca ieșirea din criza în care se afla SBB cu BOR din pricina publicării versiunii Cornilescu.Din nou putem constata că principiile SBB au fost încălcate din pricina particularităților de pe teren.

(Va urma)

Anunțuri

Comentarii închise la Principiile SBB pentru traducerea Bibliei, partea a treia

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Comentariile nu sunt permise.