Examen final

Joi, 5 iulie 2018, orele 15, voi susține examenul de abilitare la Facultatea de Teologie Reformată, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, str. Horea nr. 7, sala 219. Vă invit cu drag pe toți care puteți să vă puneți deoparte două ore. Pentru detalii se poate consulta pagina școlii doctorale https://doctorat.ubbcluj.ro/ro/sustinerea-publica-a-tezelor-de-abilitare/.

Acesta ar fi ultimul examen al carierei personale deoarece dreptul de a coordona teze de doctorat este ultimul nivel academic dincolo de gradul de profesor universitar. De fapt examenul constă într-o prelegere publică și are ca subiect activitatea academică de până acum și planurile de cercetare viitoare.

Ii sunt recunoscător lui Dumnezeu care mi-a încredințat această onoare, a investit atâtea valori în viața mea și m-a învrednicit de sprijinul și dragostea atâtor oameni minunați: membrii ai familiei, prieteni, colegi de breaslă.

Reclame

Comentarii închise la Examen final

Din categoria Uncategorized

Comentariile nu sunt permise.