Izbăvită din colții câinilor

De când am aflat că rațele sunt foarte folositoare în combaterea melcilor și limacșilor, ne-am procurat o pereche de rațe din soiul indiană alergătoare. Prima rățușcă a murit anul trecut după ce am adus doi dintre cei o sută de boboci eclozați din ouăle ei. Rațele s-au dovedit cu adevărat folositoare în limitarea numărului de „invadatori”. Desigur am folosit și alte metode, ca de exemplu protejarea plantelor tinere peste noapte cu sticle de plastic. Uneori le dăm drumul rațelor și în afara gardului proprietății noastre ca să mai adune și de dincolo de gard, de pe terenul socrilor mei, împrejmuit și acesta. Ieri îi spuneam soției că ar trebui să avem mai multă grijă când le lăsăm dincolo de gard pentru că am văzut câini străini patrulând prin grădini.

Astăzi am auzit larmă între rațe și mi-am dat seama că se întâmplă ceva. Chiar și lipsit de ochelari mi-am dat seama că doi câini prinseseră o rață. Am țâșnit pe ușa de plasă rupându-i țâțânile și am pornit desculț în urmărirea tâlharilor. Victima atârna cu gâtul între colții unuia dintre câini. Fugind, mă gândeam la picioarele mele care puteau să ia spini sau cuie, la rățușcă dacă mai era în viață, la soluții în caz că săreau câinii la mine etc. I-am fugărit vreo 75 metri fără speranța că voi mai reuși să o salvez în viață, dar câinii s-au oprit dintr-odată. Se vede că cel cu rața în gură a obosit. Am strigat tare și am accelerat. Din fericire câinii au rupt-o la fugă și au lepădat victima. Trezită din șoc, rățușca și-a luat tălpășița repede înapoi, ajutându-se de aripi. Părea întreagă la trup. Am reunit grupul celor trei rațe și le-am închis în curtea noastră bine protejată de un gard inpenetrabil (cel puțin așa cred). Acum victima care și-a văzut moartea cu ochii este extrem de liniștită, dar mă tem pentru viața ei. Nu știu cât au apucat câinii să o șifoneze.

Regele David a fost în tinerețe cioban și mărturisește că s-a luptat cu leul și cu ursul pentru a recupera oaia încolțită. Eu doar am urmărit niște câini lași care au fugit la strigătele mele și rața s-a întors pe picioarele ei în ciopor. Biblia îi aseamănă pe cei păcătoși cu niște oi rătăcite de turmă, pe care Dumnezeu, ca un păstor, le salvează și le aduce înapoi în turmă. Mi-am amintit de harul lui Dumnezeu care m-a salvat de pe unde eram rătăcit de poporul Său. Unii dintre cei izbăviți din gura leului, a ursului, a lupului, a vulpii sau a câinelui încă își poartă rănile făcute în acele împrejurări ca să-și aducă aminte de mântuirea Domnului.

Comentarii închise la Izbăvită din colții câinilor

Din categoria Uncategorized

Anul de grație 2022 (partea a doua)

În toamna anului trecut am fost acceptat într-un curs intensiv de limbă germană organizat de Universitatea Lucian Blaga online. Activitatea presupunea patru ore de cursuri zilnic, de luni până vineri, cu foarte puține și scurte vacanțe, pe toată durata anului academic 2021-2022. Se urmărea pregătirea de la zero până la nivelul B2 sau chiar C1. Cei mai mulți dintre tinerii acceptați alături de mine (eram decanul de vârstă în acest grup) mai avuseseră germană în școală generală și/sau liceu. Am rezistat în curs în ciuda presiunilor de tot felul până în aprilie 2022. Nu am fost degrevat de niciuna dintre responsabilitățile de la facultate, proiectele de cercetare au stagnat, implicarea mea în biserica locală a fost redusă la minim, am anulat orice vizite în afara orașului. În urmă, a apărut un proiect care a umplut paharul și am fost constrâns să iau decizia de a mă retrage din cursul de germană. Este adevărat că incapacitatea de a găsi un sponsor pentru cercetare în Germania a cântărit enorm în luarea acestei decizii.

Casa moștenită de la Florin (vezi articolul Când umblu prin Valea Umbrei Morții) avea potențialul de a găzdui o familie și mă gândeam că la un moment dat va trebui să o dau în chirie. Apoi cu criza din Ucraina, mă gândeam că poate găzdui o familie de emigranți. Dar fiica noastră care locuiește în Oradea, căsătorită acolo, nu a avut nevoie de mult timp ca să decidă a se întoarce acasă cu noul ei soț și viitorul lor copil ca să locuiască în casa lui Florin de la Rusciori.

Încă din toamna anului trecut am demarat cu ajutorul unei echipe din sat instalarea drenajului în jurul casei. A mai rămas de rezolvat pe latura casei dinspre vecini.

Inițial credeam că trebuie doar să aranjez puțin casa, să o zugrăvesc, să mai montez niște faianță sau gresie. Pentru început am scos trei saci de moloz din casă. Am adus instalatorii pentru a înnoi autorizația la centrala pe gaz și am constatat că strict legal vorbind erau multe lucruri de rezolvat. Deci autorizația fusese acordată până atunci pe nemeritate. A trebuit să stric hornul de cărămidă al centralei și să fac unul profesionist din tablă cu izolația corespunzătoare și am dat găuri pentru aerisire. Soba de teracotă din sufragerie și hornul ei au fost curățate. Soba de gătit din bucătărie a trebuit evacuată și hornul ei demolat, dar deocamdată nu aveam timp de el. Apoi a sosit electricianul, cumnatul din Oradea al fetei noastre. Săpând traseele pentru conductori au început să apare diverse probleme ale zidului.

Imediat ce am început să consult zidarii am realizat că situația este complet diferită și mult mai gravă decât părea la prima vedere. Am demolat zidul care despărțea toaleta de baie și am descoperit că podeaua de beton era compromisă: era subțire și avea găuri. Picioarele cadei se prăbușiseră de fapt prin beton. Peretele trăgea de undeva umezeală și a trebuit să-l izolez perimetral.

Baia după demolarea zidului despărțitor.

Instalatorul a trebuit să spargă trasee noi prin placa de beton din bucătărie, coridor și baie, așa că a devenit clar că trebuie reconfigurat totul. Am spart placa din coridor ca să turnăm una continuă, sprijinită de pereții subsolului, la același nivel în toată casa. Dormitorul era mult mai jos decât restul casei, așa că am scos podeaua de scândură afară și am constatat că era pusă direct pe pământ. Se impunea și acolo turnarea unei plăci de beton. Am scos podeaua pestriță din cămară, am nivelat și am pregătit-o pentru turnarea plăcii. Înainte de a monta fierul beton a trebui să scot grinzile de stejar din coridor (tavanul fostului beci, acum plin cu umplutură) ale căror capete putreziseră și țineau umezeala în zid.

Prima grindă scoasă de sub baie. Trebuie să aibă un secol vechime.

Cantitatea de moloz evacuată a ajuns la câteva tone. Zidul din coridor, bucătărie și casa scărilor suferea cel mai mult așa că am dat jos tencuiala și am făcut subzidirea. Anumite porțiuni le-am rezidit până la fundație. Apoi am demolat scările din lemn de stejar și platforma dinaintea intrării și am făcut cofragul cu scândurile scoase din dormitor. Aici am primit ajutor de la un vecin priceput din sat care a făcut cofragul cu foarte puțină contribuție din partea mea.

A trebuit să fiu și zidar. Bine că se tencuiește pe urma mea. În poză este vecinul care a pregătit cofragul.

A urmat munca fierarului betonist. Asta am făcut-o eu singur. Am tăiat la dimensiuni plasa de fier, am dus-o în casă și am legat-o.

Să aduci singur plasele de fier-beton în casă pe trei uși succesive este o distracție specială.

Am făcut comanda la beton la pompă și am găsit o echipă de meșteri care să-l întindă. Frații au făcut totul voluntar, fără pretenții financiare. După ce betonul a fost întins, am simțit o mare ușurare. Ajunsesem la cota „zero”. Urma renovarea pereților. Pentru ca operațiunea următoare să poată avea loc trebuia să șlefuiesc pereții cu peria de sârmă. Cumplită muncă!

Hainele îmi erau albite de praf. Masca FFP2 ținea destul de bine, dar nu suficient.

Terminasem la timp cu placa de beton, pentru că tocmisem un meșter pe la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie să repare pereții. Au sosit materialele și meșterul a venit la timp, așa cum a promis, la început de iunie. De aici încolo contribuția mea a fost semnificativ redusă. Eu m-am putut dedica altor proiecte pe afară. Două zile meșterul doar a tencuit. Am realizat că aerisitoarele din baie și din cămară nu erau adecvate, așa că le-am anulat. Singura fereastră era în cămară, am luat-o ca model și am înlocuit-o și am mai montat una asemănătoare și la baie, cu buiandrugi așa cum trebuie. Apoi pereții au fost amorsați și armați cu plasă de fibră de sticlă. După două straturi de adeziv, al treilea a fost de tinci. Trei săptămâni de muncă intensă au fost necesari pentru cei peste 170 metri pătrați de pereți și tavan. Acum totul arată ca nou. Mai rămân de recondițitionat tavanele și ferestrele din lemn.

Noile scări de acces în casă. Planul este ca din grinzile de stejar scoase din casă să facem scânduri cu care să acoperim treptele.
Grinda de stejar ne împiedică să avem o ușă normală.

Cât timp meșterul a lucrat la renovarea pereților, eu am lucrat în pod, demolând hornul fostei sobei de gătit din bucătărie și reparând acoperișul. Apoi m-am apucat de săparea manuală a traseului pentru canalizare, 18 m în total prin curte. Am avut de traversat de două ori traseele drenajului deja instalat în toamnă și conducta de gaz de la poartă. Pe când am terminat, au sosit drumarii, așteptați de trei ani, care vor face trotuare și drum nou. Am apucat să îngrop conducta la timp și a și început excavarea în fața porții.

Următoarea etapă este instalarea sistemului de încălzire în pardoseală și turnarea șapei. Pentru etapa aceasta încă nu am banii necesari. Am solicitat oferte și am vorbit cu meșteri. Întâi trebuie să construiesc peretele despărțitor dintre baie și coridor acolo unde va fi instalat distribuitorul și o ușă. Asta o pot face săptămâna viitoare când voi pune și comanda pentru ușă (are o înălțime mai mică de 2 m datorită grinzii de stejar de deasupra ei). În urmă vor trebui montate gresia și faianța pe care doream o instalez încă de toamna trecută fără să știu odiseea prin care urma să trec în răstimpul acestor luni.

Acum nouă ani gletuiam singur pereții casei noastre, sperând că nu voi mai avea de rezolvat un proiect similar în următorii ani. Anul acesta am avut parte de ceva mult mai complex și mai intens. Renovarea unei case vechi, chiar dacă aceasta a mai avut parte de o renovare în 1999-2001, nu se compară cu construirea unei case noi. Pe lângă cheltuielile mari pe care le-am avut, mai ales acum când au crescut prețurile la materialele de construcție, efortul fizic susținut, considerabil pentru un intelectual obișnuit doar cu munca din grădină, a fost greu de integrat în programul zilnic. Nu aveam cum să avansez atât de mult, dat fiind că nu pot plăti meșteri să facă totul în locul meu, dacă nu renunțam la cursul de germană în aprilie. Am fost absorbit cu totul de acest proiect pentru care am cheltuit multe ore în fiecare zi. Acum, când începe să capete formă, satisfacția crește de la o zi la alta.

Din păcate nu am avut puterea să repar singur și sufrageria (27 metri pătrați). Pentru asta am nevoie de mai mult ajutor. Și resurse desigur. Acolo podeaua de scândură este prăbușită, deși are placă de beton. Presupun că avem aceeași problemă: grinzile de stejar au căzut de la locul lor din cauza putrezirii capetelor. Va trebui scoasă scândura, spartă placa, scoase grinzile, protejați pereții, făcută subzidirea și apoi refăcute toate la loc. Poate anul viitor.

Deocamdată pregătesc acest apartament de 50 metri pătrați pentru tânăra familie care urmează să primească un bebe în decembrie. Nădăjduiesc să îl pot finaliza la timp.

Comentarii închise la Anul de grație 2022 (partea a doua)

Din categoria Biblia şi societatea

Anul de grație 2022 (partea întâi)

Am tot auzit că la vârsta de 50 de ani bărbații experimentează o tranziție deloc ușoară. Dată fiind speranța medie de viață din România, 50 nu reprezintă jumătatea vieții. La mine s-a lăsat așteptată tranziția un an, dar în urmă a sosit.

Cea mai mare schimbare o reprezintă trecerea de la Cultul Baptist la Cultul Creștin după Evanghelie. Am fost botezat în Biserica Baptistă Betania din Sibiu în 6 aprilie 1986 și am fost ordinat ca pastor-învățător în Biserica Providența din Oradea în 2001. Las în urmă experiențe și oameni care m-au marcat. Mă adaug unei comunități din care au făcut parte bunicii din partea tatălui meu, soția mea Cornelia și părinții ei. Afară de cei cinci ani petrecuți la Universitatea Emanuel din Oradea (1996-2001), abilitățile mele academice nu s-au făcut utile în comunitatea baptistă din România. L-am servit pe Domnul între frații mei penticostali din 2001 până astăzi. Nu știu dacă Creștinii după Evanghelie români îmi vor solicita vreodată ajutorul pe această linie dar din luna mai, împreună cu soția, suntem membri ai unei adunări Creștine după Evanghelie din Sibiu (vezi aici, începând cu minutul 1:24).

O altă noutate pare a prinde contur tot în acest an. După o carieră academică de 26 de ani sunt pe cale să pierd cursul de Exegeza Vechiului Testament, cursul meu de suflet, datorită unei recalibrări a postului didactic pe care îl dețin. Deocamdată resimt această schimbare ca pe o pierdere, dar ar putea fi un câștig pentru toți creștinii care își doresc să aprofundeze ebraica și exegeza VT și vor accepta călăuzirea mea. Sunt liber de contract și voi avea conștiința liberă când voi preda acest curs în online. În plus, mă voi putea vocaliza pe studiul Teologiei Vechiului Testament unde am scris puțin și, astfel, îmi voi putea încheia cariera academică în stil tradițional.

Deocamdată lucrez intensiv la traducerea Theological Wordbook of the Old Testament, ed. R.L. Harris, G.L. Archer, B.K. Waltke, 2 volume. Sunt ajutat la acest proiect de fr. Gelu Păcurar (păstor baptist din Arad), am trecut de jumătate și sperăm să-l încheiem de tradus anul acesta. Editura Casa Cărții din Oradea îl va publica pe hârtie și va apărea online pe ebiblia.ro.

Cum am zis în biroul rectorului la plecarea de la Universitatea Emanuel din Oradea așa zic și acum: „Împărăția lui Dumnezeu este mai cuprinzătoare decât Universitatea Emanuel și loc avem toți acolo.” Răspunsul prompt atunci a fost: „Doamne, ai milă!”

Așa să fie.

2 comentarii

Din categoria Evenimente, Memorabilia