Arhive pe etichete: traducerea Bibliei

Revizuirea versiunii Dumitru Cornilescu 1924, un proiect al Societății Biblice Britanice pentru centenarul Cornilescu

Dumitru Cornilescu (1891-1975) este cunoscut românilor pentru versiunea Bibliei publicată de Societatea Biblică Britanică (SBB) în 1924, după ce inițial văzuse lumina tiparului în 1921 pe cheltuiala prințesei Callimachi și sub egida Societății Evanghelice Române. România trecuse de Marele Război și de Marea Unire, cererea de Biblii era mare, iar SBB avea depozitele goale. În plus reforma limbii române promovată de Academie făcea versiunea folosită până atunci de popor anacronică. Din aceste motive SBB este de acord cu preluarea versiunii lui Cornilescu ca text pentru Biblia românească însă cu condiția ca traducătorul să o revizuiască ținând cont de Regulile pentru traducări ale SBB (1917). În cele din urmă versiunea din 1921 a fost preluată integral și cu extrem de puține corecturi[1]. În 1929, Cornilescu primește încuviințarea de a revizui textul Bibliei Cicero din 1911, care se va publica în 1931 cu subtitlul „traducere nouă după titlul original”. Desigur o exagerare, deoarece Cornilescu a realizat doar o stilizare a textului.

Până nu demult, se știau puține lucruri despre DC, a cărui persoană și lucrare fuseseră învăluite cu timpul de o aură legendară.  Printre sursele precare de informații existente se numărau: autobiografia lui Cornilescu[2], biografia lui Alexandru Măianu publicată postum[3] și amintirile pastorului Iosif Țon care s-ar fi întâlnit personal cu DC în Elveția[4]. În 2014, în urma studierii arhivelor SBB din Biblioteca Universității din Cambridge, Emanuel Conțac a publicat un volum cu corespondența întreținută de SBB cu DC si cu alte personalități din România cu privire la traducerea Bibliei. La sfârșitul volumului de corespondență[5], Conțac lansa ideea revizuirii VDC care a prins imediat la conducerea SBIR și în câteva luni SBB a acceptat ideea, SBIR a strâns echipa de revizori, astfel  încât în 19 iunie 2015 puteam anunța începerea muncii de revizuire[6].

Inițiativa SBB de revizuire a VDC24 are menirea să ofere oportunitatea unor reparații datorate lui Cornilescu și poporului român, printr-o nouă ediție adaptată exigențelor curente și în acord cu principiile precizate încă de la începutul secolului trecut în Regulile pentru traducători , dar care în condițiile de atunci nu au putut fi respectate.  Oricum Regulile pentru traducători nu au fost impuse în litera lor și nici acum nu sunt. Unele dintre cerințe s-au schimbat pe măsură ce SBB și-a schimbat abordarea față de problematica traducerii Bibliei. În cele ce urmează voi spicui câteva dintre regulile SBB de la începutul secolului trecut care vor putea fi îndeplinite cu prilejul ediției revizuite.

 (Regula 2) Nu se admite spre publicare traducerea sau revizuirea întreprinsă de un singur om, acolo unde ar fi fost posibilă formarea unui Comitet de persoane competente. Traducerea și revizuirea se întreprinde după consultări cu bisericile majoritare. Traducătorii au nevoie de calificări spirituale, academice și lingvistice. SBB nu a reușit să găsească nici măcar doi specialiști și informațiile primite de la misionarii englezi de pe teren erau pesimiste cu privire la capacitatea de colaborare a celor câțiva cărturari români existenți.

SBB a realizat că poate aștepta zadarnic după biserica majoritară în privința revizuirii versiunii unui călugăr ortodox caterisit. Cu bisericile tradiționale, SBIR derulează  alte proiecte. Cultele evanghelice au fost solicitate a constitui echipa de specialiști care să revizuie VDC sub coordonarea lui Emanuel Conțac. Echipa revizorilor îi include pe următorii (în ordine alfabetică):

  1. Emanuel Conțac (penticostal)
  2. Laurențiu Gabriel Ionescu (adventist)
  3. Florin Lăiu (adventist)
  4. Laurențiu Moț (adventist)
  5. Gelu Păcurar (baptist)
  6. Dragoș Ștefănică (penticostal)
  7. Ciprian-Flavius Terinte (penticostal)
  8. Silviu Tatu (baptist)

Editarea literară beneficiază suplimentar de pe urma revizuirii realizate de dr. Cristinel Sava (adventist). Comisia pastorală care execută ultima revizuire îi include pe dr. Ioan Brie (penticostal), dr. Cornel Boingeanu (baptist), dr. Ieremia Rusu (creștin-după-evanghelie), Iacob Pop (adventist).

Cărțile Bibliei au fost împărțite unor echipe de doi revizori care parcurg succesiv același text. După ce se rezolvă discordanțele dintre cei doi și revizorul general, textul intră în plenul echipei de revizori, unde se clarifică problemele rămase nerezolvate. Apoi textul trece prin revizuire literară și în ultima etapă ajunge la comisia pastorală. Chestiunile care necesită muncă suplimentară se întorc la revizori. Până în momentul de față munca de revizuire este în grafic, dar este nevoie de reluarea activității în plen. După publicarea în ediție pilot a Genezei, împreună cu evangheliile lui Marcu și Ioan și cu Epistola către romani (2016), se urmărește finalizarea cu prioritate a NT și publicarea în cursul anului viitor a NT în versiunea revizuită.

(Regula 7) Comitetul SBB dorește ca, ori de câte ori este posibil, traducerea să se facă din originalul ebraic, aramaic și grecesc. SBB știa că DC nu se poate achita de această îndatorire.  Pentru Măianu, biograful lui DC, faptul că DC a tradus din ebraică fără să cunoască limba este o adevărată minune[7]. Desigur minunea aceasta este în ton cu legenda realizării LXX. Regula 10 adăuga: Traducătorii nefamiliarizați cu textul ebraic pot urmări versiunile autorizate în limba engleză. DC a folosit mai mult decât orice altă versiune modernă, pe cea realizată de elvețianul Louis Segond în franceză și pe care prințesa Calimachi o aprecia atât de mult încât o dorea și în românește.

Spre deosebire de situațiile precare de acum o sută de ani, când își desfășura activitatea Cornilescu, suntem beneficiarii unui volum imens de resurse. Așa cum tiparnița a revoluționat tipăritul în sec. XV, calculatorul a revoluționat tipăritul în sec. XX. Astăzi munca de tipărire a Bibliei este asistată de calculator, există cursuri de pregătire și lucrări de specialitate în domeniu. Cu siguranță astăzi nu se mai poate imagina ca munca de traducere a Bibliei să se realizeze de un singur om, din versiuni moderne nu din original, cu ajutorul unei mașini de scris până la pierderea abilității de a mai folosi membrele superioare.

În lumina principiile SBB de mai sus, vor fi corectate textele care au fost preluate în mod greșit prin calchiere din franceză. Astfel „Dumnezeu m-a făcut de râs” (Gen. 21:6) devine „Dumnezeu mi-a dat prilej de râs”, deoarece nașterea nu era o pricină de ocară, indiferent de vârsta la care survenea. Apoi, versiunea imposibilă din Deut. 7:7-8, unde Cornilescu spusese „Dumnezeu nu v-a ales DOAR pentru că sunteți mai numeroși… căci voi sunteți mai puțin numeroși decât toate popoarele”  devine „Nu pentru că sunteți mai numeroși…”; „basiliscul” din Proverbe 23:32 (Isaia 11:8,14:29;  59:5; Ier. 8:17) trebuie să devină „viperă”, deoarece hibridul șarpe-cocoș din mitologia păgână românească nu are nimic în comun cu literatura biblică.

 (Regula 13) Se recomandă evitarea stilului colocvial, a limbajului vulgar și a limbajul artistic prea elevat. Parafraza trebuie evitată cât de mult posibil. Fiecare versiune ar trebui să fie atât de literală pe cât permite limba. Parafraza este marcă a stilului cornilescian. Probabil parafraza ar fi folositoare pentru o audiență mai puțin educată și într-o ediție în care notele de subsol sunt interzise. Nici chiar pentru ediția din 1924, DC nu a renunțat la parafrază. Era prea mult de corectat într-un timp prea scurt. Situația este mult schimbată astăzi, așa că putem renunța la parafrază ori de câte ori vom putea găsi un echivalent mai succint care poate îndeplini aceeași funcție. Formularea compactă este cu atât mai importantă în poezie, acolo unde exprimarea concisă este marca rostirii poetice. Cel mai ilustru exemplu, cunoscut de toți este „stare după voia lui Dumnezeu” (Is. 53:11) pe care îl înlocuim cu „îndreptățire”. Alte exemple ușor de identificat peste tot în Biblie sunt următoarele: „tron” în loc de „scaun de domnie”, „sceptru” în loc de „toiag de domnie”, „sanctuar” în loc de „locașul cel sfânt”, „învecinat” în loc de „care vă înconjoară” (Ez. 11:12).

Claritatea limbii este dată și de renunțarea la termenii învechiți și populari, la regionalismele și la arhaismele, de care abundă VDC, pentru care avem echivalenți mai cunoscuți. Deși susțin introducerea verbului „a pogârci” pentru acțiunea de strângere a roadelor rămase pe urma culegătorilor, cel mai probabil nu va fi acceptat pe motiv că este un regionalism. Acțiunea nu se mai practică astăzi și termenul nu este cunoscut. Pentru că nu avem un altul vom rămâne cu o parafrază. Verbul „a tăbărî” înseamnă a invada, dar termenul ebraic pe care îl traduce înseamnă „a cartirui, a-și întinde cortul, a-și stabili tabăra”. Cum ar suna Ioan 1:14 dacă am spune: „Cuvântul S-a făcut trup și a tăbărât printre noi”? Alți termeni arhaici la care s-ar putea renunța sunt: sâlnicie (violență), caraulă (2Regi 9:17, preferăm străjer), cărmiziu (preferăm cârmâz/stacojiu), aguridă (struguri acri), curvie (desfrânare), ibovnic (amant, iubit), proroc, a proroci (profet, a profeți), a lepăda (arunca) isprăvi, a prăvăli, a prăpădi.

Actualizarea textului presupune și renunțarea la anumite anacronisme. În Ezechiel 21:21, VDC spune că Nebucadnețar dă cu bobii, cam cum dau vrăjitoarele. Mai bine ar fi „întreabă sorții”. Redarea lui HAYIM prin „făpturi vii” este pleonastică (Ez. 1, 10), dar în evreiește nu suferă în această privință. Termenilor specifici culturii orientale trebuie să li se găsească echivalenții potriviți: BEER este fântână, dar BOR este fântână oarbă (rezervor subteran de apă); NAAR este fluviu, râu, pârâu, dar NAKHAL este un ued (o vale cu apă temporară) pe care îl traducem prin vale (seacă, după caz; 1Regi 17:3, 7). Robia nu descrie cu exactitate situația deportării pe care au suferit-o evreii care au supraviețuit cuceririi asiriene și, mai târziu, a celei babiloniene. S-ar putea păstra termenul pentru registrul poetic, dar „exilul” denotă mai precis ce se întâmplă cu ei. Exilul presupune strămutarea și robia, dar robia nu presupune obligatoriu strămutarea.

Termenii polisemantici vor fi exploatați cât mai bine, așa încât să folosim sensul cel mai potrivit într-un context dat. MELEK nu trebuie să fie întotdeauna „împărat”, chiar și atunci când definește un mic voievod. LEHEM nu trebuie tradus întotdeauna prin „pâine”, ci în funcție de necesități poate fi hrană sau merinde. Putem traduce șemen prin „ulei”, când se are în vedere uzul casnic, și „untdelemn” pentru uzul cultic.

Figurile artistice pot fi păstrate, dacă sunt înțelese și gustate de audiența din limba țintă. Altminteri ele trebuie traduse sau însoțite de o notă explicativă. Așa ar putea fi hendiada „bunătate și îndurare” ce poate fi explicată în subsol ca „o adevărată bunătate”, sau „judecată și dreptate” care ar putea fi explicată ca „judecată dreaptă”. Uneori literalismul se poate dovedi păgubos. Cu puține excepții particula HINNE este tradusă prin „iată că”. Ea poate reda uneori surpriza („iată!, deodată”), alteori contrastul („dar”), concluzia („așadar”), certitudinea („desigur”), condiția („însă”), dar poate introduce relatarea visului („se făcea”), sau pur și simplu atrage atenția asupra unui personaj și ar putea fi redat prin întorsătura frazei (Gen. 34:21).

(Regula 14) Notele marginale sunt permise doar dacă aduc clarificări unor dificultăți, precum: lecțiuni alternative, redări alternative, dificultăți din limba sursă sau limba țintă, nume proprii (clarificarea funcției pe care o poartă entitatea numită), referințe, cuvinte adăugate ce nu apar în original. DC se va folosi de această posibilitate însă numai pentru Geneza, parțial pentru Exod și cu totul excepțional pentru restul Bibliei, ca și cum a renunțat la acest proiect din lipsă de timp. Alte versiuni moderne au folosit cu succes diverse tipare care vor fi folosite și în ediția revizuită a lui Cornilescu: marcarea numelui divin cu capităluțe, marcarea adăugirilor cu italice, introducerea notelor de subsol explicative, introducerea subtitlurilor pentru pericope. Se păstrează trimiterile.

(Regula 15) Se uniformizează modul de folosire a unor termeni cu referire la numele și atributele divine, concepte teologice, practici cultice, realități morale, spirituale și psihologice. Armonizarea în folosirea aceluiași sens al unui cuvânt dat în contexte similare. Cornilescu a folosit în mod liber termenii din aceeași familie de cuvinte: fărădelege / nelegiuire / răzvrătire / păcat SAU lege / precept / reglementare / rânduială / hotărâre SAU Lăcaș / Templu / Sanctuar / Casă. Cornilescu traduce expresia „mișpat uțedaqa” în cinci feluri diferite pe parcursul a două capitole din Ezechiel (18 și 33): „judecată și dreptate” (18:5) „neprihănire și dreptate” (Ez. 18:19), „ce este drept și plăcut” (18:21), „ce este drept și bine” (18:27), „ce este bine și plăcut” (33:14, 16). Nu se justifică acest lucru. În Ezechiel 20 se spune de șase ori că Domnul „a ridicat mâna și a zis” cu sensul de a jura, dar DC traduce în trei feluri diferite: „mi-am ridicat mâna și am zis” (20:5, 6), „mi-am ridicat mâna și le-am jurat” (20:15, 23), „jurasem” (20:28, 42). De preferat a se traduce unitar „am jurat”. Dacă anumite fragmente se repetă (cum e cazul cu descrierea omului păcătos sau virtuos din Ezechiel 18) traducătorului nu-i este permis să le armonizeze ad-hoc, ci trebuie să permită autorului să fie original acolo unde dorește. Repetiția este semnificativă pentru interpretare în maniera în care se folosește de către autor. Traducătorul nu are autoritatea de a schimba textul.

(Regula 24) Este permisă împărțirea textului canonic pe paragrafe. Împărțirea pe capitole și versete urmărește tiparul promovat de versiunile autorizate în limba engleză.

Cornilescu s-ar fi putut folosi de acest mijloc, dar preferă să păstreze tehnica de a începe fiecare verset cu rând nou. VDC aranja doar Psalmii, Proverbele, Iov, Cântarea-cântărilor și Lamentații în versuri, deși tot în versuri au fost scrise și Eclesiastul și cea mai mare parte a scrierilor profetice. Chiar și textele aranjate ca versuri au nevoie de o mai riguroasă împărțire. Legislația, genealogiile (ascendente, descendente, sau de orice alt tip ar fi) și listele pot fi și ele aranjate astfel încât să faciliteze înțelegerea textului și să scoată în evidență frumusețea sa.

Din corespondență reiese un obicei deranjant pentru SBB, acela că D. Cornilescu asista la realizarea șpalturilor, intervenind și solicitând refacerea acelora pe care sesiza erori. După ce a constatat că are de plătit facturi prea mari pentru realizarea șpalturilor, SBB a trebuit să-i interzică lui Cornilescu a mai interveni în procesul de tipărire din momentul predării manuscrisului. La aproape 100 de ani de la publicare versiunii lui Cornilescu, suntem în postura privilegiată de a ne asigura că ce se tipărește este corect și acurat. Putem să întoarcem un text pe toate fețele. Prin munca succesivă în trei echipe  de complexitate crescândă putem realiza un produs finit la care nu se putea visa în 1924. Suntem onorați că SBB a revenit la proiectul lui Cornilescu pentru a-i da și credibilitatea academică de care avea nevoie și pentru a-l actualiza pentru noua generație de utilizatori. Întrebarea nu este dacă vom avea o Biblie pe înțelesul noii generații, ci dacă va mai fi cineva interesat să o citească.

„Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ?” (Luca 18:8)

P.S. Exemplele pot fi înmulțite exponențial. Articolul a fost prezentat la Conferința anuală Wycliffe România, 20 octombrie 2017.

[1] Pentru cărțile Pentateuhului am comparat versiunea din 1922 cu cea din 1924 și am găsit modifări în raport de doar 3%. Vezi cele cinci articole publicate pe blog la adresele următoare: statu.wordpress.com/2015/01/28/versiunea-cornilescu-in-doua-editii-1921-si-1924/, statu.wordpress.com/2015/01/31/cat-a-prelucrat-cornilescu-editia-din-1921-pentru-a-fi-publicata-ca-editia-sbb-din-1924/, statu.wordpress.com/2015/02/04/cat-a-prelucrat-cornilescu-editia-din-1921-pentru-a-fi-publicata-ca-editia-sbb-din-1924-leviticul/, statu.wordpress.com/2015/02/10/cat-a-prelucrat-cornilescu-editia-din-1921-pentru-a-fi-publicata-ca-editia-sbb-din-1924-numeri/, statu.wordpress.com/2015/02/19/cat-a-prelucrat-cornilescu-editia-din-1921-pentru-a-fi-publicata-ca-editia-sbb-din-1924-deuteronom/.

[2] Iosif Țon, Credința adevărată (Chicago, IL: SMR, 1991), p. 101-115.

[3] Aleandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu: traducătorul Bibliei în limba română modernă (București, 1995).

[4] Prin anii ’80, circulau înregistrări pe bandă de casetofon ale predicii susținute de Iosif Țon cu privire la traducerea lui Dumitru Cornilescu, pe care am avut și eu ocazia să o ascult în repetate rânduri.

[5] E. Conțac (ed.), Cornilp. 405.

[6] statu.wordpress.com/2015/06/19/revizuirea-versiunii-cornilescu-1924-a-inceput/

[7] A. Măianu, op.cit., p. 132.

Un comentariu

Din categoria Biblia românească

Cine pierde vremea în pustiu?

Versiunea Cornilescu redă textul din Ieremia 48:6 astfel: „Fugiți, scăpați-vă viața, și fiți ca un nevoiaș desțărat în pustie!” Expresia din a doua parte a versetului tradusă aici „nevoiaș desțărat în pustie” apare și în Ieremia 17:6, dar acolo Cornilescu a tradus-o prin „nenorocit în pustie”. Mi-a sărit în ochi faptul că niciuna dintre versiunile moderne pe care le consult la nevoie nu găsește acest sens, ci preferă „ienupăr”, „tamarisc” (precum Septuaginta în 17:6), „tufiș” sau „măgar sălbatic” (asemenea Septuagintei pentru textul din 48:6, găsit în 31:6). Cum era de așteptat, Cornilescu a mers (din nou) pe mâna lui Segond: „un misérable dans le désert” (Ier. 17:6; 48:6). Evident, adjectivul „desțărat” este contribuția intuitivă a lui Cornilescu, care nu are nimic a face cu textul ebraic.

Aici avem o nouă situație datorată polisemiei, deoarece termenul ‘ar’or are două sensuri: „despuiat” și „tamarisc” (HALOT). Cel dintâi sens îl găsim doar în Psalmul 102:18 (TM). Totuși, termenul tradus identic din cele două texte arată diferit în textul ebraic: ‘ar’or (17:6) și ‘aro’er (48:6), adică în a doua sa apariție are un grafem în plus, cel pentru holem-waw (vocala o lung). Nu găsesc suficientă explicația că ar fi o greșeală strecurată în text, deoarece variantele propuse în loc se îndepărtează prea mult de catena de consoane din manuscris și nu avem alte manuscrise ebraice care să indice o lecțiune diferită. În plus, există câteva detalii de context care ne ajută să ajungem la o soluție.

Contextul primei apariții a termenului vorbește despre două tipare umane: omul care se încrede în om (Ier. 17:5-6) și omul care se încrede în Domnul (Ier. 17:7-8). Primul este comparat cu un ‘ar’or în pustiu, al doilea cu un pom sădit lângă râu. Este natural ca antagonismul să fie creat între lucruri din aceeași clasă, motiv pentru care e mai natural să traducem termenul ‘ar’or prin „ienupăr” sau „tamarisc”. În plus, despre el se spune că locuiește într-un pământ sărat și lipsit de locuitori. Autorul s-ar contrazice singur dacă ar fi spus că omul ce se încrede în om se aseamănă unui sărac ce trăiește într-un ținut unde nu locuiește nici țipenie de om. Mai mult, chiar dacă există oameni (nomazi, semi-nomazi) care locuiesc în pustiu, ei nu trebuie să fie neapărat săraci.

Al doilea context din Ieremia, unde apare termenul ‘aro’er, deci puțin modificat față de ‘ar’or, este diferit de cel din cap. 17, deoarece în cap. 48 suntem în miezul unui oracol privitor la Moab. Pe parcursul profeției sunt evocate numele mai multor așezări ale lui Moab: Nebo, Chiriataim, Heșbon, Madmen, Horonaim, Luhot, Dibon și multe altele. Printre ele este menționat și AROER (v. 19), care se scrie întocmai ca termenul aflat în discuție. Nu este posibil ca profetul să le fi spus moabiților să fugă pentru a fi ca AROER în pustiu, din moment ce același destin o așteaptă și pe această cetate. În plus, Aroer era o așezare înfloritoare situată pe marginea uedului Arnon, cu mai multe așezări în zona suburbană, disputată între moabiți și israeliți. Ori de câte ori apare, cetatea Aroer nu este asociată cu pustiul și cu depopularea ci cu uedul Arnon și cu comunitățile umane (Num. 32:34; Deut. 2:36, 3:12, 4:48; Iosua 12:2; 13:9, 16, 25; Jud. 11:26, 33; 2Sam. 24:5; 2Regi 10:33; 1Cron. 5:8). Ar fi fost cu totul neobișnuit să se aibă în vedere cetatea Aroer în 48:6. Mai degrabă sensul termenului de aici este același cu al termenului din 17:6, doar că în cap. 48 apropierea fonetică de cetatea moabită a permis un joc de cuvinte binevenit.

Comentarii închise la Cine pierde vremea în pustiu?

Din categoria Uncategorized

Atelier de revizuire a Bibliei, ediția Cornilescu

Revizuirea capitolului 23 din profeția lui Ieremia

Am început munca la Ieremia verificând împărțirea pe paragrafe și subtitlurile. Cornilescu nu este foarte coerent în tehnica folosită. Lucrez la împărțirea textului în pericope și paragrafe, iar la poezie și pe strofe.

Pe măsură ce progresez, de la un capitol la altul, execut diverse operații de tehnoredactare: unele simple altele complexe. De exemplu, marchez cu <…> toate cuvintele care nu apar în original, dar au fost introduse de traducător pentru a da sens traducerii. Ele trebuie vizualizate pentru a fi văzute de toți colegii care vor citi varianta revizuită, dar vor dispărea în varianta publicabilă. (În NTR, aceste cuvinte apar scrise cu italice.) Apoi, numele Domnului care redă tetragrama divină este scris cu majuscule și este marcat ca să poată fi tipărit cu capitale în varianta finală. De exemplu, se înlocuiește expresia „zice Domnul” cu „<zice> prevestirea \nd DOMNULUI\nd*” care redă expresia ebraică „ne’um YHWH”, unde avem o construcție genitivală, fără verb. În plus, se verifică maniera în care se folosesc semnele citării și se reglementează după schema: „…«…ʿ…ʾ…»…”. Mai complicat este împărțirea textului pe versuri, acolo unde avem poezie.  În Ieremia 23 avem text poetic în v. 5-6, 10-24.

La fiecare verset mă opresc pentru a verifica fidelitatea traducerii față de original la nivel de topic, morfologie, sintaxă, semantică.

v. 2 „Pentru că Mi-ați risipit oile…, iată că vă voi pedepsi…” (VDC) devine „Voi Mi-ați risipit oile… Iată, vă voi pedepsi…” (VDCR). Textul ebraic include, fapt deosebit, un pronume înaintea predicatului, fapt care face incriminarea mai aspră. Legătura sintactică dintre propoziții nu apare în ebraică, deși s-ar fi putut realiza, așa că o lăsăm la îndemâna cititorului cum este și în ebraică.

v. 4 „nu le va mai fi teamă, nici groază, și nu va mai lipsi niciuna din ele” (VDC), preluat din franceză „Elles n’auront plus de crainte, plus de terreur, Et il n’en manquera aucune” (LSG) devine „nu se vor mai teme, nu se vor înfricoșa și nu va mai lipsi <niciuna din ele> (VDCR) pentru că putem folosi verbele la diateza reflexivă.

v. 5 „voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară” (VDC), devine „voi ridica lui David un lăstar neprihănit. El va domni ca rege, va prospera și va face judecatăși dreptate în țară.” (VDCR). Aici Cornilescu s-a îndepărtat de versiunea franceză folosită care spunea „Où je susciterai à David un germe juste; Il régnera en roi et prospérera, Il pratiquera la justice et l’équité dans le pays (LSG)”. „Odrasla” cu referire la puietul unui copac (cum este termenul țemah în ebraică) este învechit. Astăzi „odrasla” este folosit doar cu privire la oameni și animale. Ca să păstrăm metafora va trebui să folosim un alt termen: „lăstar”. Totuși acesta este un termen mesianic și decizia, indiferent la care va ajunge comitetul, va trebui să ia în considerare toate textele unde apare (mai ales în Isaia). Mai mult, termenul țadiq înseamnă „drept” și are legătură cu acțiunea pe care o va desfășura în postura de rege: va domni, va prospera, va face judecată și dreptate”. Am înlocui verbul „va împărăți” cu expresia „va domni ca rege”, oarecum tautologic, pentru că și în ebraică exista opțiunea evitării tautologiei. Ordinea termenilor în ebraică este mișpat uțedaqa de aceea i-am pus în ordinea preferată de autor: „judecată și dreptate”, deși este o hendiadă care înseamnă „judecată dreaptă”.

v. 6a „Israel va avea liniște în locuința lui” (VDC), preluat din franceză „Israël aura la sécurité dans sa demeure” (LSG), devine „Israel va locui în siguranță” (VDCR) pentru că verbul „a locui” din original este trecut cu vederea.

v. 6b „iată Numelepe care i-L vor da: Domnul, Neprihănirea noastră!” (VDC) devine „acesta este Numelepe care i-L vor da: «DOMNUL, Dreptatea noastră»!”, întrucât avem pronumele demonstrativ zeh pe care nu îl traducem prin „iată”, cum face și Segond (voici), iar țedaqa este un termen juridic pe care îl redăm prin „dreptate”.

v. 8 Pe lângă schimbările curente, descrise mai sus, mai există o schimbare notabilă: înlocuim „Și vor locui în țara lor” cu „Și vor locui în glia lor” pentru a reda termenul ‘adama preferat aici în loc de ‘ereț (țară).

v. 10 „Căci țara este plină de preacurvii și țara se jălește din pricina jurămintelor; câmpiile pustiei sunt uscate. Toată alergătura lor țintește numai la rău, și toată vitejia lor este pentru nelegiuire!” (VDC).

„Car le pays est rempli d’adultères; Le pays est en deuil à cause de la malédiction; Les plaines du désert sont desséchées. Ils courent au mal, Ils n’ont de la force que pour l’iniquité.” (LSG)

Țara este plină de desfrânați

și, din pricina blestemului, țara bocește,

iar pășunile pustiului s-au uscat.

Toată alergătura lor este spre rău

și puterea lor nu este spre bine! (VDCR)

Termenul mena’afim înseamnă „desfrânați” nu „desfrânări”. În versiunea revizuită se renunță la formulările „curvie, preacurvie” și derivatele, pe motiv că sunt învechite, sună vulgar și promovează o falsă ierarhie, de parcă „preacurvia” este ceva mai grav decât „curvia”. Termenul ‘ala înseamnă „blestem” nu „jurământ”, după cum observa corect și Segond (malédiction). „Câmpiile pustiei” este un oximoron care nu apare (de data aceasta) în ebraică, unde avem „pășunile pustiului”. Chiar și așa cititorului român oricum îi pare un oximoron, din moment ce asociază pășunea cu verdele crud de pe dealuri. În zonele cu precipitații sărace, rumegătoarele se mulțumesc și cu mai puțină iarbă, iar oamenii tot „pășuni” le numesc și pe acestea. În ultimul cuplet, Cornilescu se îndepărtează de sursa Segond și preferă să redea sensul mai dinamic. Revizuirea se întoarce la forma preferată de original și, astfel, redă mai fidel paralelismul.

Celelalte rezultate vor fi deconspirate cu altă ocazie. Aceasta este doar o pregustare a muncii pe care revizorii o fac prin muncă individuală. Fiecare va fi verificat de un coleg și chestiunile aflate în dezacord între ei sunt aduse în atenția întregului colectiv de revizori. Revizuirea este parcursă de editori (teologic și literar) și, după îndreptările de rigoare, ajunge la comisia pastorală, care dă „bun de tipar”.

2 comentarii

Din categoria Uncategorized