Arhive pe etichete: versiuni romanesti ale Bibliei

Interpretarea naraţiunilor, partea a doua

În a doua sesiune am discutat despre diversitatea versiunilor şi ediţiilor Bibliei în limba române, de unde a rezultat importanţa cunoaşterii versiunii/ediţiei folosite în devoţiune personală şi/sau predicare. Versiuni_editii

Reclame

Comentarii închise la Interpretarea naraţiunilor, partea a doua

Din categoria Exegeza naraţiunilor

„Basilicul” lui Cornilescu

cockatrice5_incompleteCine a auzit de „basilic”? Aceasta este de fapt o formă incorectă a termenului „bazilisc”, definit de DEX ca fiinţă fantastică cu formă de şarpe şi privire ucigătoare. Se credea că era un hibrid steril între un cocoş şi un şarpe. În literatura mesopotamiană şarpele înaripat era doar una dintre fiinţele hibride care populau coşmarurile oamenilor.

Fiinţa aceasta mitologică îşi găseşte locul şi în unele versiuni ale Bibliei. Biblia ebraică, însă, foloseşte diverşi termeni şi nu întotdeauna aceştia justifică opţiunea pentru animalul mitologic de origine mesopotamiană.

Desigur, cel mai comun termen pentru şarpe este nahash, însă în contextul Orientului Apropiat cu siguranţă se cunoşteau specii diferite de reptile de acest fel. Dovadă stau şi termenii ebraici care se cunosc: bashan, akshuv, peten, tzefa‘, tzif’oni, qipoz, saraf, shefifon. Cei mai mulţi dintre ei sunt evident onomatopeici, fapt care nu exclude posibilitate ca diversele varietăţi să fi fost numite în funcţie de sunetele emise. Robert C. Stallman în articolul său din New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis nu găseşte necesară interpretarea mitologică a vreunuia dintre termeni. Simbolul diavolului este construit pe profeţia lui Isaia care vorbeşte despre „Leviatanul, şarpele (nahash) zburător” (27:1).

Astfel, termenul tzif’oni este o variantă poetică a substantivului tzefa‘ care înseamnă „şarpe (veninos)”. Termenul se găseşte în Proverbe 23:32, Isaia 11:8, 59:5. Singularul lui tzefa’ apare în Isaia 14:29, pluralul său este găsit în Ieremia 8:17. De aceea NTR traduce consistent termenul cu „viperă”, negăsind necesară mitologizarea textului. Singurul text care ar justifica prin corespondenţa termenilor o interpretare mitologică a cuvântul ar fi Isaia 14:29, acolo unde se urmăreşte progresia: „şarpe > viperă / basilisc > şarpe înaripat”, dar nici acolo nu este obligatorie dacă tzefa’ desemna o şarpe mai periculos decât obişnuitul nahash.

În acest context, folosirea termenului „basilic” poate fi folosit ca un studiu pe caz pentru a demonstra relaţia dintre versiunile româneşti ale Bibliei. Pentru unii încă mai poate fi surprinzătoare teza că versiunea Cornilescu urmăreşte îndeaproape versiunea lui Segond în toate cele patru texte unde apare în VT. Să nu uităm Biblia de la Iaşi era în circulaţie la ora la care traducea Cornilescu. Îi mulţumesc colegului Emanuel Conţac pentru a-mi fi pus la dispoziţie textul Bibliei de la Iaşi (1874) citat mai jos. Întrucât unele versiuni au pus textele lor în versuri, semnul // reprezintă o nouă linie poetică.

Proverbe 23:32

Iaşi-1874: „Căci la urmă muşcă ca unu şerpe // Şi împunge ca o viperă”

Segond: „Il finit par mordre comme un serpent, // Et par piquer comme un basilic.”

VDC: „dar pe urmă ca un şarpe muşcă // şi înţeapă ca un basilisc.”

NTR: „Căci la urmă muşcă ca un şarpe // şi otrăveşte ca o viperă.”

Aici este singura ocazie în care termenul apare la Cornilescu în forma actualmente acceptată, dar preferă varianta franţuzească nu pe cea românească („viperă”).

Isaia 11:8

Iaşi-1874: „Şi prunculu sugetoru se va juca la gura bortei viperei,  – // Şi in vizuina basiliscului va băga mâna sa copilulu d’abie înţercatu.”

Segond: „Le nourrisson s’ébattra sur l’antre de la vipère, // Et l’enfant sevré mettra sa main dans la caverne du basilic.”

VDC: „pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mîna în vizunia basilicului”

NTR: „Sugarul se va juca lângă vizuina aspidei, // iar copilul înţărcat îşi va băga mâna în cuibul viperei.”

Se vede că aici se preferă varianta franţuzească a termenului şi topica respectă versiunea lui Segond. De notat că niciuna dintre versiunile de mai jos nu redă topica în originalul ebraic.

Isaia 14:29

Iaşi-1874: „Căci din coda şerpelui va eşi basilisculu // Şi fruptulu seu va fi şerpe sburătoriu.”

Segond: „Car de la racine du serpent sortira un basilic, // Et son fruit sera un dragon volant.”

VDC: „Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur sburător.”

NTR: „Căci o viperă va ieşi din rădăcina şarpelui // şi un balaur zburător va fi rodul ei.”

Şi aici se preferă varianta franţuzească a termenului.

Isaia 59:5

Iaşi-1874: „Clocescu oue de basiliscu, // Şi ţesu pânză de păingenu; // Cine mânâncă din ouele loru more, // Şi de se calcă vre-unulu, ese din elu vipere.”

Segond: „Il couvent des oeufs de basilic, // Et ils tissent des toiles d’araignée. // Celui qui mange de leurs oeufs meurt; // Et, si l’on en brise un, il sort une vipère.”

VDC: „Clocesc ouă de basilic şi ţes pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle lor, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă.”

NTR: „Clocesc ouă de vipere // şi ţes pânză de păianjen. // Oricine le mănâncă ouăle moare, // iar dacă vreunul este spart, iese o viperă.”

Este clar că aici Cornilescu a urmărit versiunea Segond, pentru că Versiunea de la Iaşi a preferat să introducă anumite cuvinte ajutătoare (cele cu italice care apar astfel chiar în manuscris) care să sprijine interpretarea diferită pe care o propunea.

Ieremia 8:17

Iaşi-1874: „Şi ecce mai trămetu asupră-vi şerpi, basilisci, // Pentru cari nu este nici unu descântecu, // Şi ei ve voru muşca, dice Iehova.”

Segond: „Car j’envoie parmi vous des serpents, des basilics, // Contre lesquels il n’y a point d’enchantement; // Ils vous mordront, dit l’Éternel.”

VDC: „Căci iată că trimet între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descîntec, şi vă vor muşca, zice Domnul.”

NTR: „Iată, voi trimite printre voi nişte şerpi veninoşi, // nişte vipere care nu pot fi vrăjite // şi care vă vor muşca, zice Domnul.”

Din nou Cornilescu urmăreşte versiunea lui Segond pentru că şerpii vor veni „între voi” nu „asupra voastră” (Iaşi-1874). Subordonata relativă urmăreşte construcţia franţuzească, iar Numele Domnului ignoră versiunea veche cu Iehova.

Calchierea lui Segond de către Cornilescu este vizibilă nu numai la opţiunea pentru termenul „basilic”, deşi versiunea românească disponibilă în acea vreme îl folosea pe termenul corect „basilisc”, dar şi la nivel de topică. În privinţa versificaţiei, Cornilescu a luat decizia (informată încă nu ştiu de ce) de a scrie cărţile profetice fără linii poetice. Doar cartea Plângerile face excepţie, dar aceasta este considerată o carte poetică, în ciuda faptului că şi-a găsit locul printre profeţi.

Comentarii închise la „Basilicul” lui Cornilescu

Din categoria Biblia românească

Bibliolatria

greatbible-cal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Succint, termenul înseamnă venerarea Bibliei. În ce fel putem vorbi despre venerarea Bibliei însă? Biblia, sau Sfânta Scriptură, este o carte specială recomandată pentru calităţile sale literare şi pentru vechimea sa ca lectură obligatorie în literatură universală pentru cunoştinţe generale. Totuşi Biblia este mai mult decât atât. Ea stă la baza Creştinismului, cu toate denominaţiunile şi sectele desprinse din trunchiul principal, dar şi la temelia altor religii, precum iudaismul şi islamul. În toate acestea o altă calitate a Bibliei este prioritară, anume inspiraţia sa divină, anume calitatea de a fi fost inspirată de Dumnezeu. Din păcate pentru noi, cei care o ţinem la un rang atât de înalt, ca însăşi Cuvântul lui Dumnezeu, autografele – primele documente ale Bibliei scrise de înşişi autorii originari – lipsesc. Nu este locul aici să discutăm detaliile procesului de transmitere ale textului biblic, un proces extrem de laborios şi de riguros, care a permis transmiterea lui cu mare acurateţe pe parcursul generaţiilor.

Pentru omul sec. XXI limbile în care s-a scris Biblia – ebraica, aramaica şi greaca – sunt limbi moarte, accesibile numai unora şi acelora, numai cu mari eforturi. Celor mai mulţi, în schimb, Biblia le parvine prin intermediul traducerilor. Aşa au apărut diverse versiuni într-o multitudine de limbi şi dialecte, încă insuficiente pentru a acoperi marea varietate încă existentă pe pământ. Unele versiuni au fost realizate cu mare grijă prin studiul limbilor originale, altele au fost produse prin traducerea altor versiuni. Indiferent prin ce mijloace au fost produse, astăzi, graţie tiparului, am ajuns să avem la îndemână cel puţin o versiune a Bibliei, iar pentru cei mai studioşi chiar şi o ediţie critică a documentelor originale.

Păcatul bibliolatriei apare în momentul în care slava pe care numai Dumnezeu o merită este reorientată înspre o versiune a Bibliei, ca şi cum aceasta este purtătoarea harului divin. Aţi văzut Biblii purtate în procesiuni, îmbrăţişată, sărutată şi păstrată între coperţi de aur în cripte cu acces limitat. Aţi participat la ceremonii în care prezenţa Bibliei a fost salutată şi marcată prin diverse gesturi publice. Aţi asistat la discuţii în care citarea unui pasaj din Scriptură a pus capăt oricărei dezbateri. Indiferent care sunt mijloacele prin care se marchează prezenţa Scripturii într-o comunitate umană, acestea trebuie să aibă menirea de a atrage atenţia înspre Dumnezeu care a inspirat-o şi care încă mai vorbeşte prin ea, cu condiţia, bineînţeles, ca oamenii care o citesc şi o tălmăcesc să ajungă la sensul intenţionat de autorul originar inspirat de Duhul lui Dumnezeu.

Constatăm cu toţii o anumită înverşunare când vine vorba despre promovarea unei versiuni. Faptul se datorează ataşamentului emoţional de Biblia convertirii noastre. Mai ales pentru aceia care au folosit Biblia pentru creşterea lor spirituală prin lectură şi devoţiune zilnică, este de aşteptat ca să există un asemenea ataşament. Pentru cei la care memoria funcţionează cu prioritate fotografic, cu atât mai mult. Indiferent de motivele pentru care suntem ataşaţi de o versiune în defavoarea alteia (mai ales dacă există versiuni concurente), suntem ispitiţi şi noi să cădem în păcatul bibliolatriei în următoarele circumstanţe:

1. Anatemizăm pe cei care folosesc o altă versiune decât a noastră fără să cunoaştem valoarea versiunii din mâna noastră. Desigur, există şi versiuni sectare (precum Biblia Turnului de veghe, care manipulează sensul original dintr-o preocupare excesivă pentru doctrina sa eretică), dar versiunea noastră cât de credibilă este?

2. Considerăm că valoarea unei versiuni este dată de chestiuni externe acesteia: vechimea tradiţiei creştine care o foloseşte, durata utilizării ei în cult, renumele persoanelor sau instituţiei care o promovează. Rezistenţa la nou este naturală spiritului uman şi, mai ales, românului care se regăseşte mai uşor în tiparele arhaice.

3. Promovăm versiunea cu care suntem familiarizaţi pentru că ni se pare că înţelegem mai uşor sau mai bine. Fără să înţelegem problemele inerente limbajului, putem ajunge să promovăm o interpretare literală a Bibliei fără să mai facem nici cel mai mic efort de a depăşi suprafaţa textului.

Citirea Bibliei este un act de cultură. Marele câştig adus de reforma protestantă este acela de a fi pus în mâna credinciosului de rând Biblia în limba sa maternă. Efortul traducerii Bibliei în limbile naţionale şi tribale continuă prin organizaţii ca şi Wycliffe. Cu toate acestea, cititorul României sec. XXI nu este scutit de responsabilitatea de a-şi alege o versiune valoroasă a Bibliei care să îi ofere o traducere credibilă în raport cu originalul şi relevantă în raport cu limba actuală.

Imaginea care ilustrează cel mai bine păcatul bibliolatriei este Biblia masivă (uneori cu coperţi grele şi zăvor), închisă şi prăfuită pe un amvon, care şi-a pierdut până şi valoarea de simbol pentru comunitatea credincioşilor. Crestinii au fost chemati sa o citeasca, sa o intrupeze si sa o expuna altora. Tocmai de aceea, nevoia pentru o versiune credibila şi actuală este cu atât mai mare.

Comentarii închise la Bibliolatria

Din categoria Biblia românească