Arhive pe categorii: SVT2

Notiţe de curs la exegeza naraţiunilor patriarhale

Interpretare

Interpretarea presupune extragerea mesajului central al naraţiunii în lucru de o manieră coerentă cu toate elementele identificate pe parcursul exegezei.

Acum este momentul pentru a da consistenţă rezultatelor exegezei şi ultima oportunitate de a clarifica funcţiile discronologizărilor (dacă sunt), funcţiile anonimatului referenţilor (Tatu 2004, 100-107), funcţiile repetiţiilor (Tatu 2004, 162-171) şi sensul figurilor artistice folosite.

Dintre funcţiile pragmatice pe care le poate juca anonimatul persanajelor ilustrăm cu câteva exemple din ciclul narativ „Avraam”.
1. Anonimatul ca expresie a rolului secundar pe care îl joacă personajul în desfăşurarea acţiunii: slujitorii lui Faraon (Gen. 12.10-20), Picol, căpetenia oştirii (Gen. 21.22-34), slugile lui Avraam (Gen. 22).
2. Anonimatul ca focalizare: „unul care a scăpat” (Gen. 14.13), ginerii lui Lot (Gen. 19.14).
3. Anonimatul ca topicalizare: regele Sodomei (Gen. 14.17, 21), robul lui Avraam (Gen. 24).
4. Anonimatul ca facilitare a identificării cititorului cu personajul: cetăţenii din Sodoma (Gen. 19.4-11).
5. Anonimatul ca expresie a caracterului conspirativ al acţiunii: „cei doi bărbaţi” trimişi incognito a investiga situaţia morală a locuitorilor din Sodoma (Gen. 19).
6. Anonimatul justificat dogmatic: îngerul lui Dumnezeu (Gen. 167-16; 21.8-21).
7. Anonimatul ca protecţie socială: fiicele lui Lot (19.30-38).
Pentru exemple din Judecători sau din alte naraţiuni biblice se poate consulta manualul.

Repetiţiile pot fi uzate cu funcţii variate:
1. repetiţia marchează tensiunea narativă în procesul creşterii sale: „legământul” în Geneza 17, „poate că se vor găsi în ea numai …” (Gen. 18.29-32), „şi au mers amândoi împreună înainte” (Gen. 22.6, 8), „a îngropa moarta” (Gen. 23).
2. repetiţia marchează punctul culminant al intrigii: stânga-dreapta (Gen. 13.9), Avraam (Gen. 22.11).
3. repetiţia marchează simultaneitatea cadrelor: regele Sodomei (Gen. 14.17, 21).
4. repetiţia marchează focalizarea: incestul fetelor lui Lot (Gen. 19.33, 35).
Pentru exemple suplimentare din Judecători sau din alte naraţiuni biblice se poate consulta manualul.

Comentarii închise la Interpretare

Din categoria SVT2

Tabelare

Tabelarea presupune variate artificii grafice de reprezentare a rezultatelor exegezei. Se recomandă folosirea celor mai adecvate artificii pentru scopurile urmărite. Se propun următoarele variante de tabelare:

Schiţa cărţii: este o reprezentare schematică a conţinutului unei cărţi biblice cu referinţe textuale de rigoare. Am preferat formularea secţiunilor de o manieră care să redea eroul şi misiunea sa. Textul ciclului narativ „Avraam” poate fi schiţat după cum urmează:
1. Avram caută să asculte de Dumnezeu migrând în Canaan (11.27b-13.18)
2. Avram caută să-l salveze pe Lot din robia mesopotamiană (14.1-15.21)
3. Sarai caută să obţină un urmaş legitim pentru Avram (16.1-16)
4. Dumnezeu reglementează relaţia Sa cu Avra(a)m şi cu descendenţa sa
5. Dumnezeu îl salvează pe Lot din pricina şi cu contribuţia lui Avraam (18.1-19.38)
6. Dumnezeu îi dă lui Avraam un urmaş din Sara (20.1-21.32)
7. Avraam caută să asculte de Dumnezeu oferindu-şi fiul ca sacrificiu (22.1-24)
8. Avraam caută să obţină un teren pentru înmormântarea Sarei (23.1-20)
9. Robul lui Avraam caută o soţie adecvată pentru Isaac (24.1-67)
10. Epilog (25.1-19a)

Cartografierea pragmatică reprezintă o aranjare pe rânduri a propoziţiilor care compun un text, marcându-le pe cele care nu participă la firul narativ prin indentare spre stânga (contribuţiile nemijlocite ale autorului), sau prin indentare spre dreapta (mărcile temporale).

Profilul intrigii reprezintă graficul prin care se exprimă tensiunea narativă în raport de referinţa textuală. Tot aici pot fi incluse referinţele la momentele subiectului după cum arată graficul de mai jos oferit pe textul din 2 Samuel 13.1-22.

Comentarii închise la Tabelare

Din categoria SVT2

Conturarea

CONTURAREA presupune:

1. Identificarea eroului şi a misiunii sale (cu obstacolele corespunzătoare)
2. Aprecierea personajelor din perspectiva misiunii eroului ca opozanţi, asistenţi sau neutri
3. Identificarea momentelor subiectului

REFERENŢII (Tatu 2004, 109-119)
Prima menţiune: modalitatea în care autorul a ales să-i introducă în naraţiune
Următoarele menţiuni: modalităţile în care autorul a continuat să-şi prezinte personajele în mod direct sau indirect, prin intermediul celorlalte personaje
Referenţi principali sau secundari: nume proprii, porecle, apoziţii, etc.
Pronume: personale, posesive, etc.
Zero anaforic: referinţa la un personaj doar prin desinenţa verbului

PERSONAJELE: criterii de clasificare
Gen: masculine şi feminine
Asociere: individuale şi colective
Contribuţie (calitativ): active şi pasive
Contribuţie (cantitativ): plate (mono-dimensionale) şi rotunde (multi-dimensionale)
Caracter (etică): pozitive şi negative (în raport cu standardul mozaic)
Relaţia faţă de intrigă: principale şi secundare
Relaţia faţă de erou: susţinători, opozanţi, neutri
Relaţia faţă de adevărul istoric: reale, fictive, mitologice
Relaţia faţă de autor: anonime sau numite

EROUL (Tatu 2004, 121-135)
– Personajul principal aflat în centrul atenţiei (protagonistul).
– Are o misiune, anchetă, acţiune.
– Iniţiază misiunea respectivă sau o preia de la un alt personaj.
– Se implică activ pentru împlinirea/realizarea acesteia.
– Uneori are sprijinul altor personaje şi/sau cu opoziţia altora.
– Antagonistul (mişelul) crează probleme eroului.
– Uneori are succes în împlinirea ei, alteori nu are.

MISIUNEA
– Scopul urmărit de erou pe tot parcursul naraţiunii.
– Scopul pentru a cărui împlinire interacţionea-ză personajele unele cu altele.
– Scopul care generează opoziţie.
– Scopul a cărui împlinire solicită sacrificiu.
– Scopul a cărui împlinire poate fi eşuată.

MOMENTELE SUBIECTULUI (Tatu 2004, 135-141)
1. EXPOZIŢIUNEA: introducerea naraţiunii, referinţe la circumstanţele naraţiunii.
2. INTRIGA: conflictul, motivul care dezlănţuie confruntarea dintre personaje.
3. DESFĂŞURAREA ACŢIUNII: totalitatea evenimentelor care sumarizează interacţiunea dintre personaje şi obstacolele depăşite de erou în împlinirea misiunii sale.
4. PUNCTUL CULMINANT: momentul în care acţiunea eroului în vederea realizării misiunii sale nu mai progresează, ultimul obstacol fiind pe punctul de a fi depăşit.
5. DEZNODĂMÂNTUL: sfârşitul intrigii, clarificarea misiunii eroului.
6. SUSPANS FINAL: ocazional, mai pot apărea condiţiile favorabile relansării conflictului cel vechi, sau a lansării unui conflict nou.

Comentarii închise la Conturarea

Din categoria SVT2