Arhive pe etichete: Isus Cristos

Mărturie, unde este tăișul tău?

Ați auzit vreodată de Metatroni? Dar de Reptilieni? Știați că „sfinții” sunt niște ființe cu har lăsate de Divinitate pe pământ printre oameni să le facă bine o vreme, după care sunt luate înapoi la cer?

Nici eu nu am știut despre aceste fabulații până zilele trecute, când am avut ocazia să mă întâlnesc cu o doamnă care îmi spunea că are nevoie să-i traduc niște manuale de spiritualitate. Nu are importanță cum a ajuns numărul meu de telefon la dânsa, dar mi-am dat seama încă din timpul discuției noastre telefonice că aveam înainte un ucenic al vindecării prin bioenergie. În ciuda dezinteresului evident manifestat telefonic față de un asemenea proiect, la insistențele dânsei am acceptat o întâlnire într-un spațiu public. Nu reușise să-mi trimită prin email materialele pe care le avea, așa că aveam datoria măcar să le văd.

Cât timp am răsfoit materialele mi-am confirmat diagnosticul din cele văzute și auzite. În adevăr doamna a vorbit într-una, povestindu-mi despre capacitățile ei intuitive naturale, despre dorința de a progresa în acest domeniu, învățând de la cei mai dotați români care se aflau la Oradea și intenționând să se specializeze într-un centru din Germania. Am fost surprins să găsesc prin materialul răsfoit, numele ebraice ale lui Dumnezeu, care erau folosite ca niște mantre și pe Isus Cristos ca nume al unui cristal folosit în terapie.

I-am pus Doamnei câteva întrebări ca să înțeleg ce rol are Isus Cristos și Biblia în înțelegerea ei asupra realității, după care i-am spus: „Cred că veți înțelege ce vă spun acum. Isus Cristos este Maestrul meu și atât cât îmi înțeleg eu în momentul de față Maestrul, nu cred că L-aș onora făcând această lucrare, folosind harul care mi l-a dat El în scopul traducerii acestor materiale.” I-am subliniat că viața mea se desfășoară sub autoritatea învățăturii Domnului Isus, așa cum o găsesc în  Sfintelor Scripturi și m-a luat în râs că îmi pun încrederea în niște texte măsluite de Vatican.

Întrucât am perseverat în refuzul meu de a o ajuta, doamna s-a enervat vizibil, și-a aprins a doua țigară, a început să tremure și să mă bălăcărească. Am auzit termeni precum: îngust, dogmatic, ignorant, împotrivitor al lucrării luminii, înșelat de Reptilieni, etc. Era clar că serveam mărgăritare cui nu știa să le aprecieze. Pentru că nu mai aveam ce să îi spun am lăsat-o să-și consume nervii singură.

Am avut o convingere lăuntrică că trecusem cu succes peste o încercare. Încă din timpul discuțiilor noastre telefonice, Domnul îmi adusese aminte de Apocalipsa și de semnul fiarei pe care oamenii vor fi gata să-l ia doar ca să-și păstreze confortul vieții lor. Și eu aveam nevoie de bani și era un mijloc cinstit de a-mi câștiga existența, dar afară de bani cu ce mă alegeam? Când am povestit soției experiența, a fost de acord că Domnul s-a îndurat de mine să mă ajute să trec de această încercare.

Sunt convins că sunt alte ocazii de încercare prin care creștinii trec în lumea de astăzi, mai subtile decât cea prin care am trecut eu. Mă bazez pe promisiunea lui Dumnezeu că El nu permite nicio ispită care să fie peste puterile noastre și a pregătit și mijlocul de a ieși din ea. Așadar s-a dus în eter motivul laudei noastre în caz de triumf! Chiar și așa, credința ne este consolidată prin experiențe de acest fel, pentru că Dumnezeu o purifică, fiind mai valoroasă decât aurul care este și el purificat prin foc.

M-am gândit totuși la faptul că în acest oraș care mustește de creștini diavolul are lucrări de anvergură și de mare putere. Noi avem de luptat împotriva duhurilor răutății, ne atrage atenția Ap. Pavel, dar în loc să ne solidarizăm împotriva împărăției întunericului, ne trezim sponsorizând diferențele și preocupându-ne de disensiunile dintre noi. Există vreun folos că evanghelicii sunt atât de numeroși în Oradea?

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Evanghelizare, Utilităţi pentru adunare

Un avatar pe o pânză de păianjen

În sanscrită avatar înseamnă „descindere” şi este folosit pentru a desemna abilitatea zeilor, ca şi Vişnu de exemplu, pentru a lua forma trupească a oricărei vieţuitoare şi a locui pe pământ. De aici şi preocuparea hinduşilor pentru protejarea vieţuitoarelor. Diverse religii orientale au extins ideea întrupării sufletului în diverse vieţuitoare şi la oameni, oferindu-le astfel şansa unei noi vieţi, deşi de cele mai multe ori într-un trup dintr-un nivel inferior al sferelor vieţii. Ideea este regăsită şi în alte religii ale lumii, de la cele mai antice până la cele mai moderne. Liviu Rebreanu, scriitorul român interbelic, a exploatat această idee în nuvela Adam şi Eva, la fel cum înaintea sa a procedat Mihai Eminescu în nuvela Avatarurile faraonului Tla.

Prin filmul Avatar Cameron prelucrează ideea personalităţii virtuale, care i-a captat atenţia din moment ce lucrează la continuarea acestui film. Regizorul James Cameron este cunoscut şi pentru alte realizări SF care au făcut istorie precum seria Terminator, Abyss şi Aliens. Fără îndoială că în conştiinţa publică Cameron a rămas cunoscut ca regizorul filmului Titanic. În anul în care a fost lansat filmul Avatar (2009) au apărut şi alte producţii cinematografice care speculează pe marginea aplicaţiilor şi implicaţiilor unui trup telecomandat: Surrogates şi Cargo. Tema trupului controlat dintr-un alt trup a fost cu mult succes exploatată şi în trilogia Matrix de fraţii Wachowski (1999, 2003).

Povestea care încorporează mesajul lui Cameron în Avatar, regizor şi scenarist în acelaşi timp, are cel mai exotic cadru posibil: o altă planetă locuită din Univers, anume Pandora. Aici totul există la o scară gigantică: planeta are mai mulţi sateliţi, vieţuitoarele au trei perechi de picioare şi două perechi de ochi, umanoizii sunt mai înalţi decât oamenii veniţi de pe Terra, au mai puţine degete, dar sunt dotaţi cu coadă, munţii (numiţi Aleluia!) plutesc în semi-imponderabilitate. Ceea ce este cu adevărat surprinzător este că întregul ecosistem se află într-o stare de echilibru, armonie şi comuniune. Enya este o forţă care îi uneşte pe toţi şi toate şi le permite simţire comune, mai ales în cazul în care supravieţuirea le este pusă în pericol. Populaţia umanoizilor se numeşte NAVI şi este împărţită în mai multe triburi împrăştiate pe suprafaţa planetei.

În căutarea lor după minereuri, oamenii au ajuns pe Pandora, un nume sugestiv pentru calamităţile ascunse în ea pentru om, nu numai aerul care este atât de toxic încât provoacă moartea în câteva minute. Aşa au dat peste ceea ce a fost numit Unobtainium foarte valoros pe piaţa de pe Terra (20 milioane de dolari kilogramul). Iniţial s-a încercat obţinerea minereului nepreţuit pe cale diplomatică, apoi s-a trecut la colonizarea paşnică a planetei, dar necesarul de minereu este în continuă creştere. Soluţia militară pare a fi tot mai plauzibilă din moment ce unul dintre cele mai mari rezerve de minereu se află chiar sub arborele uriaş unde locuia unul dintre triburile de NAVI. Soluţia aleasă este infiltrarea în tribul lor pentru a determina din interior hotărârea de mutare a locaţiei. Pentru aceasta s-au creat în laborator prin inginerie genetică nişte organisme care reproduc cu exactitate trupul unui NAVI, dar permit omului ale cărui gene au fost folosite la realizarea noului organism să comunice cu el prin intermediul unor complicate sisteme, similare celor care induc somnul criogenic.

Niciunul din grupul celor patru specialişti pregătiţi iniţial pentru această misiune nu are succes în această misiune. Jack Sully, un militar paraplegic, frate geamăn cu unul din membrii grupului iniţial, decedat între timp, este chemat să preia Avatarul fratelui său. Călăuzit de împrejurări providenţial de supranaturale, Jack Sully se integrează în comunitatea de NAVI prin intermediul fiicei şefului de trib, Neytiri, de care îl leagă o strânsă prietenie. Când constată că intenţiile oamenilor conduşi de directorul companiei de exploatare a minereurilor Parker Selfridge şi colonelul Miles Quaritch, conducătorul trupelor de mercenari care le oferea protecţia, Jack Sully se ataşează fără reţineri de cauza populaţiei autohtone care luptă pentru căminul lor. Tema este parcă ruptă din filmele lui Steven Seagal. Dezertând Jack renunţă la orice posibilitate de a se mai vedea recuperat medical, dar nevoia respectivă nici nu mai este resimţită la fel de acut acum când, prin intermediul avatarului său, este capabil să-şi folosească trupul cu mult mai bine decât trupul său real. Până acolo merge această confuzie încât nu mai ştie a face diferenţa dintre realitate şi ficţiune.

Sully va organiza mişcarea de rezistenţă a tuturor triburilor NAVI de pe Pandora pe uscat şi în aer, însă nativii sunt net inferiori invadatorilor din punctul de vedere al tehnicii militare. Când totul părea pierdut, Enya le vine în ajutor băştinaşilor convocând la război toate vieţuitoarele Pandorei. Sub asaltul ierbivorelor „blindate”, a carnivorelor şi răpitoarelor mari de pe planetă, armata oamenilor este înfrântă şi oamenii sunt constrânşi să părăsească planeta. Evident, lupta nu se poate sfârşi înainte ca să aibă loc confruntarea finală între colonel, blindat în robotul său umanoid, şi Jack Sully, ajutat la momentul oportun de Neytiri.

Singurii cărora li se permite să rămână pe Pandora sunt oamenii din echipa oamenilor de ştiinţă care au fost de partea băştinaşilor. În semn de apreciere pentru contribuţia sa la salvarea planetei, lui Jack i se acordă dreptul de a rămâne permanent în trupul avatarului său. Tranziţia se face prin intermediul Enyiei într-o sesiune de rugăciune comună, în urma căreia vechiul Jack moare şi se întrupează definitiv în avatarul său.

Tema exploatată în acest film de James Cameron nu este originală nici ca idee, nici ca formă de prezentare. Dacă cineva se gândeşte că ideea avatarului se potriveşte cu realitatea întrupării lui Cristos atunci greşeşte. Înainte de întruparea lui Cristos prin fiul Mariei, El nu s-a întrupat în alte trupuri, cum unii creştini cred, prin Îngerul Domnului. „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeţi,  în multe rânduri şi în multe chipuri, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:1). Cristos nu experimentează mai multe avataruri.

Trupul lui Cristos n-a fost realizat prin inginerie genetică din materialul genetic specific celor două lumi. Faptul că Duhul Sfânt „a umbrit-o” pe fecioara Maria înseamnă că zămislirea Sa a fost miraculoasă. Mai mult de atât nu se poate spune fără a greşi. Trupul Său s-a supus tuturor condiţiilor şi limitărilor vieţii de pe pământ, inclusiv morţii. Cât timp a fost în trup Cristos nu a existat şi în cer: El nu a avut o existenţă paralelă în două trupuri. Cât timp a fost în trup Dumnezeirea a coborât pe pământ cu El.

Trupul Său a fost înviat, transformat, proslăvit şi mutat în lumea de dincolo. Chiar şi în această nouă situaţie, rănile suferite sunt conservate, iar trăsăturile fizice sunt păstrate, astfel încât poate fi recunoscut de cunoscuţi. În plus, Cristos nu a venit pe planeta noastră pentru a rămâne cu noi, ci pentru a ne pregăti pentru o lume mai bună şi a ne duce pe noi acolo cu El.

Percep mesajul lui Cameron din Avatar ca pe un avertisment umanist adresat întregii umanităţi, de a evita exploatarea peste măsură a Mamei-Pământ. Scriptura afirmă că omul are într-adevăr responsabilitate faţă de Pământ în ce priveşte administrarea resurselor sale, dar legătura cu Mama-Pământ nu este de natură spirituală, cum se supralicitează în Avatar sau în religiile orientale. Fără îndoială că există un ciclu al apei în natură, la fel cum există şi un ciclu al energiei, dar acesta nu trebuie personificat ca şi cum apa şi energia ar fi ele însele nişte fiinţe cu care omul s-ar afla în comuniune. Prin creaţie, natura a primit elemente de autocontrol şi a fost dată omului ca locuinţă spre îngrijire. Natura nu este în comuniune cu omul şi nici nu poate fi venerată ca divinitate. Faptul că omul nu îşi înţelege locul în lume şi în univers a generat toate conflictele care au făcut ravagii pe Pământ şi, în ultimă instanţă, va duce la desfiinţarea lui şi la încheierea cataclismică a istoriei umanităţii. Dacă este să credem Biblia, nici măcar părăsirea Pământului, cum crede Stephen Hawking, nu ne permite să evităm deznodământul acesta.

Comentarii închise la Un avatar pe o pânză de păianjen

Din categoria Arte vizuale

Suferinţa dreptului

suffering_Job-705x500Comparaţia dintre lucrarea canonică a lui Iov şi alte lucrări din Antichitate pe tema suferinţei dreptului a scos în evidenţă faptul că judecata omului a fost de când lumea pripită şi neconformă cu realitatea. Spre deosebire de contextul Orientului Apropiat al Antichităţii, unde standardul moral era inexistent, în societatea iudaică moralitatea era definită în raport cu Legea revelată de Dumnezeu lui Moise. Aşa se face că prietenii lui Iov, adepţi ai teologiei populare, au putut să diagnosticheze criza lui Iov ca pe o sancţiune divină la încălcarea standardului moral al lui Dumnezeu. Tot la fel, Iov însuşi s-a putut apăra pe sine, dezvinovăţindu-se că nu se făcea vinovat cu călcarea niciuneia dintre poruncile Domnului (mai ales capitolul 31). Iov este omul care nu „s-a simţit cu musca pe căciulă” atunci când moartea i-a bătut la uşă.

Iov este un personaj nepereche nu numai prin faptul că a putut afirma despre sine că nu este vină în el, spre marea dezamăgire a prietenilor săi. Tot despre el Biblia afirmă că şi-a luat în serios datoria de familist şi de părinte. Chiar şi când copiii lui erau majori, Iov se simţea obligat să mijlocească la Dumnezeu pentru ei, pentru ca vreun eventual păcat săvârşit din neatenţie să fie iertat. Până şi soţia lui, aşa ignorantă cum a fost când i-a cerut să facă un păcat vrednic de moarte ca Dumnezeu să îi curme suferinţa, a rămas cu el în ciuda suferinţei sale şi au continuat mariajul lor şi după ce încercarea aceasta a fost depăşită. Când alte femei ar fi dat bir cu fugiţii, soţia anonimă a lui Iov i-a rămas fidelă prin toate suferinţele sale.

Iov este un erou al credinţei autentic pentru că a rămas credincios Domnului, în ciuda imensei sale suferinţe, fără ca să aibă perspectiva pe care noi astăzi o avem asupra dreptului suveran al lui Dumnezeu de a încerca prin suferinţă pe credincioşii Săi şi de a o face uneori doar pentru a-Şi proslăvi Numele. Dacă ceea ce spune Pavel în 1 Corinteni 10:13 că „nu ne-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească” (şi cred că aşa este), atunci puterea lui Iov a fost cu adevărat mare. Spre deosebire de oricare dintre noi care am pierdut copii, Iov şi-a pierdut pe toţi cei zece copii ai săi într-o singură zi. Spre deosebire de oricare dintre noi cărora Dumnezeu ne-a luat din averi, lui Iov Dumnezeu i-a luat tot ce a avut într-o singură zi. Şi nu i-a luat puţin: 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 de perechi de boi, 500 de măgăriţe. Spre deosebire de oricare dintre noi care suntem cercetaţi printr-o boală, lui Iov i s-a luat sănătatea într-o singură zi, aşa încât s-a trezit cu o boală incurabilă, izolat în condiţii de carantină, fără nicio speranţă de mai bine, dar nici măcar de moarte iminentă. Să nu mai vorbim de faptul că, în cazul lui Iov, Dumnezeu a intervenit repunându-l în drepturi, tot la fel cum l-a şi deposedat, dând lumii întregi un semnal că l-a reabilitat integral. Un asemenea standard este imposibil de bătut!

Un singur muritor a ajuns să depăşească standardul suferinţei lui Iov şi el un drept, un drept perfect legitim după tot standardul lui Dumnezeu şi Acela a suferit ca să împlinească dreptatea lui Dumnezeu pentru ca dreptatea meritată astfel să ne fie imputată nouă celor care credem în suferinţa lui nemeritată. Dacă nu reuşim nici măcar cu suferinţa dreptului Iov să ne asemănăm, atunci cum ne-am putea asemăna cu suferinţa lui Cristos, pentru că despre El vorbeam adineaori. Cred că dreptul Iov ne-a fost dat ca model de maximă suferinţă pentru ca noi, mult mai modeştii suferinzi, să ne punem suferinţa noastră în context şi să fim mulţumitori Domnului de harul de care ne-a făcut nouă parte şi să nu ne trezim văicărindu-ne.

În ultimă instanţă Dumnezeu este judecătorul ultim al fiecărui om. Mă tem, însă, că prea adesea ne slobozim la penel sau la gură, îndrăznind comparaţii cu totul exagerate, de-a dreptul patetice şi cu totul scoase din context. Cred că ne şade mai bine să păstrăm măsura şi să-L lăsăm pe Domnul să-Şi apere proprietatea. Eventual ne vom putea pronunţa despre statura morală a vreunei persoane doar după ce viaţa sa a trecut pe dinaintea ochilor noştri consumându-se. Apoi, veni-va vremea unor temporare concluzii. Temporare, pentru că în cazul lui Iov Dumnezeu Însuşi s-a pronunţat inspirând scrierea cărţii canonice care i-a purtat de atunci numele. Noi toţi epigonii suferinţei va trebui să ne mulţumim cu un modest număr de ordine pe listele vrednicilor contemporani, pentru că, nu-i aşa, în cazul nostru, va trebui să aştepăm pentru pronunţarea divină până la Ziua Judecăţii. Abia atunci vom vedea cine se mai învredniceşte de titlul de „drept suferind”.

Comentarii închise la Suferinţa dreptului

Din categoria Polemici biblice