Arhive pe etichete: Comentariu la Amos

Comentariu la cartea profetului Amos

Al treilea motiv şi nu ultimul pentru „liniştea” din ultimele săptămâni de pe blogul meu a fost finalizarea şi pregătirea pentru tipar a unui comentariu la cartea profetului Amos. De data aceasta nu vorbesc despre unul omiletic, precum cel aflat în tipar pentru Iosua. Varianta mai omiletică a comentariului pe Amos a apărut la editura Casa Cărţii din Oradea în 2008. Comentariul acesta este ceva mai tehnic, însă caută să fie cât de prietenos este posibil cu publicul larg. Singurul comentariu la cartea lui Amos publicat de un român a apărut în 1979, fiind lucrarea de doctorat a părintelui Mircea Basarab. De atunci, după cunoştinţa mea, nici măcar nu a mai fost tradusă vreo carte din alte limbi în limba română, deşi Amos este o carte de căpătâi pentru studiul mişcării profetice israelite. Pentru a fundamenta studiul literaturii profetice, lucrarea are un capitol introductiv care studiază fenomenul literaturii profetice în general. De notat că materialul nu repetă temele discutate în Profetismul israelit (Oradea: Casa Cărţii, 2008), ci este complementar acestuia.

Deşi cu câţiva ani în urmă, Uniunea Bibliştilor din România a luat decizia realizării unei serii de comentarii biblice, până în prezent nu s-a publicat nimic în această direcţie. Este salutară dorinţa directorului editurii Metanoia / Societatea Biblică din România, fr. Florin Ile, de a demara Seria Comentarii biblice cu autori români, al cărui debut sunt onorat să îl semnez. În ce mă priveşte intenţionez să continui cu un comentariu la Geneza şi un altul la Psalmi, unde am acumulat cele mai multe materiale. Aşadar săptămâna aceasta intră în tipar comentariul la Amos, urmând ca pe parcursul săptămânilor viitoare să apară în librării. Cartea este tipărită în format A5, are aproximativ 350 de pagini şi are bibliografie, index de referinţe biblice, index de nume şi o anexă cu textul ebraic al cărţii în format versificat.

Pentru a stârni interesul, aici este şi cuprinsul lucrării:

Introducere

1 Caracteristicile discursului profetic

1.1. Paralelismul liniilor poetice

1.2. Sensul figurativ

1.2.1. Figuri de construcţie

1.2.2. Figuri de elocuţie

1.2.3. Figurile de stil

1.2.4. Figuri de gândire

1.2.5. Tropii de semnificaţie (tropii propriu-zişi)

1.2.6. Tropii de expresie (pseudo-tropii sau tropii în mai multe cuvinte)

1.3. Schimbul persoanei

1.4. Structuri literare

1.5. Evaluarea prozodiei

1.6. Oracolul: formule şi tipuri

1.6.1. Formule de deschidere a unui oracol

1.6.2. Tipuri de oracole

2 Elemente isagogice (introductive)

2.1. Bibliografie la Amos

2.2. Autorul

2.3. Data scrierii

2.4. Textul

2.5. Documentul

2.6. Structura literară a cărţii

2.7. Stilul lui Amos

2.8. Temele teologice

2.8.1. Suveranitatea lui Dumnezeu şi justiţia

2.8.2. Harul lui Dumnezeu

2.8.3. Profetul ca ambasador al lui Dumnezeu

2.9. Relaţia cu Noul Testament

3 Damnarea contextualizată a lui Israel

3.1 Introducerea cărţii

3.2. Oracolele împotriva popoarelor  (1:3-2:16)

3.2.1. Oracol împotriva arameilor

3.2.2. Oracol împotriva filistenilor

3.2.3. Oracol împotriva fenicienilor

3.2.4. Oracol împotriva edomiţilor

3.2.5. Oracol împotriva amoniţilor

3.2.6. Oracol împotriva moabiţilor

3.2.7. Oracol împotriva iudeilor

3.2.8. Oracol împotriva israeliţilor

4 Damnarea individualizată a lui Israel

4.1. Israel ca recipient al cercetării prin mesaje (3:1-15)

4.2. Israel ca recipient al cercetării prin suferinţe (4:1-3)

5 Bocete pentru Israelul nepocăit

5.1. Bocetul pentru nedreptate socială  (5:1–17)

5.2. Bocetul pentru religiozitate (5:18–27)

5.3. Bocire pentru lascivitate şi opulenţă (6:1–14)

6 Cartea vedeniilor

6.1. Prima vedenie (7:1-3)

6.2. A doua vedenie: pârjolul (7:4-6)

6.3. A treia vedenie: tabla de cositor (7:7-9)

6.4. Conflictul cu preotul Amaţia (7:10-17)

6.5. A patra vedenie: coşul cu fructe (8:1-3)

7 Oracolele finale

7.1. Oracolul de damnare (8:4-6)

7.2. Oracolul de mântuire (9:1-15)

Pentru o recenzie favorabilă se poate citi opinia lui Ghiţă Mocan (vezi aici).

Anunțuri

Comentarii închise la Comentariu la cartea profetului Amos

Din categoria Publicaţii

Mijlocirea profetică (IV)

imagesAmos 8:1-3 

Stăpânul Domn mi-a mai arătat următoarele:[i]

Se făcea că era un coş cu fructe de vară.

El m-a întrebat:

– Ce vezi tu, Amos?

Eu am zis:

– Un coş cu fructe de vară.

Domnul mi-a zis:

– Vine sfârşitul poporului Meu, Israel;

nu-l voi mai cruţa!

În ziua aceea, cântăreţele palatului vor jeli,

[zice] revelaţia Stăpânului Domnului.

Mulţimi de cadavre! Aruncate peste tot! Tăcere! 

Aceasta este a doua vedenie din cea de-a doua pereche de vedenii care au ca element comun necesitatea interpretării. Amos identifică în mod corect conţinutul vedeniei, dar are nevoie de interpretare pentru a înţelese sensul ei. Calea interpretării trece printr-un joc de cuvinte imposibil de redat în limba română, pentru că se bazează pe omonimia dintre „vară” (qaiţ) şi „sfârşit” (qeţ). Coşul cu fructe de vară se referă la fructele care se culegeau la sfârşitul verii (august-septembrie). O temă similară este regăsită şi într-una din vedeniile profetului Ieremia, cu diferenţa că acolo erau două coşuri, unul cu smochine timpurii şi altul cu smochine răscoapte şi trecute. Totuşi acolo semnificaţia vedeniei nu mizează pe jocul de cuvinte, ci doar pe simbolistică.

Fără să destăinuie mai multe detalii despre finalul care îl aşteaptă pe Israel decât făcuse până în acest moment al profeţiei sale, Amos vine cu o confirmare suplimentară că sfârşitul este hotărât şi nu mai este nimic care să reţină deznodământul. Dezastrul care stă să vină fără întârziere are două componente: distracţia de la palat va fi înlocuită de bocire şi măcelul lui Israel va amuţi de uimire pe supravieţuitori. Termenul v’rot, un hapax legomenon, probabil derivat din substantivul v’r pentru „cântec”, face referire la bocitoarele profesioniste de la palat.

Imaginea finală a celei de-a patra vedenii este enorm de sumbră prin tragismul ei exprimat prin intermediul a trei propoziţii exclamative, ultima constituită dintr-o simplă interjecţie onomatopeică: „Mulţimi de cadavre! Aruncate peste tot! Tăcere!” Pasivul care traduce singurul verb din această linie poetică rezultă din vocalizarea diferită de cea sugerată de masoreţi. Liniştea invocată aici este un ecou al solicitării similare din 6:10. Ca şi acolo, şi aici senzaţia de sfârşit de lume şi de durere copleşitoare impune un respect pe care chiar şi bocetul îl tulbură. Tăcerea invocată peste haosul din ţară, deocamdată doar imaginat de profet, ne întoarce în timp la începutul lumii. Dumnezeu urmează să decreeze ceea ce tot El a creat.

Comentarii închise la Mijlocirea profetică (IV)

Din categoria Curs online SVT3

Profetismul este o slujbă vocaţională

BR00-6512Amos 7:10-17

Amaţia, preotul de la Betel, a trimis mesageri la Ieroboam, regele lui Israel, ca să i se spună:

„Amos conspiră împotriva ta în mijlocul poporului Israel;

ţara nu mai poate suporta toate cuvintele lui.

Iată ce spune Amos:

«Ieroboam va pieri de sabie,

iar Israel va fi dus în exil departe de patria sa»“.

Amaţia i-a spus apoi lui Amos:

„Văzătorule, cară-te de aici în ţara lui Iuda,

mănâncă-ţi acolo pâinea

şi acolo să profeţeşti!

Să nu mai profeţeşti la Betel,

căci el este sanctuarul regelui

şi casa de închinare a împărăţiei“.

Amos i-a trimis răspuns lui Amaţia zicând:

„Eu nu sunt profet,

eu nu sunt nici fiu de profet,

eu sunt doar cioban şi polenizator de smochini sălbatici.

Domnul m-a luat de la oi

şi Domnul mi-a zis:

«Mergi de profeţeşte poporului meu Israel!»

Acum, ascultă Cuvântul Domnului,

tu, care zici să nu profeţesc împotriva lui Israel

şi să nu predic împotriva familiei lui Isaac.

Deci, aşa vorbeşte Domnul:

«Soţia ta se va prostitua în cetate,

fiii tăi şi fiicele tale vor cădea răpuşi de sabie,

ţarina ta va fi împărţită cu funia,

tu însuţi vei muri pe pământ necurat,

iar Israel va fi dus în exil departe de patria lui»“.

Paragraful acesta reprezintă un interludiu narativ care, deşi întrerupe temporar lanţul vedeniilor, se află în ton cu mesajul inerent acestora. Dialogul se limitează doar la o pereche adiacentă, în care Amos reacţionează prompt la acuza lui Amaţia. Însă înainte de a-l interpela pe profetul itinerant din Iudeea, Amaţia avansează o plângere la adresa acestuia înaintea regelui Ieroboam al II-lea, acuzându-l de lezmajestate şi sediţiune. Nici măcar invocarea lipsei de popularitate a mesajului profetic (situaţie similară unor rezultate slabe în sondajele de opinie ale vremii noastre) nu îl mobilizează pe rege care, prin imobilitatea lui pare apatic sau distant.

Amaţia îndrăzneşte chiar să răstălmăcească oracolul profetic: „Mă voi ridica împotriva dinastiei lui Ieroboam cu sabia”, oferindu-le un tăiş mult mai pronunţat: „Ieroboam va pieri de sabie” (7:11). Este evident din patima cu care Amaţia încearcă să manipuleze oracolul profetic de intenţiile politizante pe care le are. Formularea „Israel va fi dus în exil departe de patria sa” avea menirea de a-i stârni pe nobilii naţionalişti care se aflau împrejurul regelui drept consilieri. Biblia nu vorbeşte despre nicio reacţie din partea niciuneia dintre părţi. Amaţia este singurul care se dă de ceasul morţii pentru a încerca să demonstreze că Amos este o persoană periculoasă şi că trebuie declarat inamicul public numărul unu de dragul siguranţei naţionale.

După ce constată că niciunul dintre artificiile invocate nu funcţionează, Amaţia îşi face curaj să rezolve problema singur şi să-l abordeze personal pe profetul Amos (7:12-13). Refuzându-i statutul de profet, atunci când foloseşte titlul mai umil de văzător hozeh, Amaţia căuta să-l umilească pe necărturarul Amos, însă acesta îşi cunoaşte limitările. Accepţiunea autorizată, reprezentată de Amaţia, cu privire la religie în Regatul de Nord, era aceea a unei religii naţionale, singura sponsorizată de stat. Din această perspectivă orice itinerant care vorbeşte împotriva stabilimentului nu este binevenit. Ceea ce Amaţia nu ştia era faptul că Amos nu era un profesionist care să-şi câştige existenţa din emiterea oracolelor, motiv pentru care expedierea sa din Israel nu avea baza reală în presupoziţia lui Amaţia. În plus, Amaţia nu dă nici cel mai mic semn că ar accepta conţinutul verbal al profeţiei lui Amos ca venind de la Domnul Dumnezeu, motiv pentru care şi foloseşte formula: „Iată ce spune Amos” (7:11).

Răspunsul lui Amos subliniază aspectul independenţei sale faţă de cult (7:14-15). Dezicerea sa de oficiul profetic este posibil să aibă o legătură cu propria sa percepţie despre profetismul de breaslă, lipsit de eficacitate prin servilismul său. Modul în care îşi redă identitatea este cu totul original: sunt folosite trei propoziţii nominale, în care subiectul este explicit, redat printr-un pronume personal, persoana I, singular.

Profesia lui Amos este cu totul în afara domeniului religios. El nu este nici măcar un mic meseriaş, dintre aceia care aveau căutare în statele antice ca susţinători ai progresului economic. Amos împărtăşeşte preocuparea patriarhilor pentru nomadism, suplimentându-şi veniturile ca muncitor sezonier din preocupări specifice pomiculturii în zona deluroasă a Şfelei, acolo unde transhumanţa îl duce în timpul sezonului cald. Termenul folosit aici, boqer, este diferit de cel preferat în deschiderea cărţii, noqed, dar nu opus acestuia. Fără îndoială termenii sunt din aceeaşi familie semantică, fiind amândoi din domeniul creşterii animalelor. Termenul de aici, boqer, desemnează în primul rând pe un proprietar de vite, dar nu poate exclude pe cel care le îngrijeşte. Ocupaţia sezonieră despre care se vorbeşte aici implică sicomorul sau smochinul egiptean (Ficus sycomorus) are cărui roade sunt parazitate de o viespe (Sycophaga crassipas). Pentru a împiedica pierderea roadelor şi grăbirea coacerii lor, soluţia era înţeparea fructelor, fapt care sporea producţia de etilenă. Unii comentatori au sugerat chiar că din activitatea sezonieră a lui Amos, dobitoacele pe care le păstorea ar fi avut de câştigat, consumând fructele care nu mai puteau fi recuperate.

Reorientarea vocaţională a lui Amos nu implică şi o reorientare profesională definitivă. Profetismul practicat de Amos are o natură vocaţională şi presupune o delegare temporară cu o misiune dintre cele mai puţin dorite de vreun profesionist: sancţionarea cultului din ţara vecină şi a instituţiei centrale care îl susţine. Chemarea lui Amos este similară în frazare cu chemarea lui David conform relatării din cărţile istorice şi din psalmi. Deşi refuză titlul de profet (nabi’), probabil din pricina conexiunilor pe care acesta le avea cu profetismul de curte, corupt şi manipulat, Amos îşi descrie trimiterea prin rădăcina verbală a acestui substantiv (hinnabe – v. 15, tinnabe – v. 16), ca şi cum încerca să recupereze termenul pentru uzanţa lui corectă. Termenul pereche cu care verbul „a profeţi” apare în acest context este „a predica” (hattip), aşa cum apare şi în alte contexte biblice.

Mesajul profetic al lui Amos ia în cele din urmă o notă personală, aducând o revelaţie specială pentru preotul Amaţia, starostele împotrivitorilor lui Amos din Regatul de Nord (7:17). De notat că singura informaţie acceptată de Amos din acuza inventată de Amaţia priveşte exilul lui Israel. Cuvintele sunt citate ad litteram astfel încât se poate spune că ele formează o acoladă pentru întreaga pericopă. Exilul, spre deosebire de nimicirea dinastiei lui Ieroboam, figurează cu prisosinţă în mesajul teologic al oracolelor lui Amos.

Oracolul aduce cele mai teribile veşti pentru preotul Amaţia. Siguranţa căminului său, a proprietăţilor sale şi chiar a vieţii sale vor fi sacrificate. Prostituarea soţiei sale posibil să facă aluzie la vremuri grele de asediu, când oamenii îşi calcă principiile pentru o bucată de pâine. Copiii săi, fără nicio deosebire, vor fi sacrificaţi, proprietăţile sale vor fi luate şi împărţite altora, iar el va fi deportat într-o altă ţară de unde nu va mai avea ocazia să se repatrieze. Viitorul pregătit acestui individ poate fi considerat valid şi pentru alţii care, asemenea lui, L-au scos pe Dumnezeu din viaţa lor.

Comentarii închise la Profetismul este o slujbă vocaţională

Din categoria Curs online SVT3

Mijlocirea profetică (III)

Assyrian soldiers with shields spears and bowsAmos 7:7-9

Apoi mi-a arătat următoarele:

se făcea că Domnul stătea lângă [o tablă de] cositor,

chiar în mâna Sa [era tabla de] cositor.

Domnul mi-a zis:

– Ce vezi tu, Amos?

Eu am răspuns:

– [O tablă de] cositor.

Domnul mi-a zis:

– Iată că voi pune [tabla de] cositor în mijlocul poporului meu Israel.

Nu-l voi mai cruţa.

Vor fi date pustiirii locurile de închinare ale lui Isaac,

sanctuarele lui Israel vor fi nimicite

şi Mă voi ridica împotriva dinastiei lui Ieroboam cu sabia.

Următoarea pereche de vedenii este diferită de prima din mai multe puncte de vedere. De data aceasta imaginea văzută de profet necesită interpretare şi ajutor divin pentru înţelegere. Sensul lor este chiar surprinzător pentru că se bazează pe jocuri de cuvinte. În plus, Amos nu mai are opţiunea mijlocirii pentru Israel, pentru că Dumnezeu anunţă aplicarea sentinţei. Iniţiativa dialogului îi aparţine lui Dumnezeu, care îl şi închide.

În prima vedenie din această a doua serie lui Amos i se arată un obiect, numit anak, care a ridicat probleme de intepretare, pentru că, deşi apare de patru ori în Biblie, toate aceste ocurenţe sunt doar în acest paragraf (7:7-8). Interpretările tradiţionale citesc aici un „zid [construit cu] firul cu plumb”, Domnul având în mână „firul cu plumb” propriu-zis. Aceasta ar însemna că Domnul ar fi un maistru care inspectează munca meşterilor zidari, liderii lui Israel, şi a găsit munca lor necorespunzătoare. Pentru o astfel de citire ar fi necesară amendarea textului de o manieră care l-ar altera nepermis de mult.

Totuşi, termenul este un substantiv împrumutat din akkadiană, unde înseamnă tablă (akk. annaku). Se cunoaşte faptul că, în război, se foloseau pavezele din bronz, un aliaj de cupru cu plumb, şi parapeţii mobili protejaţi împotriva focului cu scuturi sau tablă groasă de bronz la asaltul zidurilor. Imaginea este cunoscută şi în literatura profetică când, ca semn al invincibilităţii sau perenităţii mesajului său, Ieremia este consolidat de Domnul ca un „stâlp de fier” sau un „zid de bronz”.

Prin urmare, când Amos Îl vede pe Domnul stând alături de un zid de tablă, cu tablă de cositor în mână, imaginea transmite un deznodământ dezastruos. Vulnerabilitatea poporului poate fi înţeleasă fie ca unii care se ascund în spatele unui parapet necorespunzător dinaintea unui războinic atât de teribil cum este Domnul, fie ca unii împotriva cărora Dumnezeu are resurse incomensurabile pentru confecţionarea unor cantităţi uriaşe de arme din bronz (cositorul fiind necesar în aliaj cu arama).

Faptul că Domnul va pune tabla de cositor în mijlocul poporului Său are o conotaţie tragică pentru Israel, deoarece gestul acesta anunţă intenţia lui Dumnezeu de a nu mai tolera ordinea actuală a lucrurilor. Dacă ultima oară când apare acest termen, este o abreviere a pronumelui personal de persoana a I-a, singular, atunci sensul vedeniei este speculat din jocul de cuvinte dintre o variantă abreviată a lui anoki (eu) şi anak (tablă).

Sentinţa este ceva mai specifică de data aceasta, pentru că sunt vizate cultul şi monarhia. Din nou, profetul este atent cum face identificarea poporului, evitând numirea patriarhului Avraam, care era îndeaproape identificat cu Iuda din pricina Hebronului, ca locaţie preferată. Aşa se face că Regatul de Nord este asociat cu patriarhii Isaac şi Iacov (Israel) din pricina Sihemului şi Beer-Şebăi, ca locaţii preferate. Pustiire şi nimicire sunt promise localităţilor închinate cultului străin, iar sabia, o metonimie a semnului care sugerează războiul, este promisă dinastiei stăpânitoare, teme comune în oracolele împotriva naţiunilor din introducerea profeţiei.

Menţionarea explicită a dinastiei lui Ieroboam a permis inserarea fragmentului narativ care comentează pe marginea conflictului deschis dintre preotul Amaţia, reprezentantul cultului  de la Bethel, sponsorizat de regele Ieroboam al II-lea şi profetul Amos.

Comentarii închise la Mijlocirea profetică (III)

Din categoria Curs online SVT3

Mijlocirea profetică (II)

1041868Amos 7:4-6

Domnul Dumnezeu mi-a arătat următoarele:

se făcea că Domnul Dumnezeu a chemat să lovească focul;

şi focul a uscat Adâncul cel mare

şi a mistuit ţarinile.

Am zis atunci:

– Doamne Dumnezeule, opreşte-te, te rog!

Cum poate supravieţui Iacov,

când este atât de neînsemnat?

Domnul s-a îndurat datorită cererii mele:

– Nu se va întâmpla nici aceasta!

a zis Stăpânul Domn.

În a doua vedenie a primei perechi profetul vede un alt dezastru, originat tot de Dumnezeu, însă parcă mai puţin natural decât cel dinainte şi mult mai înspăimântător din acest motiv: un incendiu izbucnit în lumea supraterestră care o consumă pe aceea înainte ca să lovească în lumea tereastră. Dacă Adâncul cel mare reprezintă depozitul de apă al pământului, atunci capacitatea incendiului de a usca rezervele de apă este un indiciu al potenţei sale. Şi de această dată, fără vreun ajutor din afară, Amos este capabil să perceapă sensul vedeniei primite de la Dumnezeu.

Judecata lui Dumnezeu prin intermediul focului este o temă frecvent întâlnită nu numai în literatura biblică în general, ci şi în cartea Amos în particular. De fapt, oracolele împotriva naţiunilor înfăţişează focul care mistuie cetăţile şi fortificaţiile acestora ca semn al judecăţii lui Dumnezeu, fiind trimis de El. Focul pe care nu l-a cunoscut Israel împreună cu celelalte popoare, îl ajunge în cele din urmă şi pe el. Sentinţa focului înseamnă că deznodământul este aproape, este chiar la uşi. Chiar şi în această vedenie, focul este convocat de Domnul.

Mijlocirea lui Amos presupune exact acelaşi motiv şi aceleaşi cuvinte cu o singură excepţie: solicitarea este mult mai radicală decât prima şi mai specifică – „Opreşte-te!” Răspunsul Domnului la această a doua mijlocire este, din nou, identic cu primul. Domnul apare, însă, ca „Stăpânul Domn”, un apelativ mai lung. Un alt posibil dezastru este evitat astfel, iar istoria lui Israel poate continua pentru încă o perioadă de timp. Din păcate, afară de insistenţa lui Amos pentru mijlocire şi de harul lui Dumnezeu de a îngădui mijlocirea lui Amos şi a amâna aplicarea sentinţei asupra lui Israel, nu ştim cât timp a întârziat Amos judecata lui Dumnezeu.

Comentarii închise la Mijlocirea profetică (II)

Din categoria Curs online SVT3

Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 3 (Amos 6:12–14)

Sentinţa finală a celor trei bocete este precedată de o pereche de întrebări retorice, de o reiterare a acuzaţiei divine, şi de o nouă evocare a refulării pasionale şi arogante a israeliţilor. Finalul debordează de ironie în toate părţile lui componente. 

 

1783541-ploughing-the-fields-2

6.12aA  Pot caii să alerge pe stâncă

6.12aB  sau poate fi ea arată cu boii?

6.12bA  Totuşi voi aţi transformat justiţia în venin,

6.12bB  iar rodul dreptăţii – în amărăciune.

6.13A  Voi vă bucuraţi de ceea ce s-a întâmplat la Lodabar

6.13B  şi ziceţi: «Oare nu prin puterea noastră

6.13C  am cucerit noi Karnaimul?»

6.14aM  Iată [ce voi face]:

6.14bA  Se va ridica împotriva ta,

6.14bB  popor al lui Israel, un popor

6.14cM  [continuă] revelaţia Domnului, Dumnezeul Oştirilor,

6.14dA  şi te va oprima

6.14dB  de la Lebo-Hamat

6.14dC  până la Uedul Arabei.

 

 

Stupiditatea invocării Numelui divin din strofa anterioară (6:10) este continuată aici prin lipsa de logică a realităţilor descrise de întrebările retorice. În mod natural un cal nu aleargă pe piatră (mai ales fără potcoave) fără a pune în pericol viaţa sa şi a călăreţului său şi fără a risca deteriorarea gravă a copitelor sale. Tot la fel plugul nu se foloseşte altundeva decât pe teren agricol. A doua linie poetică ridică probleme de interpretare în formatul lăsat de Textul Masoretic pentru că predicatul este lipsit de obiect, ca şi când ar fi intranzitiv. Evident o întrebare de felul: „Se poate ara cu boii?” şi-a pierdut calitatea pe care autorul se baza în context. Din acest motiv am presupus că obiectul este eliptic în această linie poetică, fiind presupus din linia anterioară: „stânca”. Elipsa este folosită şi în versul următor.

Absurditatea acestor întrebări retorice, care descriu imposibilităţi naturale, este folosită pentru a scoate în evidenţă mai pregnant ilogica trăirii imorale a israeliţilor. Din nou, chintesenţa imoralităţii lor este identificată cu nedreptatea socială (cf. 2:7; 5:7, 12, 24). Deşi versul din 6:12b aduce bine cu versul din 5:7, prin perechea termenilor corespondenţi „justiţie” // „dreptate”, enunţul construieşte pe o altă metaforă, aceea a hranei. Se ştie că în literatura biblică cuvintele pot fi percepute metaforic ca nişte bucate. Amos îi acuză pe israeliţi pentru faptul că au  reuşit să transforme sentinţele tribunalelor în oportunităţi de amărăciune şi nedreptăţire a celor care îşi căutau dreptatea acolo.

Versul din 6:13 evocă două momente istorice de răsunet pentru patriotarzii israeliţi, cel mai probabil legate de incursiunea militară a lui Ieroboam al II-lea în Transiordania. Pentru Amos, biruinţele asupra cetăţii moabite Lodebar şi asupra celei aramee Karnaim sunt nişte fapte minore în comparaţie cu răsunătoarele înfrângeri pe care va urma să le sufere Israel. Faptul acesta este scos în evidenţă nu numai prin scara net diferită a celor două seturi de situaţii militare, dar şi prin diminuarea impactului primeia dintre ele, când profetul în mod intenţionat alterează numele aşezării pentru a permite un joc de cuvinte zeflemitor la adresa israeliţilor. Astfel, numele cetăţii este transformat din Lodebar (rbdl), o variantă a lui Lidbar, în Lo-Dabar (rbd-al), care înseamnă „Nu [este] nimic”.

Când a redat campania militară a lui Ieroboam al II-lea în Transiordania, cronicarul Regilor a folosit exprimarea: „El [Ieroboam] a luat înapoi hotarele lui Israel, de la Lebo-Hamat până la Uedul Arabei” (2 Regi 14:25). Amos foloseşte exact aceeaşi exprimare aici, când prezintă sentinţa Domnului faţă de israeliţi, care vor pierde controlul asupra acestui teritoriu. Cel mai probabil că expresia aceasta a ajuns cunoscută în popor ca slogan al naţionalismului israelit în forma maximei sale extensiuni din valea Beqa’ până Uedul Araba (sau Valea Plopilor).

Sentinţa lui Dumnezeu este fermă şi imuabilă. Finalul este contrar tuturor aşteptărilor, sloganelor şi pretenţiilor. Cei care s-au autofelicitat de vitejia lor vor trebui să facă faţă unui război deschis pe toate fronturile. Cei care s-au complăcut în idiosincraziile lor religioase, vor avea de înfruntat pe Însuşi Domnul, Dumnezeul Oştirilor. Cei care s-au bucurat de construcţiile lor monumentale le vor admira ruinele din pulberea pământului. Schimbarea de destin a fost declanşată din pricina ignorării standardului moral compatibil cu statutul de popor al lui Dumnezeu.

Comentarii închise la Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 3 (Amos 6:12–14)

Din categoria Curs online SVT3

Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 2 (Amos 6:8-11)

vegasnight11

A doua strofă a acestui bocet este marcată de formula specifică jurământului care adaugă gravitate hotărârii Domnului cu privire la Israel, afirmând un decret, o decizie irevocabilă a lui Dumnezeu. Textul este mixt, atât în versuri cât şi în proză, dar acolo unde se reia tema introductivă se revine şi la versificare prin intermediul unei formule verbale care redă aceeaşi fermitate din deschiderea strofei (6:11).

6.8aA  „Stăpânul Domn a jurat pe Sine astfel,

6.8aB  [zice] revelaţia Domnului Dumnezeul Oştirilor:

6.8bA  „Eu urăsc mândria lui Iacov,

6.8bB  îi dispreţuiesc fortăreaţa

6.8bC  şi îi voi abandona cetatea şi tot ce este în ea.

6.9aa  Dacă vor mai rămâne zece bărbaţi

6.9ab  într-o casă, şi aceia vor muri.

6.10ac  Şi dacă ruda cuiva mort îl va lua şi-l va arde,

6.10ad  ca să-i scoată oasele din casă,

6.10ae  va zice celui care încă este ascuns în nişa casei:

6.10af  «Mai este cineva cu tine?»

6.10ag  şi i se va răspunde: Nu!»,

6.10ah  iar cel dintâi va continua:

6.10ai  «Taci! Nu pomeni Numele Domnului!»

6.11aM  Prin urmare Domnul porunceşte:

6.11bA  casa cea mare va fi zdrobită în fărâme,

6.11bB  iar casa cea mică – în bucăţele.

  

 

 

 

Dat fiind paralelismul din versul 6:8b între „mândria lui Iacov” // „fortăreaţă” // „cetate”, trebuie că expresia „mândria lui Iacov” este o sinecdocă a abstracţiei cu referire la capitala Regatului de Nord, Samaria. Fortificaţiile specifice unei aşezări urbane din această perioadă reprezenta un motiv de încredere şi fală pentru locuitorii capitalei israelite. Relaţia Domnului faţă de Samaria şi tot ceea ce reprezenta aceasta este exprimată prin termeni cu intensitate emoţională: „urăsc” şi „dispreţuiesc”. Domnul a avertizat anterior prin Amos că urăşte şi sărbătorile lui Israel (5:21). Deşi sentinţa căderii Samariei, ca parte a unui dezastru militar, a mai fost anunţată în Amos,

Pasajul narativ reproduce cu plasticitate un scenariu fictiv privitor la asedierea capitalei. Tema exterminării masive este reluată din 5:3, unde era anunţată o exterminare cvasitotală (90%). Aici raportul exterminaţi-supravieţuitori este avansat şi mai mult în defavoarea supravieţuitorilor, până la limita la care nici măcar îngroparea cadavrelor nu va mai fi posibilă. Tema morţii implacabile revine şi ea cu aceeaşi forţă (cf. 2:13-16; 5:19). Problematic în interpretarea acestei strofe este, din nou, un hapax legomenon – ebraicul mesorpo. Evacuarea „oaselor” presupune operaţiunea de îndepărtare a cadavrelor pentru că „oasele” sunt o sinecdocă a părţii care desemnează întregul trup.

Dialogul care se naşte între supravieţuitori este caracterizat de ambiguitate. „Mai este cineva cu tine?” este o întrebare care poate însemna: „Mai sunt şi alte cadavre?” sau „Mai sunt şi alţi supravieţuitori?”. Răspunsul este categoric: „Nu!” Totuşi, contextul temerii de arătarea Domnului, poate sugera că se are în vedere identificarea supravieţuitorilor.

După ce Numele Domnului a fost invocat cu emfază şi în deşert în vremuri de prosperitate şi pace, după aplicarea judecăţii, pomenirea Domnului va fi considerată un sacrilegiu sau, mai degrabă, o stârnire a Divinităţii cu potenţial nociv şi pentru puţinii supravieţuitorii. De aceea, onomatopeicul „Taci!”, frecvent prezent în contexte teofanice, este cel mai bine interpretat ca un contrafarmec, pentru a preveni arătarea Domnului încă o dată, după ce prezenţa Sa neinvocată a semănat moarte în urmă.

Ideea casei este prelucrată şi pe faţeta ei socială, pentru că termenul bayit poate avea şi conotaţia de familie / gospodărie dar şi pe aceea de locuinţă. Ambiguitatea intenţionată îşi face din serviciul. Deşi finalizarea asediului presupune şi demolarea locuinţelor, indiferent de mărime, dar cu prioritate a celor arătoase, nici familiile nu vor fi ocolite de tăvălugul războiului. Indiferent de mărimea lor, fiecare familie va plăti tribut morţii până la fărâmiţare şi dezintegrare. Tabloul acesta sumbru este depăşit doar de descrierea unei situaţii similare oferite de Isaia pentru Ierusalim, când lipsa bărbaţilor din ţară va conduce la situaţii disperate de poligamie (Is. 4:1).


Comentarii închise la Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 2 (Amos 6:8-11)

Din categoria Curs online SVT3