Arhive pe etichete: versiunea Cornilescu

Cine pierde vremea în pustiu?

Versiunea Cornilescu redă textul din Ieremia 48:6 astfel: „Fugiți, scăpați-vă viața, și fiți ca un nevoiaș desțărat în pustie!” Expresia din a doua parte a versetului tradusă aici „nevoiaș desțărat în pustie” apare și în Ieremia 17:6, dar acolo Cornilescu a tradus-o prin „nenorocit în pustie”. Mi-a sărit în ochi faptul că niciuna dintre versiunile moderne pe care le consult la nevoie nu găsește acest sens, ci preferă „ienupăr”, „tamarisc” (precum Septuaginta în 17:6), „tufiș” sau „măgar sălbatic” (asemenea Septuagintei pentru textul din 48:6, găsit în 31:6). Cum era de așteptat, Cornilescu a mers (din nou) pe mâna lui Segond: „un misérable dans le désert” (Ier. 17:6; 48:6). Evident, adjectivul „desțărat” este contribuția intuitivă a lui Cornilescu, care nu are nimic a face cu textul ebraic.

Aici avem o nouă situație datorată polisemiei, deoarece termenul ‘ar’or are două sensuri: „despuiat” și „tamarisc” (HALOT). Cel dintâi sens îl găsim doar în Psalmul 102:18 (TM). Totuși, termenul tradus identic din cele două texte arată diferit în textul ebraic: ‘ar’or (17:6) și ‘aro’er (48:6), adică în a doua sa apariție are un grafem în plus, cel pentru holem-waw (vocala o lung). Nu găsesc suficientă explicația că ar fi o greșeală strecurată în text, deoarece variantele propuse în loc se îndepărtează prea mult de catena de consoane din manuscris și nu avem alte manuscrise ebraice care să indice o lecțiune diferită. În plus, există câteva detalii de context care ne ajută să ajungem la o soluție.

Contextul primei apariții a termenului vorbește despre două tipare umane: omul care se încrede în om (Ier. 17:5-6) și omul care se încrede în Domnul (Ier. 17:7-8). Primul este comparat cu un ‘ar’or în pustiu, al doilea cu un pom sădit lângă râu. Este natural ca antagonismul să fie creat între lucruri din aceeași clasă, motiv pentru care e mai natural să traducem termenul ‘ar’or prin „ienupăr” sau „tamarisc”. În plus, despre el se spune că locuiește într-un pământ sărat și lipsit de locuitori. Autorul s-ar contrazice singur dacă ar fi spus că omul ce se încrede în om se aseamănă unui sărac ce trăiește într-un ținut unde nu locuiește nici țipenie de om. Mai mult, chiar dacă există oameni (nomazi, semi-nomazi) care locuiesc în pustiu, ei nu trebuie să fie neapărat săraci.

Al doilea context din Ieremia, unde apare termenul ‘aro’er, deci puțin modificat față de ‘ar’or, este diferit de cel din cap. 17, deoarece în cap. 48 suntem în miezul unui oracol privitor la Moab. Pe parcursul profeției sunt evocate numele mai multor așezări ale lui Moab: Nebo, Chiriataim, Heșbon, Madmen, Horonaim, Luhot, Dibon și multe altele. Printre ele este menționat și AROER (v. 19), care se scrie întocmai ca termenul aflat în discuție. Nu este posibil ca profetul să le fi spus moabiților să fugă pentru a fi ca AROER în pustiu, din moment ce același destin o așteaptă și pe această cetate. În plus, Aroer era o așezare înfloritoare situată pe marginea uedului Arnon, cu mai multe așezări în zona suburbană, disputată între moabiți și israeliți. Ori de câte ori apare, cetatea Aroer nu este asociată cu pustiul și cu depopularea ci cu uedul Arnon și cu comunitățile umane (Num. 32:34; Deut. 2:36, 3:12, 4:48; Iosua 12:2; 13:9, 16, 25; Jud. 11:26, 33; 2Sam. 24:5; 2Regi 10:33; 1Cron. 5:8). Ar fi fost cu totul neobișnuit să se aibă în vedere cetatea Aroer în 48:6. Mai degrabă sensul termenului de aici este același cu al termenului din 17:6, doar că în cap. 48 apropierea fonetică de cetatea moabită a permis un joc de cuvinte binevenit.

Anunțuri

Comentarii închise la Cine pierde vremea în pustiu?

Din categoria Uncategorized

Să fie Israel mai binecuvântat decât alte popoare pentru că nu va avea bărbați?

După o săptămână de bolire, încep ușor-ușor să reiau lucrul. Aceasta înseamnă și lectura Deuteronomului în versiunea lui Cornilescu, comparând ediția din 1924 cu cea din 1921. Voi face câteva precizări cu privire la textul din Deuteronom 7:14, acolo unde ediția din 1921 spune: „Vei fi binecuvîntat mai mult decît toate popoarele; și la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale”.

Bunul simț ne obligă să înțelegem „bărbații” din acest context ca fiind „bărbați sterili”. În adevăr, originalul evreiesc s-ar traduce mai literal astfel: „Vei fi mai binecuvântat decât toate popoarele: la tine nu va fi nici neroditor, nici neroditoare, și nici la vitele tale.” Așadar se folosește un adjectiv substantivizat (‘aqar).

Cornilescu a optat însă pentru o variantă posibilă în acele limbi moderne unde adjectivul nu se acordă în gen și număr cu substantivul, ci are o singură formă. Limba română, ca și ebraica clasică, impune acordarea adjectivului cu genul (real) al substantivului pe care îl determină: bărbat neroditor, femeie neroditoare, vite neroditoare.

Ca și în alte dăți, se poate constata apropierea versiunii Cornilescu de versiunea franceză a lui Segond: „Tu seras béni plus que tous les peuples; il n’y aura chez toi ni homme ni femme stérile, ni bête stérile parmi tes troupeaux.” Cornilescu a tradus la calc, de unde derivă și confuzia semnalată mai sus.

Este clar că Dumnezeu a promis binecuvântarea lui Israel, dar aceasta nu însemna lipsa bărbaților, ci a bărbaților neroditori. Dacă ar fi tradus din original, Cornilescu nu ne-ar fi lăsat un text problematic precum cel de față.

Comentarii închise la Să fie Israel mai binecuvântat decât alte popoare pentru că nu va avea bărbați?

Din categoria Biblia românească

Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Numeri

Ediția din 1924 a versiunii Cornilescu preia subtitlurile fără modificări din ediția publicată cu trei ani mai devreme pe cont propriu. În cele 36 de capitole ale cărții Numeri am putut identifica 58 de corecturi, adică o medie de 1.6 corecturi / capitol.  În opt dintre capitole nu a fost făcută nicio corectură. În alte 13 capitole a fost făcută câte o corectură. Cele mai multe corecturi au fost realizate în cap. 4, 9, 22 (cinci corecturi), cap. 2 (patru corecturi), cap. 3, 13, 16, 18, 26 (trei corecturi). Printre aceste corecturi figurează 22 de erori de tipar. Altele câteva privesc schimbări datorate optării pentru un sinonim. Ca și în cărțile anterioare, expresia „între cele două seri” a fost schimbat cu „seara”, suplimentat cu o notă explicativă la subsol (9;3, 5, 11; 28:4, 8). În 21:24 se renunță la nota de subsol care explica divinitatea moabiților, Chemoș.

În ediția din 1924 Cornilescu a scăpat a corecta mai multe erori: „întăi” (Num. 3:12; 10:14, 17), „cinci zeci” (Num. 4:30, 36, 47; 26:47), „șapte zeci” (Num. 7:61), „lighian” (Num. 7:79, 85), „pănă” (Num. 10:21), „i-a eșit înainte” (Num. 20:20), „femeea aceea” (Num. 25:8), „adăogat” (Num. 27:13), „răsbună” (Num. 31:1), „miază zi” (Num. 34:3,4), „miază noapte” (Num. 34:7, 9). La toate acestea se pot identifica variantele corecte în cartea Numeri, uneori chiar în același capitol, unde apare varianta defectuoasă.

Cornilescu a renunțat la patru parafraze din ediția anterioară. Astfel „legământ de necălcat” devine „legământ de sare” (Num. 18:19), „cei după voia lui Dumnezeu” devine „cei neprihăniți” (Num. 23:10), „ca să-și pedepsească trupul” devine „ca să-și mîhnească sufletul” (Num. 30:13). S-ar mai fi putut renunța la parafraza „din cutare se pogoară familia cutare”, care apare frecvent în cap. 26.

Se renunță și la variantele unor texte din 1921 care căutau să explice unele texte dificile (2:3; 2:18; 13:29; 18:16) și se preferă o variantă mai literală. Pierderea afirmației „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”, pierdută în ediția din 1921, este repusă la locul ei: la finele v. 15:41. Totuși, verbul „s-au apropiat” apare în ebraică în 27:1, dar Cornilescu îl plasează în v. 2, probabil pentru a da fluență frazei.

(Va urma)

Comentarii închise la Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Numeri

Din categoria Biblia românească

Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Leviticul

Ediția din 1924 preia din ediția anterioară (1921) subtitlurile, cu excepția celui dinaintea v. 14 din capitolul 27, unde în loc de învechitul „Afierosirea lucrurilor” se preferă „Predarea lucrurilor”. Împărțirea pe paragrafe nu mai este păstrată. Apare, din nou, o îndreptare la nivelul împărțirii pe capitole, când ultimele versete din cap. 5 sunt trecute în cap. 6:1-7, o decizie care merge împotriva împărțirii din Biblia ebraică. În plus, propoziția „Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru”, absentă în ediția din 1921, este recuperată în ediția din 1924, după modelul Bibliei ebraice.

În cele 27 de capitole ale Leviticului am putut identifica 26 de corecturi, 13 capitole fiind preluate fără corecturi. Cele mai multe corecturi, câte patru, au fost realizate în cap. 5, 21 și 27. S-a pierdut nota despre Moloh din 18:21 (consider utilă) și s-au îndreptat doar două erori de tipar: „umfltură” (13:10) și „trebuiesă” (17:5). S-ar mai fi putut face și alte corecturi, dacă D. Cornilescu ar fi rămas consecvent cu sine însuși: se păstrează „între cele două seri” (Lev. 23:5), deși expresia a fost corectată în Exodul, se păstrează forme învechite care au fost corectate în restul Bibliei, sau chiar și în Levitic: „vre un” (Lev. 6:27), „pănă” (Lev. 7:17; 25:51; 26:29, 36, 44), „măruntae” (Lev. 3:3, 9).

Aspectul parafrazei este și acesta reprezentat aici prin câteva cazuri: expresia „a da mâna” este înlocuită cu „a putea” de șase ori (Lev. 5:7, 10; 12:8; 14:21, 30; 25:26), „pămîntul să se odihnească, să țină un Sabat” este rezumat la „pămîntul să țină un Sabat” (Lev. 25:2), „să nu se facă necurat, și să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa” este restrânsă la „să nu se facă necurat, nici chiar pentru tatăl său sau pentru mama sa” (Lev. 21:11). În 21:5 se mai adaugă „pentru un mort”, probabil pentru a înlesni înțelegerea, dar adăugirea dispare în ediția din 1924.

Corecturile pe care le-am sesizat până acum comparând cărțile Geneza, Exodul și Leviticul în edițiile din 1921 și din 1924 sunt prea puține pentru a justifica pretenția lui Cornilescu și / sau a Societății Biblice Britanice de a fi revizuit ediția din 1921 la nivelul Vechiului Testament. Zelul corectorului s-a înecat gradual, începând din Geneza 12. Erorile rămase necorectate, natura și numărul corecturilor executate sugerează că munca a fost realizată singur și că s-a avut în vedere îndreptarea unor situații punctuale, probabil sesizate personal de Cornilescu sau de alții care l-au înștiințat pe acesta.

(Va urma)

Comentarii închise la Cât a prelucrat Cornilescu ediția din 1921 pentru a fi publicată ca ediția SBB din 1924: Leviticul

Din categoria Uncategorized

Versiunea Cornilescu în două ediții: 1921 și 1924

Versiunea Cornilescu este acea traducere a Bibliei în limba română care îl are ca traducător pe Dumitru Cornilescu. După ce a reușit să publice Noul Testament cu Psalmii în 1920, Cornilescu va reuși să vadă publicată întreaga Biblie în anul următor. În următorii doi ani Societatea Biblică Britanică, aflată într-o situație cu totul de nedorit descrisă ca o penurie de Biblii în depozitele sale din România, se informează de primirea primită de această versiune în societate și negociază preluarea acestui proiect editorial. Una dintre condițiile puse lui Cornilescu de către Comitetul editorial al SBB pentru ca versiunea sa să fie preluată ca versiunea SBB, chiar dacă numai temporar, până se va putea realiza o alta de către un comitet de traducători și editori, era aceea de a o revizui în funcție de principiile specificate în broșura Regulile pentru traducători. Autoritățile SBB sunt impresionate de disponibilitatea lui Cornilescu de a respecta condițiile puse de SBB.

În acest articol, precum și în cele care vor urma, voi căuta să identific modul în care a înțeles Cornilescu să transpună în practică această cerință explicită a SBB. Pentru ediția din 1924 este dificil să găsim un text uniform, pentru că la fiecare nouă retipărire, Cornilescu intervenea cu corecturi. Prin urmare voi compara ediția din 1921 a versiunii Cornilescu cu forma textului din 1935, cea mai apropiată de 21 ian. 1936, data la care E. Smith, Președintele Comitetului editorial al SBB, decretează interzicerea oricăror schimbări în manuscrisul trimis la tipar și păstrarea lor pentru edițiile ulterioare. Din moment ce între ediția din 1935 și cea din 1985 nu există schimbări, putem înțelege că nu s-a mai intervenit în text prin revizuiri ulterioare. Rămâne de văzut dacă cercetări ulterioare vor invalida această observație.

În ediția din 1921 textul a fost scris fără coloane,  organizat pe paragrafe, cu intertitluri, menționând numărul capitolelor și versetelor în margine, nu în interiorul textului. Singurele trimiteri apar doar după intertitluri. La ediția din 1924 se trece la scrierea textului pe două coloane pe fiecare pagină, fiecare verset începând cu rând nou și precizând numărul versetului la începutul său, atomizând textul. Se păstrează intertilurile, dar se renunță la paragrafare. În plus se adaugă trimiterile. Pentru tipărirea Genezei ediția din 1921 folosește 53 de pagini, același text fiind tipărit pe 56 de pagini în ediția din 1924 pe două coloane. Faptul că tipărirea pe două coloane ar economisi spațiu pare a fi doar o speculație.

În primele 11 capitole Cornilescu face 89 corecturi, o medie de 8 corecturi/capitol. În celelalte 39 capitole care au rămas în Geneza, Cornilescu face 57 corecturi, adică 1.5 corecturi/capitol. Începând din cap. 29, informațiile care până atunci fuseseră convertite în note de subsol în ediția din 1924, rămân între paranteze ca în ediția din 1921. Se pare că activitatea de revizuire a lui Cornilescu a fost mai intensă în primele 11 capitole ale Genezei (și ale Bibliei) și că (prea) curând Cornilescu a renunțat la acest travaliu.

Corectura nu a fost nici pe departe desăvârșită deoarece unele greșeli au fost preluate dintr-o ediție în alta. Astfel, numeralul 7 rămâne „șeapte” (4:24), deși se folosește „șaptesprezece” și „a șaptea”; substantivul „vrîsta” (5:9, 12, 18, 21, 25, 28) se folosește în paralel cu forma corectă „vîrsta” (5:3, 6, 15); se păstrează „mează noapte, mează zi” (13:14; 28:14), deși de cele mai multe ori se folosește „miazănoapte și miazăzi” (Ex. 36:25; 38:11; 40:22; Lev. 1:11; Num. 3:35; Iosua 13:3; 15:5, 6, 7, 8, 10, 11); apare atât „nici odată” (Gen. 21:23), cât și „niciodată” (mai frecvent); pronumele relativ se folosește în forma „care” (Gen. 39:4) și „cari” (cel mai frecvent); se folosește când „subt”, când „supt”, dar întotdeauna la fel de ambele ediții; se folosesc două forme: „tîlmăcire” (Gen. 40:12, 22, 24; 41:11, 13, 15) sau „tălmăcire” (40:5, 8, 16); „de o parte” apare chiar în același verset cu „deoparte” (Gen. 43:32).

Dintre cele mai semnificative schimbări pe care le aduce Cornilescu în ediția din 1924 sunt cele solicitate explicit de SBB la sfatul lui Adeney, anume parafrazele. În ediția din 1924 Cornilescu renunță la expresia „i s-a plecat fruntea” din Geneza 4:5-6, căreia îi ia locul „i s-a posomorît fața”. Ceea ce spunea inițial despre Enoh și Noe că au trăit „în legătură cu Dumnezeu”, va schimba cu „a umblat cu Dumnezeu” (5:22; 6:9). Tot la fel, ceea ce apărea ca „om după voia lui Dumnezeu” în 1921 va fi corectat în 1924 ca „neprihănit” (6:9; 7:1), iar „starea după voia lui Dumnezeu”  devine „neprihănire” (15:6). Atât cât cunoaștem, soluțiile de parafrază pentru care a optat în ediția din 1921 îi aparțin lui Cornilescu, iar cu schimbările aduse pentru ediția din 1924 el a readus versiunea în curentul tradițional al traducerii Bibliei.

În ediția din 1921, Cornilescu pierduse propoziția „Și au venit în țintul Gosen” (46:29) pe care o recuperează în ediția din 1924, deși aceasta apare în Biblia ebraică la sfârșitul v. 28. O altă modificare mai notabilă apare în legătură cu împrejurările numirii lui Gad (30:11), care inițial fusese interpretat ca o „fericire”, dar ulterior ca „noroc”, evitând astfel confuzia cu numele lui Așer.

(Va urma)

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Dumitru Cornilescu – traducătorul lui Louis Segond?

Istoria mea în relație cu Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei în limba română, începe cu o predică a fr. Iosif Țon despre traducerea Bibliei înregistrată pe o casetă care circula în clandestinitate și pe care am ascultat-o de mai multe ori pe un casetofon rusesc. Părinții începuseră să frecventeze adunarea baptistă de pe str. Măgheranului din Sibiu (anii ’80) și eu devenisem fascinat de mărturia creștină datorită pastorului de acolo, fr. Cocar Mircu, și datorită fr. Iosif Țon. Pentru mine acești oameni vorbeau adevărul, lucru care nu îl puteam spune despre ideologii și propagandiștii comunismului. Narațiunile despre Cornilescu l-au transformat într-un erou spre care m-am simțit inexorabil atras.

Când am auzit prima oară că versiunea Bibliei realizată de Louis Segond în franceză ar fi fost tradusă de Cornilescu în ceea ce a devenit Biblia neoprotestanților români, trebuie să fi fost 1997. Cel care mi-a plasat informația a fost O. Cosma de la editura Agape din Făgăraș. Între timp încheiasem studiile de teologie la Institutul Biblic „Emanuel” din Oradea (actualmente Universitatea „Emanuel” din Oradea). La scurt timp după aceea mi-a ajuns în mâini broșura autobiografică Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu (București, 1995) a lui ALexandru Măianu și am fost intrigat de următoarele cuvinte:

Cei 4-5 ani în care [Cornilescu] a tradus Biblia rămân pentru toți cei care l-au cunoscut, chiar și cei mai apropiați o enigmă. Nimeni, nici chiar soția lui, nu știe multe lucruri cu privire la această perioadă din viața lui. Cum a fost posibil ca un singur om, într-un timp atât de scurt, să facă o lucrare atât de mare, de grea și de importantă? Niciodată nu se mai întâmplase așa ceva. Nu numai că a realizat această lucrare singur, într-un timp record și fără să aibă o pregătire specială, dar era și bolnav, nu știa ebraica, trăia într-o țară cu posibilități foarte reduse și mai ales era în necunoștință totală despre elementele esențiale ale mântuirii. Toate aceste carențe trebuiau rezolvate din mers și au fost rezolvate! Cum a fost posibil? Desigur că dacă privim la Dumnezeu ca autor al acestei lucrări, nimic nu mai pare extraordinar. Dumnezeu cu resursele Lui, cu capacitatea Lui, cu dorința Lui de a aduce lumina în acest colț de lume cuprins de întuneric … și atât! (p. 132, sublinierea îmi aparține)

Descoperirea a avut gustul senzaționalului, dar se armoniza cu suspiciunea traducerii din limba franceză. Trebuie să recunosc că această teorie m-a zdruncinat pentru că mi se creease senzația în contextul neoprotestant al vremii mele că traducerea lui Cornilescu fusese o autentică muncă de traducere din limbile originale. Ca unul pasionat de studiile biblice șocul acesta a fost recepționat cu mai multă violență decât mă așteptam. Așa a început căutarea adevărului.

Accesul la corespondența din arhiva SBB legată de lucrarea lui Cornilescu, în traducerea și sub editarea lui Emanuel Conțac (Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi, Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014), a avut rolul de a grăbi procesul de demistificare căruia i-am căzut victimă prin predicile, cursurile și cărțile fr. Iosif Țon, întreținut și de alte personalități neoprotestante. Conțac îi acordă lui Segond o intrare în indexul său, dar referirea la numele traducătorului francez apare în mult mai mult locuri. Astfel pe lângă cele (doar) trei menționate la p. 42, 56 și 72, am mai identificat următoarele opt trimiteri: p. 71, 85, 130, 145, 148, 322, 342 și 344.

Din cele precizate de Conțac, prințesa Callimachi, convertită într-o adunare baptistă (probabil din Elveția, nu este clar), a nutrit de la bun început intenția de a oferi românilor o Biblie cu impact asemenea versiunii realizate de teologul elvețian Louis Segond în limba franceză (p. 56).

Imediat după apariția NT cu Psalmii în 1920, doi recenzori identifică asemănarea traducerii lui Cornilescu cu versiunea lui Segond. Adeney, misionarul englez printre evrei, notifica Societatea Biblică Britanică, fapt înregistrat în nota internă datată 18 iulie 1920. Câteva zile mai târziu, Gala Galaction scria într-un articol din Luptătorul, numărul din 21 iulie 1920, că versiunea lui Cornilescu este o traducere făcută din versiunea franceză a lui Segond (p.72). Nu știm dacă între Adeney și Galaction existau legături atât de apropiate care să le permită însușirea necritică a punctului de vedere a celuilalt.

La 22 august 1921, R. Kilgour, președintele Comitetului editorial al SBB, îi scrie lui Nicolae Iorga, profesor și academician, pentru a-i cere părerea cu privire la versiunea lui Cornilescu (publicată deja) și a lui Galaction (doar în manuscris). În 29 august 1921, Iorga îi răspundea lui Kilgour:

Vă scriu fără preget că dl Cornilescu a făcut o traducere după un text francez și că munca arhimandritului Galaction, date fiind cunoștințele acestui tânăr prelat, nu poate oferi nicio garanție.

Iorga continua scrisoarea cu recomandarea unei comisii de specialiști și de scriitori, dacă se are în vedere realizarea unei versiuni naționale. Nu știm cum a reușit Iorga să își formuleze opinia atât de repede, sau dacă o avea deja. Niciunul dintre cei doi traducători nu a primit, însă, girul marelui cărturar.

Kilgour va lua de bună evaluarea lui Iorga, din moment ce îi scrie mai departe lui Wiles, reprezentantul SBB în Balcani, sugerând printre soluții acceptarea versiunii Cornilescu 1921 doar ca opțiune temporară până când un Comitet ar putea produce o versiune mai bună (20 oct. 1921). Wiles îi răspunde lui Kilgour cu propriul diagnostic:

Versiunea lui Cornilescu este o traducere nouă, cu ortografie modernă. Urmează în mare măsură versiunea franceză a lui Segond și de aceea este întrucâtva liberă, dar este limpede și ușor de citit, un avantaj imens pentru un popor cu o cultură redusă (29 dec. 1921).

Cu timpul, opinia lui Adeney se radicalizează în raport cu versiunea lui Cornilescu, astfel încât el spunea la 25 noiembrie 1927:

VT tradus de el este efectiv o traducere a lui Segond, nu a textului original, îmi pare rău să o spun. Nu am realizat acest lucru până când nu am început să mă uit pe traducerea sa cu Segond alături. Va avea nevoie de o revizuire cândva.

Opiniile lui Adeney erau primite cu reținere de Wiles și Kilgour, dar cu această ocazie se organizează o întrevedere a celor doi în prezența lui Kilgour, pentru a-i oferi lui Cornilescu șansa de a se apăra. Procesul verbal al întâlnirii dintre cei doi desfășurate la 2 august 1928 spune:

Dl Adeney a subliniat că, în opinia sa, versiunea dlui Cornilescu parafrazează foarte mult și că s-a bazat în mare măsură pe versiunea franceză a lui Segond, care folosește ea însăși foarte des parafrazele.

Dl Cornilescu nu a acceptat această afirmație și a arătat, ca răspuns la câteva exemple date de dl Adeney, că româna este de fapt mult mai literală decât înțelesese dl Adeney. Dl Adeney a explicat că este neliniștit în privința viitorului VT, mai ales în lumina criticilor primite de la evrei.

Nu este clar la care afirmație se face referire când se spune că a fost respinsă de Cornilescu, aceea că parafrazează, sau că a preluat stilul lui Segond de traducere prin parafrază. Se pare că Kilgour este mulțumit de răspunsurile lui Cornilescu, impresionat chiar de competența cu care a răspuns (scrisoarea către Wiles la 8 aug. 1928). De notat că nici Adeney și nici Kilgour nu aveau competențele necesare de limba română ca să stea împotriva argumentelor unui vorbitor nativ, dar Cornilescu nu contestă influența lui Segond asupra sa.

După ce trecea în revistă 16 note din Evanghelia după Matei și 16 situații specifice, dintre care patru din VT, Conțac concluzionează astfel articolul său Influența versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu 1921 (www.academia.edu)„gradul de îndatorare a versiunii Cornilescu 1921 față de Segond este unul semnificativ”. Așa cum recomanda și colegul meu, este nevoie să confirmăm suplimentar această teorie cu informațiile adunate din studiile comparative. Deocamdată nu avem motive să ne îndoim de adevărul percepției lui Iorga cu privire la versiunea realizată de Cornilescu.

La ce folos să știm acest lucru? În primul rând, putem să înțelegem mai bine adevărata contribuție a lui Cornilescu în privința traducerii Bibliei. Unora li se pare demersul a fi un fel de degradare. Prefer să îl consider o demistificare. Suntem cu toții oameni pe care Dumnezeu îi poate folosi în ciuda imperfecțiunilor, carențelor  și limitărilor noastre. Cu siguranță Providența lui Dumnezeu se manifestă și prin versiunile la care a lucrat Cornilescu: 1921, 1924, 1931. Acestea și-au îndeplinit rolul pentru vremea lor în primul rând și au slujit generațiilor următoare în contextul specific al perioadei următoare.

În al doilea rând, realizăm neajunsurile versiunii respective ca să le putem îndrepta. Deși recunoscută ca o necesitate, revizuirea VT al versiunii Cornilescu nu s-a mai realizat niciodată. Acum înțelegem mai bine ce înseamnă munca de revizuire, din moment ce ni se confirmă tot mai mult că traducerea nu s-a făcut după originalul ebraic, ci după o versiune franceză. Este adevărat că Louis Segond a fost recunoscut ca un bun cunoscător al limbii ebraice și, de aici, riscurile mai mici de eroare pentru o traducere care urmează versiunea franceză. Totuși din 1880, anul apariției versiunii lui Segond, au trecut 135 de ani, timp în care studiul VT a progresat mult. Se impune cu necesitate această îndreptare.

În al treilea rând, versiunea Cornilescu a fost realizată pentru poporul român aflat într-o anumită etapă a formării sale. La aproape 100 de ani de la apariția versiunii lui Cornilescu (depinde cât de mari sunt diferențele între versiunea din 1921 și cea din 1924) ne putem permite pretenția de a nu mai fi poporul de ignoranți și de țărani care am fost cândva (așa cum ne percepeau englezii din corespondența SBB), că ne-am mai educat puțin, că avem mai multe resurse la îndemână, că am depășit faza analfabetismului biblic și, prin urmare, trebuie să facem un pas înainte și în privința traducerii Bibliei pe care o folosim. Chiar dacă unele expresii sau limbajul religios propus de Cornilescu (aici putem accepta că a fost revoluționar) a fost adoptat de românii evanghelici, preferința rigidă pentru o versiune publicată fără schimbări, chiar și în privința paginației, trădează o mentalitate care nu s-a schimbat prea mult. La vremea sa Cornilescu a fost un progresist, față de care baptiștii și adventiștii au avut mari rezerve. Am ajuns vremea ca versiunea Cornilescu să fie îmbrățișată ca obiectul atenției comunității conservatoare. Trebuie să ajungem vremea când creștinul român să știe ce valoare are versiunea Bibliei pe care o citește, și să nu confunde valoarea ei subiectivă cu valoarea ei obiectivă.

 

2 comentarii

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea

Principiile SBB pentru traducerea Bibliei, partea a șasea

În primele cinci articole anterioare pe această temă am identificat șase dintre Regulile pentru traducători promovate de SBB: (1) se publică și se distribuie o singură versiune în limba țintă, (2) nu se dezvăluie numele traducătorului, (3) nu se acceptă traducerile realizate de un singur traducător, (4) se acceptă numai traducerea autorizată de biserica majoritară, în cazul României — Biserica Ortodoxă Română, (5) nu se agreează folosirea parafrazelor și (6) traducerea  se face din limbile originale: VT din ebraică, iar NT din greacă. Referințele la documentele publicate în volumul Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi (Cluj-Napoca, Risoprint / Logos, 2014) păstrează marcarea oferită de editorul Emanuel Conțac, cifra urmând simbolului #. Am ajuns, în sfârșit, la ultimul articol din această serie în care voi expune ultimele trei principii identificate în volumul de corespondență menționat anterior.

(7) Versiunea SBB nu include cărțile apocrife. Apocrifele sunt acele cărți care apar în versiunile tradiționale (ortodoxă și catolică) între VT și NT și care au fost considerate necanonice de către protestanți. Aici sunt incluse următoarele: Tobit, Iudita, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri, 3Ezdra, Înțelepciunea lui Solomon, Înțelepciunea lui Iisus Sirah, Istoria Susanei, 1-3Macabei. Fragmentele suplimentare la cartea Daniel și Estera nu au fost incluse pe motiv că ele apar doar în Septuaginta (vezi principiul 6). Kilgour răspunde întrebării lui Adeney cu privire la publicarea cărților apocrife în versiunea autorizată de SBB astfel: „prin constituția noastră nu putem include Apocrifele în Biblie” (26 mar. 1920, #26). Subiectul nu a mai fost deschis niciodată după aceasta, dar mai târziu, SBB va ajunge să negocieze și să accepte propunerea Sinodului BOR de a subvenționa și distribui Biblia sinodală, fapt care condiționa continuarea activității SBB în România, dar și impunea încheierea distribuirii altor versiuni de către SBB (vezi scrisoarea lui Wiles către E. Smith, înlocuitorul lui Kilgour, la 22 mai 1933, #524). Se poate presupune că Biblia sinodală de atunci includea cărțile apocrife la fel ca orice altă ediție a Bibliei sinodale. În cele din urmă, se pare că Wiles a limitat negocierile de susținere a publicării doar pentru NT sinodal în traducerea lui Nicodim (#551), fapt care a primit autorizare în 1937 (#552).

(8) Scrierea numelor se permite după tipare specifice limbii țintă, dar nu după tipar septuagintal. În aceeași scrisoare expediată ca răspuns de Kilgour la cele cinci întrebări ridicate de Adeney în 19 feb. 1920 (#25), apar clarificări și cu privire la scrierea numelor.

Veți vedea ce se spune în regulile 7, 8 și 9 cu privire la a treia întrebare. Nu există o regulă strictă cu privire la scrierea numelor proprii. Principiul după care trebuie să lucrăm este citat la sfârșitul regulii 15. Prin urmare, nu ar fi nicio obiecție în ce privește scrierea formelor românești.

Această problemă nu va mai apărea în corespondență, din moment ce Cornilescu și Adeney au înțeles că există multă libertate de mișcare în această privință. Înțelegem de aici că Regulile pentru traducători includeau cel puțin 15 reguli.

(9) Versiunea autorizată de SBB nu va conține note de subsol, colontitluri, tiluri de capitole, trimiteri și intertitluri. Versiunea Cornilescu 1921 le-a conținut pe acestea, după cum confirma și Conțac (p. 69), și le-a folosit cu oarecare folos, dacă dăm crezare recomandărilor lui Adeney (#303) și Adorian (#317), confirmate de Wiles (#291). În procesul pregătirii pentru publicare a NT în format 32 inch., Wiles anunța: „cu privire la intertitluri, responabilul de depozit și colportorii sunt foarte mâhniți că acestea trebuie eliminate”. La întâlnirea avută personal cu Cornilescu, Kilgour îl anunță că, printre altele, va trebui să renunțe la toate notele, „cu excepția celor care ajută la explicarea traducerii” (29 feb. 1924, #177).

Într-o scrisoare expediată lui Kilgour la 1 iul. 1924 (#255), Cornilescu menționează o întelegere avută ca tipografii germani să fie anunțați să renunțe la toate aceste elemente auxiliare atunci când vor culege textul pentru versiunea din 1924. Totuși Cornilescu constată că nu s-au achitat cu atenție de această datorie și solicită dreptul de a verifica șpalturile înaintea multiplicării textului. Haig îl ținuse responsabil pe Cornilescu de scoaterea lor (#253). „Biblia de buzunar va conține doar textul, fără colontitluri, intertitluri sau note” îi confirma Kilgour lui Haig (2 iul. 1924, #257). Același principiu este precizat de Kilgour și lui Wiles: „în cărți mici ca aceasta nu includem niciodată astfel de elemente” (#296), dar și lui Cornilescu (#297). Cornilescu înțelege această condiție (#235), confirmă scoaterea lor (#298) și mesajul este trimis mai departe lui Wiles (#300) și Adeney (#305). Renunțarea la note, intertitluri și altor materiale introduse de autor ar fi avut, în interpretarea lui Conțac, rolul de a evita acuzațiile răuvoitorilor de partizanat confesional (p. 79, n. 111). Kilgour îl anunță pe Adeney de aplicarea acestui principiu, dar și constată că s-a aplicat parțial:

Numărul intertitlurilor a fost redus foarte mult după ce dl Cornilescu a înțeles mai clar poziția Societății Biblice. Cel mai probabil ele dispar, precum spuneți, după Galateni. Am simțit totuși să este important să tipărim cartea cât mai repede posibil. Într-o nouă ediție va fi mai multă uniformitate. (13 ian. 1925, #345)

Kilgour se referă aici la scrisoarea lui Adeney din 8 ian. 1925 (#338). Cornilescu propune ca în Biblia de buzunar, începând cu Proverbe, intertitlurile și începutul paragrafelor să fie marcat cu o literă mare (#327), cerere refuzată de Kilgour pe motiv că tipografii erau avansați în culegera textului și se dorea uniformitate (#329). Cornilescu nu renunță cu totul la ideea de a include intertitluri și pentru fragmentul de la Galateni la Apocalipsa, motiv pentru care îi scrie lui Kilgour la 20 apr. 1926 (#400), justificând propunerea ca pe dorința multora.

Mulți ar dori să existe intertitluri și de la Galateni 6 până la final. Spun că ar fi «absolut necesare». Eu unul nu cred asta. Vă amintiți probabil că le-am scos cu totul la sugestia dvs. Credeți că ar trebui să fie reintroduse? Dacă da, vă rog să-mi spuneți. Cred că pot lipsi fără probleme. Dar dacă doriți să le pun, aș sugera să se pună doar un intertitlu scurt, la începutul fiecărui capitol, dar nu mai mult. Este adevărat că le-am păstrat în Biblie până la Galateni 6, dar nu am știut până atunci că erați de aceeași părere, anume să fie eliminate complet. Dacă aș fi știut asta înainte, n-ar mai fi rămas niciun intertitlu în toată Biblia. V-ați schimbat părerea? Trebuie să vă gândiți bine, deoarece cred că ar costa destul de mult să le introducem. Nu putem face tot ce și-ar dori oamenii. Ce părere aveți?

Kilgour îi răspunde telegrafic: „Nu mi-am schimbat părerea. Nu putem include intertitluri dincolo de Galateni pentru noua ediție. Capitolele să rămână așa cum sunt.” (23 apr. 1926, #401) Argumentația lui Cornilescu pe un subiect la care știa deja decizia SBB și aparenta disponibilitate de respectare a deciziei lui Kilgour, cu care i-a impresionat mereu pe englezi, ridică semne de întrebare cu privire la intenția reală a lui Cornilescu. Pretenția că nu a știut de principiul acesta decât târziu, pune în conflict pretenția lui Kilgour a-i fi făcut lui Cornilescu instructajul necesar cu privire la principiile SBB cu pretenția lui Cornilescu de a nu fi aflat dorința lui Kilgour în această privință decât prea târziu.

În cele din urmă intertitlurile au rămas în versiunea Bibliei Cornilescu care s-a popularizat în anii următori, cu excepția secțiunii de la Efeseni la Apocalipsa (p. 81, nota 118). Trimiterile s-au păstrat și ele. Notele de subsol, puține la număr, se încadrează în câteva categorii: explicarea unui nume evreiesc, termen alternativ, variantă textuală, redarea cuvântului evreiesc. Ele apar mai frecvent în Geneza, zelul traducătorului este vizibil redus în Exodul, după care apar cu totul ocazional, practic dispărând în restul VT. Notele ocazionale sunt reluate în NT.

Comentarii închise la Principiile SBB pentru traducerea Bibliei, partea a șasea

Din categoria Biblia românească, Biblia şi societatea