Arhive pe categorii: Biblia şi societatea

Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Exodul

În acest articol voi căuta să identific modul în care a înțeles Cornilescu să transpună în practică cerințele SBB precizate în Reguli pentru traducători și aduse la cunoștința sa de Kilgour atunci când a pregătit cartea Exodul. Pentru aceasta am comparat ediția din 1921 a versiunii Cornilescu cu forma textului din 1935, cea mai veche a ediției din 1924 pe care am găsit-o.

Ediția din 1924 păstrează intertitlurile ediției din 1921, dar nu și puținele titluri de secțiuni mari: Poporul lui Israel în Egipt (la începutul cărții) și Poporul lui Israel în pustie (înainte de 15:22). Se introduce scrierea pe două coloane și se adaugă trimiteri la cele mai multe versete. Se renunță la împărțirea pe paragrafe și se preferă începerea fiecărui verset  cu rând nou, numerotat la început de rând. Textul din 1921 acoperea 44 de pagini, dar în varianta pe două coloane și cu trimiteri textul ajunge la peste 48 de pagini.

Ca și în cazul Genezei, și în Exod primele câteva capitole sunt prelucrate mai mult decât cele care au rămas. De data aceasta în primele trei capitole am identificat 36 de schimbări, iar în celelalte 37 de capitole doar 41 de schimbări. Media corecturilor făcute în primele trei capitole este de 12 / capitol, iar în capitolele 4-40 media corecturilor este de 1,1 / capitol. În 35 de capitole din cele 40 ale Exodului apar trei sau mai puține schimbări, iar 14 capitole dintre acestea au fost preluate fără nicio schimbare. Este clar că primele trei capitole au fost supuse unui scrutin mai atent, fie de Cornilescu însuși, fie de colaboratorii SBB care au făcut observații pe text. Constatăm că se repetă practica de a acorda atenție mai mare lucrării de revizuire în primele capitole  ale cărților biblice.

Observ că unii termeni au fost păstrați cu două forme, deși una dintre ele trebuia corectată în ediția din 1924: „cinci zeci” (Ex. 18:21; 38:12), dar și „cincizeci” (Ex. 18:25; 38:13); „coturi” (Ex. 25:10), dar și „coți” (Ex. 25:23); „miază noapte” (Ex. 26:20, 35; 27:11), dar și miazănoapte (36:25); „în spre” (Ex. 38:11), dar și „înspre” (v. 12, 13); „fie care” (Ex. 30:10), dar și „fiecare” (30:7, 12).

La capitolul parafraze nu pot fi incluse decât două corecturi în Exod: (1) „Dumnezeu a făcut să le meargă bine casele, dîndu-le belșug de copii” (Ex. 1:21) este abreviată în ediția din 1924 ca „Dumnezeu le-a făcut case”, după cum spune originalul ebraic; (2) „să nu te închini aruncîndu-te cu fața la pămînt” (Ex. 23:24), apare ca „să nu te închini înaintea” în ediția din 1924. Pe lângă adăugarea la note de subsol a informațiilor care au apărut în text între paranteze în ediția 1921, Cornilescu schimbă expresia „a da țîță” cu „a alăpta” (Ex. 2:7-9), deși în restul Bibliei a păstrat arhaismul acesta, schimbă „daraveră” cu „pricină” (Ex. 18:16-25; 22:9) și schimbă expresia „între cele două seri” cu „seara” (29:28-41; 30:8).

Mai trebuie semnalat că textul din 7:26-29 în ediția din 1921 este marcat la locul unde trebuia să fie, ca 8:1-4, de unde și schimbările determinate în numerotarea versetelor din capitolul 8. În plus în Exod 11:10 apare propoziția „Domnul a împietrit inima lui Faraon” care lipsise în ediția anterioară.

Nu este exclus ca modificările executate de Cornilescu să fi fost semnalate punctual și / sau să fi fost realizate la o recitire mai atentă a primelor trei capitole ale cărții.

(Va urma)

Comentarii închise la Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Exodul

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Versiunea Cornilescu în două ediții: 1921 și 1924

Versiunea Cornilescu este acea traducere a Bibliei în limba română care îl are ca traducător pe Dumitru Cornilescu. După ce a reușit să publice Noul Testament cu Psalmii în 1920, Cornilescu va reuși să vadă publicată întreaga Biblie în anul următor. În următorii doi ani Societatea Biblică Britanică, aflată într-o situație cu totul de nedorit descrisă ca o penurie de Biblii în depozitele sale din România, se informează de primirea primită de această versiune în societate și negociază preluarea acestui proiect editorial. Una dintre condițiile puse lui Cornilescu de către Comitetul editorial al SBB pentru ca versiunea sa să fie preluată ca versiunea SBB, chiar dacă numai temporar, până se va putea realiza o alta de către un comitet de traducători și editori, era aceea de a o revizui în funcție de principiile specificate în broșura Regulile pentru traducători. Autoritățile SBB sunt impresionate de disponibilitatea lui Cornilescu de a respecta condițiile puse de SBB.

În acest articol, precum și în cele care vor urma, voi căuta să identific modul în care a înțeles Cornilescu să transpună în practică această cerință explicită a SBB. Pentru ediția din 1924 este dificil să găsim un text uniform, pentru că la fiecare nouă retipărire, Cornilescu intervenea cu corecturi. Prin urmare voi compara ediția din 1921 a versiunii Cornilescu cu forma textului din 1935, cea mai apropiată de 21 ian. 1936, data la care E. Smith, Președintele Comitetului editorial al SBB, decretează interzicerea oricăror schimbări în manuscrisul trimis la tipar și păstrarea lor pentru edițiile ulterioare. Din moment ce între ediția din 1935 și cea din 1985 nu există schimbări, putem înțelege că nu s-a mai intervenit în text prin revizuiri ulterioare. Rămâne de văzut dacă cercetări ulterioare vor invalida această observație.

În ediția din 1921 textul a fost scris fără coloane,  organizat pe paragrafe, cu intertitluri, menționând numărul capitolelor și versetelor în margine, nu în interiorul textului. Singurele trimiteri apar doar după intertitluri. La ediția din 1924 se trece la scrierea textului pe două coloane pe fiecare pagină, fiecare verset începând cu rând nou și precizând numărul versetului la începutul său, atomizând textul. Se păstrează intertilurile, dar se renunță la paragrafare. În plus se adaugă trimiterile. Pentru tipărirea Genezei ediția din 1921 folosește 53 de pagini, același text fiind tipărit pe 56 de pagini în ediția din 1924 pe două coloane. Faptul că tipărirea pe două coloane ar economisi spațiu pare a fi doar o speculație.

În primele 11 capitole Cornilescu face 89 corecturi, o medie de 8 corecturi/capitol. În celelalte 39 capitole care au rămas în Geneza, Cornilescu face 57 corecturi, adică 1.5 corecturi/capitol. Începând din cap. 29, informațiile care până atunci fuseseră convertite în note de subsol în ediția din 1924, rămân între paranteze ca în ediția din 1921. Se pare că activitatea de revizuire a lui Cornilescu a fost mai intensă în primele 11 capitole ale Genezei (și ale Bibliei) și că (prea) curând Cornilescu a renunțat la acest travaliu.

Corectura nu a fost nici pe departe desăvârșită deoarece unele greșeli au fost preluate dintr-o ediție în alta. Astfel, numeralul 7 rămâne „șeapte” (4:24), deși se folosește „șaptesprezece” și „a șaptea”; substantivul „vrîsta” (5:9, 12, 18, 21, 25, 28) se folosește în paralel cu forma corectă „vîrsta” (5:3, 6, 15); se păstrează „mează noapte, mează zi” (13:14; 28:14), deși de cele mai multe ori se folosește „miazănoapte și miazăzi” (Ex. 36:25; 38:11; 40:22; Lev. 1:11; Num. 3:35; Iosua 13:3; 15:5, 6, 7, 8, 10, 11); apare atât „nici odată” (Gen. 21:23), cât și „niciodată” (mai frecvent); pronumele relativ se folosește în forma „care” (Gen. 39:4) și „cari” (cel mai frecvent); se folosește când „subt”, când „supt”, dar întotdeauna la fel de ambele ediții; se folosesc două forme: „tîlmăcire” (Gen. 40:12, 22, 24; 41:11, 13, 15) sau „tălmăcire” (40:5, 8, 16); „de o parte” apare chiar în același verset cu „deoparte” (Gen. 43:32).

Dintre cele mai semnificative schimbări pe care le aduce Cornilescu în ediția din 1924 sunt cele solicitate explicit de SBB la sfatul lui Adeney, anume parafrazele. În ediția din 1924 Cornilescu renunță la expresia „i s-a plecat fruntea” din Geneza 4:5-6, căreia îi ia locul „i s-a posomorît fața”. Ceea ce spunea inițial despre Enoh și Noe că au trăit „în legătură cu Dumnezeu”, va schimba cu „a umblat cu Dumnezeu” (5:22; 6:9). Tot la fel, ceea ce apărea ca „om după voia lui Dumnezeu” în 1921 va fi corectat în 1924 ca „neprihănit” (6:9; 7:1), iar „starea după voia lui Dumnezeu”  devine „neprihănire” (15:6). Atât cât cunoaștem, soluțiile de parafrază pentru care a optat în ediția din 1921 îi aparțin lui Cornilescu, iar cu schimbările aduse pentru ediția din 1924 el a readus versiunea în curentul tradițional al traducerii Bibliei.

În ediția din 1921, Cornilescu pierduse propoziția „Și au venit în țintul Gosen” (46:29) pe care o recuperează în ediția din 1924, deși aceasta apare în Biblia ebraică la sfârșitul v. 28. O altă modificare mai notabilă apare în legătură cu împrejurările numirii lui Gad (30:11), care inițial fusese interpretat ca o „fericire”, dar ulterior ca „noroc”, evitând astfel confuzia cu numele lui Așer.

(Va urma)

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Dumitru Cornilescu – traducătorul lui Louis Segond?

Istoria mea în relație cu Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei în limba română, începe cu o predică a fr. Iosif Țon despre traducerea Bibliei înregistrată pe o casetă care circula în clandestinitate și pe care am ascultat-o de mai multe ori pe un casetofon rusesc. Părinții începuseră să frecventeze adunarea baptistă de pe str. Măgheranului din Sibiu (anii ’80) și eu devenisem fascinat de mărturia creștină datorită pastorului de acolo, fr. Cocar Mircu, și datorită fr. Iosif Țon. Pentru mine acești oameni vorbeau adevărul, lucru care nu îl puteam spune despre ideologii și propagandiștii comunismului. Narațiunile despre Cornilescu l-au transformat într-un erou spre care m-am simțit inexorabil atras.

Când am auzit prima oară că versiunea Bibliei realizată de Louis Segond în franceză ar fi fost tradusă de Cornilescu în ceea ce a devenit Biblia neoprotestanților români, trebuie să fi fost 1997. Cel care mi-a plasat informația a fost O. Cosma de la editura Agape din Făgăraș. Între timp încheiasem studiile de teologie la Institutul Biblic „Emanuel” din Oradea (actualmente Universitatea „Emanuel” din Oradea). La scurt timp după aceea mi-a ajuns în mâini broșura autobiografică Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu (București, 1995) a lui ALexandru Măianu și am fost intrigat de următoarele cuvinte:

Cei 4-5 ani în care [Cornilescu] a tradus Biblia rămân pentru toți cei care l-au cunoscut, chiar și cei mai apropiați o enigmă. Nimeni, nici chiar soția lui, nu știe multe lucruri cu privire la această perioadă din viața lui. Cum a fost posibil ca un singur om, într-un timp atât de scurt, să facă o lucrare atât de mare, de grea și de importantă? Niciodată nu se mai întâmplase așa ceva. Nu numai că a realizat această lucrare singur, într-un timp record și fără să aibă o pregătire specială, dar era și bolnav, nu știa ebraica, trăia într-o țară cu posibilități foarte reduse și mai ales era în necunoștință totală despre elementele esențiale ale mântuirii. Toate aceste carențe trebuiau rezolvate din mers și au fost rezolvate! Cum a fost posibil? Desigur că dacă privim la Dumnezeu ca autor al acestei lucrări, nimic nu mai pare extraordinar. Dumnezeu cu resursele Lui, cu capacitatea Lui, cu dorința Lui de a aduce lumina în acest colț de lume cuprins de întuneric … și atât! (p. 132, sublinierea îmi aparține)

Descoperirea a avut gustul senzaționalului, dar se armoniza cu suspiciunea traducerii din limba franceză. Trebuie să recunosc că această teorie m-a zdruncinat pentru că mi se creease senzația în contextul neoprotestant al vremii mele că traducerea lui Cornilescu fusese o autentică muncă de traducere din limbile originale. Ca unul pasionat de studiile biblice șocul acesta a fost recepționat cu mai multă violență decât mă așteptam. Așa a început căutarea adevărului.

Accesul la corespondența din arhiva SBB legată de lucrarea lui Cornilescu, în traducerea și sub editarea lui Emanuel Conțac (Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi, Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014), a avut rolul de a grăbi procesul de demistificare căruia i-am căzut victimă prin predicile, cursurile și cărțile fr. Iosif Țon, întreținut și de alte personalități neoprotestante. Conțac îi acordă lui Segond o intrare în indexul său, dar referirea la numele traducătorului francez apare în mult mai mult locuri. Astfel pe lângă cele (doar) trei menționate la p. 42, 56 și 72, am mai identificat următoarele opt trimiteri: p. 71, 85, 130, 145, 148, 322, 342 și 344.

Din cele precizate de Conțac, prințesa Callimachi, convertită într-o adunare baptistă (probabil din Elveția, nu este clar), a nutrit de la bun început intenția de a oferi românilor o Biblie cu impact asemenea versiunii realizate de teologul elvețian Louis Segond în limba franceză (p. 56).

Imediat după apariția NT cu Psalmii în 1920, doi recenzori identifică asemănarea traducerii lui Cornilescu cu versiunea lui Segond. Adeney, misionarul englez printre evrei, notifica Societatea Biblică Britanică, fapt înregistrat în nota internă datată 18 iulie 1920. Câteva zile mai târziu, Gala Galaction scria într-un articol din Luptătorul, numărul din 21 iulie 1920, că versiunea lui Cornilescu este o traducere făcută din versiunea franceză a lui Segond (p.72). Nu știm dacă între Adeney și Galaction existau legături atât de apropiate care să le permită însușirea necritică a punctului de vedere a celuilalt.

La 22 august 1921, R. Kilgour, președintele Comitetului editorial al SBB, îi scrie lui Nicolae Iorga, profesor și academician, pentru a-i cere părerea cu privire la versiunea lui Cornilescu (publicată deja) și a lui Galaction (doar în manuscris). În 29 august 1921, Iorga îi răspundea lui Kilgour:

Vă scriu fără preget că dl Cornilescu a făcut o traducere după un text francez și că munca arhimandritului Galaction, date fiind cunoștințele acestui tânăr prelat, nu poate oferi nicio garanție.

Iorga continua scrisoarea cu recomandarea unei comisii de specialiști și de scriitori, dacă se are în vedere realizarea unei versiuni naționale. Nu știm cum a reușit Iorga să își formuleze opinia atât de repede, sau dacă o avea deja. Niciunul dintre cei doi traducători nu a primit, însă, girul marelui cărturar.

Kilgour va lua de bună evaluarea lui Iorga, din moment ce îi scrie mai departe lui Wiles, reprezentantul SBB în Balcani, sugerând printre soluții acceptarea versiunii Cornilescu 1921 doar ca opțiune temporară până când un Comitet ar putea produce o versiune mai bună (20 oct. 1921). Wiles îi răspunde lui Kilgour cu propriul diagnostic:

Versiunea lui Cornilescu este o traducere nouă, cu ortografie modernă. Urmează în mare măsură versiunea franceză a lui Segond și de aceea este întrucâtva liberă, dar este limpede și ușor de citit, un avantaj imens pentru un popor cu o cultură redusă (29 dec. 1921).

Cu timpul, opinia lui Adeney se radicalizează în raport cu versiunea lui Cornilescu, astfel încât el spunea la 25 noiembrie 1927:

VT tradus de el este efectiv o traducere a lui Segond, nu a textului original, îmi pare rău să o spun. Nu am realizat acest lucru până când nu am început să mă uit pe traducerea sa cu Segond alături. Va avea nevoie de o revizuire cândva.

Opiniile lui Adeney erau primite cu reținere de Wiles și Kilgour, dar cu această ocazie se organizează o întrevedere a celor doi în prezența lui Kilgour, pentru a-i oferi lui Cornilescu șansa de a se apăra. Procesul verbal al întâlnirii dintre cei doi desfășurate la 2 august 1928 spune:

Dl Adeney a subliniat că, în opinia sa, versiunea dlui Cornilescu parafrazează foarte mult și că s-a bazat în mare măsură pe versiunea franceză a lui Segond, care folosește ea însăși foarte des parafrazele.

Dl Cornilescu nu a acceptat această afirmație și a arătat, ca răspuns la câteva exemple date de dl Adeney, că româna este de fapt mult mai literală decât înțelesese dl Adeney. Dl Adeney a explicat că este neliniștit în privința viitorului VT, mai ales în lumina criticilor primite de la evrei.

Nu este clar la care afirmație se face referire când se spune că a fost respinsă de Cornilescu, aceea că parafrazează, sau că a preluat stilul lui Segond de traducere prin parafrază. Se pare că Kilgour este mulțumit de răspunsurile lui Cornilescu, impresionat chiar de competența cu care a răspuns (scrisoarea către Wiles la 8 aug. 1928). De notat că nici Adeney și nici Kilgour nu aveau competențele necesare de limba română ca să stea împotriva argumentelor unui vorbitor nativ, dar Cornilescu nu contestă influența lui Segond asupra sa.

După ce trecea în revistă 16 note din Evanghelia după Matei și 16 situații specifice, dintre care patru din VT, Conțac concluzionează astfel articolul său Influența versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu 1921 (www.academia.edu)„gradul de îndatorare a versiunii Cornilescu 1921 față de Segond este unul semnificativ”. Așa cum recomanda și colegul meu, este nevoie să confirmăm suplimentar această teorie cu informațiile adunate din studiile comparative. Deocamdată nu avem motive să ne îndoim de adevărul percepției lui Iorga cu privire la versiunea realizată de Cornilescu.

La ce folos să știm acest lucru? În primul rând, putem să înțelegem mai bine adevărata contribuție a lui Cornilescu în privința traducerii Bibliei. Unora li se pare demersul a fi un fel de degradare. Prefer să îl consider o demistificare. Suntem cu toții oameni pe care Dumnezeu îi poate folosi în ciuda imperfecțiunilor, carențelor  și limitărilor noastre. Cu siguranță Providența lui Dumnezeu se manifestă și prin versiunile la care a lucrat Cornilescu: 1921, 1924, 1931. Acestea și-au îndeplinit rolul pentru vremea lor în primul rând și au slujit generațiilor următoare în contextul specific al perioadei următoare.

În al doilea rând, realizăm neajunsurile versiunii respective ca să le putem îndrepta. Deși recunoscută ca o necesitate, revizuirea VT al versiunii Cornilescu nu s-a mai realizat niciodată. Acum înțelegem mai bine ce înseamnă munca de revizuire, din moment ce ni se confirmă tot mai mult că traducerea nu s-a făcut după originalul ebraic, ci după o versiune franceză. Este adevărat că Louis Segond a fost recunoscut ca un bun cunoscător al limbii ebraice și, de aici, riscurile mai mici de eroare pentru o traducere care urmează versiunea franceză. Totuși din 1880, anul apariției versiunii lui Segond, au trecut 135 de ani, timp în care studiul VT a progresat mult. Se impune cu necesitate această îndreptare.

În al treilea rând, versiunea Cornilescu a fost realizată pentru poporul român aflat într-o anumită etapă a formării sale. La aproape 100 de ani de la apariția versiunii lui Cornilescu (depinde cât de mari sunt diferențele între versiunea din 1921 și cea din 1924) ne putem permite pretenția de a nu mai fi poporul de ignoranți și de țărani care am fost cândva (așa cum ne percepeau englezii din corespondența SBB), că ne-am mai educat puțin, că avem mai multe resurse la îndemână, că am depășit faza analfabetismului biblic și, prin urmare, trebuie să facem un pas înainte și în privința traducerii Bibliei pe care o folosim. Chiar dacă unele expresii sau limbajul religios propus de Cornilescu (aici putem accepta că a fost revoluționar) a fost adoptat de românii evanghelici, preferința rigidă pentru o versiune publicată fără schimbări, chiar și în privința paginației, trădează o mentalitate care nu s-a schimbat prea mult. La vremea sa Cornilescu a fost un progresist, față de care baptiștii și adventiștii au avut mari rezerve. Am ajuns vremea ca versiunea Cornilescu să fie îmbrățișată ca obiectul atenției comunității conservatoare. Trebuie să ajungem vremea când creștinul român să știe ce valoare are versiunea Bibliei pe care o citește, și să nu confunde valoarea ei subiectivă cu valoarea ei obiectivă.

 

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea