Arhive lunare: februarie 2023

Modestie, simplitate, smerenie

(Foto: Paul Engel)

Ne plângem de inflație, salarii mici, resurse insuficiente, și avem dreptate că așa sunt, dar ne dorim, unii chiar ne-am învățat așa, să trăim „pe picior mare”. Avem frigidere uriașe și apetituri pe măsura lor, paturi King-size dar dormim tot mai puțin în ele, construim case cu multe încăperi spațioase de întorci carul în ele, mașini care le rivalizează pe cele militare și apoi luptăm să ne sporim veniturile ca să le tocăm întreținându-le. Când ieșim în spațiul public, nu suntem mulțumiți cu frumusețea naturală ci o suplimentăm cu tot felul de improvizații până când stima de sine este mulțumită. Ceva e cu totul deplasat în acest tablou. De fapt nimic nu se potrivește cu mentalul creștin, așa cum ni l-a predat Domnul și Mântuitorul nostru. De ceva timp a început să mă frământe această chestiune și primele prezentări le găsiți aici. Vor urma altele în scurt timp.

Comentarii închise la Modestie, simplitate, smerenie

Din categoria Uncategorized

Studiu exegetic la Epistola Apostolului Pavel către romani

În luna octombrie am început acest studiu cu frățietatea de la Biserica Creștină după Evanghelie „Betel” din Sibiu, în fiecare zi de joi, la ora 18. Până la capitolul 9 s-au acumulat 13 reprize și vor mai fi probabil tot cam atâtea până la sfârșit. Joi, 9 februarie, vom face o întrerupere datorată unor servicii de mentenanță ale clădirii în care se desfășoară adunarea. Până la reluarea studiilor se poate consulta lista cu înregistrări aici. În imagine: Papyrus 26 – Papyrus Oxyrhynchus 1354 – Bridwell Papyrus 1 – Epistola către romani 1:1-16 – verso.

Comentarii închise la Studiu exegetic la Epistola Apostolului Pavel către romani

Din categoria Uncategorized