Liberalizarea pieței educaționale: scrisoare deschisă

După ce a căzut dictatura ceaușistă până și copiii și-au luat curajul instilat în ei de exemplul revoluționar al părinților lor să rupă tabloul „conducătorului iubit” din manualele lor. Poate că a fost doar un gest, dar a fost un act de curaj. Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile nu mergeau în direcția dorită și se ajungea la represalii. Atât de ușor ar fi fost identificați reacționarii! De atunci, copiii și nepoții noștri au trecut prin numeroase inițiative de reformă până acolo încât abecedarul cu „Ana are mere” a rămas dosit în memoria reziduală a generației decrețeilor. Cu ce folos? Scăderea constantă a interesului pentru liceu în particular și școală în general și rezultatele constant slabe de la bacalaureat demonstrează că trendul nu este deloc încurajator pentru învățământul românesc. Cu toate acestea, cineva acolo sus pe General Berthelot trebuie să pună pe picioare un proces de transformare (am renunțat a mai folosi termenul „reformă”, pentru că după desele simulări de reformă, termenul a fost golit de sens) a învățământului care să schimbe cadre, atitudini și mentalități, pentru a pune interesul societății cel puțin pe picior de egalitate cu interesul părinților și al copiilor. Consider că liberalizarea pieței educaționale nu poate să aducă decât bine în cursul unui asemenea proces bine intenționat.

Ca orice cetățean cugetător al acestei țări constat că, bunăoară, în construcții există o piață liberalizată. Diverse persoane cu inițiativă și fonduri se implică în construirea de cartiere rezidențiale. Este ilustrativ să invoc aici exemplul orașului Cisnădie (jud. Sibiu), care a permis derularea a mai mult de o duzină de proiecte de acest fel în zona limitrofă cu orașul Sibiu. Primăria doar a permis, a încurajat și, presupun, a supravegheat procesul de construire de locuințe noi. Acestea trebuie să se execute după proiecte autorizate, sub supravegherea unor maiștri autorizați, după standarde impuse de Inspectoratul de Stat pentru Construcții ș.a.m.d. Puțin contează motivația patronului care a decis să demareze un asemenea proiect: poate că are dorința genuină de a oferi o locuință la prețuri acceptabile tinerilor căsătoriți (mă îndoiesc), poate că dorește să aibă o sursă constantă de venit pentru familia sa (uneori nu iese pasența), poate că dorește să facă bani pentru un trai mai bun (mașină mai bună, casă de vacanță, studii în străinătate, iaht etc). De fapt, motivația contează cel mai puțin în calculul riscurilor unui asemenea proiect. Și mai puțin contează opțiunile ideologice ale patronului sau ale constructorilor, deși am văzut locuințe construite de oameni cu conștiință alertă și temători de Dumnezeu care erau la ani lumină distanță de locuințele construite de oameni fără conștiință. Ceva ce ține de atitudinea față de muncă și de semeni iese la iveală atunci când muncești motivat de sloganul „las’ că-i bine și așa” și altceva când zici „fă ce ți-ar place să-ți facă ceilalți ție”. Oricum, locuințele se construiesc indiferent cât de bine sau prost ies iele din mâinile „meșterilor”. Înțeleg că în România se construiește mult și prost. Se pare că ne-am întors la tiparul ceaușist, acum sub alte auspicii. Contează ce materiale folosești? Se pare că nu. Contează cât de mult stă în picioare tencuiala proaspăt trântită pe perete. Se pare că nu. Contează ce calitate are placa de polistiren cu care s-a placat peretele. Se pare că nu. Toate locuințele au fundație, stâlpi de rezistență, pereți, izolație, centrală propie. Ce mai contează detaliile. Piața s-a liberalizat și există o locuință pentru fiecare buzunar. DE CE NU AR FI AȘA ȘI ÎN EDUCAȚIE?

Cineva ar putea spune că educația contează mai mult pentru viitorul patriei. Să conteze mai mult decât acoperișul pe care (NU) îl avem deasupra capului. Pe parlamentari îi duce capul să propune indemnizații pentru familii la prima căsătorie, la al treilea copil, dar nu îi duce capul să ofere un pachet complet pentru achiziționarea unei locuințe. Proiectul ANL este o gogoașă exploatată politic. În Sibiu ultimele locuințe ANL s-au realizat cu o firmă care s-a dat la fund înainte de finalizarea proiectului, desigur, după încasarea banilor. Cum este posibil așa ceva? Ne mirăm că nu ne rămân copiii în țară și fug familiile tinere cu copii în străinătate. Fug acolo unde există un interes real pentru familie din partea statului. În România singura familie de care le pasă parlamentarilor este familia lor. Prin urmare să mai păstrăm liberalizarea pieței în construcții? Desigur, cu toate deficiențele ei permite un reglaj fin și natural al prețurilor pe piața imobiliară, care ar fi și mai eficient dacă statul ar construi și ar intra în concurență reală cu constructorii privați. Cam cum intenționează primăria Bucureștiului să construiască un cartier nou în fiecare sector. Mult succes. Aștept dovezi. Primăria Sibiului acum se luptă cu asfaltarea străzilor și cu trecerea firelor aeriene în subteran. Cu alte cuvinte confort pentru cei în viață. Tinerelor familii li se strânge mână, li se urează „casă de piatră”, se fac poze de grup și… Următorii!

Există liberalizare și pe piața de asistență medicală. Cine poate spune că aceasta nu este cel puțin la fel de importantă ca educația. De aceea sunt amândouă în grija Guvernului. Oricine are dorință și putință și-a deschis un laborator privat (o gramadă în Sibiu), o clinică (mai ales pentru tratarea hemoroizilor), o farmacie (era să zic „farmacia inimii…”),  un spital chiar. Personalul este calificat, școlarizat în România, cu examene de grad luate, adeseori cu experiență internațională. Avem computere tomograf, ne facem radiografii dentare panoramice cu radiere scăzută, îi facem poze bebelușului de când este în fază embrionară, executăm operații laparoscopice ș.a.m.d. Bine toate costă, ne mai ajută C.A.S. pe ici, pe colo. A meritat efortul liberalizării pieței? Cred că da. Contează motivația patronilor care le-au deschis toate aceste spații de servicii de sănătate? Unii au vrut să câștige mai mulți bani din frământarea perenă a românului pentru sănătate, alții au vrut să ofere servicii de calitate (de ex. analize de laborator credibile), alții s-au săturat de sistemul de stat tributar vechilor principii clientelare. Contează motivația când se eliberează licența de funcționare? Sigur că nu. Contează ideologia pentru care au optat patronii sau angajații unui așezământ de sănătate? Sigur că nu, deși eu unul mă dau mai ușor pe mâna unui om care și-a făcut loc în ideologia sa pentru excelență și pasiune pentru semeni. Contează că bugetul unei farmacii este majoritar arab? Nu pare să conteze în sânul populației. Serviciile de securitate națională ar putea avea o altă opinie, dar pentru omul de rând contează numai prețul și calitatea serviciilor. În mod cert trebuie respectate niște standarde cu privire la igienizare, asistența medicală oferită, pregătirea pre- și postoperatorie a pacienților, calificarea personalului medical și multe altele. Există legi, ordonanțe, proceduri de care trebuie să se țină cont, indiferent dacă instituția de sănătate este o inițiativă privată sau de stat. DE CE NU AR FI AȘA ȘI ÎN EDUCAȚIE?

Am putea continua cu exemple din industria alimentară, transporturi și radio. Oriunde ne întoarcem, libera inițiativă este folositoare. Concurența în regim supravegheat, cu respectarea normelor în domeniu, creează oportunități noi și mai bune. Școala acasă și orice alte inițiative (oricum nu sunt tare multe) din domeniul educației trebuie autorizate prin lege pentru a continua procesul de liberalizare a pieței educaționale. Statul trebuie să ofere părinților dreptul legal de a-și educa odraslele și în alt regim decât cel public de masă. Examenele de capacitate și bacalaureatul pot rămâne în atribuția statului ca elemente de control asupra actului educațional. Faptul că se aduce mereu în discuție motivația, ideologia, resursele, nivelul de pregătire al părinților este o dovadă a lipsei preocupării reale pentru produsul final, care trebuie să prevaleze. Dacă în alte domenii nu contează, de ce ar conta aici? Trebuie stabilite în mod realist niște cerințe minimale pentru fiecare nivel de pregătire și acelea trebuie urmărite cu consecvență având în vedere binele copilului. Manualele tot de specialiști în domeniu vor fi realizate, părintele păstrând rolul de tutore pe care oricum îl joacă și în sistemul promovat în momentul de față. Bibliografia tot pe marii clasici îi va include, tot ce are mai mare preț în cultura universală a umanității va face obiectul disciplinelor de curs. Nu înseamnă că nu pot apărea probleme, nu suntem utopici. Totuși, din acest sistem concurențial s-ar putea naște inițiative noi, oportunități mai bune și, cine știe, poate însuși sistemul național de educație ar prinde mai mult curaj în transformările spre bine pe care și le tot propune fără ca, deocamdată, să fi ajuns acolo.

Anunțuri

Comentarii închise la Liberalizarea pieței educaționale: scrisoare deschisă

Din categoria Educaţia creştină, societatea romaneasca

Comentariile nu sunt permise.