Arhive pe categorii: Arte vizuale

Prelucrare de imagine cu unelte teologice

Blogul „statu” 2010 in review

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog!

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

Featured image

Madison Square Garden can seat 20,000 people for a concert. This blog was viewed about 63,000 times in 2010. If it were a concert at Madison Square Garden, it would have performed about 3 times.

In 2010, there were 86 new posts, growing the total archive of this blog to 354 posts. There were 55 pictures uploaded, taking up a total of 23mb. That’s about a picture per week.

The busiest day of the year was January 13th with 533 views. The most popular post that day was Versiunea Dumitru Cornilescu şi avatarurile sale.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were search.conduit.com, romblogdigest.blogspot.com, providentaoradea.ro, ro.wordpress.com, and romaniaevanghelica.wordpress.com.

Some visitors came searching, mostly for bee movie, silviu tatu, crown jewels, studiul vechiului testament, and psalmul 23.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Versiunea Dumitru Cornilescu şi avatarurile sale June 2007
1 Like on WordPress.com,

2

Invitaţie la drum March 2007

3

Bee Movie January 2008

4

Bijuteriile în Biblie February 2009

5

Biblia NTR este disponibilă September 2008

Some of your most popular posts were written before 2010. Your writing has staying power! Consider writing about those topics again.


Comentarii închise la Blogul „statu” 2010 in review

Din categoria Arte vizuale

Un avatar pe o pânză de păianjen

În sanscrită avatar înseamnă „descindere” şi este folosit pentru a desemna abilitatea zeilor, ca şi Vişnu de exemplu, pentru a lua forma trupească a oricărei vieţuitoare şi a locui pe pământ. De aici şi preocuparea hinduşilor pentru protejarea vieţuitoarelor. Diverse religii orientale au extins ideea întrupării sufletului în diverse vieţuitoare şi la oameni, oferindu-le astfel şansa unei noi vieţi, deşi de cele mai multe ori într-un trup dintr-un nivel inferior al sferelor vieţii. Ideea este regăsită şi în alte religii ale lumii, de la cele mai antice până la cele mai moderne. Liviu Rebreanu, scriitorul român interbelic, a exploatat această idee în nuvela Adam şi Eva, la fel cum înaintea sa a procedat Mihai Eminescu în nuvela Avatarurile faraonului Tla.

Prin filmul Avatar Cameron prelucrează ideea personalităţii virtuale, care i-a captat atenţia din moment ce lucrează la continuarea acestui film. Regizorul James Cameron este cunoscut şi pentru alte realizări SF care au făcut istorie precum seria Terminator, Abyss şi Aliens. Fără îndoială că în conştiinţa publică Cameron a rămas cunoscut ca regizorul filmului Titanic. În anul în care a fost lansat filmul Avatar (2009) au apărut şi alte producţii cinematografice care speculează pe marginea aplicaţiilor şi implicaţiilor unui trup telecomandat: Surrogates şi Cargo. Tema trupului controlat dintr-un alt trup a fost cu mult succes exploatată şi în trilogia Matrix de fraţii Wachowski (1999, 2003).

Povestea care încorporează mesajul lui Cameron în Avatar, regizor şi scenarist în acelaşi timp, are cel mai exotic cadru posibil: o altă planetă locuită din Univers, anume Pandora. Aici totul există la o scară gigantică: planeta are mai mulţi sateliţi, vieţuitoarele au trei perechi de picioare şi două perechi de ochi, umanoizii sunt mai înalţi decât oamenii veniţi de pe Terra, au mai puţine degete, dar sunt dotaţi cu coadă, munţii (numiţi Aleluia!) plutesc în semi-imponderabilitate. Ceea ce este cu adevărat surprinzător este că întregul ecosistem se află într-o stare de echilibru, armonie şi comuniune. Enya este o forţă care îi uneşte pe toţi şi toate şi le permite simţire comune, mai ales în cazul în care supravieţuirea le este pusă în pericol. Populaţia umanoizilor se numeşte NAVI şi este împărţită în mai multe triburi împrăştiate pe suprafaţa planetei.

În căutarea lor după minereuri, oamenii au ajuns pe Pandora, un nume sugestiv pentru calamităţile ascunse în ea pentru om, nu numai aerul care este atât de toxic încât provoacă moartea în câteva minute. Aşa au dat peste ceea ce a fost numit Unobtainium foarte valoros pe piaţa de pe Terra (20 milioane de dolari kilogramul). Iniţial s-a încercat obţinerea minereului nepreţuit pe cale diplomatică, apoi s-a trecut la colonizarea paşnică a planetei, dar necesarul de minereu este în continuă creştere. Soluţia militară pare a fi tot mai plauzibilă din moment ce unul dintre cele mai mari rezerve de minereu se află chiar sub arborele uriaş unde locuia unul dintre triburile de NAVI. Soluţia aleasă este infiltrarea în tribul lor pentru a determina din interior hotărârea de mutare a locaţiei. Pentru aceasta s-au creat în laborator prin inginerie genetică nişte organisme care reproduc cu exactitate trupul unui NAVI, dar permit omului ale cărui gene au fost folosite la realizarea noului organism să comunice cu el prin intermediul unor complicate sisteme, similare celor care induc somnul criogenic.

Niciunul din grupul celor patru specialişti pregătiţi iniţial pentru această misiune nu are succes în această misiune. Jack Sully, un militar paraplegic, frate geamăn cu unul din membrii grupului iniţial, decedat între timp, este chemat să preia Avatarul fratelui său. Călăuzit de împrejurări providenţial de supranaturale, Jack Sully se integrează în comunitatea de NAVI prin intermediul fiicei şefului de trib, Neytiri, de care îl leagă o strânsă prietenie. Când constată că intenţiile oamenilor conduşi de directorul companiei de exploatare a minereurilor Parker Selfridge şi colonelul Miles Quaritch, conducătorul trupelor de mercenari care le oferea protecţia, Jack Sully se ataşează fără reţineri de cauza populaţiei autohtone care luptă pentru căminul lor. Tema este parcă ruptă din filmele lui Steven Seagal. Dezertând Jack renunţă la orice posibilitate de a se mai vedea recuperat medical, dar nevoia respectivă nici nu mai este resimţită la fel de acut acum când, prin intermediul avatarului său, este capabil să-şi folosească trupul cu mult mai bine decât trupul său real. Până acolo merge această confuzie încât nu mai ştie a face diferenţa dintre realitate şi ficţiune.

Sully va organiza mişcarea de rezistenţă a tuturor triburilor NAVI de pe Pandora pe uscat şi în aer, însă nativii sunt net inferiori invadatorilor din punctul de vedere al tehnicii militare. Când totul părea pierdut, Enya le vine în ajutor băştinaşilor convocând la război toate vieţuitoarele Pandorei. Sub asaltul ierbivorelor „blindate”, a carnivorelor şi răpitoarelor mari de pe planetă, armata oamenilor este înfrântă şi oamenii sunt constrânşi să părăsească planeta. Evident, lupta nu se poate sfârşi înainte ca să aibă loc confruntarea finală între colonel, blindat în robotul său umanoid, şi Jack Sully, ajutat la momentul oportun de Neytiri.

Singurii cărora li se permite să rămână pe Pandora sunt oamenii din echipa oamenilor de ştiinţă care au fost de partea băştinaşilor. În semn de apreciere pentru contribuţia sa la salvarea planetei, lui Jack i se acordă dreptul de a rămâne permanent în trupul avatarului său. Tranziţia se face prin intermediul Enyiei într-o sesiune de rugăciune comună, în urma căreia vechiul Jack moare şi se întrupează definitiv în avatarul său.

Tema exploatată în acest film de James Cameron nu este originală nici ca idee, nici ca formă de prezentare. Dacă cineva se gândeşte că ideea avatarului se potriveşte cu realitatea întrupării lui Cristos atunci greşeşte. Înainte de întruparea lui Cristos prin fiul Mariei, El nu s-a întrupat în alte trupuri, cum unii creştini cred, prin Îngerul Domnului. „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeţi,  în multe rânduri şi în multe chipuri, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:1). Cristos nu experimentează mai multe avataruri.

Trupul lui Cristos n-a fost realizat prin inginerie genetică din materialul genetic specific celor două lumi. Faptul că Duhul Sfânt „a umbrit-o” pe fecioara Maria înseamnă că zămislirea Sa a fost miraculoasă. Mai mult de atât nu se poate spune fără a greşi. Trupul Său s-a supus tuturor condiţiilor şi limitărilor vieţii de pe pământ, inclusiv morţii. Cât timp a fost în trup Cristos nu a existat şi în cer: El nu a avut o existenţă paralelă în două trupuri. Cât timp a fost în trup Dumnezeirea a coborât pe pământ cu El.

Trupul Său a fost înviat, transformat, proslăvit şi mutat în lumea de dincolo. Chiar şi în această nouă situaţie, rănile suferite sunt conservate, iar trăsăturile fizice sunt păstrate, astfel încât poate fi recunoscut de cunoscuţi. În plus, Cristos nu a venit pe planeta noastră pentru a rămâne cu noi, ci pentru a ne pregăti pentru o lume mai bună şi a ne duce pe noi acolo cu El.

Percep mesajul lui Cameron din Avatar ca pe un avertisment umanist adresat întregii umanităţi, de a evita exploatarea peste măsură a Mamei-Pământ. Scriptura afirmă că omul are într-adevăr responsabilitate faţă de Pământ în ce priveşte administrarea resurselor sale, dar legătura cu Mama-Pământ nu este de natură spirituală, cum se supralicitează în Avatar sau în religiile orientale. Fără îndoială că există un ciclu al apei în natură, la fel cum există şi un ciclu al energiei, dar acesta nu trebuie personificat ca şi cum apa şi energia ar fi ele însele nişte fiinţe cu care omul s-ar afla în comuniune. Prin creaţie, natura a primit elemente de autocontrol şi a fost dată omului ca locuinţă spre îngrijire. Natura nu este în comuniune cu omul şi nici nu poate fi venerată ca divinitate. Faptul că omul nu îşi înţelege locul în lume şi în univers a generat toate conflictele care au făcut ravagii pe Pământ şi, în ultimă instanţă, va duce la desfiinţarea lui şi la încheierea cataclismică a istoriei umanităţii. Dacă este să credem Biblia, nici măcar părăsirea Pământului, cum crede Stephen Hawking, nu ne permite să evităm deznodământul acesta.

Comentarii închise la Un avatar pe o pânză de păianjen

Din categoria Arte vizuale

Dumnezeu este citat la tribunal

God on Trial (Masterpiece, 2008)

Filmul lui Andy DeEmmony este o miniserie TV apărută în 2008. Tiparul disputei cu Dumnezeu este la fel de vechi pe cât este Biblia. Citind psalmii lui Asaf sau pe profeţii Ieremia şi Habacuc nu este posibil să scapi din vedere această dimensiune a spiritualităţii evreieşti. De această data scenaristul Frank Cottrell Boyce propune argumentaţiile raţionale ale unor minţi iscusite de evrei care provin din cele mai diferite contexte, fie ele religioase sau nereligioase.

Povestirea este relatată din perspectiva unui supravieţuitor care revizitează Auschwitz, acum un muzeu, şi retrăieşte ultimele momente petrecute în lagăr împreună cu tatăl său care a schimbat locul cu el în momentul în care fusese chemat înspre camera de gazare. În scena finală regizorul îi surprinde pe osândiţii evrei în camera de gazare printre care îi imaginează răspândiţi pe vizitatorii de la Auschwitz în vremurile noastre. Filmul se încheie cu întrebarea ghidului adresată supravieţuitorului acestor incidente: „A fost rugăciunea ascultată?” Făcea referire la rugăciunea făcută în momentul în care condamnaţii erau evacuaţi din baracă. Răspunsul vine prompt: „Noi încă suntem aici!”

Miezul povestirii, însă, îl constituie incidentul judecării lui Dumnezeu de către deţinuţii evrei. Personajele tocmai au trecut printr-o selecţie în urma căreia jumătate din baracă îşi aşteaptă execuţia. Scena este asigurată de interiorul unei barăci din lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Unul dintre cei mai insolenţi deţinuţi, Moche, îi provoacă pe tovarăşii săi din baracă la o dezbatere în care îl acuză pe Dumnezeu de relele care li se întâmplă. Evreii se organizează şi înscenează un proces intentat lui Dumnezeu. Completul de judecată este organizat din trei personalităţi ale barăcii: Baumgarten, profesor de lege penală la Universitatea din Berlin, ajunge judecător, Schmidt, un rabin profesor de Tora ajunge avocatul apărării, iar Mordechai, un cercetător ateu ajunge procurorul. La solicitarea de a avea Tora, ca document pe baza căruia stă acuzaţia, se convine că rabinul cel mai renumit dintre ei, cunoscut ca „Tora umblătoare” pentru că o ştia pe de rost, să fie luat în schimbul documentului scris. Apoi acuzaţiile încep să fie proferate, procurorul să orchestreze opoziţia, iar avocatul – apărarea, judecătorul ţinând taberele în echilibru.

Se convine ca acuza adusă lui Dumnezeu să fie călcarea legământului încheiat cu Israel, poporul Său ales. Pe parcursul dezbaterii se conturează câteva direcţii ale acuzării. Premisa de la care porneşte acuzarea este că prin exerciţiul raţiunii omul poate înţelege toate lucrurile, chiar şi pe Dumnezeu. Această presupoziţie va fi infirmată la sfârşitul procedurii când apare afirmaţia că „exercitarea raţiunii nu este de niciun folos în vremuri de haos”.

(1) Dumnezeu este nedrept pentru că îi pedepseşte pe evrei fără discriminare şi îi lasă nepedepsiţi pe neevreii răi, cum este şi Hitler. (2) Pedeapsa nu este proporţională vinei. (3) Dumnezeu foloseşte ca instrumente ale mâniei Sale pe oameni mai răi decât cei pedepsiţi, iar mijloacele de pedepsire sunt extrem de violente. (4) Dumnezeu nu este atotputernic, pentru că nu poate fi atotputernic şi drept în acelaşi timp. Dumnezeu este indiferent. (5) Credinţa în Dumnezeu (monoteismul) este doar o idee (senzaţie, impresie) progresistă profund exploatată politic. (6) Dumnezeu nu este interesat de oameni. Dumnezeu este egoist (exemplele universului imens şi al viespei parazitare). (7) Dumnezeu Şi-a sistat legământul cu Israel şi a încheiat un nou legământ cu un alt popor.

Avocatul apărării conturează câteva răspunsuri la aceste provocări. Premisa de la care porneşte apărarea este că „mintea lui Dumnezeu” nu poate fi deplin înţeleasă. (1) Dumnezeu Îşi poate trece poporul prin vremuri de criză pentru a aduce în fiinţă lucruri noi, nemaiauzite, deosebit de frumoase. Predicţia lui Schmidt că „Războiul se va încheia, Hitler va muri, poporul şi Tora vor continua să trăiască” este repetată ca un refren, dar judecătorul nu acceptă predicţia drept dovadă în procesul care vizează legământul dintre Dumnezeu şi Israel. (2) Dumnezeu nu pedepseşte pe bază de proporţii. Anumite ofense sunt sancţionate cu moartea, unele chiar cu desfiinţarea poporului sau a umanităţii (cf. Potopul). (3) Dumnezeu poate folosi pe oricine ca instrument al mâniei Sale, indiferent dacă omul / poporul acela este moral / imoral sau mai drept decât cel pedepsit (e.g. Nebucadneţar şi babilonienii). (4) În ecuaţia dintre atotputernicia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa mai apare chestiunea liberului arbitru, conform căreia Dumnezeu îi permite omului să se manifeste. Se constată că opţiunile dintre care omul trebuie să aleagă nu sunt întotdeauna cele dorite sau aşteptate. Indiferenţa lui Dumnezeu are precedent în Iov 22. (5) Credinţa în Dumnezeu oferă pace celui care o profesează. Necredinţa nu este deloc mai avantajoasă. (6) Dumnezeu este interesat de toate cele create, pe care le-a făcut atât de minunat şi care se coordonează atât de perfect (exemplul viespei polenizatoare). (7) Credinţa în Dumnezeu trebuie profesată în ciuda argumentelor raţionale, chiar şi atunci când nu aduce niciun câştig.

Caracterul utilitarist al religiei pare a fi propunerea regizorului care surprinde diverse personaje în postura promovării credinţei în Dumnezeu în ciuda raţiunii. Până şi judecătorul Baumgarten, în ciuda verdictului de vinovăţie anunţat la adresa lui Dumnezeu are o convingere surprinzătoare: deşi au fost deposedaţi de toate (familie, proprietăţi, nume), evreii nu ar trebui să nu renunţe de bună voie la ceea ce nimeni nu le poate lua cu sila, adică la Dumnezeu. În finalul filmului, medicul lagărului apare cu lista celor ce urmează a fi executaţi. Moche, cel care a propus tragerea la răspundere a lui Dumnezeu şi a determinat începerea procesului de judecată a lui Dumnezeu, îşi aude strigat numărul şi întreabă panicat: „Acum că l-am găsit vinovat pe Dumnezeu ce mai putem face?” Cel care a adus alocuţiunea finală îi răspunde: „Acum ne rugăm!” Numerele continuă a fi strigate în timp ce în baracă se aude corul evreilor recitând Psalmul 90, psalmul lui Moise.

Câteva lucruri nu se potrivesc Scripturii şi convingerii biblice despre Dumnezeu, pentru că anumite detalii importante au fost trecute cu vederea. (1) Nedepsirea imediată a vinovaţilor şi tolerarea răilor ţine de îndelunga răbdare şi înţelepciunea lui Dumnezeu, despre care nu s-a discutat nimic în film. (2) Pedeapsa păcatului este moartea. În anumite cazuri Dumnezeu a acceptat pedepse mai mici sau înlocuirea în moarte de către altcineva. Este vorba despre har, iar filmul nu vorbeşte nimic despre el. (3) Dumnezeu se poate folosi de oricine pentru a-Şi împlini planul. Este vorba despre suveranitatea lui Dumnezeu, despre care regizorul are o imagine trunchiată. (4) Liberul arbitru este o senzaţie puternică determinată de spiritul de libertate absolută care îl animă pe omul înstrăinat de Dumnezeu. Acesta nu este nicidecum un arbitru în caracterul lui Dumnezeu. Lupta nu se dă între atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, ci între dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu. (5) Credinţa este o abilitate dată supranatural prin care omul are abilitatea de a-şi depăşi condiţia naturală, cu raţiune cu tot. (6) Dumnezeu este o fiinţă desăvârşită, motiv pentru care tot ceea ce creează este perfect. Omul cu abilităţile sale limitate are încă doar teorii despre geneza universului invizibil şi înţelege doar în parte universul vizibil. Cum s-ar putea exprima de o manieră definitivă cu privire la scopul ultim al tuturor lucrurilor? (7) Legământul cu Israel nu a expirat niciodată. „Lui Dumnezeu nu-i pare rău de chemarea făcută şi de darurile oferite”. Legământul a fost extins pentru a include şi pe neevrei. Dumnezeu Şi-a continuat planurile cu Israel prin rămăşiţa lui Israel.

Comentarii închise la Dumnezeu este citat la tribunal

Din categoria Arte vizuale, Etica Vechiului Testament