Arhive pe etichete: Judecata

Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 3 (Amos 6:12–14)

Sentinţa finală a celor trei bocete este precedată de o pereche de întrebări retorice, de o reiterare a acuzaţiei divine, şi de o nouă evocare a refulării pasionale şi arogante a israeliţilor. Finalul debordează de ironie în toate părţile lui componente. 

 

1783541-ploughing-the-fields-2

6.12aA  Pot caii să alerge pe stâncă

6.12aB  sau poate fi ea arată cu boii?

6.12bA  Totuşi voi aţi transformat justiţia în venin,

6.12bB  iar rodul dreptăţii – în amărăciune.

6.13A  Voi vă bucuraţi de ceea ce s-a întâmplat la Lodabar

6.13B  şi ziceţi: «Oare nu prin puterea noastră

6.13C  am cucerit noi Karnaimul?»

6.14aM  Iată [ce voi face]:

6.14bA  Se va ridica împotriva ta,

6.14bB  popor al lui Israel, un popor

6.14cM  [continuă] revelaţia Domnului, Dumnezeul Oştirilor,

6.14dA  şi te va oprima

6.14dB  de la Lebo-Hamat

6.14dC  până la Uedul Arabei.

 

 

Stupiditatea invocării Numelui divin din strofa anterioară (6:10) este continuată aici prin lipsa de logică a realităţilor descrise de întrebările retorice. În mod natural un cal nu aleargă pe piatră (mai ales fără potcoave) fără a pune în pericol viaţa sa şi a călăreţului său şi fără a risca deteriorarea gravă a copitelor sale. Tot la fel plugul nu se foloseşte altundeva decât pe teren agricol. A doua linie poetică ridică probleme de interpretare în formatul lăsat de Textul Masoretic pentru că predicatul este lipsit de obiect, ca şi când ar fi intranzitiv. Evident o întrebare de felul: „Se poate ara cu boii?” şi-a pierdut calitatea pe care autorul se baza în context. Din acest motiv am presupus că obiectul este eliptic în această linie poetică, fiind presupus din linia anterioară: „stânca”. Elipsa este folosită şi în versul următor.

Absurditatea acestor întrebări retorice, care descriu imposibilităţi naturale, este folosită pentru a scoate în evidenţă mai pregnant ilogica trăirii imorale a israeliţilor. Din nou, chintesenţa imoralităţii lor este identificată cu nedreptatea socială (cf. 2:7; 5:7, 12, 24). Deşi versul din 6:12b aduce bine cu versul din 5:7, prin perechea termenilor corespondenţi „justiţie” // „dreptate”, enunţul construieşte pe o altă metaforă, aceea a hranei. Se ştie că în literatura biblică cuvintele pot fi percepute metaforic ca nişte bucate. Amos îi acuză pe israeliţi pentru faptul că au  reuşit să transforme sentinţele tribunalelor în oportunităţi de amărăciune şi nedreptăţire a celor care îşi căutau dreptatea acolo.

Versul din 6:13 evocă două momente istorice de răsunet pentru patriotarzii israeliţi, cel mai probabil legate de incursiunea militară a lui Ieroboam al II-lea în Transiordania. Pentru Amos, biruinţele asupra cetăţii moabite Lodebar şi asupra celei aramee Karnaim sunt nişte fapte minore în comparaţie cu răsunătoarele înfrângeri pe care va urma să le sufere Israel. Faptul acesta este scos în evidenţă nu numai prin scara net diferită a celor două seturi de situaţii militare, dar şi prin diminuarea impactului primeia dintre ele, când profetul în mod intenţionat alterează numele aşezării pentru a permite un joc de cuvinte zeflemitor la adresa israeliţilor. Astfel, numele cetăţii este transformat din Lodebar (rbdl), o variantă a lui Lidbar, în Lo-Dabar (rbd-al), care înseamnă „Nu [este] nimic”.

Când a redat campania militară a lui Ieroboam al II-lea în Transiordania, cronicarul Regilor a folosit exprimarea: „El [Ieroboam] a luat înapoi hotarele lui Israel, de la Lebo-Hamat până la Uedul Arabei” (2 Regi 14:25). Amos foloseşte exact aceeaşi exprimare aici, când prezintă sentinţa Domnului faţă de israeliţi, care vor pierde controlul asupra acestui teritoriu. Cel mai probabil că expresia aceasta a ajuns cunoscută în popor ca slogan al naţionalismului israelit în forma maximei sale extensiuni din valea Beqa’ până Uedul Araba (sau Valea Plopilor).

Sentinţa lui Dumnezeu este fermă şi imuabilă. Finalul este contrar tuturor aşteptărilor, sloganelor şi pretenţiilor. Cei care s-au autofelicitat de vitejia lor vor trebui să facă faţă unui război deschis pe toate fronturile. Cei care s-au complăcut în idiosincraziile lor religioase, vor avea de înfruntat pe Însuşi Domnul, Dumnezeul Oştirilor. Cei care s-au bucurat de construcţiile lor monumentale le vor admira ruinele din pulberea pământului. Schimbarea de destin a fost declanşată din pricina ignorării standardului moral compatibil cu statutul de popor al lui Dumnezeu.

Anunțuri

Comentarii închise la Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 3 (Amos 6:12–14)

Din categoria Curs online SVT3

Când Domnul trece prin mijlocul lui Israel … bocet!

women_mourn

Amos 5:16–17 

De aceea, aşa vorbeşte Domnul,

Dumnezeul Oştirilor, Stăpânul:

În toate pieţele va fi jelire,

şi în toate uliţele oamenii vor zice: «Vai! Vai!»

Ei îl vor chema pe plugar la plâns,

şi la jelire – pe cei ce ştiu să bocească.

În toate viile va fi jelire,

pentru că Eu voi trece prin mijlocul tău,

[zice] Domnul.  

 

Primul oracol de bocet se încheie cu o sentinţă în care receptorii sunt imaginaţi ei înşişi participând la un bocet general, atât în spaţiile publice din zona urbană, cât şi în spaţiile private din zona rurală. Orăşeanul şi ţăranul, comerciantul şi agricultorul sunt surprinşi într-un doliu naţional. Numele lui Dumnezeu apare de o manieră unică, inversă celei din Amos 3:13. Până şi podgoriile, locuri de extremă jubilare în perioada culesului, vor fi îndoliate.

Generalizarea bocetului este dovedită şi de frecvenţa cu care apar termenii din categoria semantică a celor ce descriu jalea. Practic toate liniile poetice care reproduc vorbirea Domnului, cu excepţia ultimei (5.17aB), conţin cel puţin un astfel de termen, dacă nu chiar doi (vezi liniile 5.16bB şi 5.16cB). Numai termenul „jelire” (ebr. mişpad) apare de trei ori (5.16bA, 5.16cB, 5.17aB). Se vorbeşte chiar despre convocarea profesioniştilor bocetului (5.16cB).

Surprinzător, motivul bocetului este dat de faptul Domnul, Dumnezeul Oştirilor, va trece prin mijlocul lui Israel. Tristă şi ironică este observaţia aceasta: Dumnezeu care obişnuise să locuiască în mijlocul lui Israel, evident prin reprezentarea asigurată de Chivotul Legământului, acum va trece doar prin mijlocul lui Israel. Imaginea este clar una de judecată pentru că, pe lângă folosirea epitetului „Dumnezeul Oştirilor”, traversarea aceasta aduce aminte de judecata pe care Dumnezeu a adus-o odinioară asupra Egiptului.

Comentarii închise la Când Domnul trece prin mijlocul lui Israel … bocet!

Din categoria Curs online SVT3