Arhive pe categorii: Exegeza naraţiunilor

Exerciţii de transferare a sensului din naraţiunea biblică în contemporaneitate

Cine a fost Melhisedec?

Screen shot 2014-07-17 at 2.19.09 PMAm bucuria să vă anunț apariția unui articol în Journal for the Evangelical Study of the Old Testament 3.1 (2014): p. 49-76 (vezi aici). Acesta este rodul cercetării întreprinse în cea mai mare măsură în biblioteca Seminarului Teologic Trinity din Singapore în vara anului 2013. După acceptarea articolului pentru publicare au urmat editări succesive, datorate completării bibliografiei și fonturilor ebraice folosite. Deși prezint succint și variantele de interpretare propuse  pe parcursul secolelor, în acest articol argumentez în favoarea unei interpretări a lui Melhisedec în contextul său narativ și în favoarea istoricității sale. Nădăjduiesc să primesc acceptul editurii Wipf and Stock să public o variantă abreviată în limba română.

Un comentariu

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza, Publicaţii

Narațiunile învierii

Versiunea lui Matei are în atenție misiunea Domnului Isus de a se întâlni cu ucenicii în Galileea. Matei nu are interes pentru întâlnirile Domnului cu Petru, cu ucenicii pe drumul Emausului, cu ucenicii în camera de sus, cu sau fără Toma. Întâlnirea din Galileea este prima și ultima întâlnire a Domnului cu ucenicii despre care ne relatează Matei. Cu acest prilej Domnul își ia și rămas bun de la ucenici și îi însărcinează cu o nouă misiune: evanghelizarea lumii.

Ca să fie o misiune, trebuie să existe și niște obstacole. Care sunt acestea? În primul rând, femeile trebuiau convinse să ducă mesajul învierii la ucenici. Cum puteau fi ele convinse? Cu ce argumente? Cu siguranță un mormânt sigilat și niște străji încă postate la intrare, chiar dacă mormântul era gol pe dinăuntru, nu puteau fi niște argumente credibile. De aceea în momentul în care îngerul le adresează chemarea de a le vesti ucenicilor învierea Domnului și invitația de a se vedea în Galileea, piatra fusese dată la parte, iar santinelele zăceau pe jos. Tocmai plecaseră de la mormânt, când Isus cel înviat li se arată, ele îl recunosc și aud din gura Lui același mesaj: „Ne revedem în Galileea”. Așadar ca să se poată întâlni cu Isus cel înviat, ucenicii au avut nevoie de niște martori credibili.

În al doilea rând, pentru a se putea întâlni cu Isus în Galileea, ucenicii aveau de respins teoriile mincinoase inventate de opozanții lui Isus. Soldații numiți și străjeri și păzitori în această narațiune nu s-au achitat de niciuna dintre datoriile sacre ale soldatului de gardă. Marii-preoți au inventat rapid o teorie care îi punea în cea mai proastă lumină pe soldați, deși ar fi trebuit să fie trecuți în rezervă sau executați, cum a făcut Irod când a evadat Petru (F. ap. 12). Teoria spunea că trupul mort al lui Isus ar fi fost luat în timpul nopții de ucenicii Săi, pe când soldații dormeau în post. Pusă în balanță cu mărturia femeilor, oricât de puțin credibile erau ele, nu puteau bate dovezile oferite de acestea.

Drept urmare, ucenicii se pun la drum și se duc în Galileea să Îl întâlnească pe Isus cel înviat. Chiar și așa unii s-au îndoit, până când Isus S-a apropiat de ei și le-a vorbit. Conflictul se relansează printr-o chemare neobișnuită: mărturia învierii înaintea tuturor popoarelor. Înțelegem de aici că reflectarea la moartea lui Isus este insuficientă pentru ucenicul Domnului. Învierea Sa pune moartea în perspectivă și întâlnirea Cristosului înviat îl scoate pe ucenic din încurcătura în care L-a dus moartea Sa. Învierea nu a fost ușor de acceptat nici chiar de ucenicii Domnului, cu atât mai puțin de ucenicii de astăzi. Și noi avem nevoie de martori ai învierii ca să putem înfrunta teoriile mincinoase ale dușmanilor.

Versiunea lui Marcu este cea mai scurtă. Manuscrisele cele mai vechi cuprind doar versetele 1-8 din capitolul 16, celelalte fiind adăugate mai târziu. De data aceasta avem niște eroine. Cele trei femei pornesc în misiunea de a unge trupul Domnului Isus cu uleiuri aromate. Obstacolul la care ele se gândeau că le va sta în cale era ușa de piatră pusă pe intrarea în camera mortuară (o peșteră). Când au ajuns la mormânt au constatat că piatra nu mai era la locul ei și că aveau o nouă problemă: trupul lui Isus nu mai era la locul lui, ci în locul acestuia era un „tinerel, șezând la dreapta, îmbrăcat într-un veșmânt alb”. Cum vor rezolva problema aceasta? „Tinerelul” le spune că Isus a înviat și că urma să se întâlnească cu toți ucenicii în Galileea. Până aici toate sunt cum trebuie, în acord cu versiunea lui Matei. Ele au plecat de la mormânt în fugă, cuprinse de cutremur și spaimă (bucuria din Matei nu mai este) și nu au spus nimănui nimic pentru că se temeau (mărturisirea din Matei nu mai este). Practic femeile nu și-au îndeplinit misiunea de a unge trupul Domnului pentru că nu mai era și nici nu au dat de el. Nu este de mirare că cineva după ceva timp a considerat necesar să adnoteze această relatare și să pună în ea speranța și bucuria care lipseau. Versiunea lui Marcu, probabil și cea mai veche, încheie relatarea Evangheliei în mod brusc, cam cum se încheie și Iona, lăsând cititorului să-și clarifice gândurile în lumina celor citite în restul Evangheliei când Isus anunța acest deznodământ. Dacă nu avem un trup în mormânt, oare ce s-a întâmplat cu el? Să fii înviat?

Versiunea lui Luca (cap. 24) este mai detaliată decât precedentele și aduce câteva elemente noi: sunt mai mult de trei femei care au mers la mormânt, au fost văzuți doi bărbați în haine albe, Petru vizitează mormântul gol, Domnul Se arată celor doi ucenici pe drumul către Emaus, și Domnul Se arată ucenicilor în camera de sus în lipsa lui Toma. Cine este eroul? De data aceasta Domnul Isus este Cel care caută să realizeze ceva: convingerea ucenicilor că a înviat, sau cu alte cuvinte încearcă să facă din ucenici niște martori ai învierii. Toți ucenicii au probleme să înțeleagă cuvintele spuse de Domnul Isus înainte de moartea și învierea Sa. Care erau așadar obstacolele din calea misiunii Domnului de a face din ucenicii Săi martori ai învierii?

(1) Ucenicii au uitat că evenimentele petrecute sub ochii lor împlineau profeția lui Isus (Luca 24:1-12).

(2) Ucenicii au uitat că evenimentele petrecute sub ochii lor împlineau profețiile Vechiului Testament (Luca 24:13-34).

(3) Ucenicii au verificat veridicitatea evenimentelor petrecute sub ochii lor (Luca 24:35-43).

În concluzie, Domnul le repetă argumentele din Scripturile ebraice și îi însărcinează ca martori ai învierii Sale, doar că mai trebuie să aștepte puțin pentru îmbrăcarea „cu putere de sus” (24:49), un fapt care anunță un incident viitor.

Ce învățăm de la Luca? Pentru ca un ucenic al Domnului să devină martor al învierii este nevoie de însușirea unor elemente naturale și de însușirea altuia supranatural. Despre cel supranatural nu știm detalii, dar citind a doua carte a lui Luca aflăm că este vorba despre Duhul Sfânt. În capitolul 24 al Evangheliei sale Luca ne spune care sunt acele elemente „naturale” care ne califică pentru statutul de ucenici: cuvintele lui Isus, cuvintele Vechiului Testament și evidențele constatate de martorii oculari. Vi se pare ceva cunoscut? Apocalipsa lui Ioan vorbea despre aceleași lucruri în termenii Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus. Apostolul Pavel vorbea despre Cuvântul lui Dumnezeu și tradiția apostolică.

Versiunea lui Ioan asupra învierii este cea mai elaborată (cap. 20-21). El este singurul evanghelist care detaliază întâlnirea ucenicilor cu Domnul Isus în Galileea (cap. 21).  Chiar dacă nu include relatarea întâlnirii ucenicilor pe drumul spre Emaus, Ioan are de adăugat detalii la arătările Domnului către Maria Magdalena și către ucenicii din camera de sus, atât când lipsea Toma cât și cu Toma de față. În plus vizitarea mormântului de către Petru primește mai multă greutate și aflăm că Ioan îl însoțește. Ioan în schimb trece cu vederea primele incidente ale învierii despre escapada femeilor la mormânt și episodul cu îngerii. Care este perspectiva narativă a lui Ioan? Ce a vrut Ioan să ne transmită? Este semnificativ faptul că la mijlocul celor două capitole se află afirmațiile de intenție ale apostolului pentru scrierea Evangheliei: „pentru ca voi să credeți și astfel să aveți viața veșnică”. Din moment ce credința este cheia pentru viața veșnică, relatările incluse în narațiunea învierii au fost selectate pentru același motiv pentru care și celelalte relatări din carte au fost incluse: ca să credem. Adică să ajungem să credem ca și ucenicii. Se poate înțelege că cel puțin pentru capitolul 20 intenția lui Ioan era ca să îl arate pe Isus preocupat de încredințarea ucenicilor că a înviat. Care sunt obstacolele pentru realizarea acestui deziderat?

(1) Scepticismul ucenicilor trebuia adresat. De aceea mormântul trebuia să fie golit. Petru și Ioan au fost martorii mormântului gol. Detaliile prezentate de Ioan sunt extrem de semnificative pentru a combate teoria trupului furat.

(2) Durerea despărțirii trebuia alinată, angoasa determinată de moartea prematură a lui Isus trebuia adresată. Maria Magdalena are parte de o experiență personală cu Isus cel înviat. Detaliile experienței sale sunt foarte importante pentru a combate teoria iluziei optice sau a unei vedenii.

(3) Frica ucenicilor trebuia adresată, motiv pentru care, înainte să se coboare Duhul Sfânt, Domnul Își împuternicește ucenicii pentru perioada următoarelor 40 de zile. Aceasta contrazice teoria unei conspirații din partea ucenicilor.

(4) Scepticismul ucenicilor trebuie adresat, motiv pentru care Domnul Isus li se arată din nou cu Toma de față ca să aibă șansa de a vedea cu ochii lui.

Cu toate acestea, „ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”, adică ferice de toți ucenicii Domnului care nu au avut și nu vor avea parte de experiența de prima mână a Domnului înviat și vor trebui să creadă pe baza celor scrise de evangheliști. Observați cum prima și ultima experiență adresează aceeași problemă a experimentării nemediate a învierii Domnului. Tocmai de aceea apostolii au ales în locul vacantat de Iuda pe unul dintre ucenicii care l-au văzut pe Isus în trup până la înălțare, adică l-au văzut și pe Isus cel înviat (F. ap. 1:21-22). De notat că Domnul se ocupă și de sentimentele ucenicilor și își face timp de vindecarea emoțiilor lor. Ioan ne oferă rețeta completă (mai completă decât a lui Matei) pentru ca un ucenic să devină martorul învierii lui Isus: martorul învierii lui Isus este acel ucenic care și-a rezolvat îndoielile cu privire la învierea Domnului, a fost vindecat de durerea neîmplinirii propriei înțelegeri cu privire la Isus și de frica de persecuție, care poate fi adusă prin Duhul Sfânt.

Perspectivele celor patru evangheliști sunt complementare. Ei nu s-au străduit să ne ofere versiuni identice ale învierii, ci și-au permis să prelucreze informațiile pe care le aveau despre învierea lui Cristos din propria experiență sau din surse, urmărind îndeplinirea unui scop precis. Mai puțin în cazul lui Marcu, cititorul este invitat să urmărească transformarea ucenicilor din niște oameni debusolați de moartea prematură a lui Cristos, bulversați de turnura tragică a evenimentelor și încă șocați de eșecul lucrării lui Isus (în mintea lor desigur). Deși profețită, învierea i-a prins nepregătiți pe toți și reacția tuturor – mucenițe, ucenici, soldați, mari-preoți – este naturală. Fiecare personaj este surpris reacționând în mod original, în conformitate cu propriul caracter și prejudecăți. Numitorul comun este că toți, chiar și dușmanii, ajung să creadă în înviere. Însă numai unii s-au înfiorat cu privire la această revoluționară realitate.

Ce zici, a înviat Isus?

3 comentarii

Din categoria Biblia şi societatea, Exegeza naraţiunilor, Polemici biblice

Examen la Exegeza narațiunilor despre patriarhi

În fiecare an mă străduiesc să schimb câte ceva la procedura de examinare. Anul acesta un subiect dintre cele șase date la examenul scris a determinat eșalonarea studenților și mi-a întărit convingerea că nimeni nu poate primi nota maximă. Este vorba despre prelucrarea capitolului 20 din perspectiva secvenței temporale a evenimentelor. Cerința a fost formulată în felul următor: „Realizați secvența temporală a evenimentelor din narațiunea capitolului 20, precizând tipul discronologizărilor.”

1. Dacă presupunem că în spatele fiecărei forme active a unui verb se află un eveniment atunci rezultă următoarea listă de evenimente (punem toate verbele la prezent, iar formele negate și promisiunile neîmplinite le considerăm irealis, adică nu s-au petrecut):

Avraam pleacă de la Mamre la Gherar

Avraam se așează temporar în Gherar

Avraam mărturisește despre Sara

„Sara este sora lui Avraam”

Avraam se teme să spună adevărul

Sara este soția lui Avraam

Avraam spune adevărul (irealis)

Gherariții îl omoră pe Avraam (irealis)

Abimelek trimite după Sara

Oamenii lui Abimelek o iau pe Sara

Dumnezeu se arată în vis lui Abimelek

Abimelek moare din pricina Sarei (irealis)

Abimelek trimite după Sara

Sara este deja soția unui alt bărbat

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Dumnezeu omoară un popor nevinovat (irealis)

Avraam mărturisește despre Sara

Sara mărturisește despre Avraam

Sara este sora lui Avraam

Abimelek este nevinovat

Dumnezeu (re)cunoaște nevinovăția lui Abimelek

Dumnezeu îl păzește pe Abimelek de păcat

Abimelek păcătuiește împotriva lui Avraam (irealis)

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Abimelek o restituie pe Sara lui Avraam

Avraam mijlocește pentru Abimelek

Abimelek își continuă viața

Abimelek o returnează pe Sara lui Avraam (irealis)

Abimelek moare împreună cu ai lui (irealis)

Abimelek se trezește dimineața

Abimelek îi convoacă pe slujitorii palatului

Abimelek le povestește tot ce s-a întâmplat

Slujitorii lui Abimelek sunt înfricoșați

Abimelek îl convoacă pe Avraam

Abimelek greșește față de Avraam (irealis)

Avraam aduce peste casa lui Abimelek un dezastru

Avraam a greșit față de Abimelek

Avraam vede ceva periculos în casa lui Abimelek (irealis)

Avraam mărturisește despre Sara

Sara este sora lui Avraam

Avraam face constatări despre gherariți

Gherariții nu se tem de Dumnezeu

Gherariții îl omoară pe Avraam (irealis)

Sara este sora lui Avraam din același tată

Sara este sora lui Avraam din aceeași mamă (irealis)

Sara este soția lui Avraam

Dumnezeu îl scoate pe Avraam din clanul său

Dumnezeu se sfătuiește cu Sara

Avraam și Sara călătoresc în diverse locuri

Sara mărturisește despre Avraam

Sara este sora lui Avraam

Abimelek face un cadou lui Avraam

Abimelek o restituie pe Sara lui Avraam

Abimelek acordă permisiune lui Avraam

Avraam locuiește în Gherar oriunde dorește

Abimelek dăruiește lui Avraam 1,000 de sicli

Dăruirea a 1,000 de sicli este o dovadă de puritate în relații

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Abimelek este nevinovat

Avraam se roagă pentru Abimelek

Dumnezeu îl vindecă pe Abimelek

Soțiile lui Abimelek nasc

Domnul împiedică nașterea în casa lui Abimelek

2. Dacă le marcăm cu cifre în ordinea prezentată de narator în text, cu sau fără medierea dialogului, constatăm că ele nu au o succesiune logică întotdeauna și unele se repetă (chiar cu insistență). De exemplu ultimul eveniment „Domnul împiedică nașterea în casa lui Abimelek” clarifică ceea ce s-a spus mai devreme ca „Dumnezeu omoară un popor nevinovat (irealis)” sau „Dumnezeu îl păzește pe Abimelek”. Alte evenimente apar mult mai târziu decât ar fi fost locul lor strict cronologic, ca o retrospecție a unor incidente relatate în capitolele 11 și 12, incomplet și acolo. Este vorba despre următoarele evenimente: „Sara este sora lui Avraam din același tată”, „Sara este sora lui Avraam din aceeași mamă (irealis)”, „Sara este soția lui Avraam”, „Dumnezeu îl scoate pe Avraam din clanul său”, „Dumnezeu se sfătuiește cu Sara”, „Avraam și Sara călătoresc în diverse locuri” și „Sara mărturisește despre Avraam”. Aceste alterări ale secvenței strict cronologice se cunosc sub numele de discronologizări.

3. Se poate încerca o variantă mai succintă a evenimentelor din narațiune. De data aceasta am marcat evenimentele cu litere din alfabet, aratând prin aceasta locul pe care l-ar merita în narațiune.

(A) Avraam se stabilește temporar în Gherar

(C) Avraam ascunde faptul că Sara îi este soție

(E) Abimelek o alege pe Sara pentru haremul lui

(F) Dumnezeu îi cere socoteală lui Abimelek

(C) Avraam ascunde faptul că Sara îi este soție (discronologizare reluată analeptic)

(D) Sara ascunde faptul că Avraam îi este soț (discronologizare simplă)

(G) Dumnezeu previne greșeala lui Abimelek

(K) Avraam se roagă pentru Abimelek (discronologizare reluată proleptic)

(irealia) Casa lui Abimelek moare

(H) Abimelek anunță în palat situația creată

(I) Abimelek îl confruntă pe Avraam

(B) Avraam estimează moralitatea gherariților (discronologizare simplă)

(irealia) Gherariții îl ucid pe Avram

(-) Avraam pleacă din clanul lui (discronologizare simplă)

(-) Avraam călătorește cu Sara din loc în loc (discronologizare simplă)

(-) Avraam se înțelege cu Sara să-și ascundă identitatea (discronologizare simplă)

(J) Abimelek îl recompensează pe Avraam și pe Sara

(K) Avraam se roagă pentru casa lui Abimelek

(L) Femeile din haremul lui Abimelek pot naște

(G) Dumnezeu oprește nașterile în haremul lui Abimelek (discronologizare reluată analeptic)

Aceste observații exegetice sunt folositoare pentru a observa tehnica narativă și mai ales preferințe naratorului care ascund intenția sa legată de mesajul textului. Deși narațiunea nu oferă o critică a standardului moral urmat de Avraam și Sara, prin repetarea cu insistență a greșelii sale de a fi ascuns adevărul nu o putem trece cu vederea. Făcând astfel patriarhul a pus în pericol casa lui Abimelek. Prin aceste discronologizări aflăm ce este mai grav la urmă, totul pornind ca o joacă de copii. Prin modul în care este formulată situația gravă din casa lui Abimelek, mereu mai explicită, înțelegem importanța contribuției lui Dumnezeu la biografia lui Avraam și, de ce nu, chiar relația dintre determinism și liber arbitru. Ce a părut a fi la început un accident, era de fapt o sancțiune de la Dumnezeu, adică un mijloc de a evita o greșeală mai mare din partea lui și de a-i proteja pe aleșii Săi.

Comentarii închise la Examen la Exegeza narațiunilor despre patriarhi

Din categoria Curs online SVT3, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Studiul Judecătorilor în haină nouă

În urmă cu câteva luni am convenit împreună cu conducerea Editurii Metanoia din Oradea publicarea unei a doua ediţii a lucrării Exegeza naraţiunilor biblice: Analiza literară a Judecătorilor. Ediţia I, publicată în 2004, a fost epuizată. Am ajuns la punctul în care corectura literară şi de specialitate a produs ediţia a II-a şi am semnat contractul de tipărire. Surprinzător de numeroasele erori strecurate în prima ediţie au fost corectate. Cu ajutorul lui Dumnezeu la începutul anului 2012 vom avea pe piaţă ediţia a doua a acestei lucrări.

Comentarii închise la Studiul Judecătorilor în haină nouă

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Publicaţii

Articol de specialitate în literatura de referinţă

În sfârşit, după mai bine de cinci ani de la conferinţa de la Londra cu tema Framing Plots: The Grammar of Ancient Near Eastern Narratives, adică Intrigi-cadru: Chestiuni gramaticale privitoare la naraţiunile din Orientul Apropiat al Antichităţii, organizată de Facultatea de Studii Orientale din cadrul Universităţii Cambridge şi University College of London din cadrul Universităţii din Londra, a apărut şi volumul cu lucrările prezentate de participanţi şi cu cele acceptate ulterior (ca şi a mea). Reprezentarea după câte se vede pe cuprinsul volumului (aici) este internaţională şi onorantă, pentru mine cel puţin. Colectivul de editori a lucrat cu Editura Peeters din Louvain, Belgia, pentru a da tiparului, într-una dintre cele mai celebre colecţii de studii biblice din lume, această importantă colecţie de eseuri de specialitate despre îngemănarea dintre gramatică şi naratologie.

Abstract: This article aims to show the value of Halliday’s Systemic Functional Grammar for the literary analysis of Biblical narratives. Upon considering the thematic structure of a selected narrative, enough data was gleaned to support the idea that major points in the plot are charged with thematic markedness. The thematic structure of clauses varies according to the clause type, but once regular structures are revealed, irregular (or: defamiliarized) structures should be accounted for. Consequently, a thematic investigation of clauses in Biblical narratives can constitute a valuable tool for appreciating the linguistic strategies employed by authors of Biblical narratives to mark a turn in the storyline (new character, new episode, new perspective), or a change in level of the dramatic tension. Thus it is argued that there is a strong connection between topical markedness and dramatic tension.

Comentarii închise la Articol de specialitate în literatura de referinţă

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza, Limba ebraica, Publicaţii

Eroul dictează momentele subiectului

Am terminat de corectat ultimele lucrări ale studenţilor din anul II Zi şi am întâlnit destul de frecvent o eroare pe care doresc să o semnalez aici cu speranţa că va auzi şi cine are urechi de auzit. După cum cred şi am subliniat în repetate rânduri la curs, miezul unei naraţiuni constă în preocuparea eroului / eroinei de a-şi îndeplini scopul care îi consumă toate energiile, în jurul căreia se coalizează prietenii şi în raport cu care se organizează opoziţia. Am numit acest scop misiunea eroului. Ca să fie vrednică a fi amintită o misiune trebuie să presupună depăşirea a cel puţin unui obstacol, dacă nu mai multe.

Din perspectiva momentelor subiectului, eroul cu misiunea şi obstacolele sale se vor vedea astfel: anunţarea misiunii reprezintă momentul incitant, conjunctura în care eroul stă să depăşească ultimul obstacol îl reprezintă punctul culminant, iar eventuala complicaţie a ACELEIAŞI misiuni, după ce se creeaseră premisele încheierii definitive a conflictului coincide cu suspansul final.

Naraţiunea din Geneza 26:34-28:9 nu este tocmai uşoară de analizat. Întrucât sunt studenţi care lucrează la tema finală pentru acest curs mă voi abţine să dau soluţii. Vom putea discuta doar scenarii şi la nivel pur teoretic. În naraţiunea în cauză interacţionează doar patru personaje şi s-au găsit susţinători dintre studenţi ai fiecăruia dintre personaje ca erou. Este clar că personajele se coalizează două câte două: Iacov şi Esau într-o tabără, Rebeca şi Iacov în alta, prima este transparentă, a doua este conspirativă. Preocuparea tuturor poate fi definită ca o goană după binecuvântarea patriarhului Isaac, îmbătrânit şi cu vederea slăbită. Isaac şi Esau, nici nu  realizează că dorinţa lor sinceră şi deschisă este speculată de Rebeca, soţie şi mamă, pentru fiul ei Iacov, fiul mai mic. Isaac nu realizează nici că dorinţa lui contravine intenţiei lui Dumnezeu revelată prin oracol înainte de naşterea lor.

Dacă se ia ca erou Isaac, atunci misiunea sa – oferirea binecuvântării sale lui Esau – trebuie concordată cu momentele subiectului. Isaac se teme că va muri curând şi intenţionează să-şi dea binecuvântarea fiului său cel mare (momentul incitant). Isaac se împiedică de chiar primul obstacol scos în cale de Rebeca, dar nu reuşeşte să stea ferm pe poziţie nici când Esau îl imploră cu lacrimi să-i dea şi lui o binecuvântare (deşi numai una putea fi). Dacă se poate vorbi de un asemenea erou care nu reuşeşte să depăşească niciun obstacol atunci ultima încercare a lui Esau, înainte de a primi „restul” de binecuvântare este punctul culminant. Esau plăsmuieşte planuri în ascuns (suspans final). Isaac nu protestează, ci acceptă situaţia şi îl trimite pe Iacov de acasă pentru a evita o escaladare a conflictului, nu neapărat cu soţia sa, ci între cei doi fii.

Dacă se ia ca eroină Rebeca, atunci misiunea sa este însuşirea frauduloasă a binecuvântării lui Isaac pentru Iacov. Chemarea lui Iacov de a fura binecuvântarea reprezintă momentul incitant. Iacov trebuie convins mai întâi să se angreneze în acest joc periculos. Apoi Iacov continuă jocul depăşind toate obstacolele ridicate de intuiţia unui tată bătrân şi nevăzător. Când se întoarce Esau, acesta trebuie domolit, dar rolul de îmblânzire a sa îl joacă Isaac. Rebeca a păstrat contactul cu cortul lui Isaac şi al lui Esau şi, când a aflat că Esau planifică omorârea fratelui său imediat după ce tatăl său se va fi dus (suspansul final), Rebeca mai intervine o dată. Ea îl convinge pe Iacov să plece de acasă şi pe Isaac să-l trimită de acasă în Padan-Aram la familia ei pentru a-şi găsi o soţie.

Alegerea oricăruia dintre fii ca erou se loveşte de faptul că fiecare dintre ei are o misiune proprie ce acoperă doar o parte din text şi lasă restul textului neintegrat, mai ales 26:34-35, 27:41-28:9. Amândoi îşi îndeplinesc misiunea, deşi sunt particularităţi pentru fiecare dintre acestea. Este nevoie de o explicaţie coerentă care să le integreze pe cele două personaje, fără a le menţine indecis ca două misiuni concurente aşa cum propunea Fokkelman.

Comentarii închise la Eroul dictează momentele subiectului

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza

Atelierul de interpretarea naraţiunilor la final

Luni, 20 decembrie a.c., am încheiat cele zece întâlniri de studiu asupra interpretării naraţiunilor cu o discuţie despre naraţiunile Întrupării din Luca 1-2.

Pe parcursul celor zece săptămâni au fost prezente 55 de persoane, însă doar trei au putut participa la toate întâlnirile (conform catalogului de prezenţă). Câteva persoane au venit doar o dată sau de două ori ca să vadă cum este şi nu s-au mai întors, sau nu au mai putut să vină (confirmare prin email). De regulă am lucrat cu aproximativ 15 persoane la fiecare atelier, ceea ce a fost ideal pentru condiţiile de găzduire pe care le aveam la Biserica Baptista Filadelfia din Craiova. Le mulţumesc gazdelor noastre în numele întregului grup pentru efortul depus ca să mijlocim în felul acesta apropierea de Scriptură a celor interesaţi.

Comentarii închise la Atelierul de interpretarea naraţiunilor la final

Din categoria Biblia şi societatea, Exegeza naraţiunilor