Arhive pe etichete: regele David

Înnoirea minţii şi David-ben-Işai (3)

3. Supunerea faţă de autorităţi.

David nu a fost întotdeauna rege. La un moment i s-a dus renumele de cântăreţ cu lira şi a fost chemat la curtea regelui Saul ca să-i cânte. Regii obişnuiau să aibă nebuni la curte, dar cui i-ar fi plăcut slujba de a fi menestrelul unui rege nebun? Ce gusturi muzicale o fi având Saul? Era oare David împlinit profesional? Oare David nu şi-a dorit să progreseze în muzică? Sau poate că îl mistuia dorul de casă şi grija pentru oile familiei de care nu mai avea cine le purta de grijă cum ştia el? Cu toate acestea David a rămas în ascultare la curte. Când a început sezonul militar şi regele şi-a mobilizat armata, David a fost trimis acasă.

După incidentul cu victoria asupra lui Goliat, regele şi l-a dorit pe tânărul David scutier şi apoi comandant. Când regele a început să prindă pică pe el şi l-a delegat ca şi comandant al unor acţiuni sinucigaşe, David le-a acceptat fără îndoieli şi comentarii. El şi-a făcut partea ascultând, iar Dumnezeu şi-a făcut partea izbăvindu-l din toate încercările.

Dumnezeu a avut planuri mai mari pentru David. Imaginaţi-vă că David fusese uns rege şi în această calitate a servit la curtea lui Saul ştiind că într-o zi toate acestea vor fi ale lui. Nu s-a trezit niciodată gândind cu voce tare despre lucrurile pe care le merita sau i se cuveneau deşi, probabil, că ar fi avut dreptate. Când a văzut că nu mai este dorit s-a retras şi s-a implicat tot mai puţin în afacerile statului şi în viaţa de la curte, deşi era îndreptăţit să fie prezent la curte. Atât rangul cât şi relaţiile de familie îl îndreptăţeau. Când nu s-a mai putut altfel a părăsit cu totul confortul curţii şi s-a ascuns prin munţi. Hăituit ca o fiară de oamenii lui Saul, Dumnezeu i l-a dat pe Saul de două ori în mâini lui David. De fiecare dată camarazii îl sfătuiau pe David să curme viaţa duşmanului său din moment ce Dumnezeu îngăduise o împrejurare favorabilă ca aceea. De fiecare dată David a rezistat ispitei, a permis lui Saul să scape şi, când l-a confruntat cu realitatea, Saul a recunoscut: „Tu eşti mai drept decât mine” (1 Sam. 24:17; cf. 26:21). Înţelegem de aici, ca şi din alte părţi din Scriptură, că Dumnezeu nu călăuzeşte prin toate uşile deschide.

Dacă David a putut trăi astfel prin Duhul şi creştinul poate. Dumnezeu este la fel de puternic, Domnul este acelaşi şi astăzi ca şi ieri, iar Duhul este unul singur.

Viaţa lui David descrie foarte bine situaţia în care ne aflăm noi ca şi creştini. Ca şi el şi noi suntem regi fără portofoliu. Suntem regi, dar nimeni nu ne oferă onorul cuvenit. Suntem regi dar fără regat. Apostolul Ioan visează cu ochii deschişi la viitorul care îi aşteaptă pe credincioşi, dar îi şi avertizează că viitorul vine cu un preţ (1 Ioan 3:1-3). Aplicaţiile oferite de Ioan în versetele următoare sunt în privinţa trăirii în sfinţire, împărtăşirii doctrinei corecte şi, mai ales, iubirii de fraţi.

Comentarii închise la Înnoirea minţii şi David-ben-Işai (3)

Din categoria Biblia şi societatea, Meditaţii

Înnoirea minţii şi David-ben-Işai (2)

Iubirea aproapelui. La David aceasta se vede din respectul faţă de părinţi, loialitatea faţă de prieteni şi bunătatea faţă de duşman.

În familie David avusese parte de un tratament discriminator pentru că era preferatul părinţilor pentru munca cu oile. Munca aceasta l-a călit după cum mărturiseşte David. Acolo printre oi, neîmpiedicat de nimeni, David şi-a cultivat şi calităţile de artist. Nu a imputat niciodată părinţilor că l-a ţinut la oi, iar fraţilor săi le-a deschis calea pentru cariera de arme în slujba regelui Saul. Mai târziu, când regele Saul se întoarce împotriva lui David, acum eroul lui Israel, David îşi ia părinţii săi, fraţii săi şi întreaga familie extinsă şi îi duce în Moab pentru a-i proteja de acţiunile disperate ale lui Saul (1 Sam. 22:1-5).

Faţă de Ionatan David a avut o relaţie mai specială de la bun început. De cum s-au întâlnit au prins drag unul de altul (1 Sam. 18:1-4). Au încheiat chiar un legământ unul cu altul şi şi-au făcut cadouri. Când lucrurile s-au stricat între regele Saul şi tânărul comandant David, Ionatan i-a ţinut partea înaintea tatălui său, punându-şi chiar viaţa în pericol pentru el. Au încheiat legământ a doua oară, promiţând unul altuia să-şi poartă de grijă familiei celuilalt dacă vreunul din ei piere (1 Sam. 20:11-16). De aici încolo David şi Ionatan nu s-au mai văzut unul pe altul. În cele din urmă Ionatan piere pe câmpul de luptă, iar David ajunge rege. Unul dintre primele decrete pe care îl dă David când se aşează pe tron este să afle de urmaşii lui Ionatan. Când a dat peste singurul supravieţuitor al familiei lui Ionatan, un tânăr olog pe nume Mefiboşet (2 Sam. 9),îl aduce la curte şi îi oferă o pensie viageră. Chiar şi când Mefiboşet este denigrat înaintea lui, David îi oferă graţie şi îl reintegrează la curte de dragul tatălui său.

Cea mai neaşteptată reacţie pe care o are David este faţă de duşmanii săi. Până şi tovarăşii săi de arme, comandanţii săi fiii Ţeruiei sunt încurcaţi şi nu ştiu ce să înţeleagă din comportamentul lui David. Când Absalom fiul său s-a ridicat împotriva tatălui său ca să-i ia tronul, David se retrage evitând o confruntare directă. Era sigur că Dumnezeu, cel care l-a uns rege peste Israel şi i-a dat stăpânirea în ciuda opoziţiei lui Saul şi a întregii ţări, putea să facă acelaşi lucru şi acum, fără ca el să se implice în acest război civil. Când confruntarea directă nu s-a mai putut evita, David a dat ordine stricte armatei sale ca să nu îl omore pe Absalom, ci să-l ia prizonier. La auzul veştii că Absalom a murit, regele îl boceşte cu atât amar încât soldaţii săi se întorc ruşinaţi deşi victorioşi. La aceasta Ioab dă replica următoare: „Tu astăzi acoperi de ruşine feţele tuturor slujitorilor tăi. Tu îi iubeşti pe cei ce te urăsc şi îi urăşti pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne-ai arătat că pentru tine conducătorii şi războinicii nu înseamnă nimic” (2 Sam. 19:5-8). Apoi după ce revolta a fost înăbuşită şi David s-a întors la Ierusalim, regele a fost dispus să ierte pe cei care l-au batjocorit când se retrăgea ruşinos.

Cum a putut David să trăiască în felul acesta? De unde avea David abilitatea care lipsea între contemporanii săi? Dacă David a putut trăi astfel prin Duhul şi creştinul poate. Dumnezeu este la fel de puternic, Domnul este acelaşi şi astăzi ca şi ieri, iar Duhul este unul singur. Creştinul are aceeaşi sursă la îndemână care generează viaţa lui Cristos, după modelul lui Cristos. Cu siguranţă se poate trăi ca David şi în sec. XXI.

Comentarii închise la Înnoirea minţii şi David-ben-Işai (2)

Din categoria Biblia şi societatea, Meditaţii

Înnoirea minţii şi David-ben-Işai

Cele trei calităţi date ca dovadă de apostolul Pavel în Romani 12-13 ale unui caracter transformat prin înnoirea minţii erau: cumpătarea sau modestia, dragostea faţă de semeni şi supunerea faţă de autorităţi. Ele se regăsesc şi la David şi nu oricum, ci de o manieră surprinzătoare.

David nu a fost omul fără greşeli, dar a fost omul care, atunci când a greşit, şi-a recunoscut vina şi a invocat îndurarea lui Dumnezeu ca să i-o ia. David a fost omul pe care vinovăţia nu l-a despărţit de Dumnezeu, ci l-a readus la Dumnezeu. Este adevărat că şi harul lui Dumnezeu a fost mare cu David, pentru că l-a condus spre pocăinţă şi nu l-a lăsat să se împietrească în neascultare.

Suntem datori să privim la David şi să învăţăm de la el, pentru că este eroul cel mai bine prezentat din toată istoria biblică, este personajul cu caracterul cel mai bine conturat. Despre David au fost scrise 50 de capitole din Biblie, în Samuel şi Cronici, fără a mai pune la socoteală psalmii compuşi de David. Deşi despre Solomon se spune că a scris mult, s-a păstrat doar o fracţiune dintre scrierile lui. Profeţii l-au dat pe David ca exemplu regilor care i-au urmat. David l-a prefigurat chiar şi pe Mesia, din moment ce apostolii s-au referit constat la înaintaşul lor.

1. Gânduri cumpătate despre sine. Încă de pe primele pagini unde îl găsim pe David, întâlnim un tânăr echilibrat în gândire. Când s-a pus problema confruntării inegale cu Goliat, militarul profesionist, David recunoaşte că fără ajutorul lui Dumnezeu nu ar avea nicio şansă înaintea filisteanului (1 Sam. 17:37, 45). Împreună cu Dumnezeu, David s-a împotrivit filisteanului la fel ca şi înaintea ursului, leului, sau câinelui.

David este omul care înţelege că un om nu le poate face pe toate. Mai ales în condiţiile precare, de refugiat, în care trăia cu tabăra sa, David ştia că are nevoie de oameni de încredere în jurul său responsabili pentru toate comportimentele vieţii. El stabileşte rânduiala ca la război, unii soldaţi să rămână cu bagajele astfel încât combatanţii să se poată deplasa mai repede în misiune. Nu numai atât dar şi introduce regula ca oamenii aceştia să nu primească o parte mai mică din prada de război, ci tot aşa cum ei au păzit bunurile celor care şi-au pus în pericol viaţa, soldaţii de pe câmpul de luptă au luptat şi pentru cei rămaşi la calabalâcuri (1 Sam. 30). Există lideri consumaţi de perfecţionism sau mistuiţi de neîncredere, care nu creditează pe nimeni a conduce nici măcar un compartiment. Nu este o problemă de competenţă (a celorlalţi), ci de ascultare (a liderului), pentru că Scriptura promovează modelul conducerii colective.

Când ajunge rege, David simte chemarea să reorganizeze închinarea în poporul lui Dumnezeu. El organizează cultul Domnului de la Ierusalim încă înainte de a avea un sanctuar, un Templu. Dumnezeu îi arătase locul unde trebuia construit acesta, dar nu fusese de acord ca David să îl zidească. Printre pregătirile făcute de David se includeau şi împărţirea leviţilor pe slujbe: cântăreţi, portari, chestori, învăţători, asistenţi ai preoţilor (1 Cr. 23-26). În perioadele în care închinarea de la Templu a funcţionat coerent, regii au urmărit modelul lăsat de David.

David însuşi tânjea să fie preot. Probabil că uneori visa cu ochii deschişi cum ar fi fost să se fi născut în seminţia lui Levi. Ca dovadă ne-a lăsat scris Psalmul 110. Desigur, dorinţele sale au rămas neîmplinite, iar apostolii au înţeles din năzuinţa lui David anticiparea lui Mesia (Evrei 7:17). Când a adus Chivotul legământului la Ierusalim şi l-a instalat într-un cort de pânză, David a demonstrat cât de mult dorea să-L aibă pe Dumnezeu aproape. El a jucat înaintea Chivotului pentru a-şi arăta aprecierea faţă de Dumnezeu, dar nu toţi oamenii l-au înţeles.

De unde a avut David abilitatea să se vadă echilibrat în raport cu semenii săi? În lumea în care el trăia, regii erau despoţi. În statele vecine regele era şi comandantul suprem al armatei, judecătorul suprem şi marele preot. Dumnezeu a fost de la bun început împotriva unui asemenea oficiu, motiv pentru care a hotărât ca marele preot să fie un oficiu cu totul separat încredinţat unui om dintr-o seminţie consacrată pentru slujirea preoţească. De aceea Dumnezeu a păstrat pentru Sine ideea de Comandant al armatei şi a interzis în Israel campaniile de înarmare militară (Deut. 17:16). David a înţeles chemarea pe care o avea şi că poporul lui Dumnezeu este un organism care trăieşte în virtutea providenţei lui Dumnezeu prin ceea ce dă fiecare membru în parte. Au fost alţi regi care s-au crezut şi mari comandanţi şi mari preoţi, şi Dumnezeu a trebuit să intervină să-i disciplineze.

De unde avea David înţelegerea aceasta? Cum a putut David să trăiască cu această disciplină? De unde îi venea puterea? Desigur că de la Duhul Sfânt. Încă din momentul ungerii sale de către profetul Samuel, „Duhul Domnului a venit cu putere peste David, începând din ziua aceea” (1 Sam. 16:13). Dacă David a putut trăi astfel prin Duhul şi creştinul poate. Dumnezeu este la fel de puternic, Domnul este acelaşi şi astăzi ca şi ieri, iar Duhul este unul singur. În plus creştinul are la îndemână mărturia Scripturii şi comunitatea sfinţilor.

Comentarii închise la Înnoirea minţii şi David-ben-Işai

Din categoria Biblia şi societatea, Etica Vechiului Testament