Arhive pe categorii: Geneza

Comentariu exegetic la Geneza

Cine a fost Melhisedec?

Screen shot 2014-07-17 at 2.19.09 PMAm bucuria să vă anunț apariția unui articol în Journal for the Evangelical Study of the Old Testament 3.1 (2014): p. 49-76 (vezi aici). Acesta este rodul cercetării întreprinse în cea mai mare măsură în biblioteca Seminarului Teologic Trinity din Singapore în vara anului 2013. După acceptarea articolului pentru publicare au urmat editări succesive, datorate completării bibliografiei și fonturilor ebraice folosite. Deși prezint succint și variantele de interpretare propuse  pe parcursul secolelor, în acest articol argumentez în favoarea unei interpretări a lui Melhisedec în contextul său narativ și în favoarea istoricității sale. Nădăjduiesc să primesc acceptul editurii Wipf and Stock să public o variantă abreviată în limba română.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza, Publicaţii

Examen la Exegeza narațiunilor despre patriarhi

În fiecare an mă străduiesc să schimb câte ceva la procedura de examinare. Anul acesta un subiect dintre cele șase date la examenul scris a determinat eșalonarea studenților și mi-a întărit convingerea că nimeni nu poate primi nota maximă. Este vorba despre prelucrarea capitolului 20 din perspectiva secvenței temporale a evenimentelor. Cerința a fost formulată în felul următor: „Realizați secvența temporală a evenimentelor din narațiunea capitolului 20, precizând tipul discronologizărilor.”

1. Dacă presupunem că în spatele fiecărei forme active a unui verb se află un eveniment atunci rezultă următoarea listă de evenimente (punem toate verbele la prezent, iar formele negate și promisiunile neîmplinite le considerăm irealis, adică nu s-au petrecut):

Avraam pleacă de la Mamre la Gherar

Avraam se așează temporar în Gherar

Avraam mărturisește despre Sara

„Sara este sora lui Avraam”

Avraam se teme să spună adevărul

Sara este soția lui Avraam

Avraam spune adevărul (irealis)

Gherariții îl omoră pe Avraam (irealis)

Abimelek trimite după Sara

Oamenii lui Abimelek o iau pe Sara

Dumnezeu se arată în vis lui Abimelek

Abimelek moare din pricina Sarei (irealis)

Abimelek trimite după Sara

Sara este deja soția unui alt bărbat

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Dumnezeu omoară un popor nevinovat (irealis)

Avraam mărturisește despre Sara

Sara mărturisește despre Avraam

Sara este sora lui Avraam

Abimelek este nevinovat

Dumnezeu (re)cunoaște nevinovăția lui Abimelek

Dumnezeu îl păzește pe Abimelek de păcat

Abimelek păcătuiește împotriva lui Avraam (irealis)

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Abimelek o restituie pe Sara lui Avraam

Avraam mijlocește pentru Abimelek

Abimelek își continuă viața

Abimelek o returnează pe Sara lui Avraam (irealis)

Abimelek moare împreună cu ai lui (irealis)

Abimelek se trezește dimineața

Abimelek îi convoacă pe slujitorii palatului

Abimelek le povestește tot ce s-a întâmplat

Slujitorii lui Abimelek sunt înfricoșați

Abimelek îl convoacă pe Avraam

Abimelek greșește față de Avraam (irealis)

Avraam aduce peste casa lui Abimelek un dezastru

Avraam a greșit față de Abimelek

Avraam vede ceva periculos în casa lui Abimelek (irealis)

Avraam mărturisește despre Sara

Sara este sora lui Avraam

Avraam face constatări despre gherariți

Gherariții nu se tem de Dumnezeu

Gherariții îl omoară pe Avraam (irealis)

Sara este sora lui Avraam din același tată

Sara este sora lui Avraam din aceeași mamă (irealis)

Sara este soția lui Avraam

Dumnezeu îl scoate pe Avraam din clanul său

Dumnezeu se sfătuiește cu Sara

Avraam și Sara călătoresc în diverse locuri

Sara mărturisește despre Avraam

Sara este sora lui Avraam

Abimelek face un cadou lui Avraam

Abimelek o restituie pe Sara lui Avraam

Abimelek acordă permisiune lui Avraam

Avraam locuiește în Gherar oriunde dorește

Abimelek dăruiește lui Avraam 1,000 de sicli

Dăruirea a 1,000 de sicli este o dovadă de puritate în relații

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Abimelek este nevinovat

Avraam se roagă pentru Abimelek

Dumnezeu îl vindecă pe Abimelek

Soțiile lui Abimelek nasc

Domnul împiedică nașterea în casa lui Abimelek

2. Dacă le marcăm cu cifre în ordinea prezentată de narator în text, cu sau fără medierea dialogului, constatăm că ele nu au o succesiune logică întotdeauna și unele se repetă (chiar cu insistență). De exemplu ultimul eveniment „Domnul împiedică nașterea în casa lui Abimelek” clarifică ceea ce s-a spus mai devreme ca „Dumnezeu omoară un popor nevinovat (irealis)” sau „Dumnezeu îl păzește pe Abimelek”. Alte evenimente apar mult mai târziu decât ar fi fost locul lor strict cronologic, ca o retrospecție a unor incidente relatate în capitolele 11 și 12, incomplet și acolo. Este vorba despre următoarele evenimente: „Sara este sora lui Avraam din același tată”, „Sara este sora lui Avraam din aceeași mamă (irealis)”, „Sara este soția lui Avraam”, „Dumnezeu îl scoate pe Avraam din clanul său”, „Dumnezeu se sfătuiește cu Sara”, „Avraam și Sara călătoresc în diverse locuri” și „Sara mărturisește despre Avraam”. Aceste alterări ale secvenței strict cronologice se cunosc sub numele de discronologizări.

3. Se poate încerca o variantă mai succintă a evenimentelor din narațiune. De data aceasta am marcat evenimentele cu litere din alfabet, aratând prin aceasta locul pe care l-ar merita în narațiune.

(A) Avraam se stabilește temporar în Gherar

(C) Avraam ascunde faptul că Sara îi este soție

(E) Abimelek o alege pe Sara pentru haremul lui

(F) Dumnezeu îi cere socoteală lui Abimelek

(C) Avraam ascunde faptul că Sara îi este soție (discronologizare reluată analeptic)

(D) Sara ascunde faptul că Avraam îi este soț (discronologizare simplă)

(G) Dumnezeu previne greșeala lui Abimelek

(K) Avraam se roagă pentru Abimelek (discronologizare reluată proleptic)

(irealia) Casa lui Abimelek moare

(H) Abimelek anunță în palat situația creată

(I) Abimelek îl confruntă pe Avraam

(B) Avraam estimează moralitatea gherariților (discronologizare simplă)

(irealia) Gherariții îl ucid pe Avram

(-) Avraam pleacă din clanul lui (discronologizare simplă)

(-) Avraam călătorește cu Sara din loc în loc (discronologizare simplă)

(-) Avraam se înțelege cu Sara să-și ascundă identitatea (discronologizare simplă)

(J) Abimelek îl recompensează pe Avraam și pe Sara

(K) Avraam se roagă pentru casa lui Abimelek

(L) Femeile din haremul lui Abimelek pot naște

(G) Dumnezeu oprește nașterile în haremul lui Abimelek (discronologizare reluată analeptic)

Aceste observații exegetice sunt folositoare pentru a observa tehnica narativă și mai ales preferințe naratorului care ascund intenția sa legată de mesajul textului. Deși narațiunea nu oferă o critică a standardului moral urmat de Avraam și Sara, prin repetarea cu insistență a greșelii sale de a fi ascuns adevărul nu o putem trece cu vederea. Făcând astfel patriarhul a pus în pericol casa lui Abimelek. Prin aceste discronologizări aflăm ce este mai grav la urmă, totul pornind ca o joacă de copii. Prin modul în care este formulată situația gravă din casa lui Abimelek, mereu mai explicită, înțelegem importanța contribuției lui Dumnezeu la biografia lui Avraam și, de ce nu, chiar relația dintre determinism și liber arbitru. Ce a părut a fi la început un accident, era de fapt o sancțiune de la Dumnezeu, adică un mijloc de a evita o greșeală mai mare din partea lui și de a-i proteja pe aleșii Săi.

Comentarii închise la Examen la Exegeza narațiunilor despre patriarhi

Din categoria Curs online SVT3, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Articol de specialitate în literatura de referinţă

În sfârşit, după mai bine de cinci ani de la conferinţa de la Londra cu tema Framing Plots: The Grammar of Ancient Near Eastern Narratives, adică Intrigi-cadru: Chestiuni gramaticale privitoare la naraţiunile din Orientul Apropiat al Antichităţii, organizată de Facultatea de Studii Orientale din cadrul Universităţii Cambridge şi University College of London din cadrul Universităţii din Londra, a apărut şi volumul cu lucrările prezentate de participanţi şi cu cele acceptate ulterior (ca şi a mea). Reprezentarea după câte se vede pe cuprinsul volumului (aici) este internaţională şi onorantă, pentru mine cel puţin. Colectivul de editori a lucrat cu Editura Peeters din Louvain, Belgia, pentru a da tiparului, într-una dintre cele mai celebre colecţii de studii biblice din lume, această importantă colecţie de eseuri de specialitate despre îngemănarea dintre gramatică şi naratologie.

Abstract: This article aims to show the value of Halliday’s Systemic Functional Grammar for the literary analysis of Biblical narratives. Upon considering the thematic structure of a selected narrative, enough data was gleaned to support the idea that major points in the plot are charged with thematic markedness. The thematic structure of clauses varies according to the clause type, but once regular structures are revealed, irregular (or: defamiliarized) structures should be accounted for. Consequently, a thematic investigation of clauses in Biblical narratives can constitute a valuable tool for appreciating the linguistic strategies employed by authors of Biblical narratives to mark a turn in the storyline (new character, new episode, new perspective), or a change in level of the dramatic tension. Thus it is argued that there is a strong connection between topical markedness and dramatic tension.

Comentarii închise la Articol de specialitate în literatura de referinţă

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza, Limba ebraica, Publicaţii

Eroul dictează momentele subiectului

Am terminat de corectat ultimele lucrări ale studenţilor din anul II Zi şi am întâlnit destul de frecvent o eroare pe care doresc să o semnalez aici cu speranţa că va auzi şi cine are urechi de auzit. După cum cred şi am subliniat în repetate rânduri la curs, miezul unei naraţiuni constă în preocuparea eroului / eroinei de a-şi îndeplini scopul care îi consumă toate energiile, în jurul căreia se coalizează prietenii şi în raport cu care se organizează opoziţia. Am numit acest scop misiunea eroului. Ca să fie vrednică a fi amintită o misiune trebuie să presupună depăşirea a cel puţin unui obstacol, dacă nu mai multe.

Din perspectiva momentelor subiectului, eroul cu misiunea şi obstacolele sale se vor vedea astfel: anunţarea misiunii reprezintă momentul incitant, conjunctura în care eroul stă să depăşească ultimul obstacol îl reprezintă punctul culminant, iar eventuala complicaţie a ACELEIAŞI misiuni, după ce se creeaseră premisele încheierii definitive a conflictului coincide cu suspansul final.

Naraţiunea din Geneza 26:34-28:9 nu este tocmai uşoară de analizat. Întrucât sunt studenţi care lucrează la tema finală pentru acest curs mă voi abţine să dau soluţii. Vom putea discuta doar scenarii şi la nivel pur teoretic. În naraţiunea în cauză interacţionează doar patru personaje şi s-au găsit susţinători dintre studenţi ai fiecăruia dintre personaje ca erou. Este clar că personajele se coalizează două câte două: Iacov şi Esau într-o tabără, Rebeca şi Iacov în alta, prima este transparentă, a doua este conspirativă. Preocuparea tuturor poate fi definită ca o goană după binecuvântarea patriarhului Isaac, îmbătrânit şi cu vederea slăbită. Isaac şi Esau, nici nu  realizează că dorinţa lor sinceră şi deschisă este speculată de Rebeca, soţie şi mamă, pentru fiul ei Iacov, fiul mai mic. Isaac nu realizează nici că dorinţa lui contravine intenţiei lui Dumnezeu revelată prin oracol înainte de naşterea lor.

Dacă se ia ca erou Isaac, atunci misiunea sa – oferirea binecuvântării sale lui Esau – trebuie concordată cu momentele subiectului. Isaac se teme că va muri curând şi intenţionează să-şi dea binecuvântarea fiului său cel mare (momentul incitant). Isaac se împiedică de chiar primul obstacol scos în cale de Rebeca, dar nu reuşeşte să stea ferm pe poziţie nici când Esau îl imploră cu lacrimi să-i dea şi lui o binecuvântare (deşi numai una putea fi). Dacă se poate vorbi de un asemenea erou care nu reuşeşte să depăşească niciun obstacol atunci ultima încercare a lui Esau, înainte de a primi „restul” de binecuvântare este punctul culminant. Esau plăsmuieşte planuri în ascuns (suspans final). Isaac nu protestează, ci acceptă situaţia şi îl trimite pe Iacov de acasă pentru a evita o escaladare a conflictului, nu neapărat cu soţia sa, ci între cei doi fii.

Dacă se ia ca eroină Rebeca, atunci misiunea sa este însuşirea frauduloasă a binecuvântării lui Isaac pentru Iacov. Chemarea lui Iacov de a fura binecuvântarea reprezintă momentul incitant. Iacov trebuie convins mai întâi să se angreneze în acest joc periculos. Apoi Iacov continuă jocul depăşind toate obstacolele ridicate de intuiţia unui tată bătrân şi nevăzător. Când se întoarce Esau, acesta trebuie domolit, dar rolul de îmblânzire a sa îl joacă Isaac. Rebeca a păstrat contactul cu cortul lui Isaac şi al lui Esau şi, când a aflat că Esau planifică omorârea fratelui său imediat după ce tatăl său se va fi dus (suspansul final), Rebeca mai intervine o dată. Ea îl convinge pe Iacov să plece de acasă şi pe Isaac să-l trimită de acasă în Padan-Aram la familia ei pentru a-şi găsi o soţie.

Alegerea oricăruia dintre fii ca erou se loveşte de faptul că fiecare dintre ei are o misiune proprie ce acoperă doar o parte din text şi lasă restul textului neintegrat, mai ales 26:34-35, 27:41-28:9. Amândoi îşi îndeplinesc misiunea, deşi sunt particularităţi pentru fiecare dintre acestea. Este nevoie de o explicaţie coerentă care să le integreze pe cele două personaje, fără a le menţine indecis ca două misiuni concurente aşa cum propunea Fokkelman.

Comentarii închise la Eroul dictează momentele subiectului

Din categoria Exegeza naraţiunilor, Geneza

Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 4: Fără pocăinţă totul e pierdut.

Delegaţia îngerească îl surprinde pe Lot la poarta cetăţii Sodoma, situaţie care descrie statutul elevat de care se bucura în acest moment. Sodomiţii îl acuză pe Lot că se dă judecător, când el este doar un venetic (Gen. 19:1, 9). Un alt semn că Lot a ajuns o persoană cu influenţă în Sodoma. Aşa se încheie transformarea nomadului venit de dincolo de Eufrat (acesta este sensul termenului de evreu în cazul lui Avraam) într-un cetăţean cuminte al Canaanului.

Perspectiva distrugerii Câmpiei însemna pierderea tuturor proprietăţilor imobiliare ale lui Lot. Luat pe sus de îngeri împreună cu soţia şi fetele lui, Lot reuşeşte să-şi scape doar viaţa. Ar fi putut să rămână în urmă cu soţia şi să se uite înapoi spre Sodoma, dar a ales să fugă la munte (chiar dacă a fugit în doi timpi). Câtă ironie: Lot s-a salvat tot la munte, de unde plecase iniţial.

Probabil că ruşinea eşecului l-a împiedicat pe Lot să refacă relaţia mai mult decât deficitară cu unchiul său Avraam. In muntele din partea opusă zonei unde locuia Avraam, lipsit de orice mijloace, cu două fiice din care Sodoma încă nu ieşise, Lot ajunge să genereze două popoare deloc amiabile faţă de Israel: moabiţii şi amoniţii. Lot este prototipul omului care a ales să se îndeparte de poporul binecuvântării. După ce a fost în imediata vecinătate a recipientului binecuvântării, s-a separat de acesta, a refuzat să refacă relaţia cu el în ciuda faptului că a fost eliberat din sclavie de el şi şi-a făcut un nume în civilizaţia pe care acesta o evita cu bună-ştiinţă.

Lot îl reprezintă pe omul care se împotriveşte cercetării lui Dumnezeu şi este refractar la trăirea cu Dumnezeu în termenii lui Dumnezeu. În Biblie Sodoma a ajuns să reprezinte judecata exemplară a lui Dumnezeu adusă atât împotriva popoarelor (Isaia 1:9-10; 13:19; Ţefania 2:9), cât şi împotriva lui Israel (Deut. 29:23; 32:32; Ieremia 23:14; 49:18; 50:40; Plângeri 4:6; Ezechiel 16; Amos 4:11).

Exemplul lui Lot este folosit de apostolul Petru ca să ilustreze credincioşia lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi şi păstrarea celor răi pentru judecata finală (2 Petru 2:6-10). Domnul Isus invoca exemplul cetăţilor Câmpiei pentru a ilustra revenirea sa a doua oară (Luca 17:28-33). Cred că exemplul Avraam faţă de Lot poate fi sesizat în îndemnul lui Iuda pentru creştini: „Fiţi îndurători cu cei ce se îndoiesc, pe alţii salvaţi-i smulgându-i din foc, iar altora arătaţi-le îndurare, dar cu teamă, urând până şi tunica mânjită de fire.” (v. 23).

În capitolele 7 şi 8 din Epistola către romani Pavel îi învaţă pe credincioşii din Roma că există oameni care îşi pot domestici firea până acolo încât să trăiască după standardul Legii: nu fură, nu mint, etc., şi pot ajunge să-şi considere moralitatea un merit sau o monedă de schimb (do ut des!). Faptul acesta nu poate decât să demonstreze urâciunea firii pământeşti. Soluţia este înnoirea vieţii şi slujirea lui Dumnezeu prin Duhul. Frica de moarte ne poate motiva să păzim Legea, dar trebuie să murim faţă de Lege şi să trăim în Duhul şi după îndemnurile Lui.

Există lucruri mult mai importante decât proprietăţile. Mulţi oameni cred în valoarea de adevăr a acestei afirmaţii. Cu toate acestea se lasă inexorabili atraşi de civilizaţia Sodomei. Cât de pertinentă este interogaţia Domnului Isus: „La ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26)

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 4: Fără pocăinţă totul e pierdut.

Din categoria Evanghelizare, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 3: Imunitatea la încercare.

Lot este surprins de invazia mesopotamiană care a periat zona Levantului, pierzându-şi nu numai averea ci şi libertatea. Nici acum nu se menţionează nimic cu privire la familia sa (soţie sau copii), dar se specifică faptul că locuia în Sodoma (14:12).

Lot este eliberat de Avram şi aliaţii săi. Proprietăţile îi sunt restituite. Ar fi putut rămâne cu Avram, dar alege să-şi reînceapă viaţa în Sodoma. După ce a pierdut oportunitatea primei încercări, Lot o pierde şi pe a doua. Printre coloanele de sclavi Lot trebuie să fi gustat toate umilinţele rezervate unor oameni deposedaţi de toate şi fără statut. Atacul fulgerător al mesopotamienilor şi puterea militară demonstrată de aceştia trebuie să-l fi lăsat pe Lot fără nicio speranţă de a mai fi vreodată liber. Când s-au trezit în miez de noapte sub asediu, pentru ca în zori să fie eliberaţi, trebuie să fi fost cea mai dulce experienţă de care se bucurase până atunci Lot şi, asemenea lui, toţi ceilalţi canaaneni. Din păcate, în loc să capitalizeze experienţa avută şi să se întoarcă la Avraam, Lot a rămas fidel proiectului început la Sodoma.

Domnul Isus Însuşi ne-a atras atenţia că slujirea lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu slujirea lui Mamona. Apostolul Pavel afirma că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” şi cei care s-au lăsat cuprinşi de ea au sfârşit în tot felul de necazuri şi chiar în apostazie (1 Tim. 6:10). Apostolul Ioan ne avertiza că „cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15).

Predispoziţia omului spre păcat se vede nu numai din graba cu care omul săvârşeşte păcatul, ci şi din faptul că are o mai mare dorinţă de a persevera în lucrurile rele decât în cele bune. Cum te poţi păzi ca modelul de viaţă al Sodomei să nu-şi facă loc în mintea ta? Cea mai eficientă dintre soluţii este cea pentru care Lot nu a optat: să stai departe de Sodoma. Dacă ai de ales asemenea lui Lot nu te aşeza în mijlocul răutăţilor. Chiar şi când stai departe de el, păcatul te pune la mari cheltuieli numai ca să ajungi să-l săvârşeşti, darmite când eşti la uşa lui. Iuda a fost ispitit de banii din puşculiţă. Cel mai bine pentru el ar fi fost să renunţe la această slujbă cu totul. Stând în preajma păcatului ajungi să fii dependent de el. În această privinţă se aplică principiul „Fuga e ruşinoasă, dar e cea mai sănătoasă”.

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 3: Imunitatea la încercare.

Din categoria Evanghelizare, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 2: Fascinaţia luminilor din vale.

Avram şi Lot au ajuns în situaţia de a nu se putea întreţine din resursele precare ale zonei muntoase a Canaanului. Apar certuri între îngrijitorii vitelor cu privire la administrarea puţinelor resurse, care conduc la o confruntare între stăpânii lor.

Lot ar fi putut ajunge la un acord cu Avram să se despartă apucând pe direcţii diferite, dar rămânând fideli chemării de a sta în zona montană, dar refuză opţiunile oferite de Avram: stânga (nord) sau dreapta (sud), şi preferă să se întoarcă spre zona îmbelşugată a Iordanului (în faţă). Migrând spre răsărit, Lot se încadrează în tradiţia înstrăinaţilor din Biblie (Adam şi Eva, Cain, oamenii spre Babel), care preferă să se descurce singuri, fără Dumnezeu.

Nu numai că Lot s-a despărţit de Avram ci şi s-a aşezat în apropiere de Sodoma (Gen. 13:12), un centru de cultură şi civilizaţie canaaneană care îi va aduce căderea. Fără să fi primit o viziune diferită, Lot renunţă la idealul chemării lui Avram pentru că era prea costisitor pentru el. Sodoma era verde, dar oamenii care locuiau acolo erau găunoşi (Gen. 13:13).

Încă din zorii istoriei, oamenii înstrăinaţi de Dumnezeu au căutat să umple golul spiritualităţii cu alte preocupări aşa-zis „spirituale”: profesiile liberale, arta, muzica, ingineria, etc. Prin acestea s-au distins şi descendenţii lui Cain (Gen. 4:17-26) şi urmaşii lui Ham (Gen. 10:6-20). Este foarte greu să decizi a rămâne fidel vocaţiei de muntean auster când păstrezi în suflet fascinaţie pentru luminile Câmpiei. Muntenii sunt oameni aspri care nu au timp şi nu caută plăcerile uşoare ale cinematografului şi ale barurilor. În cel mai rău caz îşi fac băutura la cazan acasă.

Este foarte greu să rămâi lângă un vizionar puritan dacă te preocupă câştigul uşor şi comfortul. Ca să scapi de ele nu îţi cultiva preocuparea pentru luminile artificiale şi învaţă să iubeşti stelele. Dacă vrei să nu ajungi să iubeşti Câmpia, rămâi fascinat de lucrurile fundamentale ale vieţii. Singurul leac pentru a nu ajunge să iubeşti pajiştile verzi ale Sodomei sau Egiptului este deprinderea cu aerul tare de munte.

Sodoma era în adevăr verde, dar apa nu era la fel de curată ca la munte. Sodoma era în adevăr urbană dar nu şi civilizată. Deşi oraşul este considerat un centru al civilizaţiei umane, orăşenii contemporani sunt tot mai mult asociaţi cu lipsa de civilizaţie. Deşi oraşul este un centru de cultură, orăşenii contemporani sunt tot mai lipsiţi de cultură, sau în cel mai fericit caz au doar o spoială de cultură. Nu din vina primarului sau a societăţilor culturale care nu ar organiza manifestări culturale ci din cauza depravării, stricăciunii omului, care în condiţii de confort se complace cu lipsa de civilizaţie şi de cultură. În condiţii vitrege ca cele oferite de cadrul vieţii la munte, omul nu îşi poate permite luxul de a pierde fărâma de civilizaţie, sau de a renunţa la bruma de cultură moştenită. Acestea sunt cu adevărat o delectare.

Comentarii închise la Lot, sau istoria înstrăinării de Dumnezeu, ep. 2: Fascinaţia luminilor din vale.

Din categoria Evanghelizare, Exegeza naraţiunilor, Geneza