Arhive pe etichete: Biblia şi societatea

Anul de grație 2022 (partea a doua)

În toamna anului trecut am fost acceptat într-un curs intensiv de limbă germană organizat de Universitatea Lucian Blaga online. Activitatea presupunea patru ore de cursuri zilnic, de luni până vineri, cu foarte puține și scurte vacanțe, pe toată durata anului academic 2021-2022. Se urmărea pregătirea de la zero până la nivelul B2 sau chiar C1. Cei mai mulți dintre tinerii acceptați alături de mine (eram decanul de vârstă în acest grup) mai avuseseră germană în școală generală și/sau liceu. Am rezistat în curs în ciuda presiunilor de tot felul până în aprilie 2022. Nu am fost degrevat de niciuna dintre responsabilitățile de la facultate, proiectele de cercetare au stagnat, implicarea mea în biserica locală a fost redusă la minim, am anulat orice vizite în afara orașului. În urmă, a apărut un proiect care a umplut paharul și am fost constrâns să iau decizia de a mă retrage din cursul de germană. Este adevărat că incapacitatea de a găsi un sponsor pentru cercetare în Germania a cântărit enorm în luarea acestei decizii.

Casa moștenită de la Florin (vezi articolul Când umblu prin Valea Umbrei Morții) avea potențialul de a găzdui o familie și mă gândeam că la un moment dat va trebui să o dau în chirie. Apoi cu criza din Ucraina, mă gândeam că poate găzdui o familie de emigranți. Dar fiica noastră care locuiește în Oradea, căsătorită acolo, nu a avut nevoie de mult timp ca să decidă a se întoarce acasă cu noul ei soț și viitorul lor copil ca să locuiască în casa lui Florin de la Rusciori.

Încă din toamna anului trecut am demarat cu ajutorul unei echipe din sat instalarea drenajului în jurul casei. A mai rămas de rezolvat pe latura casei dinspre vecini.

Inițial credeam că trebuie doar să aranjez puțin casa, să o zugrăvesc, să mai montez niște faianță sau gresie. Pentru început am scos trei saci de moloz din casă. Am adus instalatorii pentru a înnoi autorizația la centrala pe gaz și am constatat că strict legal vorbind erau multe lucruri de rezolvat. Deci autorizația fusese acordată până atunci pe nemeritate. A trebuit să stric hornul de cărămidă al centralei și să fac unul profesionist din tablă cu izolația corespunzătoare și am dat găuri pentru aerisire. Soba de teracotă din sufragerie și hornul ei au fost curățate. Soba de gătit din bucătărie a trebuit evacuată și hornul ei demolat, dar deocamdată nu aveam timp de el. Apoi a sosit electricianul, cumnatul din Oradea al fetei noastre. Săpând traseele pentru conductori au început să apare diverse probleme ale zidului.

Imediat ce am început să consult zidarii am realizat că situația este complet diferită și mult mai gravă decât părea la prima vedere. Am demolat zidul care despărțea toaleta de baie și am descoperit că podeaua de beton era compromisă: era subțire și avea găuri. Picioarele cadei se prăbușiseră de fapt prin beton. Peretele trăgea de undeva umezeală și a trebuit să-l izolez perimetral.

Baia după demolarea zidului despărțitor.

Instalatorul a trebuit să spargă trasee noi prin placa de beton din bucătărie, coridor și baie, așa că a devenit clar că trebuie reconfigurat totul. Am spart placa din coridor ca să turnăm una continuă, sprijinită de pereții subsolului, la același nivel în toată casa. Dormitorul era mult mai jos decât restul casei, așa că am scos podeaua de scândură afară și am constatat că era pusă direct pe pământ. Se impunea și acolo turnarea unei plăci de beton. Am scos podeaua pestriță din cămară, am nivelat și am pregătit-o pentru turnarea plăcii. Înainte de a monta fierul beton a trebui să scot grinzile de stejar din coridor (tavanul fostului beci, acum plin cu umplutură) ale căror capete putreziseră și țineau umezeala în zid.

Prima grindă scoasă de sub baie. Trebuie să aibă un secol vechime.

Cantitatea de moloz evacuată a ajuns la câteva tone. Zidul din coridor, bucătărie și casa scărilor suferea cel mai mult așa că am dat jos tencuiala și am făcut subzidirea. Anumite porțiuni le-am rezidit până la fundație. Apoi am demolat scările din lemn de stejar și platforma dinaintea intrării și am făcut cofragul cu scândurile scoase din dormitor. Aici am primit ajutor de la un vecin priceput din sat care a făcut cofragul cu foarte puțină contribuție din partea mea.

A trebuit să fiu și zidar. Bine că se tencuiește pe urma mea. În poză este vecinul care a pregătit cofragul.

A urmat munca fierarului betonist. Asta am făcut-o eu singur. Am tăiat la dimensiuni plasa de fier, am dus-o în casă și am legat-o.

Să aduci singur plasele de fier-beton în casă pe trei uși succesive este o distracție specială.

Am făcut comanda la beton la pompă și am găsit o echipă de meșteri care să-l întindă. Frații au făcut totul voluntar, fără pretenții financiare. După ce betonul a fost întins, am simțit o mare ușurare. Ajunsesem la cota „zero”. Urma renovarea pereților. Pentru ca operațiunea următoare să poată avea loc trebuia să șlefuiesc pereții cu peria de sârmă. Cumplită muncă!

Hainele îmi erau albite de praf. Masca FFP2 ținea destul de bine, dar nu suficient.

Terminasem la timp cu placa de beton, pentru că tocmisem un meșter pe la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie să repare pereții. Au sosit materialele și meșterul a venit la timp, așa cum a promis, la început de iunie. De aici încolo contribuția mea a fost semnificativ redusă. Eu m-am putut dedica altor proiecte pe afară. Două zile meșterul doar a tencuit. Am realizat că aerisitoarele din baie și din cămară nu erau adecvate, așa că le-am anulat. Singura fereastră era în cămară, am luat-o ca model și am înlocuit-o și am mai montat una asemănătoare și la baie, cu buiandrugi așa cum trebuie. Apoi pereții au fost amorsați și armați cu plasă de fibră de sticlă. După două straturi de adeziv, al treilea a fost de tinci. Trei săptămâni de muncă intensă au fost necesari pentru cei peste 170 metri pătrați de pereți și tavan. Acum totul arată ca nou. Mai rămân de recondițitionat tavanele și ferestrele din lemn.

Noile scări de acces în casă. Planul este ca din grinzile de stejar scoase din casă să facem scânduri cu care să acoperim treptele.
Grinda de stejar ne împiedică să avem o ușă normală.

Cât timp meșterul a lucrat la renovarea pereților, eu am lucrat în pod, demolând hornul fostei sobei de gătit din bucătărie și reparând acoperișul. Apoi m-am apucat de săparea manuală a traseului pentru canalizare, 18 m în total prin curte. Am avut de traversat de două ori traseele drenajului deja instalat în toamnă și conducta de gaz de la poartă. Pe când am terminat, au sosit drumarii, așteptați de trei ani, care vor face trotuare și drum nou. Am apucat să îngrop conducta la timp și a și început excavarea în fața porții.

Următoarea etapă este instalarea sistemului de încălzire în pardoseală și turnarea șapei. Pentru etapa aceasta încă nu am banii necesari. Am solicitat oferte și am vorbit cu meșteri. Întâi trebuie să construiesc peretele despărțitor dintre baie și coridor acolo unde va fi instalat distribuitorul și o ușă. Asta o pot face săptămâna viitoare când voi pune și comanda pentru ușă (are o înălțime mai mică de 2 m datorită grinzii de stejar de deasupra ei). În urmă vor trebui montate gresia și faianța pe care doream o instalez încă de toamna trecută fără să știu odiseea prin care urma să trec în răstimpul acestor luni.

Acum nouă ani gletuiam singur pereții casei noastre, sperând că nu voi mai avea de rezolvat un proiect similar în următorii ani. Anul acesta am avut parte de ceva mult mai complex și mai intens. Renovarea unei case vechi, chiar dacă aceasta a mai avut parte de o renovare în 1999-2001, nu se compară cu construirea unei case noi. Pe lângă cheltuielile mari pe care le-am avut, mai ales acum când au crescut prețurile la materialele de construcție, efortul fizic susținut, considerabil pentru un intelectual obișnuit doar cu munca din grădină, a fost greu de integrat în programul zilnic. Nu aveam cum să avansez atât de mult, dat fiind că nu pot plăti meșteri să facă totul în locul meu, dacă nu renunțam la cursul de germană în aprilie. Am fost absorbit cu totul de acest proiect pentru care am cheltuit multe ore în fiecare zi. Acum, când începe să capete formă, satisfacția crește de la o zi la alta.

Din păcate nu am avut puterea să repar singur și sufrageria (27 metri pătrați). Pentru asta am nevoie de mai mult ajutor. Și resurse desigur. Acolo podeaua de scândură este prăbușită, deși are placă de beton. Presupun că avem aceeași problemă: grinzile de stejar au căzut de la locul lor din cauza putrezirii capetelor. Va trebui scoasă scândura, spartă placa, scoase grinzile, protejați pereții, făcută subzidirea și apoi refăcute toate la loc. Poate anul viitor.

Deocamdată pregătesc acest apartament de 50 metri pătrați pentru tânăra familie care urmează să primească un bebe în decembrie. Nădăjduiesc să îl pot finaliza la timp.

Comentarii închise la Anul de grație 2022 (partea a doua)

Din categoria Biblia şi societatea

Cartea care contează – Cartea lui Eli

Albert şi Allen Hughes (regizori) oferă în acest film o povestire surprinzătoare cu privire la presupusa perioadă post-apocalipsă. Apocalipsa a fost adusă de soare, care a ars pământul după ce gaura din stratul de ozon a ajuns la o dimensiune dăunătoare. Situaţia a ajuns cunoscută printre supravieţuitori ca „flash”. Lumea s-a transformat în pustietate, oamenii fiind rarefiaţi, la fel ca toate vieţuitoarele, iar resursele de apă – puţine şi ascunse. Pelicula sugerează dezolarea lumii prin sărăcia culorilor şi tiparul apropiat de un film alb-negru.  Comunităţile înfiripate, indiferent cât de decadente sunt ele, au menirea de a supravieţui pe spesele indivizilor care au ales să se descurce pe cont propriu. O usturătoare ironie la adresa individualismului contemporan! Într-un asemenea context, cultura este cu totul superfulă şi nerentabilă. Oamenii născuţi după Flash sunt analfabeţi şi au puţine pretenţii culturale sau deloc. Valorile estetice sunt cu totul redundante. Obiectele de îmbrăcăminte sunt monedă de schimb pentru apă sau alte bunuri vitale. Singurii oamenii care mai au cunoştinţe şi pretenţii privitoare la ceea ce a fost cândva cultura umană sunt supravieţuitorii.

Eroul filmului este Eli, un supravieţuitor de culoare întrupat de Denzel Washington, care primeşte misiunea (printr-o voce interioară!) de a preda manuscrisul cărţii aflate în posesia sa unei comunităţi umane mai pretenţioase de pe coasta de vest a Americii, cunoscută pentru intenţia de a recupera valorile umanităţii şi de a porni o lume nouă. Înarmat cu o voinţă de fier, cu cunoştinţe de supravieţuire în medii ostile, cu un iPod, o sabie artizanală şi cu abilitatea şi dorinţa de a o folosi, Eli străbate continentul american pentru a ajunge în fosta Californie, acolo unde auzise că se afla această comunitate umană care îşi merita numele. Deşi nu ne este dezvăluită identitatea cărţii se dau nişte indicii chiar de la început, când Eli este înfăţişat citind cartea cu reverenţă şi în mod meditativ. Din interacţiunea cu mişelul filmului, Carnegie jucat de Gary Oldman, se dezvăluie faptul că această carte ar avea semnul crucii pe copertă şi puterea de a controla mulţimile. Pentru Eli ea este cartea care putea aduce salvare.

Carnegie este tipul oportunistului. Supravieţuitor al Flash-ului şi el, creează o comunitate umană ca bază pentru dorinţa lui megalomanică de a stăpâni lumea. Accesul la idealul acesta este mediat de cunoaştere, dar o cunoaştere egoistă. El este în căutarea unei cărţi care îi poate permite realizarea acestui vis pentru puterea pe care considera că o are de a controla masele: Biblia. Trupele sale de hăitaşi pe motociclete abuzează de orice călător întâlnit pentru a-l deposeda de eventualele cărţi, doar-doar va identifica şi o Biblie printre bagajele lor. Orice călător sau trecător prin localitatea lor este verificat în privinţa literaturii pe care o deţine. Aşa se întâmplă şi cu Eli care este găzduit forţat timp de o noapte în hotelul improvizat al lui Carnegie cu scopul de a se afla dacă este purtătorul vreunei cărţi. Mijlocul folosit pentru a descoperi adevărul este o tânără pe nume Solara, născută după Flash, aflată în serviciul lui Carnegie, fiica unei femei oarbe care locuia împreună cu acesta. Fără să reuşească să obţină satisfacţii la avansurile făcute lui Eli, Solara află că musafirul lor citeşte dintr-o carte care avea o cruce pe copertă, că citează din ea şi are ciudatul obicei de a se ruga înainte de a mânca.

În zorii zilei următoare Carnegie smulge aceste informaţii de la Solara şi se grăbeşte să-l surprindă pe musafirul lui, dar acesta îşi făcuse drum afară din hotel pe geam. Conflictul din stradă care a urmat aduce a western. Eli refuză să renunţe la cartea sa şi pleacă indiferent mai departe sub ploaia de gloanţe a amatorilor care nici nu-l atingeau. Constatând că nu e de glumă, Eli ripostează ca un SEAL şi îşi elimină opozanţii, reuşind chiar să-l rănească pe Carnegie, fapt ce îi asigură acalmia încetării focului şi a retragerii sale. Eli se pomeneşte cu Solara, dornică să-l părăsească pe Carnegie şi să-l urmeze în aventura sa pe Eli. Solara încearcă să „cumpere” bunăvoinţa lui Eli deconspirându-i izvorul controlat de Carnegie, Eli intenţionează să călătorească singur mai departe şi o închide acolo. Mai târziu îi va veni în ajutor, într-un mod neînţeles, când Solara va cădea în cursa unor lotri şi este aproape să-şi piardă onoarea şi, poate chiar şi, viaţa.

Îşi vor continua călătoria împreună şi vor da peste o familie de vârstnici. Aceştia încă mai aveau cunoştinţă de regulile bunului simţ şi de artă, dar le foloseau în scopul supravieţuirii lor prin canibalism. Acolo îi vor surprinde următorii conduşi de Carnegie şi Redridge, un mercenar aflat în slujba lui Carnegie şi dornic să pună mâna pe Solaris pentru sine. Lupta cu arme uşoare este încheiată când Carnegie scoate mitraliera de companie şi pur şi simplu taie casa în două. Intuind deznodământul, Eli ascunde Biblia în spatele televizorului, dar şantajat cu executarea lui Solaris, deconspiră ascunzătoare, astfel încât Carnegie intră în posesia comorii mult râvnite. Solara este dată pe mâna lui Redridge, după cum fusese înţelegerea, iar Eli primeşte un glonţ în abdomen şi este lăsat să moară la locul conflictului.

La întoarcerea spre casă, Solara opreşte convoiul celor trei automobile, asasinând pe şoferul maşinii unde se afla ea. Se produce astfel un accident în cursul căruia moare şi Redridge străpuns accidental de sabia lui Eli luată ca trofeu. Tânăra scapă cu viaţă şi reuşeşte să mai scape şi de o altă maşină de urmăritori folosind o grenadă de mână bine plasată. Carnegie renunţă şi se întoarce acasă cu prada sa. Problema care îi mai rămâne acum este deschiderea Bibliei, deoarece aceasta era dotată cu o veritabilă încuietoare. În acest răstimp Solara recuperează maşina avariată în accident, îl caută pe Eli, doar pentru a-l afla pe drumul spre apus. Într-un mod surprinzător, Eli supravieţuieşte mai multe zile ranei împuşcate primite cu această ocazie, timp suficient pentru a călători mai departe spre destinaţia finală.

În cele din urmă, Eli şi Solara ajung pe insula care găzduia comunitatea umană căutată, care reuşise să identifice şi să conserve o mulţime de artefacte cu valoare culturală din lumea veche. Cuvântul care le-a deschis uşa a fost anunţul că se află în posesia unei cărţi valoroase. La insistenţele arhivarului, Eli destăinuie identitatea cărţii aflate în posesia sa: Biblia în versiunea King James. La fel de grăbit să o vadă sunt şi spectatorii care ştiau că Biblia lui Eli fusese luată de Carnegie. Acesta este momentul culminant al cărţii, când eroul nostru face actul de dare-primire a Bibliei din posesia sa către Lombardi, arhivarul coloniei de la Alcatraz. Procesul presupune literalmente dictarea Bibliei verset cu verset, inclusiv cu număr de capitol şi verset. La finalul procesului de dictare, Eli îşi încheie viaţa cu rugăciune de mulţumire pentru săvârşirea lucrării încredinţate, iar Solara se întoarce în lumea ei pentru a rezolva lucrurile rămase nerezolvate şi, probabil, a-şi recupera mama.

De cealaltă parte a lumii, Carnegie deschide încuietoarea Bibliei, doar pentru a afla că are în faţă un document Braille, cu scriere pentru nevăzători. Mai mult, Claudia, femeia nevăzătoare care îl slujea, mama lui Solara, nu este dispusă să-i facă hatârul de a-i citi din ea, ca răzbunare pentru anii de suferinţe îndurate din partea lui. Moartea lui Eli este răzbunată atât prin tipărirea Bibliei şi adăugarea ei la patrimoniul de valori ale lumii, cât şi prin refuzarea accesului la informaţie pentru Carnegie.

Deşi numeroase chestiuni de detaliu cu privire la lumea post-apocaliptică amintesc de recentul film The Road (2009, cu Vigo Mortensen în rol principal), noutatea constă în elementul care stârneşte intriga, anume Biblia. Lupta pentru Biblie, deşi versiunea aleasă cred că este o chestiune conjuncturală, primeşte o nouă dimensiune în această lume nouă. Preţuită pentru învăţătura ei eliberatoare, Biblia este manualul organizării societăţii umane. Accesul la informaţia conţinută în Biblie s-a dovedit, cel puţin în istoria Europei, cheia progresului în societatea umană.

Raportul dintre implicarea şi/sau neimplicarea lui Eli în conflictele care interferau cu vocaţia sa ar putea să ne ofere suplimentar de gândit. Convingerea lui era să evite orice conflict (pentru că acesta, inevitabil, presupunea vărsare de sânge) care nu îl împiedica în atingerea ţelului său. Deşi discutabilă, focalizarea sa pe scop poate să ne inspire, mai ales dacă suntem dintre aceia uşor de deturnat. În ultimă instanţă, filmul fraţilor Hughes speculează pe marginea posibilităţii ca impactul Bibliei să se extindă chiar şi dincolo de limitele imaginabilului. Deocamdată ne putem dori măcar ca fiecare creştin, într-o măsură cât de mică, să fie o Biblia ambulantă la fel ca Eli.

A! Să nu uităm, energia lui Eli provine din credinţa sa. Eli ne spune că „Credinţa înseamnă că ştii ceva chiar dacă nu ştii nimic. Nu trebuie să aibă sens! Doar este credinţă. Este floarea luminii într-un câmp de întuneric.” „Asta e din cartea ta?” întreabă Solara. Eli răspunde sarcastic: „Nu. Este din Johnny Cash. Live in Folsom Prison.” Credinţa este, într-adevăr, convingerea care nu se bazează pe evidenţe, dar este suficientă pentru a întreţine o misiune sacrificială precum cea a lui Eli.

Comentarii închise la Cartea care contează – Cartea lui Eli

Din categoria Arte vizuale