Arhive pe categorii: Memorabilia

Fotografii, amintiri, recuperări

N-aduce anul ce aduce Domnul!

Spre deosebire de alți ani, anul 2017 pare să fie deja împănat cu numeroase proiecte în care sunt prins încă din anul trecut și trebuie încheiate. Alte proiecte se anunță a începe anul acesta cu posibilitatea de a fi încheiate în decursul său. Pe scurt, iată ce urmează să-mi absoarbă energiile în 2017.

La catedră, voi candida pentru postul de profesor universitar de Vechiul Testament la Institutul Teologic Penticostal din București, acolo unde am avut locul de muncă în ultimii 16 ani. În ultimii zece ani m-am pregătit pentru momentul confruntării care va avea loc pe 9 februarie. La ora actuală în România mai sunt doar doi profesori universitari de Vechiul Testament. Împreună cu colegul Marcel Măcelaru de la catedra de Vechiul Testament vom încerca să intrăm și noi în rândul atât de vitregit al savanților din acest domeniu. Pentru semestrul doi voi avea de pregătit un curs nou pentru masteranzi: Dreptatea socială în scrierile profetice.

În munca de revizuire și traducere a Vechiului Testament, voi continua proiectele începute anul trecute. Revizuirea versiunii Cornilescu prin SBIR continuă cu cărțile 2Samuel, 1Regi, 2Regi, 1Cronici, 2Cronici, Estera, Plângerile, Eclesiastul, Cântarea cântărilor și Daniel. Grupul de la Colegiul Noua Europă trebuie să finalizeze Pentateuhul și să-l pregătească pentru tipar. Nu este exclus a se continua munca de traducere cu cărțile istorice.

Introducerea la studiul Vechiului Testament, vol. 1: Pentateuhul și cărțile istoricei, publicat anul trecut și lansat în noiembrie 2016, s-a vândut deja într-un număr peste așteptări (pentru mine). Urmează să definitivez volumul al doilea (cărțile poetice și profetice) cu ajutorul unui colectiv de zece autori din țară și din străinătate și să-l avem gata de lansare în octombrie. În februarie vom lansa volumul 1 la Arad și la Sibiu. Primul tiraj al cărții O patrie nouă și un neam mare se apropie de epuizare. Va fi nevoie de un nou tiraj și de găsirea unei edituri care să preia proiectul.

Cercetarea mă va conduce înapoi la grupul Pericope din Olanda și la activitatea întreprinsă sub egida lor în urmă cu câțiva ani. În plus, sunt obligat să revin la comentariul la Geneza pentru o serie inițiată de editura Peeters din Louvain.

În domeniul traducerilor de carte teologică am pe birou propunerile pentru câteva cărți:  Old Testament Ethics for the People of God de Christopher Wright, Nelson’s New Illustrated Bible Manners and Customs: How the People of the Bible Really Lived și Dictionary of the Old Testament. Așteptăm încheierea discuțiilor cu privire la drepturile de autor și proiectele vor putea demara.

Acestora li se adaugă două proiecte noi de carte la care lucrez în mod curent: Parabolele Bibliei și Catehism creștin. Nu știu dacă voi apuca să le văd finalizate în acest an, dar voi continua să lucrez la ele.

Peste toate și mai presus de acestea este sărbătorirea a 25 de ani de căsnicie, cu privire la care Cornelia continuă a-mi aminti. Speranța mea este ca Dumnezeu să fie cinstit și poporul lui Dumnezeu să fie edificat prin toate acestea.

Un comentariu

Din categoria Memorabilia, Utilităţi pentru adunare

Un nou doctor în teologie pe domeniul Vechiului Testament

Lectorul universitar Romulus Ganea este cadru didactic la ITP din 2001, pe care l-a absolvit în același an, și este responsabil de cursurile de Ebraică biblică și Introducere în Vechiul Testament.

Romulus Ganea şi-a susţinut public teza de doctorat pe 21 februarie 2012 la Departamentul de Teologie Protestantă din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Pentru calitatea muncii depuse comisia i-a acordat titlul de doctor în teologie, cu calificativul „foarte bine”.

În lucrarea intitulată „Teme teologice în cartea Estera” Ganea încearcă să demonstreze că sulul Estera face trimitere implicită la Legământul lui Dumnezeu, care este singura sursa de identitate pentru evreii din diaspora persană, și din a cărui asumare se naște însăși izbăvirea evreilor. Nădăjduim să o vedem și publicată în cursul acestui an.

2 comentarii

Din categoria Memorabilia, Personalităţi

Remember John Stott

John H. W. Stott (1921-2011), sau, aşa cum a fost cunoscut de apropiaţii săi, unchiul John, a fost unul dintre evanghelicii cei mai cunoscuţi ai secolului XX. Nu degeaba revista Time l-a desemnat în 2005 unul dintre cei 100 mai influenţi oameni. Pentru o biografie şi o bibliografie a lui John Stot vezi situl Langham Partnership International, fundaţia pe care a întemeiat-o Stott şi în care a investit timpul, energia şi rugăciunile sale (vezi aici). Los Angeles Times publică un necrolog lui Stott (vezi aici). Christianity Today a scris în repetate rânduri despre acest mare lider creştin (pentru o trecere în revistă a acestora vezi aici). Biograful său, Timothy Dudley-Smith a publicat două volume despre viaţa lui John Stott: The Making of a Leader (IVP, 1999), despre primii 40 de ani de viaţă, şi A Global Ministry (IVP, 2001), care acoperă perioada de la anii ’60 până astăzi. Pentru o succintă biografie se poate vedea materialul expus pe youtube (vezi aici).

Mă număr printre românii privilegiaţi a-i fi citit cărţile, a-l fi întâlnit pe Stott şi a fi fost susţinut financiar în studiile mele de doctorat printr-unul dintre proiectele iniţiate de John Stott. Sunt alţi români care l-au ştiut mai îndeaproape, precum Dănuţ Mănăstireanu (vezi elogiul său aici). Chiar şi aşa am avut onoarea să îmi exprim gândurile despre moştenirea lăsată creştinimului contemporan într-un material difuzat de Radio Vocea Evangheliei Suceava, la invitaţia lui David Regus (vezi aici).

Câteva dintre cărţile sale traduse în limba română încă se găsesc prin librăriile creştine sau prin anticariate: Să înţelegem Biblia (Romanian Aid Fund/Logos), Crucea lui Cristos (Cartea Creştină, Oradea), Noua societate a lui Dumnezeu (Cartea Creştină, Oradea), Predica de pe Munte (Logos, Cluj-Napoca), Romani: Vestea Bună a lui Dumnezeu pentru întreaga lume (Logos, Cluj-Napoca), 1, 2 Tesaloniceni (Logos, Cluj-Napoca), 2 Timotei (Logos, Cluj-Napoca), Galateni: o singură cale (Logos, Cluj-Napoca), Puterea predicării (Logos, Cluj-Napoca), Portretul predicatorului (Logos, Cluj-Napoca), Esenţa credinţei creştine (Discipolul, Cluj-Napoca), Chemarea la o viaţă nouă: Roadele înnoirii noastre în Hristos (Discipolul, Cluj-Napoca), Chemare la slujire: Modele biblice oferite liderului creştin (Făclia, Oradea).

Comentarii închise la Remember John Stott

Din categoria Evenimente, Memorabilia, Publicaţii

Punct şi de la capăt.

De curând mezina noastră a descoperit în beciul blocului unde avem apartamentul din Oradea, printre alte lucruri valoroase puse la păstrare, vechea mea maşină de scris. Pe ea am învăţat să dactilografiez în perioada studenţiei şi cu ea mi-am scris primele eseuri. Uff, cât efort pentru ca paginile să fie scrise îngrijit şi cu note de subsol (!). Cine a folosit o maşină de scris ştie cu cât elan se începe un rând nou şi cu câtă înfrigurare se aşteaptă finalul de rând imediat ce ai trecut de jumătatea lui. Perspectiva finalului îţi alertează simţurile pentru că urmează să iei decizii majore cu privire la împărţirea unui cuvânt pe silabe, fapt care are impact asupra aspectului general al paginii. Desigur nu toţi dactilografii sunt preocupaţi de aceste detalii. Îmi aduc aminte de secretarii de la birourile de copiat acte care nu puneau preţ pe estetica paginii (şi cred că nici nu îşi dădeau timp de aşa ceva), ci doar pe completarea unor spaţii goale. Maşina de scris mi-a permis să meditez la cea mai recentă experienţă a familiei noastre, pe care o voi pune în context.

Am ajuns la Oradea ca proaspăt căsătorit în 1992. Încă din timpul studenţiei am fost invitat să ajut în şcoală cu intenţia de a rămâne dascăl, lucru pe care l-am acceptat. Afară de familie (părinţi, surori şi fraţi) şi de „codru verde” nu lăsasem nimic la Sibiu, oraşul copilăriei mele. Acum aveam o nouă familie, pe Cornelia. În timpul studenţiei Domnul ne-a dăruit două fetiţe: pe Silvana şi pe Doroteea, aşa că în Oradea aveam cu mine tot ce ne doream pentru a fi împliniţi. Am rămas la Oradea pentru perspectiva deschisă de locul de muncă: bibliotecar-şef şi preparator la Universitatea Emanuel. Munca era multă, banii nu tot la fel de mulţi, iar noi aveam de plătit chirie şi toate celelalte.

În 1999 am început colaborarea cu fr. Emil Bartoş pentru slujirea Bisericii Credinţa din Oradea (actualmente Providenţa). La început nimic nu anunţa furtunile care vor veni peste noi. Aveam mult optimism, echipa nou formată cu Iulian Teodorescu şi Paulian Petric era plină de râvnă pentru Domnul, adunarea a înţeles momentul şi s-a lăsat călăuzită. În 2002 am fost câteştrei slujitorii tineri ordinaţi presbiteri, după ce fusesem obstrucţionaţi de Comunitate în prima fază. Până în iulie 2004 când am plecat cu toată familia în Anglia pentru finalizarea studiilor de doctorat, am conlucrat cu colegii de lucrare pentru zidirea bisericii, atât ca şi comunitate cât şi la clădirea noua a adunării. Tot în această perioadă Dumnezeu s-a îndurat de noi şi ne-a dăruit un apartament luminos şi spaţios şi am scăpat de presiunea chiriei.

Pe când eram în Anglia, Biserica şi-a inaugurat noul locaş de închinare şi şi-a schimbat numele în Providenţa, pentru ca pe parcursul anului următor să cadă peste noi veştile despre încercările prin care a trecut biserica şi care au culminat cu retragerea fr Emil ca păstor şi intrarea adunării într-o perioadă de haos datorată vidului de autoritate. Când ne-am întors de la studii la Oradea nu am găsit decât foarte puţini prieteni care să se bucure de efortul depus şi încheiat de noi cu succes. Am găsit o adunare divizată, oameni suspicioşi şi obosiţi de lupte pierdute. Mi-a luat aproape un an ca să recâştig încrederea adunării şi să fiu reales ca păstor al bisericii. Cu toate acestea, am înţeles mai târziu, realegerea a fost doar un gest politic, deoarece mulţi au hotărât să mă sprijine prin vot de teamă că neconfirmarea mea ar fi atras plecarea imediată a noastră din Oradea şi, posibil, intrarea bisericii într-o nouă perioadă de haos. La trei ani de la acel eveniment încă mai descopeream fraţi şi surori care mi se destăinuiau zicând că nu mi-au înţeles intenţiile şi inima mea.

Până acum am umplut mai multe rânduri pe paginile vieţii mele. Pe 13 iunie 2010, Biserica Providenţa a sărbătorit un nou botez şi s-a despărţit de familia noastră. Încă de la finalul lunii ianuarie (2010) anunţasem comitetul, sfatul de fraţi şi apoi adunarea de intenţia de a pleca din Oradea pentru a începe o altă lucrare. Mai specific era vorba despre acceptarea slujirii de director al Şcolii gimnaziale Ethos din Craiova. Nu-mi aduc aminte de cineva care să fi încercat a încerca să mă deturneze de la această perspectivă. Câţiva fraţi (puţini la număr) mi-au sugerat că lucrarea încă nu s-a încheiat la Oradea, că mai trebuie consolidată. Dacă în acest context aş fi găsit oameni care să gândească mai constructiv pentru viitor, nu exclud posibilitatea de a-mi fi schimbat decizia mea. Au urmat patru luni în care nu am mai adus vorba despre plecarea noastră şi adunarea a sperat că nu va mai avea loc. În acest răstimp am avut parte mai mult de critici nemeritate decât de încurajări, care nu au făcut altceva decât să alimenteze certitudinea deciziei luate. Cu excepţia unei singure sincope, decizia luată în ianuarie a progresat până la încheierea unui acord de principiu la început de iunie cu Fundaţia Ethos-Open hands.

Aşa am ajuns în duminica din 13 iunie când, la decizia comitetului, s-a marcat plecarea noastră după 10 ani de lucrare la Providenţa. Am fost surprinşi de valul neaşteptat de mare de căldură sufletească transmis chiar şi de cei mai reţinuţi fraţi din adunare. Nădăjduiesc ca Dumnezeu să folosească acest prilej pentru a lega adunarea şi mai mult, pentru că solidaritatea în vremuri grele a mai salvat Providenţa şi în alte ocazii. Nădăjduiesc ca din această conjunctură adunarea să iasă mai fortificată. Nădăjduiesc ca locurile de slujire lăsate vacante în urmă să fie ocupate de alţii.

Aşadar am pus punct. Din 14 iunie ne-am mutat la Craiova. Suntem obosiţi după mutarea mobilei, curăţirea casei şi scoaterea lucrurilor de prin cutii. Suntem din nou în chirie, adică am luat-o de la capăt. Situaţia nu este nici pe departe identică celei din 1996. Acum locuim la casă spaţioasă într-un cartier rezidenţial din Romaneşti, la marginea dinspre Bechet a oraşului Craiova, în apropiere de Parcul Romaneşti, dar şi în mijlocul unui cartier de rromi sărmani. Încă nu avem tot mobilierul necesar, dar nu luăm masa pe jos. Suntem mulţumiţi cu cât avem. Locul de muncă, noul sediu al şcolii Ethos, se află la doar 100 de metri de casă. În cartier mai sunt aproximativ 20 de familii, angajaţi ai firmelor Ethos şi fraţi în Domnul. Simt că acest capăt de rând va fi cu mult diferit de toate celelalte de până acum. Deşi încă nu am certitudini din partea Domnului legate de această lucrare, aştept călăuzirea Lui ca şi până acum.

Locuinţa de la Oradea am lăsat-o în grija unui cuplu tânăr care îşi va serba cununia la sfârşitul lunii iunie. Am ales să fim de folos altora în acest fel, întrucât şi nouă Dumnezeu ne-a purtat de grijă când am stat prin chirii în primii ani de viaţă, chiar dacă aceasta s-a petrecut prin ajutorul unor fraţi din străinătate. Apartamentul acesta este un cadou de la Dumnezeu pentru noi şi bucuroşi îl punem în slujba Domnului pentru folosul altora.

Cu 21 de ani în urmă veneam la Craiova singur pentru a-mi îndeplini stagiul militar, tânjind la prietenia Corneliei pe care abia ce-o cunoscusem. De data aceasta nu mai sunt singur: Cornelia mi-e soţie şi împreună cu noi sunt cele trei fete ale noastre. De sus de la etaj se aude până jos în sufragerie zgomotul bătăilor de taste, iar clopoţelul capătului de rând îl stârneşte la dialog pe Rusty, peruşul familiei. Mezina noastră bate la maşină. Este un nou început. Craiova este acum casa noastră.

P.S. Statisticile cu blogurile orădenilor nu ar trebui să mă mai includă. Biroul meu este acum în subsolul casei noastre din Craiova. De aici sper să revin cât de frecvent voi putea cu noutăţi, fotografii şi cu învăţături. Încă nu avem conexiune la internet şi nici telefon, dar aşteptăm ca firma cu care am contractat servicii de acest fel să se ţină de cuvânt.

Comentarii închise la Punct şi de la capăt.

Din categoria Memorabilia, Uncategorized

Călătorului îi şade bine călătorind

pict0221.jpg
Cel mai dificil traseu, Circuitul Galbenei, a fost parcurs în ziua a patra. Doi dintre prietenii care au călătorit împreună cu noi nu apar aici.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în săptămâna 6-11 august 2007, am avut ocazia de a experimenta dimensiunea practică a umblării pe cărările munţilor, metaforă care a inspirat motto-ul acestui blog. Am plecat din Oradea împreună de alţi 7 tineri, băieţi şi fete, şi ni s-au alăturat pe parcursul celor şase zile alţi 6 tineri. Grupul a fost variat dar şi-a păstrat omogenitatea în ciuda diferenţelor de vârstă, confesiune, pregătire profesională, cu toate prejudecăţile adiacente.

Am urcat la Padiş de unde am întreprins zilnic excursii pe diverse circuite care au acoperit, probabil, cele mai semnificative zone la care puteam ajunge pe parcursul unei zile de mers. Astfel, am (re)văzut Cetăţile Rădesei, Cetăţile Ponorului (cu traversarea subterană dintr-o dolină în alta), Cheile Galbenei, Peştera Păcii (senzaţională pentru frumuseţea ei, deşi inaccesibilă turiştilor), Lumea pierdută cu avenurile ei (apreciat a fost mai Avenul Acoperit), Cheile Someşului Cald cu Peştera Hanu şi Peştera Moloh.

Dumnezeu a fost îngăduitor cu noi şi ne-a scutit de vreme grea, deşi ne-a prins o ploaie straşnică în chiar ultima zi de călătorie, iar în noaptea care a urmat s-a coborât cerul pe pământ cu artileria grea cu tot. Am fost păziţi de accidente şi ne-am întors acasă teferi cu toţii. Totuşi, spre finalul şederii, regimul de viaţă la cort şi extenuarea fizică şi-a lăsat amprenta pe unii dintre noi. Oricum la cei 15 km petrecuţi în medie zilnic pe trasee montane (echivalentul a cel puţin de două ori mai mult în regim normal) nici nu e de mirare că am rezistat, ca şi grup, atât de bine.

Galeria numeroasă de imagini creată cu această ocazie cu trei aparate foto stă mărturie a experienţei deosebite pe care am petrecut-o anul acesta relaxându-ne de cele obişnuite. Am retrăit la nivel fizic semnificaţia teologică a mersului la altitudine ca semn al înţelepciunii inspirate de Dumnezeu, a dificultăţillor pe care le presupune ascensiunea din vale spre creastă (Proverbe 15:24). Am regăsit o natură virgină, perfectă în frumuseţea ei creată de Dumnezeu până nu a fost atinsă de om. Ne-am întristat la vederea alterării pe care omul mânat de interese egoiste poate să le aducă naturii. Dumnezeu să se îndure de România şi mai ales de români.

Comentarii închise la Călătorului îi şade bine călătorind

Din categoria Memorabilia

Ceremonia decernării titlului de doctor, Oxford Centre for Mission Studies, 2006

977867689107_0_bg.jpg

de la stanga la dreapta: Prof. Dr Paul S. Fiddes (Regents Park College, Oxford), Jozsef Kovacs (Romania), Dr Damon So (Oxford Centre for Mission Studies), Cawley Bolt (Jamaica), Dinorah Mendez (Mexic), Samuel Cyuma (Rwanda), Dr. Ben Knighton (Oxford Centre for Mission Studies), Silviu N. Tatu (Romania), Dr Carl Armerding (Schloss Mittersill)

Comentarii închise la Ceremonia decernării titlului de doctor, Oxford Centre for Mission Studies, 2006

Din categoria Memorabilia

Qumran_1999

qumran.jpg

Comentarii închise la Qumran_1999

Din categoria Memorabilia