Arhive pe etichete: integritate si educatie

Școala acasă – fals tratat de interes național

Zilele acestea s-au tulburat apele când un cuplu mai cunoscut pe sticlă a anunțat că-și retrage copiii din învățământul de stat. Tot felul de Doamne și domni au avut reacții: unele umorale, altele din vârful limbii. Toți vorbesc crezând că știu despre ce vorbesc. Stați așa: BOR are o reacție! În toptanul de reacții ce mai contează încă una, a mea? În timp ce mulți vorbesc despre școala acasă din amintiri, frânturi de articole online, sau reacții de pe FB, eu chiar am făcut școala acasă timp de opt ani cu cei trei copii ai noștri. A ajuns această problemă de interes națională? Nicidecum, conform jurnalului de ieri de la TVR, abia de sunt câteva sute de copii care studiază în acest regim. Prin urmare interesul este artificial creat; cum s-ar spune „cineva bate șaua să priceapă iapa”. Se pare însă că avem o iapă ce nu este dresată corespunzător, pentru că nu vrea să reacționeze adecvat.

Prima problemă. Învățământul românesc este aservit puterii politice și, cu câte simulări de reformă a tot avut, a intrat în sevraj. Așteaptă o nouă excitație, o nouă restructurare, o nouă schimbare de nume, o nouă „frecție la picior de lemn”. Până una-alta, nu avem dovezi concludente că în sistemul educativ românesc se dorește cu adevărat educarea copiilor, ci doar păstrarea unui status-quo de pe urma căruia câțiva, privilegiați, beneficiază cu adevărat. Și majoritatea parlamentară și opoziția știe că salariile sunt mici în învățământ, că majoritatea școlilor nu au aviz de la ISU și de la Sanepid, dar nu se întâmplă nimic vizibil ca școlile să fie transformate în focare de cultură  integratoare. Încă sunt tolerați educatorii fără vocație, educarea continuă a dascălilor se face de formă, manualele lipsesc și, când există, sunt prea aglomerate și sofisticate asemenea programelor școlare, clasele se renovează pe cheltuiala părinților, manualele suplimentare și bibliografia obligatorie se cumpără tot de părinți pe filiere preferențiale de la profesori, copiii au nevoie de meditații ca să răzbească, (culmea!) tot de la profesorii  pe care îi au la școală. Așadar, în România unde politicienii laudă la unison învățământul gratuit, părinții contribuie din greu la plata transportului școlar, întreținerii școlilor, burselor de merit pentru profesori (meditațiile), manualelor școlare. A mai rămas ceva ce nu plătesc părinții? A, da, asistența medicală! Nu mă stârniți pe subiectul acesta!

A doua problemă, chiar dacă nu e secundară ca importanță. Părinții au responsabilitatea constituțională nu numai de a-i odrăsli pe copii, ci și de a-i crește și de a-i educa. Odată cu trecerea timpului, statul a intervenit tot mai mult  și a creat falsa senzație că îi ajută pe părinți să-și educe copiii, pentru că (vezi, Doamne!) părinții sunt ocupați cu munca, cu propria recreere, cu călătoriile și cu orice altceva decât cu creșterea copiilor. Pentru părinții care consideră nașterea unui copil un accident și creșterea lui un travaliu care le împiedică dezvoltarea personală, guvernantele și statul preiau rolul lor de părinți. Foarte bine, dacă asta își doresc. Există destui părinți care doresc să aibă un rol activ în educarea copiilor lor, pentru că realizează că noi nu suntem termite care își odrăslesc plozii și uită după aceea cu totul de ei. Aceștia nu cred în teoria cu „quality time” și nici în valoarea cadourilor de a compensa lipsa interacțiunii cu copiii.

Școala acasă permite părinților care doresc să se sacrifice pentru copiii lor să facă acest sacrificiu fără jumătăți de măsură, cu dedicare totală și fără a mai adăuga mâhnire peste mâhnire din pricina sistemului educațional nereformat, anacronic și retrograd. Mi se vor arunca în față câștigătorii la olimpiade internaționale, profesorii cu vocație și dedicare, școlile performante etc. De fapt, toate acestea sunt doar excepții. Școala publică nu este pentru oameni de excepție, ci pentru mase. Vorbesc despre un sistem coerent în care la orice școală te duci, toaletele să fie îngrijite și sub acoperișul școlii, curtea să fie întreținută și fără pericole ascunse, educatorii să fie instruiți, binevoitori și cu vocație, manualele și programele să fie croite pe măsura nevoilor reale ale copiilor, predate la începutul anului școlar, cursurile să se țină întotdeauna între orele planificate etc.

Statul trebuie să încurajeze progresul și în învățământ pe toate căile legale. Concurența este una dintre ele și pentru aceasta statul ar trebui să permită școlilor de stat să intre în concurență cu școlile private și cu școala acasă. Deocamdată, în țările unde s-a permis existența școlii acasă, școala de stat este marele perdant. Statul român știe aceasta și anticipează cu panică autorizarea prin lege a școlii acasă, pentru că nu vor fi sute, ci mii și sute de mii de copii, care vor ieși din sistemul de stat. Părinții își vor face socoteala și vor dori ca, dacă tot plătesc transport, manuale și profesori, să se bucure de roada muncii lor. Părinții vor dori ca, dacă tot fac teme cu copiii acasă, să facă toată școala. Părinții vor dori manuale de calitate și le vor găsi. Vor dori sisteme umane de educare pentru copiii lor și le vor găsi în școala acasă. Vor dori alternative și le vor avea. Vor dori flexibilitate și siguranță și le vor primi. Vor dori profesori consacrați și în pregătire continuă și vor dori să devină ei înșiși așa ceva.

Deja circulă gogorițe despre școala acasă. Vezi, cică s-ar încuraja exploatarea prin muncă a copiilor. Probabil că vor exista situații când familiile sărace, care oricum sunt „încurajate” acum prin varii mijloace să își trimită copiii la școală, vor prefera atunci să se ascundă în spatele unui paravan de acest tip. Totuși școala acasă pe care eu o știu se bucură de manuale, programe, testări, foi matricole și multe alte detalii specifice sistemului obișnuit. Poate că s-ar putea autoriza pentru început doar acest tip de școli. Constatăm beneficiile regimului obligatoriu de școală când privim la rezultatele bacalaureatului la sfârșit de an și la calitatea studenților. În condițiile actuale, facultățile ar trebui să reinstituie examenul de admitere, pentru că liceul nu mai garantează calitate, ci doar diplome. Ce încurajează însă școlile de stat? Furtul și frauda nu au fost eliminate. Violența verbală și fizică încă sunt tolerate. Actul de învățământ este în continuare viciat de incompetență, oboseală, dezinteres și lehamite.

Aud că școala acasă îi împiedică pe copii să socializeze. Desigur, părinții și frații/surorile și alte animale sociale de felul acesta nu se socotesc în ecuația socializării. Trebuie luați în considerare numai educatorii frustrați și cu ifose, pe care nu știi cum să-i mulțumești, colegii care concurează pe viață și pe moarte la prețuirea de către dascăl, colegii lăudăroși, certăreți și bătăuși. Noi suntem persoane sociale, ne simțim bine în grup, zicea D-na Johannis. În care grup, Doamnă? În grupul în care ne simțim bine și suntem bine primiți. Corect. Luăm copiii din fragedă copilărie și-i ducem în junglă să se călească, să-și găsească locul în haită și-i învățăm să nu cedeze ci să-i pună pe toți la punct. Vedeți ce se întâmplă dacă citim prea des TARZAN?

Școala acasă, ne spune un guru al educației, prezintă riscul de a-i îndoctrina, deschide ușa prozelitismului și obscurantismului. Exact așa, școala românească din perioada 1945-1989 n-a făcut nimic din toate acestea. Noroc cu școlile de stat care ne învață copiii să vadă lumina de la Ierusalim și-i îndoctrinează cu toate superstițiile care numai credință creștină nu este. Bine că avem școli de stat care ne îndoctrinează cu concepția A-Teistă despre lume și viață. Fraților, îmi pare că orice școală îndoctrinează. Noi încă nu am cunoscut pe glia aceasta o școală echidistantă, iar școala românească actuală nu se califică pentru acest rol. Să nu ne mai îmbătăm cu apă rece. Orice școală vrea să ne convingă că presupozițiile și teoriile sale sunt cele corecte. Noi zicem că trăim în postmodernism, unde sunt acceptate opiniile divergente, se tolerează diversitatea și se promovează relativismul, dar prin intransigența cu care promovăm un sistem monocolor de învățământ demonstrăm exact contrariul. Cei care dețin cheile știu mai bine decât populația și minoritățile religioase, pentru că ele au fost invocate, ce este mai bine pentru copiii lor. Ni se spune, voi i-ați făcut, dar sunt ai noștri, noi vi-i creștem, noi vi-i educăm, unde „noi” reprezintă clasa politică care încă întreține corupția și plagiatul.

De la d-l Funeriu venire: „Să vezi ce mișto o să verifice educația dată de geniile nedescoperite ale pedagogiei de sufragerie”. Omul este, cum s-ar zice pe ungurește „habăr nixt” (!). Dacă tot există schimburi culturale (vezi, mișto! la d-l Funeriu)… Nu toți părinții sunt genii, dar probabil că la părinți se găsește ceva ce lipsește la profesori: dorința de a-l ajuta pe copilul lor să răzbată, să-și depășească starea, să se adapteze societății. În regim de școală acasă, părintele ia varianta manualului realizat pentru părinte de specialiști, oleacă mai specialiști decât ce se vântură pe la noi, un manual modern și accesibil copilului său, și îl asistă pe copil. Până la urmă tot copilul citește, exersează și este testat și în regim de școală acasă. Părintele îl învață cinstea, nu frauda. Copilul se auto-disciplinează și învață cum să învețe. Nu există presiunea timpului și a colegilor concurenți. El concurează cu sine și se auto-depășește. Pentru mine acestea sunt valori mai importante decât deprinderea de a câștiga întotdeauna, călcând și peste cadavre dacă trebuie. D-l Funeriu ignoră capacitatea părintelui de a depăși obstacolele de dragul copilului său. Se vindeau niște gogoși odată care apreciau învățământul românesc și pentru faptul că, dând copiilor teme pentru acasă, se asigura că și părinții se păstrează informați și pregătiți. Dacă ar fi adevărat, atunci în regim de școală acasă, părinții chiar pun osul la treabă și educarea continuă a generațiilor se poate vedea.

În concluzie, voi faceți ce vreți voi, noi facem ce știm. Nu cred în statul care încearcă pe orice cale să mă îndoctrineze, să mă convingă să cred că numai ce spune el este corect, drept și valoros. Cred în statul care oferă oportunități egale și se asigură în calitate de arbitru de legalitatea concurenței. Indiferent cine ești, dacă ai citit aceste rânduri, nu trebuie să accepți cele spuse aici, ci doar să accepți că le-am scris din inimă, ca părinte care a dorit tot ce era mai bun pentru copiii săi. Decizia de a ieși din sistemul școlar de stat s-a făcut prin consultare cu copiii, care s-au simțit fericiți în regim de școală acasă și nu au mai vrut să iasă din el. Cu siguranță, nu mi-a ieșit chestia cu îndoctrinarea, fapt ce îl poate confirma oricine ne cunoaște cât de cât. Câteva lucruri s-au întâmplat sigur: copiii noștri știu să gândească pentru ei înșiși, știu să învețe, se delectează citind, vorbesc limba engleză la fel de bine ca limba română. A, era să uit, le este greață de meschinărie, fraudă și de corupție. Alo, Statul? Mai schimbați ceva, domnilor! Umblați la esențe!

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria societatea romaneasca

Statul care autorizează hoţia

S-a încheiat şi Bacalaureatul 2010. Citind presa te izbeşte antagonismul rapoartelor. Ministrul se bucură că a repurtat un mare succes, BAC-ul s-a dat deşi erau şanse ca profesorii să blocheze încheierea anului şcolar şi să boicoteze examenele de Bacalaureat. Autorităţile din minister constată scăderea an de an a mediilor de absolvire şi a numărului de tineri care se prezintă la examene. Opinia publică colectează informaţii de la tinerii examinaţi conform cărora fraudele au fost mari şi anul acesta, neruşinate şi bine plătite.

Profesorii se plâng de salarii mici şi de tăierea lor, dar îşi fac singuri dreptate cerşind de la părinţi bani ca să închidă ochii la examenele odraslelor lor şi să autorizeze copiatul. Încălcând deontologia în felul acesta, profesorii corupţi nu numai că se dezic de dreptul de a mai profesa la catedră (halal exemplu de integritate!), dar discreditează tot ce a mai rămas din învăţământul românesc şi umileşte public atât pe elevul conştiincios şi silitor, cât şi pe părinţii şi dascălii care realmente au crezut în rostul educaţiei.

Speranţa pentru schimbare prin exemplul personal al elevilor şi profesorilor cu standard înalt a murit şi ea, chiar dacă a murit ultima. Până şi elevii de la care aveam mari aşteptări s-au dat pe brazdă şi au preluat tiparul păgân la examinările publice. Dascălii creştini s-au retras în comisiile de corectare, nu au mai acceptat să participe în comisiile de supraveghere sau pur şi simplu nu au mai fost acceptaţi să participe.

Ce rost mai are toată munca de peste an, testele, tezele şi examenele dacă la Bacalaureat se poate fura? Pe ce bază mai îndrăzneşte ministerul să pretindă că studiile obţinute în străinătate trebuie echivalate, iar diplomele autorizate? În România se mimează educaţia. Sunt convins ca dacă examenele de bacalaureat ar fi organizate de instituţii neutre specializate în pază şi protecţie, s-ar înlătura cu mai mult succes frauda şi am vedea care este adevărata valoare a elevilor români. Sunt convins ca dacă DNA-ul s-ar sesiza în toate cazurile de fraudă anunţate presei şi profesorilor neruşinaţi şi corupţi li se vor desface contractele de muncă şi li se va interzice să mai muncească în învăţământ, la anul vom avea şanse pentru un bacalaureat mai curat. Oricum va fi nevoie de mulţi ani înaintea ca ruşinea de pe învăţământul românesc să poată fi spălată.

Minciuna şi hoţia trece apoi la universitate şi lanţul slăbiciunilor continuă. România nu este robită de imensele datorii în continuă creştere, ci de degradarea continuă a dreptăţii la nivelul întregii societăţi, de corupţie, de minciună şi hoţie. Măcinată din interior de lipsa unui standard de moralitate, direcţia ţării noastre nu are cum să fie alta decât dinspre rău înspre mai rău. Etica balcanică a muncii ne-a corupt mintea de secole şi fiecare generaţie continuă să plătească acesteia poliţe.

Profeţii Vechiului Testament au avut doar cuvinte de ameninţare pentru poporul care s-a dedat nedreptăţii. Din păcate pentru noi Dumnezeu nu Şi-a schimbat standardul de dreptate, iar nedreptatea conduce sigur la ruină.

„Lăsaţi judecata să se rostogolească precum apele,

şi dreptatea – ca un torent care nu seacă niciodată!” (Amos 5:24)

Comentarii închise la Statul care autorizează hoţia

Din categoria Biblia şi societatea