Arhive pe etichete: Iona

Atelier de interpretarea naraţiunilor, sesiunea a şaptea

Aici este materialul sesiunii a şaptea, care a avut ca subiect vorbirea directă şi indirectă (7_Vorbirea). Cea mai mare parte a timpului am alocat-o perechilor adiacente, care explică interacţiunea verbală dintre personaje. Nu am uitat să aplicăm discuţia din sesiunea anterioară despre momentele subiectului asupra textului naraţiunii din Iona. Data viitoare vom aborda problema limbajului figurativ din naraţiuni cu aplicaţie pe textele din naraţiunile despre Ilie şi Elisei.

Comentarii închise la Atelier de interpretarea naraţiunilor, sesiunea a şaptea

Din categoria Exegeza naraţiunilor

Miraculosul din Iona

jp-75-560

O parte nu lipsită de importanţă dintre gânditorii moderni susţin caracterul fictiv al naraţiunilor biblice, printre cel mai bine cotate ca nonistorice fiind bineînţeles Iona. Julius Bewer reclama sentimentul de „ţară a minunilor” ce-1 trezeşte în cititor / ascultător (Brewer 1971, 4). Problema fundamentală este susceptibilitatea cu privire la tot ce e spectaculos, supranatural, extra­ordinar, neverosimil cu realitatea naturală. Contestarea existenţei miracolului este originată în mişcarea raţionalistă a Iluminismului, mai ales începând cu Benedict Spinozza (1632-1677), şi în percepţia imutabilităţii legilor Naturii ca reflecţie a substanţei unice atotsuficiente (Geisler 1982, 14-21). Presupoziţiile sale raţionaliste care-şi găsesc finalitatea în naturalismul panteist l-au constrâns să considere minunile imposibile.

Obiectia naturaliştilor contemporani a trecut însă de la ontologic la epistemologic, adică minunile sunt respinse nu pentru că nu există, ci pentru că nu se ştie dacă ar putea exista, din moment ce nu pot fi identificate manifestari ce ar putea fi catalogate ca „minuni” (Geisler 1982, 62). Dar după sugestia lui Montgomery problema miracolului îşi găseşte rezolvarea în istoric şi nu în filozoficul speculativ (Geisler 1982, 66). Miracolul care le circumscrie şi le justifică pe toate celelalte este întruparea lui Dumnezeu în Cristos cu apogeul învierii din morţi, sau în termenii lui C.S. Lewis, Grand-Miracle (Lewis 1947, 112-136). Alte răspunsuri vizează lansarea presupoziţiei că Dumnezeu există ca fundament pentru acceptarea exprimării Sale neîngrădite şi libere prin minuni (Geisler 1982, 68-75).

După Schleiermacher, mai ales la începutul sec. al XX-lea, prin teologi ca Bultmann, extranormalul din Scriptură este asociat cu paradigma retrograda a-ştiintifică a precursorilor, iar din punct de vedere literar cu mitul (Schleiermacher 1989, 71-73). Se poate vorbi de miracol ca eveniment istoric? Geisler prezenta ca raspuns opinia a doi teologi (Geisler 1982, 88-95). Troeltsch, un teolog german liberal, răspundea negativ pe baza principiului analogiei. Conform acestui principiu trecutul este posibil a fi cunoscut în masura în care se repetă în prezent. Prezentului i se delegă astfel dreptul de a defini trecutul, minunile irepetabile fiind respinse. Flew răspundea tot negativ pe baza principiilor istoriografiei. Mintea raţională, critică nu va putea crede în minuni cum face omul naiv sau credul. Ambele răspunsuri sunt puternic centrate în propriul bias. Deşi pledează pentru spirit critic ele fac dovada intoleranţei juvenile, a nedepăşirii prejudecăţilor. A reduce toată istoria la evenimentele analoge celor prezente sau care respectă principii prezente ar însemna că ne aflăm în incapacitatea de a ne mai gasi vreodată originile indiferent de recordurile ştiinţei.

Acum, sintetizând definiţia lui Geisler miracolele au trei caracteristici: impredictibilitate, continut şi scop teologico-didactic. Ele nu dovedesc calităţi antinaturale asemenea miracolelor înregistrate în literatura păgână, ci mai degrabp se apropie de natură (Geisler 1982, 123-133). Lockyer definea miracolul în termeni apropiaţi. Dacă minunea este într-adevar o lucrare a divinităţii, o exprimare a libertăţii suverane de a transcende legile naturii pentru a da finalitate unei anume revelaţii, atunci Biblia este o carte supranaturală. Astfel, nu numai că minunile îşi găsesc locul în Scriptură, dar şi autentifică Scrierea drept una inspirată, de origine dumnezeiască (Lockyer 1975, 13-14).

Pe lângă acestea Veehiul Testament nu pare a fi fost perceput ca o colecţie de legende sau mituri de către apostoli din moment ce a fost oferit creştinilor ca pildă pentru o viaţă spirituală veritabilă (Evrei 11, Iacov 5:10, 16-18). Daca realizările patriarhilor, judecătorilor şi profeţilor au fost legendare, nu cumva pretenţia autorului epistolei către Evrei cum că acestea au fost facute „prin credinţă” cade în desuetudine? Cine ne poate garanta că literatura care înregistrează grandioasele lor lucrari „iraţionale” o dată legendarizată nu va impune acelaşi caracter şi credinţei manifestată în împlinirea lor?

Caracterul pilduitor al istoriei lui Israel, considera Lya Benjamin, izvorăşte din istoriosofia specific iudaică. Paradigma istoriosofică este una a dublei cauzalităţi divino-umane, care implică atât atotsuficienţa lui Dumnezeu cât şi libertatea poporului ales. Pentru acest motiv,

evreii sunt unicul popor care şi-a convertit istoria în religie, practicând un cult al istorici sacralizate şi radical deosebită de orice tip de istorie mitizată sau de mitologie istoricizată. (Beniamin 1994, 19)

Grigore de Nazianz considera că scopul naraţiunilor biblice nu este acela de a satisface simţurile, lucru încredinţat ficţiunii, adică legendelor greceşti, ci de a oferi modele de viaţă, răspunsuri la problemele creştinilor din toata timpurile (vezi Predica „În apărarea fugii mele la Pont”). Astfel Iona era socotită relevantă pentru fuga sa la Pont. Chiar dacă nu putem pretinde că Scriptura oferă soluţii standard pentru orice situaţie din viaţă, întrucât Biblia nu este un tratat prescriptiv de tip talmudic, „Biblia conţine tot ceea ce-i este efectiv necesar unui creştin ca să descopere călăuzirea lui Dumnezeu pentru viaţa lui (Fee & Stuart 1996, 118) (Allen 1976, 176). Deşi accepta posibilitatea realizării minunilor în general şi a celor din Iona în particular, Allen respinge istoricitatea lor în cazul lui Iona pe motiv că minunile nu sunt specifice naraţiunilor profetice din Vechiul Testament ci autorul le-a folosit intenţionat pentru a sugera şi pentru a face mai evident mesajul pe care-1 avea de transmis.

Totuşi nici în naraţiunile profetice ale Vechiului Testament, adică în acele relatari care-1 aveau de protagonişti umani pe Ilie şi pe Elisei (1 Regi 17-2 Regi 13), minunile nu sunt deloc rare. De exemplu, în decursul unui singur capitol (1 Regi 17) există cel puţin trei relatări miraculoase: hrănirea lui Ilie de către corbi, înmulţirea făinii şi untdelemnului, învierea fiului văduvei din Sarepta. Sunt aceste minuni cu ceva mai puţin senzaţionale decât minunile din Iona ? Ca şi când nu ar fi suficient iată alte câteva mostre de miraculos din aceleaşi pasaje: pe Carmel se pogoară foc din cer, după trei ani de secetă, la rugăciunea lui Ilie plouă, ascensiunea la cer în vehicolul incendiar, vindecări şi învieri instantanee, plutirea fierului pe apă, orbirea armatei siriene. Se pare mai degrabă că, prin prezenţa relatărilor miraculoase din carte, Iona se află în ton cu relatarile miraculoase din 1, 2 Regi, fapt ce-i întăreşte istoricitatea şi încadrarea în limitele perioadei de existenţă scindată a naţiunii Israel în cele două regate şi în timpul lucrării marilor profeţi Ilie şi Elisei sau a discipolilor lor (sec. IX-VIII î.Cr.).

 

Bibliografie:

Allen, Leslie. 1976. The Books of Joel, Obadiah, Jonah and Micah. Grand Rapids, MI: Eerdmans.

Benjamin, Lya. Mituri, rituri şi obiecte ritualice iudaice. Bucureşti: Fundaţia Culturală Română.

Brewer, Julius. 1972. A Critical and Exegetical Commentary on Haggai, Zechariah, Malachi and Jonah. Edinburgh: T&T Clark (c. 1912).

Geisler, Norman. 1982. Miracles and Modern Thought. Grand Rapids, MI: Zondervan.

Lewis, C.S. 1947. Miracles: A Preliminary Study. New York, NY: Macmillan.

Lockyer, H.J. 1975. All the Miracles of the Bible: The Supernatural in Scripture; Its Scope and Significance. Grand Rapids, MI: Zondervan, 1975.

Schleiermacher, F.D.E. 1989. The Christian Faith. Edinburgh: T&T Clark.

Comentarii închise la Miraculosul din Iona

Din categoria Iona

Un psalm de mulţumire, de Iona-ben-Amitai

jonah1

Continuăm argumentarea în favoarea susţinerii naraţiunii profetice cu caracter autobiografic pentru Iona cu integrarea psalmului său (capitolul 2) în naraţiune.

3.3. Psalmul lui Iona

După Sabourin, un specialist catolic în teologie biblică, singuri psalmi de mulţumire ce pot fi întâlniţi în afara Psaltirii, sunt psalmul lui Ezechia (Is. 38:10-20) şi psalmul lui Iona (2:3-10) (Sabourin 1970, 278). Încă de la început trebuie precizat că, la nivel general, psalmii de mulţumire manifestă o oarecare asemănare cu lamentaţiile şi cu imnele de lauda. Apropierea de lamentaţie este explicabilă prin chestiuni de origine şi de uzanţă cultică. Atât lamentaţiile cât şi psalmii de mulţumire au ca interes comun situaţia omului în criză, dar în timp ce primele traversează criza împreună cu subiectul / subiecţii, ultimele descriu criza din perspectiva deznodământului fericit (Sabourin 1970, 215).

Ca uzanţă se pare că psalmii de mulţumire erau păstraţi în arhivele Templului şi erau recitiţi uneori o dată cu lamentaţiile. Pentru o astfel de variantă depun mărturie şi Psalmii 30, 31, 40, 56, 57, unde elementul de mulţumire este mult mai amplu decât o cere lamentaţia (Sabourin 1970, 278).

Apropierea de imnele de laudă o constituie simţământul comun, bucuria mantuirii, dar dacă imnele sunt foarte generalizante, mulţumirile au în vedere cazuri mai particulare de izbăvire. Distingerea psalmului lui Iona de imnul de laudă nu este dificilă, întrucât este foarte clar din context că avem înainte un caz particular. Chiar dacă apar termeni consacraţi în literatura psalmodică a evreilor ca metafore pentru tribulaţie, în cazul lui Iona ei sunt angrenaţi în mod original pentru a descrie o stare proprie şi specifică a necazului.

Când este vorba de caracterul de lamentaţie sau de mulţumire, alegerea pe care o facem va afecta sensul psalmului. Magonet, prin modul în care înţelege structura, pledează pentru o lamentaţie, o rugăciune, o stare de comunicare continuă cu Dumnezeu, cu efecte directe în starea fizică a profetului. Că nu poate fi vorba de o lamentaţie ne poate dovedi structura psalmului şi sentimentul plin de mulţumire ce răzbate din el. Să poată fi vorba de mulţumire chiar şi în pântecele peştelui? Din descrierea scufundării submarine, desigur nu doar o descriere foarte plastică, interimatul din peşte îi este superior, din moment ce nimic din vâscozitatea interioară nu l-a impresionat pe autor decât simplul fapt că Iona s-a rugat.

Psalmii de mulţumire au o structură bine dezvoltată la centru, adică introducerea şi încheierea sunt slab reprezentate, iar uneori pot lipsi. Introducerea poate prezenta intenţia psalmistului de a mulţumi lui Dumnezeu şi uneori poate oferi chiar şi motivul (Ps. 9:1-3, 138:1-2). În Iona nu se poate spune ca lipseşte introducerea, deoarece primul vers este foarte deosebit de restul psalmului. În tot cursul psalmului Iona foloseşte pronumele personal, persoana a doua singular, cu o singura excepţie. Excepţia încheie primul vers şi o constituie un verb la persoana a treia, singular – „a raspuns”. Se poate spune că tonul primului vers este mai declarativ decât al celorlalte în care Dumnezeu nu mai este atat de distant. Dumnezeu devine noul interlocutor, poziţie ocupată în primul vers de comunitatea inchinatoare, de cititor / ascultător.

Încheierea psalmului de mulţumire, atunci când este prezentă, repetă ideea introductivă de mulţumire, de laudă. Faptul acesta priveşte şi psalmul lui Iona unde ultimele două cuvinte reprezintă reverberaţiile finale ale temei mântuirii introduse în primul vers, cu referire directă la Iona însuşi. Expresia „Mântuirea este a Domnului” este o variantă poetică inversată a uneia deja existente în uz (cf. Ps. 3:9). Nu este lipsit de importanţă faptul că autorul a ţinut să-şi încheie psalmul cu tetragramatonul divin, în opoziţie evidentă cu accentul pus pe persoana întâi, în tot restul psalmului. Prin acest artificiu se subliniază esenţialul, ceea ce a facut posibilă însăşi existenţa psalmului, adică mântuirea autorului, care aparţine în exclusivitate lui Dumnezeu.

Cuprinsul, mai amplu, face subiectul analizei noastre sporite. Fără a face regula din prezenţa tuturor acestora, Sabourin propunea cateva elemente paradigmatice pentru psalmii de mulţumire:

            descrierea necazului din care a fost izbăvit autorul, uneori cu citarea cuvintelor rostite în timpul crizei introduse prin ’ămartî.

            schimbarea situaţiei;

            invocarea elementului-cheie în schimbarea situaţiei (un păcat marturisit sau declararea nevinovăţiei);

            transferarea valorii personale a mulţumirii la nivel comunitar prin generalizare sau prescripţie;

            promisiunea celebrării izbăvirii, de obicei în cadrul comunităţii. (Sabourin 1970, 278-279)

Pentru vizualizarea discuţiei următoare vom prezenta psalmul într-o încercare personală de traducere (realizată în 1996):

3„Mi-am ridicat glasul din necaz la Domnul şi mi-a răspuns;

în mijlocul Locuinţei Mortţlor am strigat şi ai auzit glasul meu.

4M-ai aruncat în adâncuri, în inima marii şi apele m-au învăluit;

toate valurile Tale şi talazurile Tale peste mine au trecut.           

5Eu ziceam: «Am fost lepădat dinaintea ochilor Tăi!»

însă voi putea să văd din nou locaşul sfânt al Tău.

6Mi-au acoperit apele chiar şi sufletul, abisul m-a învăluit,

algele mi-au prins capul. 7Până la temeliile munţilor

am coborât, până în ţinutul ale cărui porţi sunt zăvorâte pe veci.

dar m-ai ridicat viu din mormânt, Doamne, Dumnezeul meu!

8Când lâncezea în mine sufletul meu, de Domnul mi-am amintit,

şi a ajuns la Tine rugăciunea mea, în locaşul sfânt al Tău.

9Închinătorii dumnezeilor falşi îndurarea [rezervată] lor o pierd,

dar eu, în glas de mulţumire, Îţi voi aduce jertfe Ţie.

10Ce am jurat voi împlini. Mântuirea este a Domnului!

După cum se constată, chiar şi la prima vedere, descrierea situaţiei dramatice cu care s-a confruntat profetul este întreruptă din loc în loc, ca un leitmotiv, de mărturisirile patetice ale izbăvirii realizate deja. La început mai frecvente (la fiecare jumătate de vers), acestea se răresc pe măsură ce poetul avansează spre final, porţiunile descriptive căpătând proporţii tot mai mari.

Fără a ni se da detalii, psalmistul consideră punctul pivot al destinului său rugăciunea (v. 8). Nu se specifică, însă, în ce a constat rugăciunea; nu se face referire nici la pocăinţă, nici la declararea nevinovăţiei cum se întamplă adesea în cazul psalmilor de mulţumire. Observaţia din versul 11 reprezintă un nou tip de întrerupere a descrierii, acum printr-o prescripţie cu valoare mobilizatoare pentru comunitate. Caracterul prescriptiv este sugerat de folosirea Numelui divin într-un context care nu o impunea (abundă sufixele pronominale). Aceasta face ca, pentru scurt timp, interlocutorul poetului să se schimbe. El vorbeşte din nou cu comunitatea despre Dumnezeu.

Deznodământul fericit atrage manifestarea gratitudinii în cadrul comunităţii şi în limitele spaţiului cultic. Aici este locul potrivit pentru glorificarea actelor divine, locul unde experienţa individului îşi găseşte exprimarea cea mai sublimă. Proclamarea reprezintă totodată o datorie a individului care a trăit experienţa revelatorie pentru binele întregii comunităţi (von Rad 1975, 359). Psalmul lui Iona păstrează elementul cultic, comunitar, prezent acolo unde psalmistul face juruinţe cu privire la sacrificiile pe care le va aduce, pecetluindu-şi promisiunea cu cuvintele „ce am jurat voi împlini”.

Stuart favoriza şi el ideea psalmului de mulţumire pentru psalmul lui Iona. Cele cinci elemente de bază ale psalmului de mulţumire preluate de la Berhard W. Anderson sunt:

a. introducerea: sumar al marturiei psalmistului (v.3);

b. partea principala: descrierea necazului (vv.4-7a);

c. apelul pentru ajutor (v.8);

d. descrierea eliberării (v.7b);

e. concluzie: lăudarea harului lui Dumnezeu şi promisiuni (vv.9-10). (Stuart 1984, 56-57)

Cele 15 versuri de câte cinci cuvinte fiecare (în original), mai puţin versul 3, cu şase cuvinte, şi versurile 4, 13, 14, cu câte patru cuvinte fiecare, manifestă o structură care arată că psalmii de mulţumire nu i-au fost deloc străini autorului.

La acestea se adaugă şi faptul că se citează frecvent sau se face aluzie la alte pasaje din Psaltire. Studiul lui Magonet urmăreşte în detaliu modul în care autorul lui Iona a împrumutat termeni, concepte sau chiar versete din cartea Psalmilor. Împrumutul direct, fără modificari este slab reprezentat. Aici este inclus versul 5, copia fidela a Psalmului 42:8b însă într-un context diferit. Din Psalmul 31 sunt preluate două versete, 7 şi 23, cu anumite modificări care adaugă o nouă dimensiune sensului sau le sporeşte comprehensibilitatea, în versul 13 respectiv 5 din Iona. Versetul 1 din Psalmul 120 se regăseşte în versul 1 din psalmul lui Iona însă cu o nouă topică. Există şi alte elemente comune cu Psaltirea însă în afara de final, yeşûa‘tâ yhwh, un ecou al Psalmului 3:9, nici un vers nu reprezintă paralela exactă a vreunui text din cartea Psalmilor.

În urma studiului său, Magonet a ajuns la concluzia că asemanarile, mai numeroase la început, descresc ca număr, ajungând ca în versetul 7 să dispară. De aici începe originalitatea psalmului ionaic, situaţia descrisă fiind specifică. În rest, autorul a preluat expresii tradiţionale familiare comunităţii largite din care făcea parte şi autorul, ca urmare a rolului cultic-comunitar pe care-1 jucau aceşti psalmi în Iudaism. Cunoştintele de compoziţie şi de conţinut etalate în scrierea capitolului doi dovedesc familiarismul autorului cu literatura cultică, psalmodică, a Iudaismului, capacitate datorată probabil apartenenţei la o şcoala cultică a Israelului preexilic.

Bibliografie:

Magonet, Jonathan. 1983. Form and Meaning: Studies in the Literary Techniques in the Book of Jonah. Sheffield: Almond Press.

von Rad, Gerhard. 1975. Old Testament Theology. London: SCM.

Sabourin, Leopold. 1970. The Psalms: Their Origin and Meaning. New York, NY: Alba House.

Stuart, Douglas. 1984. Old Testament Exegesis. Philadelphia, PN: Westminster.

Comentarii închise la Un psalm de mulţumire, de Iona-ben-Amitai

Din categoria Iona