Arhive pe etichete: Paștile mirenilor

Ce îl împiedică pe creștin să se împărtășească din Masa Domnului acasă?

Dat fiind că situația de autoizolare persistă și ne va prinde Paștile în incapacitatea de a ne strânge în comunitate, îndrăznesc să comentez pe marginea acestui subiect. Întrebarea pusă în titlu nu este prea specific formulată, dar am intenționat-o în acest fel. Spun aceasta deoarece „creștinii” sunt de multe soiuri, iar nouă ne este de folos să integrăm această discuție. Nu voi rezuma dezbaterea curentă, pentru că deja a făcut-o Beni Cruceru (vezi aici).

Sacramentalismul îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că Masa Domnului este un sacrament prin care primești harul lui Dumnezeu, cu condiția că este îndeplinit în condițiile corespunzătoare (în Sfânta Biserică) și de personalul eclezial ordinat (preot), atunci mirenii nu au cum să ia Euharistul cu mijlocirea virtualului. Din moment ce crezi că elementele se transformă în altceva prin binecuvântarea și atingerea preoților, nu ai cum replica așa ceva acasă. Vom vedea că bisericile sacramentaliste vor găsi soluții de a administra pâinea și vinul sau azima (după caz) credincioșilor lor mergând din ușă în ușă. Așa ceva este posibil pentru că harul nu se pierde o dată împărtășit. Ritualismul este frate cu sacramentalismul. Orice sacramentalist este ritualist, dar nu orice ritualist este și sacramentalist. Cu alte cuvinte, avem și noi ritualiștii noștri. Aceștia strigă cel mai tare când se taie din programele de sărbători și nu se organizează serviciu public și în ajun de sărbătoare și în următoarele două zile, dimineața și seara. Ritualiștii nu știu ce să facă de unii singuri. Acasă. Fără ajutorul cuiva. Să fie preoți în casa lor. Instituționalizarea bisericilor conduce (aproape) inevitabil înspre sacramentalism.

Abordarea ultraliteralistă a Sfintelor Scripturi îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că poți face numai ce scrie explicit Biblia, nu îți poți imagina cum ai putea să iei Masa Domnului într-un grup mai mare de 12 oameni, fără să bei vin din același pocal și luînd din aceeași azimă (lipia din aluat nedospit). Ei bine, nu îți poți imagina cum este să șezi pe scaune la închinare, în localuri cu sute de persoane, cântând, împreună cu coruri mari și acompaniat de instrumente, imnuri Cristosului înviat. Toate acestea nu sunt scrise în Biblie. Biblia nu vorbește despre cum să ne trăim viața în democrație, pentru că această orânduire nu a existat în timpurile biblice. Biblia nu vorbește despre educația publică în masă și rolul părinților în raport cu copiii lor. Biblia nu vorbește despre creștini care au slujit Domnului în profesii precum actoria, jurnalismul, serviciile secrete (printre multe altele).

Lipsa precedentelor cu tradiție îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că numai ce este făcut de multă vreme în tradiția bisericii din care faci parte aceea este autorizat să facem, nu ai cum să-ți imaginezi că a fost o vreme când cei care nu participau la serviciul public al Bisericii nu primeau Masa Domnului. Aici sunt incluse multe categorii: bolnavi și muribunzi, lăuze și mame cu copii mici,  întemnițați și izolați de tot felul. Nu mai știm cum era când Biserica se împărtășea din Masa Domnului de fiecare dată când se întâlnea. Nu mai știm care era bucuria primilor creștini de a frânge pâinea acasă și, în același timp, de a fi nelipsit de la Templu în fiecare zi.

Lipsa comuniunii cu semeni de același crez îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că numai prezența în trup alături de frați și de surori reprezintă comuniune autentică, nu poți accepta medierea tehnologiei în părtășie. În aceste modele de comuniune, părtășia se manifestă la nivelul tuturor celor cinci simțuri pentru a rotunji experiența comunitară. Probabil de aceea în unele biserici nu se folosește tehnologia sub nicio formă: nici amplificare, nici mijloace pentru persoanele cu hipoacuzie, nici înregistrare audio, nici transmisie audio-vizuală în direct. În acele biserici predicatorii vorbesc tare fără microfoane (îi ajută ecoul construcției) și cântă numai fanfara să se audă în tot satul. Toți ceilalți care nu și le permit trăiesc o stare lipsită de har și sunt tolerați de frații lor mai mari. Pentru aceștia este greu de imaginat cum se poate mișca Duhul Sfânt de la inimă la inimă, în lipsa mijloacelor de manipulare tradiționale care presupun mari adunări de oameni. Probabil că și educatorii copiilor au părtășie cu plenul adunării deși sunt prin anexe cu copiii noștri, din moment ce primesc Masa Domnului, fără să fi fost în contact nemijlocit cu restul adunării.

Hotărârea vreunui Sinod, Mărturisire de credință sau Statut de funcționare a cultului îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme respecți hotărârea conducătorilor tăi, nimic nu te poate clinti cu convingeri personale sau păreri minoritare. De fapt în această privință nu s-a pronunțat nimeni așa încât în vreunul dintre documentele cu care operăm să avem o decizie hotărâtă de forurile statutare. Păreri avem.  Nu contează unde se afișează acestea, greutatea argumentului primează. De fapt nimeni nu a putut invoca vreo hotărâre luată în urma unei dezbateri pe acest subiect, pentru că nu există. Articolelor despre Biserică din Mărturisirile de credință le lipsește precizarea unui număr limită inferioară prin care o întâlnire de credincioși reprezintă „Biserică” și dacă simbolurile Noului Testament se pot administra oriunde altundeva decât între pereții clădirii unei Biserici. Între timp am aflat de Comunicatul Cultului Creștin Penticostal din România care anunță „că este bine să nu se oficieze Cina Domnului până ce vor fi condiții să ne întâlnim în biserică”, vezi aici), dar și faptul că bisericile penticostale din Chicago au sărbătorit Masa Domnului în spațiul virtual (vezi aici).

Încotro Biserică în vremuri de autoizolare?

Evreii nu au o problemă în a sărbători în familie Paștile, pentru că sunt pregătiți. Familiile erau în autoizolare când au sărbătorit Paștile pentru prima oară și așa a rămas obiceiul: tot în autoizolare îl sărbătoresc și astăzi. Creștinii secolului XXI au dat de autoizolare pentru prima oară în mulți ani și „bătrânii noștri” (dintre care unii au trecut prin persecuție și închisoare) nu au mai multă înțelepciune decât să ne spună că nu avem voie să sărbătorim Paștile acestea decât în clădirea Bisericii, cu binecuvântarea clerului? Cum se împărtășeau din Masa Domnului creștinii întemnițați în anii comunismului? Se poate citi mărturia lor scrisă. Nu am auzit pe niciunul dintre conducătorii noștri îndrăznind să înfiereze ce au făcut ei acolo. Ghinion, mulți creștini (mireni) au citit și cunosc mărturia lor. Oare ar putea oamenii pe care i-am ales în fruntea noastră, cântăreții plăcuți Domnului, păstorii și învățătorii, să imagineze un desfășurător de „program” pe care credincioșii îl pot îndeplini acasă cu bucurie cu prilejul acestor Paști? Eu cred că ar trebui să-și încurajeze enoriașii, chiar și pe cei din familii mixte (poate cu atât mai mult ei) să aibă Paști cum nu au mai fost altele! 

P.S. O argumentație similară poate fi găsită în articolul fr. Otniel Bunaciu (vezi aici), de care am aflat după publicarea celor de față.

 

 

3 comentarii

Din categoria Biblia şi societatea, Evanghelizare, Uncategorized