Arhive pe categorii: Biblia şi societatea

Practicarea creștinismului în carantină sau auto-izolare

În mesajul de față voi vorbi despre practicarea creștinismului în situația curentă de stare de urgență instalată aproape în toată lumea. Pentru început voi cataloga exemplele pe care le-am găsit în Biblie în două categorii majore: izolare forțată/ carantină și auto-izolare. Într-o oarecare măsură, amândouă sunt constrânse. Omul, ființă socială, nu se duce în auto-izolare de bună voie. Totuși, în timp ce izolarea forțată sau carantina se face în condițiile hotărâte de alții pentru noi, auto-izolarea se face în spațiile proprii.

Exemple biblice de izolare forțată/ carantină

  1. Persoanele suspectate de dermatoze transmisibile erau izolate întâi într-un loc închis (nu în locuința proprie) și, după confirmare, erau scoase afară din tabără (Levitic 13; dar și Doeg Edomitul, 1Sam. 21:7).
  2. Persoanele care au călcat codul curăției erau izolate afară din tabără cu ceilalți de același fel (Levitic 15; Num 12:14 – cel scuipat și Miriam).
  3. Până la pronunțarea sentinței, unii erau izolați și închiși, cum a fost Țelofhad (Num 15:32-36).
  4. Domiciliu forțat pentru cei care au fost condamnați pentru crimă fără intenție. Cetățile de refugiu (Num 35:9-34).
  5. Cetățenii care aduceau vreo ofensă regelui sau înalților dregători. Iosif (cel puțin doi ani), vel-pitarul și vel-paharnicul, frații lui Iosif, judecătorul Samson, profetul Mica-ben-Imla, profetul Ieremia, profetul Daniel, ap. Petru, ap. Pavel (Filipi, Ierusalim, Cezareea, Roma), ap. Ioan în colonie penitenciar pe insula Patmos
  6. Cetățile asediate: Samaria (2Regi 6-7), Ierusalimul (2Regi 25, 18 luni).

Exemple biblice de autoizolare

  1. Într-un alt teritoriu, ca măsură de protecție pentru restul societății umane: Cain, însemnat și lăsat să trăiască, dar a părăsit comunitatea familiei sale și a întemeiat alta(Gen. 4:16); Iefta izgonit dintre frații săi; Samson la Stânca de la Lehi (Jud. 15: 8-19). Fugarii își căutau refugiul la munte (supraviețuitorii lui Beniamin, Jud. 20:47; David pe stâncile țapilor sălbatici; Absalom la Gheșur).
  2. Într-un spațiu limitat, ca măsură de protecție de Potop (Gen. 6-7): Noe și familia lui izolați în arcă (300x50x30 coți: trei etaje) (Gen. 6:14-16), iar „Domnul a închis în urma lor” (Gen. 7:16) Timp de izolare: un an și zece zile.
  3. În propria locuință, ca măsură de protecție de Îngerul Nimicitor: evreii de Paștile petrecute în Egipt (Exod 12:21-26). Timp de izolare: o singură noapte în urletele animalelor și oamenilor îndurerați de moartea întâilor născuți.
  4. În propria locuință, ca măsură de protejare a comunității: lăuzele rămâneau acasă, fără să iasă în public (Lev. 12). Timp de izolare: 33 zile (pentru un băiat) și 66 zile (pentru o fată).
  5. În propria locuință, ca măsură punitivă: Absalom este sancționat de regele David (2Sam. 14:23-24). Timp de izolare: doi ani (1Sam. 14:28). Solomon l-a sancționat pe Șimei cu domiciliu forțat la Ierusalim și a reușit să stea în izolare trei ani (1Regi 2:39).
  6. În locuința altcuiva, ca măsură de protecție față de oamenii care căutau să îi ia viața: marele preot Iehoiada l-a ascuns pe Ioșia de regina Atalia (2Regi 11:3). Timp de izolare: șase ani. Familia lui Moise l-au ascuns pe noul-născut timp de trei luni (Exod. 2:2). Ucenicii după răstignirea lui Isus. Timp de izolare: patruzeci de zile.

Din toate aceste exemple înțelegem cel puțin două lucruri: (1) situațiile de izolare, indiferent de motivul pentru care interveneau ele, erau considerate parte a vieții omului și erau integrate ca atare; (2) situațiile de izolare nu erau străine lui Dumnezeu ci, din contră, erau mijloace prin care își conducea poporul în împlinirea planului Său.

 Ce nu poți să faci în izolare?

Lucruri descoperite de fiecare pe cont propriu.

În regim de detenție/ carantină

  • Nu te poți vedea cu cei dragi.
  • Nu poți să-ți alegi condițiile și colegii de celulă.
  • Nu poți avea rutina pe care ți-o dorești.

În regim de autoizolare

  • Nu te poți vedea cu toți oamenii dragi. Totuși avem tehnologie la îndemână și o putem folosi pentru a suplini lipsa vederii față în față.
  • Nu poți schimba peste noapte condițiile pe care le ai la îndemână. Ai doar oamenii și condițiile în care ai investit. Vecinii nu ți-i poți alege. Fiecare avem ceva și acum știm ce ne lipsește ca următoarea izolare să nu ne prindă la fel de descoperiți. Știm ce trebuie să facem pentru a ne îmbunătăți condițiile data viitoare, pentru că este posibil ca de acum înainte să mai avem astfel de situații.
  • Nu poți avea o rutină la fel de diversă ca înainte.

Ce poți face în auto-izolare?

  1. Acceptă hotărârea lui Dumnezeu. În regim de detenție și muncă forțată, exilații cântau de dor după Ierusalim (Psalmul 137). Pentru că țara lui Israel nu s-a odihnit de Sabatele ei, Dumnezeu a lăsat-o pustie (Lev. 26:34; 2Cron. 36:21-22). Pentru că evreii nu s-au închinat de bunăvoie Domnului, Dumnezeu i-a dus într-o țară străină să se închine la dumnezei făcuți de mâini omenești (Deut 28:36). Dacă nu au știut să facă parte din ale lor, Dumnezeu le-a luat rodul muncii lor ca să muncească în van (blestemul dat lui Adam, lui Cain).
  2. Cultivă-ți încrederea în Dumnezeu. Urmărit pe toți munții, David se ruga și scria psalmi. Cel puțin zece dintre psalmi au precizat în titlu contextul de prigoană în care au fost scriși. Așteaptă în tăcere ajutorul Domnului (Plâng. 3:22-33). Teologul N.T. Wright recomandă lamentarea. Lamentarea este o manifestare prin care credinciosul își recunoaște neputința în fața marilor încercări ale vieții, generate de propriile greșeli sau, pur și simplu, de existența într-o lume cu atâtea surse de suferință. În fapt, suferința este strâns legată de condiția umană. Probabil că mintea apuseană avea nevoie să audă mesajul neputinței pe care îl spun la unison „specialiștii”, deoarece în mentalitatea apuseană, (1) orice suferință are o cauză (eroare umană pentru care cineva trebuie să plătească) (2) și orice suferință are un remediu (o pilulă, un vaccin). După ce conducătorii săi au luat în râs SARS-COV2, Occidentul se trezește vulnerabil în fața pandemiei, din moment ce purtător al bolii poate fi cineva aparent sănătos, cei vindecați recidivează și cură nu este. Lamentația ar putea face parte din tratament, cu condiția că NU îți plângi de milă, ci recunoști incapacitatea pe care o ai când te confrunți cu o problemă atât de gravă, dar ea trebuie imediat secondată de cultivarea încrederii în Dumnezeu, stăpân peste toate lucrurile și peste toate ființele (virușii sunt mai mult lucruri decât ființe).
  3. Te păstrezi activ. Faci mișcare. Nu toți avem privilegiul lui Noe de a lucra la o menajerie. În adevăr la bloc sunt mai puține activități de făcut, dar nicio ordonanță de urgență nu împiedică voluntariatul. Nu este permis să exagerăm cu nicio activitate. Suntem oameni, nu roboți. Avem nevoie de diversitate. Fă-ți un program zilnic în care să poți face ceva diferit la anumite intervale de timp. Poți lua cursuri online să-ți poți încropi o educație în domeniul în care ești deficitar.
  4. Te bucuri de oamenii pe care încă îi mai ai alături. Mama lăuză se bucură de noua ființă căreia i-a dat naștere și se întremează, dar se și face de folos nou-născutului. Sara s-a bucurat de nașterea mult-așteptată a fiului promis. Ne putem bucura de copiii pe care încă îi mai avem.
  5. Te pregătești pentru vremurile fără restricții de circulație. E mai ușor să intri în izolare cu deprinderi deja conturate. Daniel și-a păstrat obiceiul de a se ruga de trei ori pe zi chiar și în perioada restricției. Totuși, te poți mobiliza și îți poți insera în programul zilnic, activități de care nu prea aveai timp înainte. Altădată îți lipsea timpul de citire și meditare la Sfintele Scripturi, rugăciunea și postul. Poți folosi această oportunitate pentru a progresa spiritual, pentru că spiritul nu poate fi întemnițat de nimic, cu atât mai puțin în propria locuință, printre oameni dragi.

Singurătatea este într-adevăr o povară grea, numai Domnul știa exact povara ei pentru fiecare, iar eu nu vreau să o întinez sau să o trivializez vorbind despre ea.

Desigur nu am acoperit o mulțime de ilustre exemple din istoria Bisericii și a umanității în general de persoane care au înflorit în condiții de auto-izolare. Vă las pe fiecare să experimentați pe cont propriu ce poate însemna creștinismul în timp de carantină sau auto-izolare, până când ne vom strânge din nou în comunități creștine. Poate că atunci le vom aprecia cu alți ochi și cu altă minte. Până atunci Cristos ne poate fi păstor prin Duhul Său cel Sfânt.

PSALMUL 42

Poetul este frământat de faptul că nu are un răspuns la întrebarea: „Unde este Dumnezeul tău?” în vremurile de necaz prin care el trece în mod curent. Dincolo de mâhnirea pe care și-o varsă înaintea Domnului, poetul își învață inima să se încreadă în Dumnezeu, aducându-i aminte cine este Dumnezeu. Acesta este refrenul din v. 5 și 11.

 

Cum tânjește cerbul după izvoarele de apă,

Așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule!

Sufletul însetează de dor după Dumnezeu,

După Dumnezeul cel Viu!

 

Când voi putea să mă înfățișez înaintea lui Dumnezeu?

Lacrimile-mi sunt hrană zi și noapte,

Când mi se spune fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”

 

Mă întristez când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime,

Conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,

În mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire

Ale mulțimii aflată în sărbătoare.

 

Suflete al meu, de ce te mâhnești

Și de ce gemi înăuntrul meu?

Nădăjduiește în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,

Pe El, mântuitorul și Dumnezeul Meu!

 

Sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu;

De aceea îmi amintesc de Tine din țara Iordanului,

Înălțimile Hermonului, din Muntele Mițar.

 

La vuietul cascadelor Tale,

Un adânc cheamă un alt adânc.

Toate valurile și talazurile Tale

Au trecut peste mine.

 

Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,

Iar noaptea, am cu mine cântarea Lui.

Îi zic lui Dumnezeu, Stânca Mea:

„De ce m-ai uitat?

De ce trebuie să umblu întristat,

Asuprit de dușman?”

 

Ca zdrobirea oaselor

Este batjocura prigonitorilor mei,

Când îmi zic mereu:

„Unde este Dumnezeul tău?”

 

Suflete al meu, de ce te mâhnești

Și de ce gemi înăuntrul meu?

Nădăjduiește în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,

Pe El, mântuitorul și Dumnezeul Meu!

 

 

Comentarii închise la Practicarea creștinismului în carantină sau auto-izolare

Din categoria Biblia şi societatea

Ce îl împiedică pe creștin să se împărtășească din Masa Domnului acasă?

Dat fiind că situația de autoizolare persistă și ne va prinde Paștile în incapacitatea de a ne strânge în comunitate, îndrăznesc să comentez pe marginea acestui subiect. Întrebarea pusă în titlu nu este prea specific formulată, dar am intenționat-o în acest fel. Spun aceasta deoarece „creștinii” sunt de multe soiuri, iar nouă ne este de folos să integrăm această discuție. Nu voi rezuma dezbaterea curentă, pentru că deja a făcut-o Beni Cruceru (vezi aici).

Sacramentalismul îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că Masa Domnului este un sacrament prin care primești harul lui Dumnezeu, cu condiția că este îndeplinit în condițiile corespunzătoare (în Sfânta Biserică) și de personalul eclezial ordinat (preot), atunci mirenii nu au cum să ia Euharistul cu mijlocirea virtualului. Din moment ce crezi că elementele se transformă în altceva prin binecuvântarea și atingerea preoților, nu ai cum replica așa ceva acasă. Vom vedea că bisericile sacramentaliste vor găsi soluții de a administra pâinea și vinul sau azima (după caz) credincioșilor lor mergând din ușă în ușă. Așa ceva este posibil pentru că harul nu se pierde o dată împărtășit. Ritualismul este frate cu sacramentalismul. Orice sacramentalist este ritualist, dar nu orice ritualist este și sacramentalist. Cu alte cuvinte, avem și noi ritualiștii noștri. Aceștia strigă cel mai tare când se taie din programele de sărbători și nu se organizează serviciu public și în ajun de sărbătoare și în următoarele două zile, dimineața și seara. Ritualiștii nu știu ce să facă de unii singuri. Acasă. Fără ajutorul cuiva. Să fie preoți în casa lor. Instituționalizarea bisericilor conduce (aproape) inevitabil înspre sacramentalism.

Abordarea ultraliteralistă a Sfintelor Scripturi îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că poți face numai ce scrie explicit Biblia, nu îți poți imagina cum ai putea să iei Masa Domnului într-un grup mai mare de 12 oameni, fără să bei vin din același pocal și luînd din aceeași azimă (lipia din aluat nedospit). Ei bine, nu îți poți imagina cum este să șezi pe scaune la închinare, în localuri cu sute de persoane, cântând, împreună cu coruri mari și acompaniat de instrumente, imnuri Cristosului înviat. Toate acestea nu sunt scrise în Biblie. Biblia nu vorbește despre cum să ne trăim viața în democrație, pentru că această orânduire nu a existat în timpurile biblice. Biblia nu vorbește despre educația publică în masă și rolul părinților în raport cu copiii lor. Biblia nu vorbește despre creștini care au slujit Domnului în profesii precum actoria, jurnalismul, serviciile secrete (printre multe altele).

Lipsa precedentelor cu tradiție îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că numai ce este făcut de multă vreme în tradiția bisericii din care faci parte aceea este autorizat să facem, nu ai cum să-ți imaginezi că a fost o vreme când cei care nu participau la serviciul public al Bisericii nu primeau Masa Domnului. Aici sunt incluse multe categorii: bolnavi și muribunzi, lăuze și mame cu copii mici,  întemnițați și izolați de tot felul. Nu mai știm cum era când Biserica se împărtășea din Masa Domnului de fiecare dată când se întâlnea. Nu mai știm care era bucuria primilor creștini de a frânge pâinea acasă și, în același timp, de a fi nelipsit de la Templu în fiecare zi.

Lipsa comuniunii cu semeni de același crez îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că numai prezența în trup alături de frați și de surori reprezintă comuniune autentică, nu poți accepta medierea tehnologiei în părtășie. În aceste modele de comuniune, părtășia se manifestă la nivelul tuturor celor cinci simțuri pentru a rotunji experiența comunitară. Probabil de aceea în unele biserici nu se folosește tehnologia sub nicio formă: nici amplificare, nici mijloace pentru persoanele cu hipoacuzie, nici înregistrare audio, nici transmisie audio-vizuală în direct. În acele biserici predicatorii vorbesc tare fără microfoane (îi ajută ecoul construcției) și cântă numai fanfara să se audă în tot satul. Toți ceilalți care nu și le permit trăiesc o stare lipsită de har și sunt tolerați de frații lor mai mari. Pentru aceștia este greu de imaginat cum se poate mișca Duhul Sfânt de la inimă la inimă, în lipsa mijloacelor de manipulare tradiționale care presupun mari adunări de oameni. Probabil că și educatorii copiilor au părtășie cu plenul adunării deși sunt prin anexe cu copiii noștri, din moment ce primesc Masa Domnului, fără să fi fost în contact nemijlocit cu restul adunării.

Hotărârea vreunui Sinod, Mărturisire de credință sau Statut de funcționare a cultului îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme respecți hotărârea conducătorilor tăi, nimic nu te poate clinti cu convingeri personale sau păreri minoritare. De fapt în această privință nu s-a pronunțat nimeni așa încât în vreunul dintre documentele cu care operăm să avem o decizie hotărâtă de forurile statutare. Păreri avem.  Nu contează unde se afișează acestea, greutatea argumentului primează. De fapt nimeni nu a putut invoca vreo hotărâre luată în urma unei dezbateri pe acest subiect, pentru că nu există. Articolelor despre Biserică din Mărturisirile de credință le lipsește precizarea unui număr limită inferioară prin care o întâlnire de credincioși reprezintă „Biserică” și dacă simbolurile Noului Testament se pot administra oriunde altundeva decât între pereții clădirii unei Biserici. Între timp am aflat de Comunicatul Cultului Creștin Penticostal din România care anunță „că este bine să nu se oficieze Cina Domnului până ce vor fi condiții să ne întâlnim în biserică”, vezi aici), dar și faptul că bisericile penticostale din Chicago au sărbătorit Masa Domnului în spațiul virtual (vezi aici).

Încotro Biserică în vremuri de autoizolare?

Evreii nu au o problemă în a sărbători în familie Paștile, pentru că sunt pregătiți. Familiile erau în autoizolare când au sărbătorit Paștile pentru prima oară și așa a rămas obiceiul: tot în autoizolare îl sărbătoresc și astăzi. Creștinii secolului XXI au dat de autoizolare pentru prima oară în mulți ani și „bătrânii noștri” (dintre care unii au trecut prin persecuție și închisoare) nu au mai multă înțelepciune decât să ne spună că nu avem voie să sărbătorim Paștile acestea decât în clădirea Bisericii, cu binecuvântarea clerului? Cum se împărtășeau din Masa Domnului creștinii întemnițați în anii comunismului? Se poate citi mărturia lor scrisă. Nu am auzit pe niciunul dintre conducătorii noștri îndrăznind să înfiereze ce au făcut ei acolo. Ghinion, mulți creștini (mireni) au citit și cunosc mărturia lor. Oare ar putea oamenii pe care i-am ales în fruntea noastră, cântăreții plăcuți Domnului, păstorii și învățătorii, să imagineze un desfășurător de „program” pe care credincioșii îl pot îndeplini acasă cu bucurie cu prilejul acestor Paști? Eu cred că ar trebui să-și încurajeze enoriașii, chiar și pe cei din familii mixte (poate cu atât mai mult ei) să aibă Paști cum nu au mai fost altele! 

P.S. O argumentație similară poate fi găsită în articolul fr. Otniel Bunaciu (vezi aici), de care am aflat după publicarea celor de față.

 

 

3 comentarii

Din categoria Biblia şi societatea, Evanghelizare, Uncategorized

Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Exodul

În acest articol voi căuta să identific modul în care a înțeles Cornilescu să transpună în practică cerințele SBB precizate în Reguli pentru traducători și aduse la cunoștința sa de Kilgour atunci când a pregătit cartea Exodul. Pentru aceasta am comparat ediția din 1921 a versiunii Cornilescu cu forma textului din 1935, cea mai veche a ediției din 1924 pe care am găsit-o.

Ediția din 1924 păstrează intertitlurile ediției din 1921, dar nu și puținele titluri de secțiuni mari: Poporul lui Israel în Egipt (la începutul cărții) și Poporul lui Israel în pustie (înainte de 15:22). Se introduce scrierea pe două coloane și se adaugă trimiteri la cele mai multe versete. Se renunță la împărțirea pe paragrafe și se preferă începerea fiecărui verset  cu rând nou, numerotat la început de rând. Textul din 1921 acoperea 44 de pagini, dar în varianta pe două coloane și cu trimiteri textul ajunge la peste 48 de pagini.

Ca și în cazul Genezei, și în Exod primele câteva capitole sunt prelucrate mai mult decât cele care au rămas. De data aceasta în primele trei capitole am identificat 36 de schimbări, iar în celelalte 37 de capitole doar 41 de schimbări. Media corecturilor făcute în primele trei capitole este de 12 / capitol, iar în capitolele 4-40 media corecturilor este de 1,1 / capitol. În 35 de capitole din cele 40 ale Exodului apar trei sau mai puține schimbări, iar 14 capitole dintre acestea au fost preluate fără nicio schimbare. Este clar că primele trei capitole au fost supuse unui scrutin mai atent, fie de Cornilescu însuși, fie de colaboratorii SBB care au făcut observații pe text. Constatăm că se repetă practica de a acorda atenție mai mare lucrării de revizuire în primele capitole  ale cărților biblice.

Observ că unii termeni au fost păstrați cu două forme, deși una dintre ele trebuia corectată în ediția din 1924: „cinci zeci” (Ex. 18:21; 38:12), dar și „cincizeci” (Ex. 18:25; 38:13); „coturi” (Ex. 25:10), dar și „coți” (Ex. 25:23); „miază noapte” (Ex. 26:20, 35; 27:11), dar și miazănoapte (36:25); „în spre” (Ex. 38:11), dar și „înspre” (v. 12, 13); „fie care” (Ex. 30:10), dar și „fiecare” (30:7, 12).

La capitolul parafraze nu pot fi incluse decât două corecturi în Exod: (1) „Dumnezeu a făcut să le meargă bine casele, dîndu-le belșug de copii” (Ex. 1:21) este abreviată în ediția din 1924 ca „Dumnezeu le-a făcut case”, după cum spune originalul ebraic; (2) „să nu te închini aruncîndu-te cu fața la pămînt” (Ex. 23:24), apare ca „să nu te închini înaintea” în ediția din 1924. Pe lângă adăugarea la note de subsol a informațiilor care au apărut în text între paranteze în ediția 1921, Cornilescu schimbă expresia „a da țîță” cu „a alăpta” (Ex. 2:7-9), deși în restul Bibliei a păstrat arhaismul acesta, schimbă „daraveră” cu „pricină” (Ex. 18:16-25; 22:9) și schimbă expresia „între cele două seri” cu „seara” (29:28-41; 30:8).

Mai trebuie semnalat că textul din 7:26-29 în ediția din 1921 este marcat la locul unde trebuia să fie, ca 8:1-4, de unde și schimbările determinate în numerotarea versetelor din capitolul 8. În plus în Exod 11:10 apare propoziția „Domnul a împietrit inima lui Faraon” care lipsise în ediția anterioară.

Nu este exclus ca modificările executate de Cornilescu să fi fost semnalate punctual și / sau să fi fost realizate la o recitire mai atentă a primelor trei capitole ale cărții.

(Va urma)

Comentarii închise la Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Exodul

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Versiunea Cornilescu în două ediții: 1921 și 1924

Versiunea Cornilescu este acea traducere a Bibliei în limba română care îl are ca traducător pe Dumitru Cornilescu. După ce a reușit să publice Noul Testament cu Psalmii în 1920, Cornilescu va reuși să vadă publicată întreaga Biblie în anul următor. În următorii doi ani Societatea Biblică Britanică, aflată într-o situație cu totul de nedorit descrisă ca o penurie de Biblii în depozitele sale din România, se informează de primirea primită de această versiune în societate și negociază preluarea acestui proiect editorial. Una dintre condițiile puse lui Cornilescu de către Comitetul editorial al SBB pentru ca versiunea sa să fie preluată ca versiunea SBB, chiar dacă numai temporar, până se va putea realiza o alta de către un comitet de traducători și editori, era aceea de a o revizui în funcție de principiile specificate în broșura Regulile pentru traducători. Autoritățile SBB sunt impresionate de disponibilitatea lui Cornilescu de a respecta condițiile puse de SBB.

În acest articol, precum și în cele care vor urma, voi căuta să identific modul în care a înțeles Cornilescu să transpună în practică această cerință explicită a SBB. Pentru ediția din 1924 este dificil să găsim un text uniform, pentru că la fiecare nouă retipărire, Cornilescu intervenea cu corecturi. Prin urmare voi compara ediția din 1921 a versiunii Cornilescu cu forma textului din 1935, cea mai apropiată de 21 ian. 1936, data la care E. Smith, Președintele Comitetului editorial al SBB, decretează interzicerea oricăror schimbări în manuscrisul trimis la tipar și păstrarea lor pentru edițiile ulterioare. Din moment ce între ediția din 1935 și cea din 1985 nu există schimbări, putem înțelege că nu s-a mai intervenit în text prin revizuiri ulterioare. Rămâne de văzut dacă cercetări ulterioare vor invalida această observație.

În ediția din 1921 textul a fost scris fără coloane,  organizat pe paragrafe, cu intertitluri, menționând numărul capitolelor și versetelor în margine, nu în interiorul textului. Singurele trimiteri apar doar după intertitluri. La ediția din 1924 se trece la scrierea textului pe două coloane pe fiecare pagină, fiecare verset începând cu rând nou și precizând numărul versetului la începutul său, atomizând textul. Se păstrează intertilurile, dar se renunță la paragrafare. În plus se adaugă trimiterile. Pentru tipărirea Genezei ediția din 1921 folosește 53 de pagini, același text fiind tipărit pe 56 de pagini în ediția din 1924 pe două coloane. Faptul că tipărirea pe două coloane ar economisi spațiu pare a fi doar o speculație.

În primele 11 capitole Cornilescu face 89 corecturi, o medie de 8 corecturi/capitol. În celelalte 39 capitole care au rămas în Geneza, Cornilescu face 57 corecturi, adică 1.5 corecturi/capitol. Începând din cap. 29, informațiile care până atunci fuseseră convertite în note de subsol în ediția din 1924, rămân între paranteze ca în ediția din 1921. Se pare că activitatea de revizuire a lui Cornilescu a fost mai intensă în primele 11 capitole ale Genezei (și ale Bibliei) și că (prea) curând Cornilescu a renunțat la acest travaliu.

Corectura nu a fost nici pe departe desăvârșită deoarece unele greșeli au fost preluate dintr-o ediție în alta. Astfel, numeralul 7 rămâne „șeapte” (4:24), deși se folosește „șaptesprezece” și „a șaptea”; substantivul „vrîsta” (5:9, 12, 18, 21, 25, 28) se folosește în paralel cu forma corectă „vîrsta” (5:3, 6, 15); se păstrează „mează noapte, mează zi” (13:14; 28:14), deși de cele mai multe ori se folosește „miazănoapte și miazăzi” (Ex. 36:25; 38:11; 40:22; Lev. 1:11; Num. 3:35; Iosua 13:3; 15:5, 6, 7, 8, 10, 11); apare atât „nici odată” (Gen. 21:23), cât și „niciodată” (mai frecvent); pronumele relativ se folosește în forma „care” (Gen. 39:4) și „cari” (cel mai frecvent); se folosește când „subt”, când „supt”, dar întotdeauna la fel de ambele ediții; se folosesc două forme: „tîlmăcire” (Gen. 40:12, 22, 24; 41:11, 13, 15) sau „tălmăcire” (40:5, 8, 16); „de o parte” apare chiar în același verset cu „deoparte” (Gen. 43:32).

Dintre cele mai semnificative schimbări pe care le aduce Cornilescu în ediția din 1924 sunt cele solicitate explicit de SBB la sfatul lui Adeney, anume parafrazele. În ediția din 1924 Cornilescu renunță la expresia „i s-a plecat fruntea” din Geneza 4:5-6, căreia îi ia locul „i s-a posomorît fața”. Ceea ce spunea inițial despre Enoh și Noe că au trăit „în legătură cu Dumnezeu”, va schimba cu „a umblat cu Dumnezeu” (5:22; 6:9). Tot la fel, ceea ce apărea ca „om după voia lui Dumnezeu” în 1921 va fi corectat în 1924 ca „neprihănit” (6:9; 7:1), iar „starea după voia lui Dumnezeu”  devine „neprihănire” (15:6). Atât cât cunoaștem, soluțiile de parafrază pentru care a optat în ediția din 1921 îi aparțin lui Cornilescu, iar cu schimbările aduse pentru ediția din 1924 el a readus versiunea în curentul tradițional al traducerii Bibliei.

În ediția din 1921, Cornilescu pierduse propoziția „Și au venit în țintul Gosen” (46:29) pe care o recuperează în ediția din 1924, deși aceasta apare în Biblia ebraică la sfârșitul v. 28. O altă modificare mai notabilă apare în legătură cu împrejurările numirii lui Gad (30:11), care inițial fusese interpretat ca o „fericire”, dar ulterior ca „noroc”, evitând astfel confuzia cu numele lui Așer.

(Va urma)

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Dumitru Cornilescu – traducătorul lui Louis Segond?

Istoria mea în relație cu Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei în limba română, începe cu o predică a fr. Iosif Țon despre traducerea Bibliei înregistrată pe o casetă care circula în clandestinitate și pe care am ascultat-o de mai multe ori pe un casetofon rusesc. Părinții începuseră să frecventeze adunarea baptistă de pe str. Măgheranului din Sibiu (anii ’80) și eu devenisem fascinat de mărturia creștină datorită pastorului de acolo, fr. Cocar Mircu, și datorită fr. Iosif Țon. Pentru mine acești oameni vorbeau adevărul, lucru care nu îl puteam spune despre ideologii și propagandiștii comunismului. Narațiunile despre Cornilescu l-au transformat într-un erou spre care m-am simțit inexorabil atras.

Când am auzit prima oară că versiunea Bibliei realizată de Louis Segond în franceză ar fi fost tradusă de Cornilescu în ceea ce a devenit Biblia neoprotestanților români, trebuie să fi fost 1997. Cel care mi-a plasat informația a fost O. Cosma de la editura Agape din Făgăraș. Între timp încheiasem studiile de teologie la Institutul Biblic „Emanuel” din Oradea (actualmente Universitatea „Emanuel” din Oradea). La scurt timp după aceea mi-a ajuns în mâini broșura autobiografică Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu (București, 1995) a lui ALexandru Măianu și am fost intrigat de următoarele cuvinte:

Cei 4-5 ani în care [Cornilescu] a tradus Biblia rămân pentru toți cei care l-au cunoscut, chiar și cei mai apropiați o enigmă. Nimeni, nici chiar soția lui, nu știe multe lucruri cu privire la această perioadă din viața lui. Cum a fost posibil ca un singur om, într-un timp atât de scurt, să facă o lucrare atât de mare, de grea și de importantă? Niciodată nu se mai întâmplase așa ceva. Nu numai că a realizat această lucrare singur, într-un timp record și fără să aibă o pregătire specială, dar era și bolnav, nu știa ebraica, trăia într-o țară cu posibilități foarte reduse și mai ales era în necunoștință totală despre elementele esențiale ale mântuirii. Toate aceste carențe trebuiau rezolvate din mers și au fost rezolvate! Cum a fost posibil? Desigur că dacă privim la Dumnezeu ca autor al acestei lucrări, nimic nu mai pare extraordinar. Dumnezeu cu resursele Lui, cu capacitatea Lui, cu dorința Lui de a aduce lumina în acest colț de lume cuprins de întuneric … și atât! (p. 132, sublinierea îmi aparține)

Descoperirea a avut gustul senzaționalului, dar se armoniza cu suspiciunea traducerii din limba franceză. Trebuie să recunosc că această teorie m-a zdruncinat pentru că mi se creease senzația în contextul neoprotestant al vremii mele că traducerea lui Cornilescu fusese o autentică muncă de traducere din limbile originale. Ca unul pasionat de studiile biblice șocul acesta a fost recepționat cu mai multă violență decât mă așteptam. Așa a început căutarea adevărului.

Accesul la corespondența din arhiva SBB legată de lucrarea lui Cornilescu, în traducerea și sub editarea lui Emanuel Conțac (Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi, Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014), a avut rolul de a grăbi procesul de demistificare căruia i-am căzut victimă prin predicile, cursurile și cărțile fr. Iosif Țon, întreținut și de alte personalități neoprotestante. Conțac îi acordă lui Segond o intrare în indexul său, dar referirea la numele traducătorului francez apare în mult mai mult locuri. Astfel pe lângă cele (doar) trei menționate la p. 42, 56 și 72, am mai identificat următoarele opt trimiteri: p. 71, 85, 130, 145, 148, 322, 342 și 344.

Din cele precizate de Conțac, prințesa Callimachi, convertită într-o adunare baptistă (probabil din Elveția, nu este clar), a nutrit de la bun început intenția de a oferi românilor o Biblie cu impact asemenea versiunii realizate de teologul elvețian Louis Segond în limba franceză (p. 56).

Imediat după apariția NT cu Psalmii în 1920, doi recenzori identifică asemănarea traducerii lui Cornilescu cu versiunea lui Segond. Adeney, misionarul englez printre evrei, notifica Societatea Biblică Britanică, fapt înregistrat în nota internă datată 18 iulie 1920. Câteva zile mai târziu, Gala Galaction scria într-un articol din Luptătorul, numărul din 21 iulie 1920, că versiunea lui Cornilescu este o traducere făcută din versiunea franceză a lui Segond (p.72). Nu știm dacă între Adeney și Galaction existau legături atât de apropiate care să le permită însușirea necritică a punctului de vedere a celuilalt.

La 22 august 1921, R. Kilgour, președintele Comitetului editorial al SBB, îi scrie lui Nicolae Iorga, profesor și academician, pentru a-i cere părerea cu privire la versiunea lui Cornilescu (publicată deja) și a lui Galaction (doar în manuscris). În 29 august 1921, Iorga îi răspundea lui Kilgour:

Vă scriu fără preget că dl Cornilescu a făcut o traducere după un text francez și că munca arhimandritului Galaction, date fiind cunoștințele acestui tânăr prelat, nu poate oferi nicio garanție.

Iorga continua scrisoarea cu recomandarea unei comisii de specialiști și de scriitori, dacă se are în vedere realizarea unei versiuni naționale. Nu știm cum a reușit Iorga să își formuleze opinia atât de repede, sau dacă o avea deja. Niciunul dintre cei doi traducători nu a primit, însă, girul marelui cărturar.

Kilgour va lua de bună evaluarea lui Iorga, din moment ce îi scrie mai departe lui Wiles, reprezentantul SBB în Balcani, sugerând printre soluții acceptarea versiunii Cornilescu 1921 doar ca opțiune temporară până când un Comitet ar putea produce o versiune mai bună (20 oct. 1921). Wiles îi răspunde lui Kilgour cu propriul diagnostic:

Versiunea lui Cornilescu este o traducere nouă, cu ortografie modernă. Urmează în mare măsură versiunea franceză a lui Segond și de aceea este întrucâtva liberă, dar este limpede și ușor de citit, un avantaj imens pentru un popor cu o cultură redusă (29 dec. 1921).

Cu timpul, opinia lui Adeney se radicalizează în raport cu versiunea lui Cornilescu, astfel încât el spunea la 25 noiembrie 1927:

VT tradus de el este efectiv o traducere a lui Segond, nu a textului original, îmi pare rău să o spun. Nu am realizat acest lucru până când nu am început să mă uit pe traducerea sa cu Segond alături. Va avea nevoie de o revizuire cândva.

Opiniile lui Adeney erau primite cu reținere de Wiles și Kilgour, dar cu această ocazie se organizează o întrevedere a celor doi în prezența lui Kilgour, pentru a-i oferi lui Cornilescu șansa de a se apăra. Procesul verbal al întâlnirii dintre cei doi desfășurate la 2 august 1928 spune:

Dl Adeney a subliniat că, în opinia sa, versiunea dlui Cornilescu parafrazează foarte mult și că s-a bazat în mare măsură pe versiunea franceză a lui Segond, care folosește ea însăși foarte des parafrazele.

Dl Cornilescu nu a acceptat această afirmație și a arătat, ca răspuns la câteva exemple date de dl Adeney, că româna este de fapt mult mai literală decât înțelesese dl Adeney. Dl Adeney a explicat că este neliniștit în privința viitorului VT, mai ales în lumina criticilor primite de la evrei.

Nu este clar la care afirmație se face referire când se spune că a fost respinsă de Cornilescu, aceea că parafrazează, sau că a preluat stilul lui Segond de traducere prin parafrază. Se pare că Kilgour este mulțumit de răspunsurile lui Cornilescu, impresionat chiar de competența cu care a răspuns (scrisoarea către Wiles la 8 aug. 1928). De notat că nici Adeney și nici Kilgour nu aveau competențele necesare de limba română ca să stea împotriva argumentelor unui vorbitor nativ, dar Cornilescu nu contestă influența lui Segond asupra sa.

După ce trecea în revistă 16 note din Evanghelia după Matei și 16 situații specifice, dintre care patru din VT, Conțac concluzionează astfel articolul său Influența versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu 1921 (www.academia.edu)„gradul de îndatorare a versiunii Cornilescu 1921 față de Segond este unul semnificativ”. Așa cum recomanda și colegul meu, este nevoie să confirmăm suplimentar această teorie cu informațiile adunate din studiile comparative. Deocamdată nu avem motive să ne îndoim de adevărul percepției lui Iorga cu privire la versiunea realizată de Cornilescu.

La ce folos să știm acest lucru? În primul rând, putem să înțelegem mai bine adevărata contribuție a lui Cornilescu în privința traducerii Bibliei. Unora li se pare demersul a fi un fel de degradare. Prefer să îl consider o demistificare. Suntem cu toții oameni pe care Dumnezeu îi poate folosi în ciuda imperfecțiunilor, carențelor  și limitărilor noastre. Cu siguranță Providența lui Dumnezeu se manifestă și prin versiunile la care a lucrat Cornilescu: 1921, 1924, 1931. Acestea și-au îndeplinit rolul pentru vremea lor în primul rând și au slujit generațiilor următoare în contextul specific al perioadei următoare.

În al doilea rând, realizăm neajunsurile versiunii respective ca să le putem îndrepta. Deși recunoscută ca o necesitate, revizuirea VT al versiunii Cornilescu nu s-a mai realizat niciodată. Acum înțelegem mai bine ce înseamnă munca de revizuire, din moment ce ni se confirmă tot mai mult că traducerea nu s-a făcut după originalul ebraic, ci după o versiune franceză. Este adevărat că Louis Segond a fost recunoscut ca un bun cunoscător al limbii ebraice și, de aici, riscurile mai mici de eroare pentru o traducere care urmează versiunea franceză. Totuși din 1880, anul apariției versiunii lui Segond, au trecut 135 de ani, timp în care studiul VT a progresat mult. Se impune cu necesitate această îndreptare.

În al treilea rând, versiunea Cornilescu a fost realizată pentru poporul român aflat într-o anumită etapă a formării sale. La aproape 100 de ani de la apariția versiunii lui Cornilescu (depinde cât de mari sunt diferențele între versiunea din 1921 și cea din 1924) ne putem permite pretenția de a nu mai fi poporul de ignoranți și de țărani care am fost cândva (așa cum ne percepeau englezii din corespondența SBB), că ne-am mai educat puțin, că avem mai multe resurse la îndemână, că am depășit faza analfabetismului biblic și, prin urmare, trebuie să facem un pas înainte și în privința traducerii Bibliei pe care o folosim. Chiar dacă unele expresii sau limbajul religios propus de Cornilescu (aici putem accepta că a fost revoluționar) a fost adoptat de românii evanghelici, preferința rigidă pentru o versiune publicată fără schimbări, chiar și în privința paginației, trădează o mentalitate care nu s-a schimbat prea mult. La vremea sa Cornilescu a fost un progresist, față de care baptiștii și adventiștii au avut mari rezerve. Am ajuns vremea ca versiunea Cornilescu să fie îmbrățișată ca obiectul atenției comunității conservatoare. Trebuie să ajungem vremea când creștinul român să știe ce valoare are versiunea Bibliei pe care o citește, și să nu confunde valoarea ei subiectivă cu valoarea ei obiectivă.

 

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Reguli pentru călăuzirea traducătorilor, corectorilor și editorilor parteneri ai Societății Biblice pentru Britania și străinătate

În corespondența SBB cu Cornilescu tradusă și publicată sub îngrijirea colegului meu Emanuel Conțac în volumul Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi (Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014) se face referire foarte frecvent la Regulile pentru traducători. În studiul în șase părți publicat pe acest blog am încercat să le identific și să urmăresc modul în care s-a negociat aplicarea lor în versiunea Cornilescu 1924, versiunea promovată de SBB care a devenit cea mai populară versiune a Bibliei în limba română din sec. XX. Dl Conțac m-a surprins oferindu-mi ediția din 1917 a documentului al cărui titlul concis este Reguli pentru traducători, scanat într-una din vizitele sale la arhivele SBB din Cambridge. În acest articol ofer cititorilor interesați un rezumat al acestor 33 de principii. În numele tuturor celor interesați care urmăresc acest material și al meu personal îi mulțumesc dlui Conțac pentru favorul făcut. Vremurile când informațiile despre traducerea versiunii Cornilescu erau accesibile unui grup foarte restrâns de oameni au trecut. A venit în sfârșit timpul să ne cunoaștem istoria.

Încă de la începutul broșurii de 27 pagini (cu index cu tot), R. Kilgour (D.D.), directorul editorial al SBB și autorul lucrării precizează că se așteaptă ca Regulile să fie respectate întocmai, orice îndepărtare de la ele trebuind a fi autorizate de Comitetul de la sediul central din Londra. Textul rezumativ al principiilor este redat în italice, iar comentariile mele în caractere obișnuite.

Regula 1

Traducerea se realizează în spirit creștin cu fidelitate și acuratețe față de text, cu reverență față de Dumnezeu și dragoste față de Biserică, în dependență de Duhul Sfânt prin rugăciune și în Numele Domnului Isus.

Se constată abordarea trinitariană și cu virtute a proiectului.

Regula 2

Nu se admite spre publicare traducerea sau revizuirea întreprinsă de un singur om, acolo unde ar fi fost posibilă formarea unui Comitet de persoane competente. Traducerea și revizuirea se întreprinde după consultări cu bisericile majoritare. Traducătorii au nevoie de calificări spirituale, academice și lingvistice. 

Cornilescu a făcut o bună impresie atât reprezentanților SBB de pe teren cât și conducătorilor SBB care au avut ocazia să îl întâlnească în Anglia, inclusiv lui Kilgour. Figurează la loc de cinste evenimentul trezirii sale spirituale și perseverența cu care a muncit pentru traducerea, corectarea și revizuirea Bibliei. Cunoașterea unor limbi de circulație internațională, precum engleza, este dovedită de traducerea unor lucrări și de corespondența dusă de Cornilescu. Ca absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă, Cornilescu se califică a primi titlul de intelectual al perioadei interbelice. Studierea limbilor clasice și exegezei textului biblic în școala superioară de teologie a acelor zile nu era avansată în România. Revizuirea traducerii lui Cornilescu nu a fost însă realizată de un comitet, dar s-au evidențat Adeney, misionarul englez printre evrei și prințesa R. Callimachi. Conlucrarea lor cu Cornilescu nu s-a desfășurat de maniera unui comitet cu ședințe de lucru în plen și cu dezbaterea chestiunilor în litigiu. Mai degrabă demersurile erau făcute în scris direct cu Kilgour și cu totul excepțional ca dezbatere în prezența lui Kilgour. Din scrisori reiese și contacte informale pe care Adeney le-a avut în persoană cu Cornilescu.

Regula 3

Se evită proliferarea versiunilor în dialecte apropiate. Se demarează o nouă traducere numai după executarea unui studiu atent al traducerilor existente deja în limba țintă. Orice revizuire este întreprinsă doar când nevoia o impune și cu condiția stabilirii termenilor de execuție.

În cazul versiunii Cornilescu 1924 s-a ajuns la recordul că fiecare ediție (retipărire) diferea de cea anterioară pentru că modificările erau realizate prin dialogul întreținut de Cornilescu cu tipografii, evitând autorizarea Comitetului londonez. Nu exista un text unitar al versiunii, așa încât retipărirea să se facă fără cheltuieli suplimentare, sau să se poată tipări același text în diverse formate (ca mărimi). E. Smith, noul director editorial al SBB, va interzice orice modificări ale versiunii în faza de culegere a textului.

Regula 4

Revizuirea trebuie să se limiteze în cele mai multe cazuri la corectarea și îmbunătățirea unei versiuni existente.

Regula 5

Revizuirile propuse trebuie circulate printre cei vizați (misionari și erudiți).

Adeney și Wiles deplâng lipsa de colaborare între cărturarii români. Se culeg doar reacții din partea unor intelectuali cu privire la versiunea lui Cornilescu și acestea vizează doar haina limbii române îmbrăcate de versiune, dar nu munca cu manuscrisele în limbile originale și prea puțin aspectele teologice.

Regula 6

Se preferă interpretările tradiționale, iar îndepărtarea de acestea trebuie documentate.

Regula 7

Comitetul SBB dorește ca, ori de câte ori este posibil, traducerea să se facă din originalul ebraic, aramaic și grecesc.

Nu avem cunoștință cum anume se desfășura procesul de traducere întreprins de Cornilescu, dar Kilgour ia cunoștință de principiile de traducere folosite de Cornilescu în realizarea versiunii din 1921. Se creează impresia că D. Cornilescu se putea folosi de Biblia ebraică, dar timpul foarte scurt în care s-a realizat traducerea exclude posibilitatea unei munci exclusiv din original cu consultarea lucrărilor de specialitate. Mai degrabă Cornilescu a tradus dintr-o versiune într-o limbă modernă și a consultat punctual, pe ici-colo, Biblia ebraică, fapt permis de SBB (Regulile 8, 10, 11).

Regula 8

Pentru traducerea VT se folosește Biblia ebraică pusă la dispoziție de SBB și/sau versiunile autorizate în limba engleză, adică versiunea autorizată publicată de Univ. Cambridge și cea a Univ. Oxford.

Regula 9

Pentru traducerea NT se folosește ediția NT grecesc pregătită de Dr. Aland și versiunile autorizate în limba engleză.

Regula 10

Traducătorii nefamiliarizați cu textul ebraic pot urmări versiunile autorizate în limba engleză.

Regula 11 

Autoritățile antice citate în notele versiunile autorizate în limba engleză pot fi incluse în text sau în note, dar omiterea lor este dezaprobată de SBB.

Regula 12

Se poate consulta și versiunea autorizată americană (1901).

Regula 13

Se recomandă evitarea stilului colocvial, a limbajului vulgar și a limbajul artistic prea elevat. Parafraza trebuie evitată cât de mult posibil. Fiecare versiune ar trebui să fie atât de literală pe cât permite limba.

Preocuparea editorilor SBB este pentru realizarea unei versiuni literale, dar accesibile cât mai multor categorii sociale, țintind la acceptarea acesteia ca Biblie națională, acceptată și de toate grupurile creștine.

Regula 14

Notele marginale sunt permise doar dacă aduc clarificări unor dificultăți, precum: lecțiuni alternative, redări alternative, dificultăți din limba sursă sau limba țintă, nume proprii (clarificarea funcției pe care o poartă entitatea numită), referințe, cuvinte adăugate ce nu apar în original.

Cornilescu se va folosi de această posibilitate însă numai pentru Geneza, parțial pentru Exod și cu totul excepțional pentru restul Bibliei, ca și cum a renunțat la acest proiect din lipsă de timp.

Regula 15

Se uniformizează modul de folosire a unor termeni cu referire la numele și atributele divine, concepte teologice, practici cultice, realități morale, spirituale și psihologice.

Regula 16

Pentru adoptarea prin transliterare a unor termeni inexistenți în limba țintă se vor folosi regulile fonetice specifice limbii țintă.

Regula 17

Pentru entități necunoscute în limba țintă, se preferă păstrarea termenului din limba originală și adoptarea lui prin transliterare și explicarea sa.

Regula 18

Elohim se traduce prin „Dumnezeu”, Adonay se traduce prin „Domnul”, YHWH se traduce tot prin „Domnul” scris integral cu majuscule, în NT se folosesc numele Isus (sau Isa pentru țările arabe) și Cristos.

Regula 19

Termenul „a boteza” este redat întocmai și se transliterează dacă nu apare ca atare în limba țintă.

Regula 20

Citarea autorilor canonici în Biblie se marchează cu ghilimele și se notează referința în note marginale.

Regula 21

Titlurile de capitole, intertitlurile și alte materiale auxiliare din versiunile autorizate în limba engleză consultate nu se vor reproduce în traduceri. Se permite includerea unor titluri de pagină, capitol sau secțiune, însă fără niciun fel de bias doctrinar.

Folosirea acestei unelte este contestată în versiunea Cornilescu 1924 și, deși păstrată pentru cea mai mare parte a Bibliei (Geneza-Galateni), ea nu este standardizată. Este posibil ca intertilurile păstrate să fi fost munca lui Cornilescu.

Regula 22

Nu se acceptă includerea unor mărturisiri de credință, note, lecționare, liste de sărbători sau alte materiale cu caracter sectar.

După 1989 tocmai acest tip de lucrări au proliferat. S-a abuzat de neclaritatea situației cu dreptul de autor al acestei versiuni așa că versiunea Cornilescu 1924, mai mult sau mai puțin cosmetizată, a fost publicată împreună cu tot felul de materiale, pretins folositoare, care au sporit caracterul sectar al publicațiilor. Cu siguranță popularitatea versiunii Cornilescu a permis obținerea de profituri sigure și rapide și a înlesnit popularizarea unor informații de calitate îndoielnică sau depășite.

Regula 23

Nu se acceptă includerea de indice descriptive, glosare, colecții de note istorice sau geografice.

SBB caută să păstreze diferența dintre textul autoritativ și materialele necanonice, oricât de folositoare ar putea fi acestea.

Regula 24

Este permisă împărțirea textului canonic pe paragrafe. Împărțirea pe capitole și versete urmărește tiparul promovat de versiunile autorizate în limba engleză.

Cornilescu s-ar fi putut folosi de acest mijloc, dar preferă să păstreze tehnica de a începe fiecare verset cu rând nou.

Regula 25

Este necesară adoptarea unui sistem unitar de transliterare.

Regula 26

Nu se dă numele traducătorului în versiunile noi, dar la decizia Comitetului editorial se poate plasa în alt loc în lucrare. Se poate afișa data și locul tipăririi.

Multă cerneală a curs pe acest subiect, Cornilescu cedând greu la ștergerea numelui său.

Regula 27

Cu excepția limbilor europene de circulație internațională, pe pagina titlu se menționează și în limba engleză numele lucrării și limba de publicare, pentru a facilita catalogarea.

Regula 28

Manuscrisul cu traducerea se scrie pe o singură față a paginii, numerotată și, de preferință, dactilografiată.

Regula 29

Copia pentru multiplicarea trebuie să întrunească anumite calități tehnice și să se încadreze în parametri specificați în detaliu.

Regula 30

Manuscrisul corectat odată marcat „bun de tipar” nu mai poate fi modificat.

Cornilescu a interferat frecvent cu textul chiar și după autorizarea sa.

Regula 31

Manuscrisul se păstrează la Casa Bibliei.

Regula 32

Informările se realizează prin intermediul agentului SBB.

Regula 33

SBB primește șase exemplare ale fiecărei lucrări publicate, dintre care un exemplar merge la Biblioteca SBB.

 

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Principiile SBB pentru traducerea Bibliei, partea a șasea

În primele cinci articole anterioare pe această temă am identificat șase dintre Regulile pentru traducători promovate de SBB: (1) se publică și se distribuie o singură versiune în limba țintă, (2) nu se dezvăluie numele traducătorului, (3) nu se acceptă traducerile realizate de un singur traducător, (4) se acceptă numai traducerea autorizată de biserica majoritară, în cazul României — Biserica Ortodoxă Română, (5) nu se agreează folosirea parafrazelor și (6) traducerea  se face din limbile originale: VT din ebraică, iar NT din greacă. Referințele la documentele publicate în volumul Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi (Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014) păstrează marcarea oferită de editorul Emanuel Conțac, cifra urmând simbolului #. Am ajuns, în sfârșit, la ultimul articol din această serie în care voi expune ultimele trei principii identificate în volumul de corespondență menționat anterior.

(7) Versiunea SBB nu include cărțile apocrife. Apocrifele sunt acele cărți care apar în versiunile tradiționale (ortodoxă și catolică) între VT și NT și care au fost considerate necanonice de către protestanți. Aici sunt incluse următoarele: Tobit, Iudita, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri, 3Ezdra, Înțelepciunea lui Solomon, Înțelepciunea lui Iisus Sirah, Istoria Susanei, 1-3Macabei. Fragmentele suplimentare la cartea Daniel și Estera nu au fost incluse pe motiv că ele apar doar în Septuaginta (vezi principiul 6). Kilgour răspunde întrebării lui Adeney cu privire la publicarea cărților apocrife în versiunea autorizată de SBB astfel: „prin constituția noastră nu putem include Apocrifele în Biblie” (26 mar. 1920, #26). Subiectul nu a mai fost deschis niciodată după aceasta, dar mai târziu, SBB va ajunge să negocieze și să accepte propunerea Sinodului BOR de a subvenționa și distribui Biblia sinodală, fapt care condiționa continuarea activității SBB în România, dar și impunea încheierea distribuirii altor versiuni de către SBB (vezi scrisoarea lui Wiles către E. Smith, înlocuitorul lui Kilgour, la 22 mai 1933, #524). Se poate presupune că Biblia sinodală de atunci includea cărțile apocrife la fel ca orice altă ediție a Bibliei sinodale. În cele din urmă, se pare că Wiles a limitat negocierile de susținere a publicării doar pentru NT sinodal în traducerea lui Nicodim (#551), fapt care a primit autorizare în 1937 (#552).

(8) Scrierea numelor se permite după tipare specifice limbii țintă, dar nu după tipar septuagintal. În aceeași scrisoare expediată ca răspuns de Kilgour la cele cinci întrebări ridicate de Adeney în 19 feb. 1920 (#25), apar clarificări și cu privire la scrierea numelor.

Veți vedea ce se spune în regulile 7, 8 și 9 cu privire la a treia întrebare. Nu există o regulă strictă cu privire la scrierea numelor proprii. Principiul după care trebuie să lucrăm este citat la sfârșitul regulii 15. Prin urmare, nu ar fi nicio obiecție în ce privește scrierea formelor românești.

Această problemă nu va mai apărea în corespondență, din moment ce Cornilescu și Adeney au înțeles că există multă libertate de mișcare în această privință. Înțelegem de aici că Regulile pentru traducători includeau cel puțin 15 reguli.

(9) Versiunea autorizată de SBB nu va conține note de subsol, colontitluri, tiluri de capitole, trimiteri și intertitluri. Versiunea Cornilescu 1921 le-a conținut pe acestea, după cum confirma și Conțac (p. 69), și le-a folosit cu oarecare folos, dacă dăm crezare recomandărilor lui Adeney (#303) și Adorian (#317), confirmate de Wiles (#291). În procesul pregătirii pentru publicare a NT în format 32 inch., Wiles anunța: „cu privire la intertitluri, responabilul de depozit și colportorii sunt foarte mâhniți că acestea trebuie eliminate”. La întâlnirea avută personal cu Cornilescu, Kilgour îl anunță că, printre altele, va trebui să renunțe la toate notele, „cu excepția celor care ajută la explicarea traducerii” (29 feb. 1924, #177).

Într-o scrisoare expediată lui Kilgour la 1 iul. 1924 (#255), Cornilescu menționează o întelegere avută ca tipografii germani să fie anunțați să renunțe la toate aceste elemente auxiliare atunci când vor culege textul pentru versiunea din 1924. Totuși Cornilescu constată că nu s-au achitat cu atenție de această datorie și solicită dreptul de a verifica șpalturile înaintea multiplicării textului. Haig îl ținuse responsabil pe Cornilescu de scoaterea lor (#253). „Biblia de buzunar va conține doar textul, fără colontitluri, intertitluri sau note” îi confirma Kilgour lui Haig (2 iul. 1924, #257). Același principiu este precizat de Kilgour și lui Wiles: „în cărți mici ca aceasta nu includem niciodată astfel de elemente” (#296), dar și lui Cornilescu (#297). Cornilescu înțelege această condiție (#235), confirmă scoaterea lor (#298) și mesajul este trimis mai departe lui Wiles (#300) și Adeney (#305). Renunțarea la note, intertitluri și altor materiale introduse de autor ar fi avut, în interpretarea lui Conțac, rolul de a evita acuzațiile răuvoitorilor de partizanat confesional (p. 79, n. 111). Kilgour îl anunță pe Adeney de aplicarea acestui principiu, dar și constată că s-a aplicat parțial:

Numărul intertitlurilor a fost redus foarte mult după ce dl Cornilescu a înțeles mai clar poziția Societății Biblice. Cel mai probabil ele dispar, precum spuneți, după Galateni. Am simțit totuși să este important să tipărim cartea cât mai repede posibil. Într-o nouă ediție va fi mai multă uniformitate. (13 ian. 1925, #345)

Kilgour se referă aici la scrisoarea lui Adeney din 8 ian. 1925 (#338). Cornilescu propune ca în Biblia de buzunar, începând cu Proverbe, intertitlurile și începutul paragrafelor să fie marcat cu o literă mare (#327), cerere refuzată de Kilgour pe motiv că tipografii erau avansați în culegera textului și se dorea uniformitate (#329). Cornilescu nu renunță cu totul la ideea de a include intertitluri și pentru fragmentul de la Galateni la Apocalipsa, motiv pentru care îi scrie lui Kilgour la 20 apr. 1926 (#400), justificând propunerea ca pe dorința multora.

Mulți ar dori să existe intertitluri și de la Galateni 6 până la final. Spun că ar fi «absolut necesare». Eu unul nu cred asta. Vă amintiți probabil că le-am scos cu totul la sugestia dvs. Credeți că ar trebui să fie reintroduse? Dacă da, vă rog să-mi spuneți. Cred că pot lipsi fără probleme. Dar dacă doriți să le pun, aș sugera să se pună doar un intertitlu scurt, la începutul fiecărui capitol, dar nu mai mult. Este adevărat că le-am păstrat în Biblie până la Galateni 6, dar nu am știut până atunci că erați de aceeași părere, anume să fie eliminate complet. Dacă aș fi știut asta înainte, n-ar mai fi rămas niciun intertitlu în toată Biblia. V-ați schimbat părerea? Trebuie să vă gândiți bine, deoarece cred că ar costa destul de mult să le introducem. Nu putem face tot ce și-ar dori oamenii. Ce părere aveți?

Kilgour îi răspunde telegrafic: „Nu mi-am schimbat părerea. Nu putem include intertitluri dincolo de Galateni pentru noua ediție. Capitolele să rămână așa cum sunt.” (23 apr. 1926, #401) Argumentația lui Cornilescu pe un subiect la care știa deja decizia SBB și aparenta disponibilitate de respectare a deciziei lui Kilgour, cu care i-a impresionat mereu pe englezi, ridică semne de întrebare cu privire la intenția reală a lui Cornilescu. Pretenția că nu a știut de principiul acesta decât târziu, pune în conflict pretenția lui Kilgour a-i fi făcut lui Cornilescu instructajul necesar cu privire la principiile SBB cu pretenția lui Cornilescu de a nu fi aflat dorința lui Kilgour în această privință decât prea târziu.

În cele din urmă intertitlurile au rămas în versiunea Bibliei Cornilescu care s-a popularizat în anii următori, cu excepția secțiunii de la Efeseni la Apocalipsa (p. 81, nota 118). Trimiterile s-au păstrat și ele. Notele de subsol, puține la număr, se încadrează în câteva categorii: explicarea unui nume evreiesc, termen alternativ, variantă textuală, redarea cuvântului evreiesc. Ele apar mai frecvent în Geneza, zelul traducătorului este vizibil redus în Exodul, după care apar cu totul ocazional, practic dispărând în restul VT. Notele ocazionale sunt reluate în NT.

Comentarii închise la Principiile SBB pentru traducerea Bibliei, partea a șasea

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea