Dumitru Cornilescu – traducătorul lui Louis Segond?

Istoria mea în relație cu Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei în limba română, începe cu o predică a fr. Iosif Țon despre traducerea Bibliei înregistrată pe o casetă care circula în clandestinitate și pe care am ascultat-o de mai multe ori pe un casetofon rusesc. Părinții începuseră să frecventeze adunarea baptistă de pe str. Măgheranului din Sibiu (anii ’80) și eu devenisem fascinat de mărturia creștină datorită pastorului de acolo, fr. Cocar Mircu, și datorită fr. Iosif Țon. Pentru mine acești oameni vorbeau adevărul, lucru care nu îl puteam spune despre ideologii și propagandiștii comunismului. Narațiunile despre Cornilescu l-au transformat într-un erou spre care m-am simțit inexorabil atras.

Când am auzit prima oară că versiunea Bibliei realizată de Louis Segond în franceză ar fi fost tradusă de Cornilescu în ceea ce a devenit Biblia neoprotestanților români, trebuie să fi fost 1997. Cel care mi-a plasat informația a fost O. Cosma de la editura Agape din Făgăraș. Între timp încheiasem studiile de teologie la Institutul Biblic „Emanuel” din Oradea (actualmente Universitatea „Emanuel” din Oradea). La scurt timp după aceea mi-a ajuns în mâini broșura autobiografică Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu (București, 1995) a lui ALexandru Măianu și am fost intrigat de următoarele cuvinte:

Cei 4-5 ani în care [Cornilescu] a tradus Biblia rămân pentru toți cei care l-au cunoscut, chiar și cei mai apropiați o enigmă. Nimeni, nici chiar soția lui, nu știe multe lucruri cu privire la această perioadă din viața lui. Cum a fost posibil ca un singur om, într-un timp atât de scurt, să facă o lucrare atât de mare, de grea și de importantă? Niciodată nu se mai întâmplase așa ceva. Nu numai că a realizat această lucrare singur, într-un timp record și fără să aibă o pregătire specială, dar era și bolnav, nu știa ebraica, trăia într-o țară cu posibilități foarte reduse și mai ales era în necunoștință totală despre elementele esențiale ale mântuirii. Toate aceste carențe trebuiau rezolvate din mers și au fost rezolvate! Cum a fost posibil? Desigur că dacă privim la Dumnezeu ca autor al acestei lucrări, nimic nu mai pare extraordinar. Dumnezeu cu resursele Lui, cu capacitatea Lui, cu dorința Lui de a aduce lumina în acest colț de lume cuprins de întuneric … și atât! (p. 132, sublinierea îmi aparține)

Descoperirea a avut gustul senzaționalului, dar se armoniza cu suspiciunea traducerii din limba franceză. Trebuie să recunosc că această teorie m-a zdruncinat pentru că mi se creease senzația în contextul neoprotestant al vremii mele că traducerea lui Cornilescu fusese o autentică muncă de traducere din limbile originale. Ca unul pasionat de studiile biblice șocul acesta a fost recepționat cu mai multă violență decât mă așteptam. Așa a început căutarea adevărului.

Accesul la corespondența din arhiva SBB legată de lucrarea lui Cornilescu, în traducerea și sub editarea lui Emanuel Conțac (Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi, Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014), a avut rolul de a grăbi procesul de demistificare căruia i-am căzut victimă prin predicile, cursurile și cărțile fr. Iosif Țon, întreținut și de alte personalități neoprotestante. Conțac îi acordă lui Segond o intrare în indexul său, dar referirea la numele traducătorului francez apare în mult mai mult locuri. Astfel pe lângă cele (doar) trei menționate la p. 42, 56 și 72, am mai identificat următoarele opt trimiteri: p. 71, 85, 130, 145, 148, 322, 342 și 344.

Din cele precizate de Conțac, prințesa Callimachi, convertită într-o adunare baptistă (probabil din Elveția, nu este clar), a nutrit de la bun început intenția de a oferi românilor o Biblie cu impact asemenea versiunii realizate de teologul elvețian Louis Segond în limba franceză (p. 56).

Imediat după apariția NT cu Psalmii în 1920, doi recenzori identifică asemănarea traducerii lui Cornilescu cu versiunea lui Segond. Adeney, misionarul englez printre evrei, notifica Societatea Biblică Britanică, fapt înregistrat în nota internă datată 18 iulie 1920. Câteva zile mai târziu, Gala Galaction scria într-un articol din Luptătorul, numărul din 21 iulie 1920, că versiunea lui Cornilescu este o traducere făcută din versiunea franceză a lui Segond (p.72). Nu știm dacă între Adeney și Galaction existau legături atât de apropiate care să le permită însușirea necritică a punctului de vedere a celuilalt.

La 22 august 1921, R. Kilgour, președintele Comitetului editorial al SBB, îi scrie lui Nicolae Iorga, profesor și academician, pentru a-i cere părerea cu privire la versiunea lui Cornilescu (publicată deja) și a lui Galaction (doar în manuscris). În 29 august 1921, Iorga îi răspundea lui Kilgour:

Vă scriu fără preget că dl Cornilescu a făcut o traducere după un text francez și că munca arhimandritului Galaction, date fiind cunoștințele acestui tânăr prelat, nu poate oferi nicio garanție.

Iorga continua scrisoarea cu recomandarea unei comisii de specialiști și de scriitori, dacă se are în vedere realizarea unei versiuni naționale. Nu știm cum a reușit Iorga să își formuleze opinia atât de repede, sau dacă o avea deja. Niciunul dintre cei doi traducători nu a primit, însă, girul marelui cărturar.

Kilgour va lua de bună evaluarea lui Iorga, din moment ce îi scrie mai departe lui Wiles, reprezentantul SBB în Balcani, sugerând printre soluții acceptarea versiunii Cornilescu 1921 doar ca opțiune temporară până când un Comitet ar putea produce o versiune mai bună (20 oct. 1921). Wiles îi răspunde lui Kilgour cu propriul diagnostic:

Versiunea lui Cornilescu este o traducere nouă, cu ortografie modernă. Urmează în mare măsură versiunea franceză a lui Segond și de aceea este întrucâtva liberă, dar este limpede și ușor de citit, un avantaj imens pentru un popor cu o cultură redusă (29 dec. 1921).

Cu timpul, opinia lui Adeney se radicalizează în raport cu versiunea lui Cornilescu, astfel încât el spunea la 25 noiembrie 1927:

VT tradus de el este efectiv o traducere a lui Segond, nu a textului original, îmi pare rău să o spun. Nu am realizat acest lucru până când nu am început să mă uit pe traducerea sa cu Segond alături. Va avea nevoie de o revizuire cândva.

Opiniile lui Adeney erau primite cu reținere de Wiles și Kilgour, dar cu această ocazie se organizează o întrevedere a celor doi în prezența lui Kilgour, pentru a-i oferi lui Cornilescu șansa de a se apăra. Procesul verbal al întâlnirii dintre cei doi desfășurate la 2 august 1928 spune:

Dl Adeney a subliniat că, în opinia sa, versiunea dlui Cornilescu parafrazează foarte mult și că s-a bazat în mare măsură pe versiunea franceză a lui Segond, care folosește ea însăși foarte des parafrazele.

Dl Cornilescu nu a acceptat această afirmație și a arătat, ca răspuns la câteva exemple date de dl Adeney, că româna este de fapt mult mai literală decât înțelesese dl Adeney. Dl Adeney a explicat că este neliniștit în privința viitorului VT, mai ales în lumina criticilor primite de la evrei.

Nu este clar la care afirmație se face referire când se spune că a fost respinsă de Cornilescu, aceea că parafrazează, sau că a preluat stilul lui Segond de traducere prin parafrază. Se pare că Kilgour este mulțumit de răspunsurile lui Cornilescu, impresionat chiar de competența cu care a răspuns (scrisoarea către Wiles la 8 aug. 1928). De notat că nici Adeney și nici Kilgour nu aveau competențele necesare de limba română ca să stea împotriva argumentelor unui vorbitor nativ, dar Cornilescu nu contestă influența lui Segond asupra sa.

După ce trecea în revistă 16 note din Evanghelia după Matei și 16 situații specifice, dintre care patru din VT, Conțac concluzionează astfel articolul său Influența versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu 1921 (www.academia.edu)„gradul de îndatorare a versiunii Cornilescu 1921 față de Segond este unul semnificativ”. Așa cum recomanda și colegul meu, este nevoie să confirmăm suplimentar această teorie cu informațiile adunate din studiile comparative. Deocamdată nu avem motive să ne îndoim de adevărul percepției lui Iorga cu privire la versiunea realizată de Cornilescu.

La ce folos să știm acest lucru? În primul rând, putem să înțelegem mai bine adevărata contribuție a lui Cornilescu în privința traducerii Bibliei. Unora li se pare demersul a fi un fel de degradare. Prefer să îl consider o demistificare. Suntem cu toții oameni pe care Dumnezeu îi poate folosi în ciuda imperfecțiunilor, carențelor  și limitărilor noastre. Cu siguranță Providența lui Dumnezeu se manifestă și prin versiunile la care a lucrat Cornilescu: 1921, 1924, 1931. Acestea și-au îndeplinit rolul pentru vremea lor în primul rând și au slujit generațiilor următoare în contextul specific al perioadei următoare.

În al doilea rând, realizăm neajunsurile versiunii respective ca să le putem îndrepta. Deși recunoscută ca o necesitate, revizuirea VT al versiunii Cornilescu nu s-a mai realizat niciodată. Acum înțelegem mai bine ce înseamnă munca de revizuire, din moment ce ni se confirmă tot mai mult că traducerea nu s-a făcut după originalul ebraic, ci după o versiune franceză. Este adevărat că Louis Segond a fost recunoscut ca un bun cunoscător al limbii ebraice și, de aici, riscurile mai mici de eroare pentru o traducere care urmează versiunea franceză. Totuși din 1880, anul apariției versiunii lui Segond, au trecut 135 de ani, timp în care studiul VT a progresat mult. Se impune cu necesitate această îndreptare.

În al treilea rând, versiunea Cornilescu a fost realizată pentru poporul român aflat într-o anumită etapă a formării sale. La aproape 100 de ani de la apariția versiunii lui Cornilescu (depinde cât de mari sunt diferențele între versiunea din 1921 și cea din 1924) ne putem permite pretenția de a nu mai fi poporul de ignoranți și de țărani care am fost cândva (așa cum ne percepeau englezii din corespondența SBB), că ne-am mai educat puțin, că avem mai multe resurse la îndemână, că am depășit faza analfabetismului biblic și, prin urmare, trebuie să facem un pas înainte și în privința traducerii Bibliei pe care o folosim. Chiar dacă unele expresii sau limbajul religios propus de Cornilescu (aici putem accepta că a fost revoluționar) a fost adoptat de românii evanghelici, preferința rigidă pentru o versiune publicată fără schimbări, chiar și în privința paginației, trădează o mentalitate care nu s-a schimbat prea mult. La vremea sa Cornilescu a fost un progresist, față de care baptiștii și adventiștii au avut mari rezerve. Am ajuns vremea ca versiunea Cornilescu să fie îmbrățișată ca obiectul atenției comunității conservatoare. Trebuie să ajungem vremea când creștinul român să știe ce valoare are versiunea Bibliei pe care o citește, și să nu confunde valoarea ei subiectivă cu valoarea ei obiectivă.

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

2 răspunsuri la „Dumitru Cornilescu – traducătorul lui Louis Segond?

  1. Opinia lui Iorga trebuie, desigur, luată cu rezerve, în primul rând fiindcă nu era genul de personaj care să facă o analiză minuțioasă a textului lui Cornilescu. Iorga era interesat de absolut orice, avea o memorie fabuloasă, dar tocmai interesele sale enciclopedice ar trebui să ne facă rezervați față de unele judecăți ale sale. Motive suplimentare găsești în acest portret excelent pe care i l-a făcut Argetoianu în Memoriile sale.
    http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nicolae-iorga-portret-subiectiv
    Dincolo de tușa groasă, caricaturală, vedem portretul unui savant cu un intelect „efervescent”, prea dinamic ca să zăbovească atent la detalii. Pentru a lămuri influența lui Segond asupra lui Cornilescu avem nevoie de un studiu sistematic, nu de apelul la autorități de tip Iorga.

    Foarte influente trebuie să fi fost și versiunile Darby, după cum indică unele formulări din Cornilescu. Recent am găsit una.
    https://vaisamar.wordpress.com/2014/12/26/cu-musca-pe-caciula-ex-821/

    • statu

      Sunt de acord cu tine în privința rezervelor la diagnosticul pus de Iorga lucrării lui Cornilescu. Kilgour declară că secretarul Legației Române la Londra i-a sugerat să îl contacteze pe Iorga. Englezii au mers pe mâna lui Iorga, convinși probabil că are competențe în domeniu. Iorga, la rându-i, nu declină faptul că nu ar avea competențe în acest domeniu. Nu ar fi prima oară când un român cu mai multă școală dă sfaturi în domenii fără competențe. Aici nu vorbim de păreri și opinii, pentru că lui Iorga i s-a cerut „sfaturi imparțiale cu privire la meritele traducerii rev. Cornilescu (și ale dlui Galaction, dacă a fost publicată), în privința corectitudinii și a fidelității față de original, precum și a standardului literar” (# 78). Eu credeam că SBB ar fi avut la îndemână manuscrisul lui Galaction, dar din această scrisoare reiese că lui Iorga nu i-a fost trimis așa ceva. Dacă Iorga nu a avut manuscrisul lui Galaction la îndemână, înseamnă că i-a judecat munca după părerea care și-o făcuse doar din informațiile deținute despre el ca om. De aceea spusese: „date fiind cunoștințele acestui tânăr prelat, nu poate oferi nicio garanție”.
      (Am corectat comentariul tău după indicația trimisă ulterior.)