Arhive pe categorii: Uncategorized

Cele cinci „solae”

Acest material a fost folosit în adunarea noastră din Sibiu cu prilejul săptămânii de rugăciune organizate în primele zile ale anului.

Cele cinci “solae” sunt sloganurile care rezumă cele mai importante principii ale Reformei protestante privitoare la mântuirea sufletului omenesc. Totul a pornit cu revoluționarea gândirii unui călugăr augustinian, Martin Luther, copleșit de problema păcatului personal care atrăgea mânia lui Dumnezeu asupra sa. Lectura cărții Romani i-a confirmat înțelegerea și temerile, dar i-a și deschis ochii spre soluția acordată de Dumnezeu. Deși Luther a dorit reformarea Bisericii Catolice, coruptă și înstrăinată de învățăturile biblice, Luther și ucenicii săi au sfârșit excomunicați din catolicism.

Aceste principii sunt fundamentale pentru creștinism și, la 500 de ani de la prima lor formulare, nu ne putem imagina creștinismul fără ele. Bisericile majoritare nu le acceptă în forma propusă de reformatori, de unde marile diferențe dintre bisericile noastre.

Cele cinci solae sunt:

Sola Scriptura = numai Scriptura

Solus Christus = numai Cristos

Sola gratia = numai harul

Sola fidae = numai credința

Soli Deo gloria = numai lui Dumnezeu slavă

 

 

 

Sola Scriptura (numai Scriptura)

Cuvântul lui Dumnezeu este suficient (2Tim. 3:14-16), nu există altă Evanghelie decât cea predicată de apostoli (Gal 1:6-9).

 

Sfintele Scripturi sunt Cuvântul lui Dumnezeu și, de aceea, sunt suficiente prin ele însele pentru mântuire. Profeții și apostolii reprezintă temelia Bisericii (Ef. 4:11), nu episcopii, cărturarii,sinoadele și nicio altă autoritate omenească. În probleme controversate, acolo unde înțelegerea noastră asupra Scripturilor intră în conflict cu înțelegerea bisericii majoritare, a Papei sau a Conciliilor, mergem pe mâna Scripturilor. În chestiuni în care Biserica s-a pronunțat, deși Scripturile nu s-au pronunțat, mergem pe mâna Scripturilor. Aceasta nu înseamnă că negăm importanța conciliilor, a mărturisirilor de credință sau a exegeților, însă întotdeauna standardul cu care le măsurăm pe toate acestea este Biblia. Doar Scripturile dau mângâiere (Rom 15:4).

 

Mulțumire pentru

  • Călăuzirea pe care o avem prin Scripturi în privința mântuirii, a moralității și a slujirii lui Dumnezeu printre oameni.
  • Biblia tradusă și tipărită în limba română, literatură creștină, școli teologice.
  • Misionari, slujitori ai Cuvântului, traducători și editori ai Bibliei și de literatură creștină.

Mijlocire pentru

  • Ascultătorii Cuvântului vestit pe toate căile (radio, televiziune, internet, literatură) ca să înțeleagă ce li se vestește și să primească Evanghelia.
  • Împlinirea numărului celor chemați ca Domnul să se întoarcă la ai Săi.
  • Răspândirea Scripturii în teritoriile dificile aflate sub autoritatea islamului sau a umanismului materialist.

Cerere pentru

  • Scriptura să fie acceptată ca unica sursă reală de autoritate de creștinii practicanți de orice confesiune.
  • Progres în traducerea și proclamarea Bibliei.

 

 

Solus Christus (numai Cristos)

Fapte 4:12, Gal. 2:21, 5:2-4.

 

Așa cum prin neascultarea lui Adam oamenii au ajuns condamnați, prin ascultarea lui Cristos au ajuns îndreptățiți (Rom. 5:17-19). Numai Cristos este obiectul credinței noastre, El este singura cale de mântuire (Ioan 14:6).Numai moartea Sa ispășitoare ne garantează împăcarea cu Dumnezeu.Nu există altcineva care să ofere prețul cerut de dreptatea lui Dumnezeu. Sângele jertfelor oricât de multe sau fără prihană ar fi fost, nu au putut oferi ispășirea necesară pentru răscumpărarea noastră veșnică. Cristos este singurul Mijlocitor dintre Dumnezeu și om (1Tim. 2:5-7).Slujirea marilor preoți nu putea realiza această ispășire așa cum o realizează Cristos (Evrei 9:11-15). Nici sfinții (patriarhi, profeți, martiri, etc.), nici îngerii nu sunt mijlocitori între om și Dumnezeu. Cristos a fost anunțat în VT, iar Noul Testament vorbește desprelucrarea și învățătura Sa. El este piatra unghiulară a Sfintelor Scripturi. Pentru toate aceste motive, închinarea noastră trebuie adusă Domnului în exclusivitate.

 

Mulțumire pentru

  • Calea sigură, gratuită, deși costisitoare, deschisă de Fiul lui Dumnezeu spre Tatăl.
  • Slujirea de Mijlocitor realizată de Fiul în folosul nostru.
  • Accesul deschis tuturor oamenilor indiferent de statut social, vârstă, neam sau gen.

Mijlocire pentru

  • Aceia care rătăcesc pe “calea largă” și pe alte căi care li se par bune.
  • Aceia care folosesc numele lui Cristos fără să-l cunoască personal.
  • Credincioși să-l iubească tot mai mult pe Cristos, deși nu-L văd (1Pt. 2:8).

Cerere pentru

  • Biruința lui Cristos în multe alte minți.
  • Cunoașterea lui Cristos în bisericile tradiționale.
  • Vremuri de înviorare în poporul Israel ca să-l cunoască pe Mesia.

 

 

Sola gratia (numai harul)

Texte cheie: Romani 3:23-25; Ef. 1:3-8, 2:4-10

 

Păcatul este o situație gravă din care păcătosul nu se poate salva singur. Păcătosul este mort spiritual, deci este incapabil să facă ceva pentru mântuirea sa. Păcătosul nu a putut face nimic să merite, să justifice, să se facă vrednic de mântuirea lui Dumnezeu. Faptele bune sunt datoria credinciosului care a fost îndreptățit prin har, nu și mijlocul prin care el este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu. Prin har a fost împărțită Evanghelia și mântuirea neamurilor, prin har o rămășiță din neamul evreilor a primit Evanghelia Domnului Isus (Rom. 11:5-6), așa cum prin har Dumnezeu l-a ales pe Iacov și nu pe Esau (Rom. 9:11-12). Prin har credincioșii cresc și slujesc Împărăției lui Dumnezeu (1Cor. 15:10).

 

Mulțumire pentru

  • Harul arătat neamurilor să fie primite în poporul lui Dumnezeu.
  • Harul cel mare arătat nouă personal în Cristos să fim aleși, rânduiți spre înfiere, sfințiți și răscumpărați.
  • Binecuvântările împărțite de Cristos privesc desăvârșirea mântuirii noastre.

Mijlocire pentru

  • Aceia care predică și trăiesc un “har ieftin”, adică iertare fără pocăință, împărtășire fără mărturisire, botez fără ucenicie.
  • Aceia care nu sunt dispuși să primească harul lui Dumnezeu.
  • Cei credincioși ca să trăiască în smerenie harul lui Dumnezeu.

Cerere pentru

  • Cuvinte pline de har să iasă din gura noastră (Luca 4:22) așa încât să fie un mare har peste Biserica Domnului (Fapte 4:33).
  • Harul lui Dumnezeu să stăpânească peste noi și să ne viața veșnică (Rom. 5:21).
  • A lucra așa încât să dovedim că harul primit nu a fost zadarnic pentru noi (2Cor. 6:1).

 

 

Sola fidae (numai credința)

Texte cheie: Rom. 4:4-5, Ef. 2:8-10, Gal. 3:6-11

 

Dumnezeu este sfânt și drept, iar omul nu este nici una nici cealaltă. De aceea la judecata lui Dumnezeu omul nu are nici cea mai mică șansă de a fi exonerat de vină prin eforturile sale. Catolicii credeau că îndreptățirea și sfințenia erau infuzate oamenilor prin sacramentul botezului. Reformatorii credeau că îndreptățirea și sfințenia erau imputate oamenilor; ei erau considerați drepți și sfinți în virtutea lucrării lui Cristos, dreptatea și sfințenia lui Cristos le erau imputate celor care credeau în moartea ispășitoare și în învierea lui Cristos. Credința reprezintă brațele prin care cel fără vrednicie primește dreptatea lui Cristos, adică este îndreptățit. Nu se poate obține îndreptățirea lui Dumnezeu prin ascultarea de Legea lui Moise, pentru că este imposibil (Gal. 2:16). Totuși credința care nu rodește fapte este moartă, adică manifestarea naturală a credinței este prin fapte (Gal. 5:6, Iacov 2:17-26).

 

Mulțumire pentru

  • Vrednicia lui Cristos pe care Dumnezeu ne-o socotește și nouă (ne-o impută) ca și cum ar fi a noastră.
  • Credința dată sfinților pentru totdeauna.
  • Eroii credinței, a căror credință le-o urmăm.

Mijlocire pentru

  • Credincioșii a căror credință este puternic încercată.
  • Oamenii religioși care nu au experimentat credința ci doar frica superstițioasă și disciplina rutinelor religioase.
  • Oamenii care găsesc credința inutilă și retrogradă.

Cerere pentru

  • Umblare în faptele hotărâte mai dinainte, așa încât credința să se dovedească vie.
  • Perseverarea în legământul credinței în ciuda dificultăților întâmpinate.
  • Trăirea prin credință, nu prin vedere, ca să ajungem și moștenitori (Rom. 5:1, 2Cor. 5:1-7).

 

Soli Deo gloria (numai lui Dumnezeu slavă)

Texte cheie: Rom. 11:33-36, 1Cor 1:26-31, Ef 1:4-6, 11-12

 

Toate au fost create și sunt susținute prin Cuvânt spre slava Tatălui. Nicio ființă nu a avut vreo contribuție la înțelepciunea lui Dumnezeu. Fiul S-a Întrupat în ascultare de Tatăl și pentru slava Sa. Duhul Sfânt a inspirat Scripturile pentru slava Tatălui. Păcătoșii sunt iertați și îndreptățiți spre slava Tatălui. Mulțumirea adusă Tatălui trebuie să sporească pe măsură ce mulți sunt mântuiți (2Cor 4:14-15). Din moment ce orice lucrare se face cu resursele lui Dumnezeu, acestea trebuie să îi aducă laudă lui Dumnezeu (1Cor. 10:31; 1Pt. 4:10-11). În ultimă instanță, ziua judecății va face dreptate și în privința onorurilor pe care oamenii le-au căutat pentru ei înșiși în defavoarea slavei lui Dumnezeu (Is 2:12-17).

 

Mulțumire pentru

  • Înțelepciunea lui Dumnezeu care stă la temelia lumii și a mântuirii noastre.
  • Bunătatea lui Dumnezeu care susține lumea în ființă și pe credincioși pe calea credinței.
  • Toate lucrurile care lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și spre slava lui Dumnezeu.

Mijlocire pentru

  • Aceia care se consideră mai înțelepți decât Dumnezeu, să înțeleagă pericolul în care se află.
  • Aceia care fură slava lui Dumnezeu, să se pocăiască.
  • Cei credincioși, ca să nu iubească slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu (Ioan 12:43).

Cerere pentru

  • A ne deprinde să-i dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
  • Înțelepciunea necesară pentru a propovădui înțelepciunea lui Dumnezeu.
  • Înțelepciunea lui Dumnezeu să facă de râs pe toți vorbăreții, înțelepții și aroganții acestui veac.
Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cine pierde vremea în pustiu?

Versiunea Cornilescu redă textul din Ieremia 48:6 astfel: „Fugiți, scăpați-vă viața, și fiți ca un nevoiaș desțărat în pustie!” Expresia din a doua parte a versetului tradusă aici „nevoiaș desțărat în pustie” apare și în Ieremia 17:6, dar acolo Cornilescu a tradus-o prin „nenorocit în pustie”. Mi-a sărit în ochi faptul că niciuna dintre versiunile moderne pe care le consult la nevoie nu găsește acest sens, ci preferă „ienupăr”, „tamarisc” (precum Septuaginta în 17:6), „tufiș” sau „măgar sălbatic” (asemenea Septuagintei pentru textul din 48:6, găsit în 31:6). Cum era de așteptat, Cornilescu a mers (din nou) pe mâna lui Segond: „un misérable dans le désert” (Ier. 17:6; 48:6). Evident, adjectivul „desțărat” este contribuția intuitivă a lui Cornilescu, care nu are nimic a face cu textul ebraic.

Aici avem o nouă situație datorată polisemiei, deoarece termenul ‘ar’or are două sensuri: „despuiat” și „tamarisc” (HALOT). Cel dintâi sens îl găsim doar în Psalmul 102:18 (TM). Totuși, termenul tradus identic din cele două texte arată diferit în textul ebraic: ‘ar’or (17:6) și ‘aro’er (48:6), adică în a doua sa apariție are un grafem în plus, cel pentru holem-waw (vocala o lung). Nu găsesc suficientă explicația că ar fi o greșeală strecurată în text, deoarece variantele propuse în loc se îndepărtează prea mult de catena de consoane din manuscris și nu avem alte manuscrise ebraice care să indice o lecțiune diferită. În plus, există câteva detalii de context care ne ajută să ajungem la o soluție.

Contextul primei apariții a termenului vorbește despre două tipare umane: omul care se încrede în om (Ier. 17:5-6) și omul care se încrede în Domnul (Ier. 17:7-8). Primul este comparat cu un ‘ar’or în pustiu, al doilea cu un pom sădit lângă râu. Este natural ca antagonismul să fie creat între lucruri din aceeași clasă, motiv pentru care e mai natural să traducem termenul ‘ar’or prin „ienupăr” sau „tamarisc”. În plus, despre el se spune că locuiește într-un pământ sărat și lipsit de locuitori. Autorul s-ar contrazice singur dacă ar fi spus că omul ce se încrede în om se aseamănă unui sărac ce trăiește într-un ținut unde nu locuiește nici țipenie de om. Mai mult, chiar dacă există oameni (nomazi, semi-nomazi) care locuiesc în pustiu, ei nu trebuie să fie neapărat săraci.

Al doilea context din Ieremia, unde apare termenul ‘aro’er, deci puțin modificat față de ‘ar’or, este diferit de cel din cap. 17, deoarece în cap. 48 suntem în miezul unui oracol privitor la Moab. Pe parcursul profeției sunt evocate numele mai multor așezări ale lui Moab: Nebo, Chiriataim, Heșbon, Madmen, Horonaim, Luhot, Dibon și multe altele. Printre ele este menționat și AROER (v. 19), care se scrie întocmai ca termenul aflat în discuție. Nu este posibil ca profetul să le fi spus moabiților să fugă pentru a fi ca AROER în pustiu, din moment ce același destin o așteaptă și pe această cetate. În plus, Aroer era o așezare înfloritoare situată pe marginea uedului Arnon, cu mai multe așezări în zona suburbană, disputată între moabiți și israeliți. Ori de câte ori apare, cetatea Aroer nu este asociată cu pustiul și cu depopularea ci cu uedul Arnon și cu comunitățile umane (Num. 32:34; Deut. 2:36, 3:12, 4:48; Iosua 12:2; 13:9, 16, 25; Jud. 11:26, 33; 2Sam. 24:5; 2Regi 10:33; 1Cron. 5:8). Ar fi fost cu totul neobișnuit să se aibă în vedere cetatea Aroer în 48:6. Mai degrabă sensul termenului de aici este același cu al termenului din 17:6, doar că în cap. 48 apropierea fonetică de cetatea moabită a permis un joc de cuvinte binevenit.

Comentarii închise la Cine pierde vremea în pustiu?

Din categoria Uncategorized

Atelier de revizuire a Bibliei, ediția Cornilescu

Revizuirea capitolului 23 din profeția lui Ieremia

Am început munca la Ieremia verificând împărțirea pe paragrafe și subtitlurile. Cornilescu nu este foarte coerent în tehnica folosită. Lucrez la împărțirea textului în pericope și paragrafe, iar la poezie și pe strofe.

Pe măsură ce progresez, de la un capitol la altul, execut diverse operații de tehnoredactare: unele simple altele complexe. De exemplu, marchez cu <…> toate cuvintele care nu apar în original, dar au fost introduse de traducător pentru a da sens traducerii. Ele trebuie vizualizate pentru a fi văzute de toți colegii care vor citi varianta revizuită, dar vor dispărea în varianta publicabilă. (În NTR, aceste cuvinte apar scrise cu italice.) Apoi, numele Domnului care redă tetragrama divină este scris cu majuscule și este marcat ca să poată fi tipărit cu capitale în varianta finală. De exemplu, se înlocuiește expresia „zice Domnul” cu „<zice> prevestirea \nd DOMNULUI\nd*” care redă expresia ebraică „ne’um YHWH”, unde avem o construcție genitivală, fără verb. În plus, se verifică maniera în care se folosesc semnele citării și se reglementează după schema: „…«…ʿ…ʾ…»…”. Mai complicat este împărțirea textului pe versuri, acolo unde avem poezie.  În Ieremia 23 avem text poetic în v. 5-6, 10-24.

La fiecare verset mă opresc pentru a verifica fidelitatea traducerii față de original la nivel de topic, morfologie, sintaxă, semantică.

v. 2 „Pentru că Mi-ați risipit oile…, iată că vă voi pedepsi…” (VDC) devine „Voi Mi-ați risipit oile… Iată, vă voi pedepsi…” (VDCR). Textul ebraic include, fapt deosebit, un pronume înaintea predicatului, fapt care face incriminarea mai aspră. Legătura sintactică dintre propoziții nu apare în ebraică, deși s-ar fi putut realiza, așa că o lăsăm la îndemâna cititorului cum este și în ebraică.

v. 4 „nu le va mai fi teamă, nici groază, și nu va mai lipsi niciuna din ele” (VDC), preluat din franceză „Elles n’auront plus de crainte, plus de terreur, Et il n’en manquera aucune” (LSG) devine „nu se vor mai teme, nu se vor înfricoșa și nu va mai lipsi <niciuna din ele> (VDCR) pentru că putem folosi verbele la diateza reflexivă.

v. 5 „voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară” (VDC), devine „voi ridica lui David un lăstar neprihănit. El va domni ca rege, va prospera și va face judecatăși dreptate în țară.” (VDCR). Aici Cornilescu s-a îndepărtat de versiunea franceză folosită care spunea „Où je susciterai à David un germe juste; Il régnera en roi et prospérera, Il pratiquera la justice et l’équité dans le pays (LSG)”. „Odrasla” cu referire la puietul unui copac (cum este termenul țemah în ebraică) este învechit. Astăzi „odrasla” este folosit doar cu privire la oameni și animale. Ca să păstrăm metafora va trebui să folosim un alt termen: „lăstar”. Totuși acesta este un termen mesianic și decizia, indiferent la care va ajunge comitetul, va trebui să ia în considerare toate textele unde apare (mai ales în Isaia). Mai mult, termenul țadiq înseamnă „drept” și are legătură cu acțiunea pe care o va desfășura în postura de rege: va domni, va prospera, va face judecată și dreptate”. Am înlocui verbul „va împărăți” cu expresia „va domni ca rege”, oarecum tautologic, pentru că și în ebraică exista opțiunea evitării tautologiei. Ordinea termenilor în ebraică este mișpat uțedaqa de aceea i-am pus în ordinea preferată de autor: „judecată și dreptate”, deși este o hendiadă care înseamnă „judecată dreaptă”.

v. 6a „Israel va avea liniște în locuința lui” (VDC), preluat din franceză „Israël aura la sécurité dans sa demeure” (LSG), devine „Israel va locui în siguranță” (VDCR) pentru că verbul „a locui” din original este trecut cu vederea.

v. 6b „iată Numelepe care i-L vor da: Domnul, Neprihănirea noastră!” (VDC) devine „acesta este Numelepe care i-L vor da: «DOMNUL, Dreptatea noastră»!”, întrucât avem pronumele demonstrativ zeh pe care nu îl traducem prin „iată”, cum face și Segond (voici), iar țedaqa este un termen juridic pe care îl redăm prin „dreptate”.

v. 8 Pe lângă schimbările curente, descrise mai sus, mai există o schimbare notabilă: înlocuim „Și vor locui în țara lor” cu „Și vor locui în glia lor” pentru a reda termenul ‘adama preferat aici în loc de ‘ereț (țară).

v. 10 „Căci țara este plină de preacurvii și țara se jălește din pricina jurămintelor; câmpiile pustiei sunt uscate. Toată alergătura lor țintește numai la rău, și toată vitejia lor este pentru nelegiuire!” (VDC).

„Car le pays est rempli d’adultères; Le pays est en deuil à cause de la malédiction; Les plaines du désert sont desséchées. Ils courent au mal, Ils n’ont de la force que pour l’iniquité.” (LSG)

Țara este plină de desfrânați

și, din pricina blestemului, țara bocește,

iar pășunile pustiului s-au uscat.

Toată alergătura lor este spre rău

și puterea lor nu este spre bine! (VDCR)

Termenul mena’afim înseamnă „desfrânați” nu „desfrânări”. În versiunea revizuită se renunță la formulările „curvie, preacurvie” și derivatele, pe motiv că sunt învechite, sună vulgar și promovează o falsă ierarhie, de parcă „preacurvia” este ceva mai grav decât „curvia”. Termenul ‘ala înseamnă „blestem” nu „jurământ”, după cum observa corect și Segond (malédiction). „Câmpiile pustiei” este un oximoron care nu apare (de data aceasta) în ebraică, unde avem „pășunile pustiului”. Chiar și așa cititorului român oricum îi pare un oximoron, din moment ce asociază pășunea cu verdele crud de pe dealuri. În zonele cu precipitații sărace, rumegătoarele se mulțumesc și cu mai puțină iarbă, iar oamenii tot „pășuni” le numesc și pe acestea. În ultimul cuplet, Cornilescu se îndepărtează de sursa Segond și preferă să redea sensul mai dinamic. Revizuirea se întoarce la forma preferată de original și, astfel, redă mai fidel paralelismul.

Celelalte rezultate vor fi deconspirate cu altă ocazie. Aceasta este doar o pregustare a muncii pe care revizorii o fac prin muncă individuală. Fiecare va fi verificat de un coleg și chestiunile aflate în dezacord între ei sunt aduse în atenția întregului colectiv de revizori. Revizuirea este parcursă de editori (teologic și literar) și, după îndreptările de rigoare, ajunge la comisia pastorală, care dă „bun de tipar”.

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

Lansare de carte

Afis_Domnul_Imparateste_A3 (1)

Comentarii închise la Lansare de carte

Din categoria Uncategorized

Călăuza și marcajele

În 4 august 2015 am urcat din nou pe vârful Suru, una dintre cele mai înalte culmi ale munților Făgărașului. De data aceasta am urcat în grup mic, doar patru persoane. Din Sibiu ne-am deplasat cu autoturismul nostru pe direcția Tălmaciu – Sebeșu de Sus. Autoritățile nu s-au obosit să marcheze direcția spre comuna Racovița, de care depinde Sebeșu de Sus, deși în intersecția mare din Tălmaciu unde trebuie să faci stânga, chiar la ieșirea din orășel, există indicatoare pentru trei biserici-monument, dar nu și pentru comuna Racovița. Apuci un drum pe malul nordic al râului Olt și dacă nu știi sau nu întrebi pe cineva, nu ai de unde să știi că trebuie să treci Oltul pe un pod îngust ca să ajungi pe drumul spre Sebeșu de Sus. Niște pescari amatori ne-au fost de ajutor aici. Apoi, cum adesea se întâmplă încă în România, indicatorul pentru Sebeșu de Sus apare doar la intersecție, ca pe vremea când oamenii foloseau căruța și aveau timp să facă manevra chiar dacă îl vedeau în ultima clipă.

Am urcat pe drumul forestier de pe valea Moașei, cât ne-a permis acesta (vre0 5 km), ca să scutim cât mai mult timp cu urcarea, apoi am luat-o pe jos pe valea Moașei, bucurându-ne de cascadele Sebeșului. Ascensiunea propriu-zisă prin pădurea de fag și pădurea de brad ne-a luat cam două ore până la cabana Suru. Deși renovată și dată în folosință, la cabana Suru n-am găsit pe nimeni. Doar semne că cineva se ocupă cu administrarea locului. Marcajele găsite aici erau de dată recentă și s-au dovedit corecte.

După ce ne-am tras sufletul, am continuat ascensiunea spre Șaua Surului, unde am ajuns după alte două ceasuri. Acolo ni s-au încrucișat căile cu un grup de patru cehi, care făceau drumul de creastă, venind dinspre Turnu Roșu. În Șaua Surului (2110 m alt.) nici urmă de indicator pentru vârful Suru. Ne-am răscolit amintirile și ne-am dat seama că trebuie să fie vârful din stânga (cum am urcat dinspre Căldarea Găvanului, un loc îmbelșugat de izvoare). Într-adevăr pe culmea sa am găsit un semn care îi marchează oficial vârful dar niciun indicator, așa cum nu există nicio potecă și niciun semn care să conducă aici. Pentru cei care doresc să întreprindă o călătorie de o zi pe acest vârf, nu există niciun minim ajutor. Cei care străbat creasta nu au habar că la nord de potecă (banda roșie) se înalță vârful Suru (2281 m alt.). Probabil din cauza faptului că Șaua Surului reprezintă un punct de belvedere atât spre nord cât și spre sud, efortul celor 30 minute de a urca vârful care străjuiește partea de apus a acestui lanț muntos este o pradă de prea puțin interes.

După ce am prânzit și am făcut fotografiile de rigoare ne-am întors pe același drum. Pe traseu am întâlnit un grup de vreo 7-8 turiști tineri din străinătate. Picioarele ne-au fost tot mai grele, dar în cele din urmă am ajuns la mașină. Trecuseră zece ore de când o părăsisem pe marginea drumului forestier. Ne-am verificat portierele și roțile: totul era la locul lui. Am avut parte de o vreme excelentă, fără precipitații, vânt, nori, sau alte evenimente neașteptate. Doar câinii de la o stână s-au luat de noi, dar i-am pus pe fugă cu bâte și pietre.

Ca întotdeauna într-o călătorie de acest fel în munții României, ne-am dat seama cât de importante sunt călăuza și marcajele pentru găsirea unei destinații. Mulți sunt de acord că România este o țară frumoasă. Din păcate ea este prea ascunsă, adică autoritățile, nici la 25 de ani după căderea ciumei comuniste, nu își fac datoria revelând-o pentru călătorii români și străini. Ce face primăria Racovița în această privință? Ce fac celelalte autorități județene pentru a deschide călătorilor valea Oltului și munții Făgărașului? Fiecare călător se descurcă pe cont propriu și cum poate. Totul este lăsat la mâna micilor întreprinzători care își pun semne pe drum pentru motelurile lor, sau prelaților interesați, care cer autorităților civile să pună semne către diverse situri mai mult sau mai puțin renumite.

Îndrăznesc să propun aici o paralelă cu viața creștină autentică. Ce este mai valoros este mai puțin marcat decât ce este înșelător și de valoare îndoielnică. Găsești semne și marcaje pentru tot felul de nimicuri presupus încântătoare și de nelipsit. Viața veșnică și comuniunea autentică nu numai că sunt mai greu de escaladat, dar nici nu sunt marcate corespunzător, sunt marcate doar aproximativ sau cu totul eronat. Potecile sunt mai grele într-acolo, mai puțin însemnate și mai periculoase. Este vina cuiva? Ca întotdeauna pe munte, când marcajul lipsește și memoria te lasă, doar harta și busola îți pot veni în ajutor. De aceea creștinismul nu este o religie a singuraticilor, ci a comuniunii. De aceea creștinismul este o religie a Cărții, care se studiază și se practică. De aceea creștinii care se respectă sunt gospodari care se pregătesc, cugetă și croiesc cărări drepte.

Comentarii închise la Călăuza și marcajele

Din categoria Uncategorized

NOU! Comentariul la Apocalipsa este disponibil de la editura Cartea creștină.

00_CopertaComentariul la Apocalipsă a ieșit de la tipar și este disponibil începând de astăzi de la editură (vezi aici) și de la autor, pentru comenzile din Sibiu. Acesta este al doilea proiect în calitate de autor cu editura Cartea creștină, după manualul de ebraică la care l-am secondat pe Timothy Crow la începutul carierei mele publicistice (1999). Am scris comentariul având în minte cititorul interesat de lectura și studiul Bibliei, indiferent dacă are sau nu pregătire teologică, dar pe alocuri am oferit și spații de recreere pentru cititorii mai versați. Lucrarea este publicată în tandem cu editura Risoprint (recunoscută de CNCSIS) ca dovadă a preocupării pentru o înaltă prestanță. Ca autor nu pot decât să sper că efortul depus pentru realizarea comentariului va fi constatat de cititori și de critici în egală măsură. Prețul de vânzare de 40 RON se dorește a face accesibilă o lucrare voluminoasă și pretențioasă. Până în luna octombrie, când voi face o lansare la Institutul Teologic Penticostal din București, voi duce cartea cu mine pe unde voi călători. Deocamdată duminica acesta rămânem la Sibiu, Biserica Creștină după Evanghelie „Betel”, și Biserica Creștină Baptistă „Filadelfia”.

Comentarii închise la NOU! Comentariul la Apocalipsa este disponibil de la editura Cartea creștină.

Din categoria Uncategorized

Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Leviticul

Ediția din 1924 preia din ediția anterioară (1921) subtitlurile, cu excepția celui dinaintea v. 14 din capitolul 27, unde în loc de învechitul „Afierosirea lucrurilor” se preferă „Predarea lucrurilor”. Împărțirea pe paragrafe nu mai este păstrată. Apare, din nou, o îndreptare la nivelul împărțirii pe capitole, când ultimele versete din cap. 5 sunt trecute în cap. 6:1-7, o decizie care merge împotriva împărțirii din Biblia ebraică. În plus, propoziția „Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru”, absentă în ediția din 1921, este recuperată în ediția din 1924, după modelul Bibliei ebraice.

În cele 27 de capitole ale Leviticului am putut identifica 26 de corecturi, 13 capitole fiind preluate fără corecturi. Cele mai multe corecturi, câte patru, au fost realizate în cap. 5, 21 și 27. S-a pierdut nota despre Moloh din 18:21 (consider utilă) și s-au îndreptat doar două erori de tipar: „umfltură” (13:10) și „trebuiesă” (17:5). S-ar mai fi putut face și alte corecturi, dacă D. Cornilescu ar fi rămas consecvent cu sine însuși: se păstrează „între cele două seri” (Lev. 23:5), deși expresia a fost corectată în Exodul, se păstrează forme învechite care au fost corectate în restul Bibliei, sau chiar și în Levitic: „vre un” (Lev. 6:27), „pănă” (Lev. 7:17; 25:51; 26:29, 36, 44), „măruntae” (Lev. 3:3, 9).

Aspectul parafrazei este și acesta reprezentat aici prin câteva cazuri: expresia „a da mâna” este înlocuită cu „a putea” de șase ori (Lev. 5:7, 10; 12:8; 14:21, 30; 25:26), „pămîntul să se odihnească, să țină un Sabat” este rezumat la „pămîntul să țină un Sabat” (Lev. 25:2), „să nu se facă necurat, și să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa” este restrânsă la „să nu se facă necurat, nici chiar pentru tatăl său sau pentru mama sa” (Lev. 21:11). În 21:5 se mai adaugă „pentru un mort”, probabil pentru a înlesni înțelegerea, dar adăugirea dispare în ediția din 1924.

Corecturile pe care le-am sesizat până acum comparând cărțile Geneza, Exodul și Leviticul în edițiile din 1921 și din 1924 sunt prea puține pentru a justifica pretenția lui Cornilescu și / sau a Societății Biblice Britanice de a fi revizuit ediția din 1921 la nivelul Vechiului Testament. Zelul corectorului s-a înecat gradual, începând din Geneza 12. Erorile rămase necorectate, natura și numărul corecturilor executate sugerează că munca a fost realizată singur și că s-a avut în vedere îndreptarea unor situații punctuale, probabil sesizate personal de Cornilescu sau de alții care l-au înștiințat pe acesta.

(Va urma)

Comentarii închise la Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Leviticul

Din categoria Uncategorized