Examen la Exegeza narațiunilor despre patriarhi

În fiecare an mă străduiesc să schimb câte ceva la procedura de examinare. Anul acesta un subiect dintre cele șase date la examenul scris a determinat eșalonarea studenților și mi-a întărit convingerea că nimeni nu poate primi nota maximă. Este vorba despre prelucrarea capitolului 20 din perspectiva secvenței temporale a evenimentelor. Cerința a fost formulată în felul următor: „Realizați secvența temporală a evenimentelor din narațiunea capitolului 20, precizând tipul discronologizărilor.”

1. Dacă presupunem că în spatele fiecărei forme active a unui verb se află un eveniment atunci rezultă următoarea listă de evenimente (punem toate verbele la prezent, iar formele negate și promisiunile neîmplinite le considerăm irealis, adică nu s-au petrecut):

Avraam pleacă de la Mamre la Gherar

Avraam se așează temporar în Gherar

Avraam mărturisește despre Sara

„Sara este sora lui Avraam”

Avraam se teme să spună adevărul

Sara este soția lui Avraam

Avraam spune adevărul (irealis)

Gherariții îl omoră pe Avraam (irealis)

Abimelek trimite după Sara

Oamenii lui Abimelek o iau pe Sara

Dumnezeu se arată în vis lui Abimelek

Abimelek moare din pricina Sarei (irealis)

Abimelek trimite după Sara

Sara este deja soția unui alt bărbat

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Dumnezeu omoară un popor nevinovat (irealis)

Avraam mărturisește despre Sara

Sara mărturisește despre Avraam

Sara este sora lui Avraam

Abimelek este nevinovat

Dumnezeu (re)cunoaște nevinovăția lui Abimelek

Dumnezeu îl păzește pe Abimelek de păcat

Abimelek păcătuiește împotriva lui Avraam (irealis)

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Abimelek o restituie pe Sara lui Avraam

Avraam mijlocește pentru Abimelek

Abimelek își continuă viața

Abimelek o returnează pe Sara lui Avraam (irealis)

Abimelek moare împreună cu ai lui (irealis)

Abimelek se trezește dimineața

Abimelek îi convoacă pe slujitorii palatului

Abimelek le povestește tot ce s-a întâmplat

Slujitorii lui Abimelek sunt înfricoșați

Abimelek îl convoacă pe Avraam

Abimelek greșește față de Avraam (irealis)

Avraam aduce peste casa lui Abimelek un dezastru

Avraam a greșit față de Abimelek

Avraam vede ceva periculos în casa lui Abimelek (irealis)

Avraam mărturisește despre Sara

Sara este sora lui Avraam

Avraam face constatări despre gherariți

Gherariții nu se tem de Dumnezeu

Gherariții îl omoară pe Avraam (irealis)

Sara este sora lui Avraam din același tată

Sara este sora lui Avraam din aceeași mamă (irealis)

Sara este soția lui Avraam

Dumnezeu îl scoate pe Avraam din clanul său

Dumnezeu se sfătuiește cu Sara

Avraam și Sara călătoresc în diverse locuri

Sara mărturisește despre Avraam

Sara este sora lui Avraam

Abimelek face un cadou lui Avraam

Abimelek o restituie pe Sara lui Avraam

Abimelek acordă permisiune lui Avraam

Avraam locuiește în Gherar oriunde dorește

Abimelek dăruiește lui Avraam 1,000 de sicli

Dăruirea a 1,000 de sicli este o dovadă de puritate în relații

Abimelek se apropie de Sara (irealis)

Abimelek este nevinovat

Avraam se roagă pentru Abimelek

Dumnezeu îl vindecă pe Abimelek

Soțiile lui Abimelek nasc

Domnul împiedică nașterea în casa lui Abimelek

2. Dacă le marcăm cu cifre în ordinea prezentată de narator în text, cu sau fără medierea dialogului, constatăm că ele nu au o succesiune logică întotdeauna și unele se repetă (chiar cu insistență). De exemplu ultimul eveniment „Domnul împiedică nașterea în casa lui Abimelek” clarifică ceea ce s-a spus mai devreme ca „Dumnezeu omoară un popor nevinovat (irealis)” sau „Dumnezeu îl păzește pe Abimelek”. Alte evenimente apar mult mai târziu decât ar fi fost locul lor strict cronologic, ca o retrospecție a unor incidente relatate în capitolele 11 și 12, incomplet și acolo. Este vorba despre următoarele evenimente: „Sara este sora lui Avraam din același tată”, „Sara este sora lui Avraam din aceeași mamă (irealis)”, „Sara este soția lui Avraam”, „Dumnezeu îl scoate pe Avraam din clanul său”, „Dumnezeu se sfătuiește cu Sara”, „Avraam și Sara călătoresc în diverse locuri” și „Sara mărturisește despre Avraam”. Aceste alterări ale secvenței strict cronologice se cunosc sub numele de discronologizări.

3. Se poate încerca o variantă mai succintă a evenimentelor din narațiune. De data aceasta am marcat evenimentele cu litere din alfabet, aratând prin aceasta locul pe care l-ar merita în narațiune.

(A) Avraam se stabilește temporar în Gherar

(C) Avraam ascunde faptul că Sara îi este soție

(E) Abimelek o alege pe Sara pentru haremul lui

(F) Dumnezeu îi cere socoteală lui Abimelek

(C) Avraam ascunde faptul că Sara îi este soție (discronologizare reluată analeptic)

(D) Sara ascunde faptul că Avraam îi este soț (discronologizare simplă)

(G) Dumnezeu previne greșeala lui Abimelek

(K) Avraam se roagă pentru Abimelek (discronologizare reluată proleptic)

(irealia) Casa lui Abimelek moare

(H) Abimelek anunță în palat situația creată

(I) Abimelek îl confruntă pe Avraam

(B) Avraam estimează moralitatea gherariților (discronologizare simplă)

(irealia) Gherariții îl ucid pe Avram

(-) Avraam pleacă din clanul lui (discronologizare simplă)

(-) Avraam călătorește cu Sara din loc în loc (discronologizare simplă)

(-) Avraam se înțelege cu Sara să-și ascundă identitatea (discronologizare simplă)

(J) Abimelek îl recompensează pe Avraam și pe Sara

(K) Avraam se roagă pentru casa lui Abimelek

(L) Femeile din haremul lui Abimelek pot naște

(G) Dumnezeu oprește nașterile în haremul lui Abimelek (discronologizare reluată analeptic)

Aceste observații exegetice sunt folositoare pentru a observa tehnica narativă și mai ales preferințe naratorului care ascund intenția sa legată de mesajul textului. Deși narațiunea nu oferă o critică a standardului moral urmat de Avraam și Sara, prin repetarea cu insistență a greșelii sale de a fi ascuns adevărul nu o putem trece cu vederea. Făcând astfel patriarhul a pus în pericol casa lui Abimelek. Prin aceste discronologizări aflăm ce este mai grav la urmă, totul pornind ca o joacă de copii. Prin modul în care este formulată situația gravă din casa lui Abimelek, mereu mai explicită, înțelegem importanța contribuției lui Dumnezeu la biografia lui Avraam și, de ce nu, chiar relația dintre determinism și liber arbitru. Ce a părut a fi la început un accident, era de fapt o sancțiune de la Dumnezeu, adică un mijloc de a evita o greșeală mai mare din partea lui și de a-i proteja pe aleșii Săi.

Dicţionar de imagini biblice – imagini din Geneza

(În imagine Marşul lui Avraam, pictură de József Molnár, sec. XIX; Galeria Naţională Ungară, Budapesta.)

Pentru studenţii care au încep exegeza ciclului narativ „Avraam” le pun la dispoziţie articolul referitor la Cartea Geneza din Dicţionarul de imagini biblice, aflat în proces de editare la Editura Casa cărţii din Oradea.

Titlul cărţii ne spune despre conţinutul ei. Geneza este „cartea începuturilor” – sursa validă a informaţiilor despre cum a început universul, istoria umană şi istoria mântuirii. Cea mai mare parte a conţinutului cărţii originează din această orientare – genealogiile, preocuparea cu „generaţiile” diferitelor familii, ca şi etiologiile ocazionale (istorisirile despre cum şi-au primit numele diferiţi oameni sau diferite locuri). Geneza este prin excelenţă istoria *primelor lucruri – primul cuplu, primul *fiu, prima *grădină, primul *păcat, primul *curcubeu, primul fratricid, prima comunitate multilingvă ş.a.m.d.

Schema generală a cărţii constă din două diviziuni: 11 capitole sunt dedicate istoriei primară (originea lumii) şi 29 de capitole istoriei patriarhale (originile poporului Israel). Deşi probabil, pentru cititorii moderni, întreaga carte are o aură de literatură antică, istoria primară este foarte îndepărtată de istoria obişnuită, mult mai elementară, mai puţin specifică decât istoria patriarhilor. Istoria primordială este preocupată de tipologiile universale ale Creaţiei, Căderii, păcatului, judecăţii şi restaurării; istoria patriarhilor, însă, se focalizează asupra istoriei unor familii specifice.

Unele dintre tiparele unificatoare ale cărţii sunt de natură tematică. Suveranitatea lui Dumnezeu străbate cartea de la început la sfârşit. Dumnezeu este o divinitate transcendentă în istoria creaţiei, judecătorul suveran în istorisirile *Căderii şi *potopului, figura autorităţii în istoriile patriarhilor, începând cu chemarea pe care El o adresează lui Avraam. O altă temă unificatoare o reprezintă conflictul dintre răzvrătirea umană şi bunătatea divină. În mod repetat, Dumnezeu alege material uman nepromiţător cu care să lucreze. Un punct de tensiune tangenţial este cel dintre *judecata şi *mila divină.

Relaţia divino-umană este o preocupare a cărţii Geneza. Motivul dominant folosit pentru a ilustra această relaţie este cel al *legământului – o înţelegere (uneori saturată cu imagini despre contract) pe care Dumnezeu o face fie cu rasa umană, fie cu anumiţi indivizi. De fapt, în Geneza există o serie de legăminte: un legământ al faptelor, cu *Adam, un legământ al harului cu Noe, şi unul al credinţei, cu *Avraam şi patriarhii următori. Motivul legământului este însoţit de imaginile secundare ale promisiunii, împlinirii, obligaţiei (cerinţele *ascultării), *răsplătirii şi pedepsei (pentru neascultare; vezi Crimă şi pedeapsă).

Geneza manifestă în acelaşi timp şi unitate narativă. Un aspect al ei constă în distribuţia personajelor. Dumnezeu este protagonistul istorisirii pe ansamblu – cel care creează universul, stabileşte termenii existenţei acestuia şi supraveghează derularea venirii lui în existenţă – ca susţinător, ghid şi judecător. Dar personajele umane sunt la fel de importante, iar dintr-o perspectivă umană, Geneza este o colecţie de istorisiri *eroice. În ciuda bunăstării personajelor secundare sau cu importanţă minoră, schiţa principală a cărţii este istoria unui grup restrâns de personaje puternice, complet dezvoltate: *Adam şi *Eva, *Cain şi *Abel, Noe, *Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, *Iacov şi *Iosif. Istoriile acestora sunt în principale unele domestice – povestiri ce au de-a face cu familii mai mult decât cu popoare.

Geneza este o carte a arhetipurilor. Actul original al *creaţiei este un arhetip pentru noile începuturi, însoţit de imaginile tipice ale fertilităţii şi abundenţei. *Grădina Edenului (Gen. 2) este paradisul pământesc arhetipal, un loc al fericirii idilice, purtării de grijă şi a inocenţei umane. Istoria Căderii (Gen. 3) este construită în jurul arhetipurilor *ispitirii, *crimei şi pedepsei, *decăderii din inocenţă şi al *iniţierii. Istoria *Potopului (Gen. 6–9) este o poveste a crimei şi pedepsei, a distrugerii cataclismice a lumii şi a *mântuirii. Istorisirile mai târzii revin la acest repertoriu iniţial de motive arhetipale de intrigi.

Pe lângă acestea, istoria patriarhilor este dominată de motivul *misiunii, cu un accent pe *călătorie (cartea Geneza este o antologie de istorisiri de *călătorie, începând cu voiajul lui Noe pe mare). Viaţa lui Avraam este primul capitol al unui poem despre căutare, din momentul în care Dumnezeu îl cheamă să îşi părăsească *patria şi să călătorească spre ţara pe care i-o va arăta Dumnezeu. Alături de această căutare după o ţară este căutarea după obţinerea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu privind un fiu şi descendenţi. Patriarhii ulteriori continuă aceste două căutări, aşezate de acum într-un cadru al legământului, astfel că patriarhii se găsesc atât într-o căutare după o ţară şi pentru a perpetua o linie de descendenţi, cât şi într-o continuă străduinţă de a-i fi pe plac lui Dumnezeu.

Cartea este bogată şi în tipologii de personaje, întrucât găsim în ea o veritabilă galerie de personaje universale: *eroi şi eroine, copii vinovaţi, *taţi şi *mame, *soţi şi *soţii, *răufăcători, *înşelători, *nomazi, *fraţi rivali, perverşi sexuali, *regi străini (figuri ale autorităţii), *mirese şi conducători de triburi. Abundă şi arhetipurile vocaţionale: ciobani (sau simpli crescători de animale), agricultori, *constructori, gospodine, *vânători, *slujitori, administratori, brutari, conducători şi curteni (incluzând interpreţii de vise).

Un grup de imagini proeminent îl reprezintă *familia. Încă din istoria primară, dar într-o manieră mult mai accentuată în istoria patriarhilor, ne mişcăm într-o lume a relaţiilor de familie. Datorită motivului legământului, Geneza este străbătută de un puternic sentiment al destinului familiei, cu întregul trib, generaţie după generaţie, preocupat de producerea descendenţilor care vor deveni o naţiune. Genealogiile Genezei sunt ele însele o imagine importantă pe parcursul cărţii. *Pântecul fertil (ridicarea unei *seminţe) este o imagine pozitivă importantă; *sterilitatea este un blestem uman în raport cu care în special femeile sunt dispuse să facă orice pentru a-l evita. În ton cu accentul domestic al cărţii, imaginea *cortului este scena predominantă a acţiunii. Familiile Genezei sunt departe de a fi idealizate; de fapt imaginea care predomină este aceea a familiei disfuncţionale. Citim despre disfuncţia ultimă într-o familie – fratricidul – ca şi despre alte disfuncţionalităţi – ură, gelozie, înşelarea membrilor familiei. Totuşi imaginea nu este în totalitate negativă: reconcilierea fraţilor şi reunificarea familiei apar proeminent în două dintre istoriile familiilor cărţii.

Lumea Genezei este una predominant pastorală în sensul larg al unei lumi a naturii, a *cultivării pământului şi a *creşterii animalelor. Doar câteva episoade sunt poziţionate într-un oraş sau la vreo curte regală (dar şi aici se arată că oamenii sunt foate preocupaţi cu probleme agrare). Pentru cea mai mare parte a cărţii, acţiunea se desfăşoară într-o lume rurală sau de deşert. Visurile conţin în principal imagini naturale. Foarte rar ni se permite să pierdem din vedere importanţa oilor, a caprelor şi a cămilelor. Nevoia de apă este un motiv important, este chiar aproape sinonim cu viaţa şi prosperitatea, la fel cum absenţa apei este o garanţie a lipsurilor şi chiar a morţii. Imaginea înrudită a fântânii răsare, atât ca sursă a apei ce susţine viaţa oamenilor şi a turmelor cât şi ca şi centru al comunităţii.

În ce priveşte ciclul vieţii avem un alt grup de imagini. Istorisirile *naşterilor sunt o subcategorie proeminentă în Geneza. În carte există şi scene memorabile ale *morţii şi *îngropării. Continuitatea *generaţiilor este importantă, şi de aici binecuvântarea tatălui dată fiilor săi pe patul morţii este un ritual cu semnificaţie majoră. Imaginea *dreptului de întâi născut presupune o importanţă mai mult decât obişnuită într-o istorie în care încadrarea într-un legământ şi binecuvântările acestuia însoţesc acest drept.

Un mănunchi final de imagini se referă la închinarea adusă lui Dumnezeu. Construirea de *altare este un semn important al unui închinător al adevăratului Dumnezeu. Imaginea jertfei este mai puţin proeminentă ca în istoria mai târzie a evreilor, dar este prezentă încă din naraţiunea lui Cain şi Abel şi a jertfelor lor (Gen. 4:1–7). *Circumcizia este semnul legământului. *Visurile conţin uneori un mesaj sacru de la Dumnezeu, iar atribuirea de *nume copiilor şi locurilor denotă probleme spirituale mai largi. Mai evidente decât toate sunt dialogurile divino-umane ce apar în carte, iar acestea sunt atât de directe încât ni se spune prea puţin despre oameni care se roagă lui Dumnezeu, ci aproape numai despre Dumnezeu care iniţiază conversaţii cu muritorii.

O calitate a cărţii Geneza ce se încadrează în categoria imaginilor este realismul pătrunzător. Două aspecte ale acestuia sunt în special demne de remarcat. Primul este evident în selecţia materialului: scriitorii includ comportamente imperfecte împreună cu calităţi pozitive ale personajului. Aproape că e mai multă umbră decât lumină în aceste istorisiri eroice deoarece autorii îşi descriu eroii cu bune şi rele. Un al doilea aspect este ridicarea locurilor obişnuite la nivel de importanţă majoră. Geneza nu este în primul rând o carte de istorie internaţională ci una a istoriei de familie. Exceptând evenimentele epocale ale istoriei primare, marea majoritate a evenimentelor consemnate în Geneza n-ar fi incluse în rubricile unui ziar contemporan, ci ar circula în cadrul unei familii.

Mijlocirea profetică (IV)

Amos 8:1-3 

Stăpânul Domn mi-a mai arătat următoarele:[i]

Se făcea că era un coş cu fructe de vară.

El m-a întrebat:

– Ce vezi tu, Amos?

Eu am zis:

– Un coş cu fructe de vară.

Domnul mi-a zis:

– Vine sfârşitul poporului Meu, Israel;

nu-l voi mai cruţa!

În ziua aceea, cântăreţele palatului vor jeli,

[zice] revelaţia Stăpânului Domnului.

Mulţimi de cadavre! Aruncate peste tot! Tăcere! 

Aceasta este a doua vedenie din cea de-a doua pereche de vedenii care au ca element comun necesitatea interpretării. Amos identifică în mod corect conţinutul vedeniei, dar are nevoie de interpretare pentru a înţelese sensul ei. Calea interpretării trece printr-un joc de cuvinte imposibil de redat în limba română, pentru că se bazează pe omonimia dintre „vară” (qaiţ) şi „sfârşit” (qeţ). Coşul cu fructe de vară se referă la fructele care se culegeau la sfârşitul verii (august-septembrie). O temă similară este regăsită şi într-una din vedeniile profetului Ieremia, cu diferenţa că acolo erau două coşuri, unul cu smochine timpurii şi altul cu smochine răscoapte şi trecute. Totuşi acolo semnificaţia vedeniei nu mizează pe jocul de cuvinte, ci doar pe simbolistică.

Fără să destăinuie mai multe detalii despre finalul care îl aşteaptă pe Israel decât făcuse până în acest moment al profeţiei sale, Amos vine cu o confirmare suplimentară că sfârşitul este hotărât şi nu mai este nimic care să reţină deznodământul. Dezastrul care stă să vină fără întârziere are două componente: distracţia de la palat va fi înlocuită de bocire şi măcelul lui Israel va amuţi de uimire pe supravieţuitori. Termenul v’rot, un hapax legomenon, probabil derivat din substantivul v’r pentru „cântec”, face referire la bocitoarele profesioniste de la palat.

Imaginea finală a celei de-a patra vedenii este enorm de sumbră prin tragismul ei exprimat prin intermediul a trei propoziţii exclamative, ultima constituită dintr-o simplă interjecţie onomatopeică: „Mulţimi de cadavre! Aruncate peste tot! Tăcere!” Pasivul care traduce singurul verb din această linie poetică rezultă din vocalizarea diferită de cea sugerată de masoreţi. Liniştea invocată aici este un ecou al solicitării similare din 6:10. Ca şi acolo, şi aici senzaţia de sfârşit de lume şi de durere copleşitoare impune un respect pe care chiar şi bocetul îl tulbură. Tăcerea invocată peste haosul din ţară, deocamdată doar imaginat de profet, ne întoarce în timp la începutul lumii. Dumnezeu urmează să decreeze ceea ce tot El a creat.