Alergarea continuă

Anul 2018 a însemnat mai multă muncă decât alți ani atât în familie și în gospodărie, cât și în biserică și în facultate. Măsura deplină a strădaniei o știu puțini oameni și e mai bine așa, ca să rămână răsplătită de Dumnezeu.

Profesional, în 2018 am reușit să mă pregătesc și să obțin abilitarea, adică dreptul de a coordona cercetare la nivel de doctorat. Documentul din partea Ministerului Educației care recunoștea acest drept a sosit  după mai bine de patru luni de la susținerea examenului. Beneficiul imediat nu este al meu, ci al facultății, deoarece este nevoie ca instituția de învățământ superior cu program de masterat să aibă cel puțin doi titulari profesori universitari cu abilitare. Beneficiul meu ar decurge din găsirea unei școli doctorale în care să fiu integrat. Primul demers în această privință a eșuat.

Munca de publicare cunoaște patru direcții principale. Întâi, voi intra în linie dreaptă cu al doilea volum al Introducerii la studiul Vechiului Testament: cărțile poetice și profetice. După ce am fost întârziat nepermis de mult de doi autori și a trebuit să aloc munca lor altora, după ce editura a fost indisponibilă preț de șase luni, în sfârșit se conturează oportunitatea pregătirii pentru tipar a noului volum. Apoi, pregătesc pentru tipar două manuale studențești. Deși mi-am dorit ca O patrie nouă și un neam mare să fie deja disponibil pe piață, după epuizarea primului tiraj, cartea a intrat în pregătire abia înainte de Crăciun. Va fi o ediție nouă, revizuită publicată în parteneriat între Scriptum și Pleroma. Manualul de exegeză la cartea Amos, va intra în pregătire înspre primăvară pentru că mai lucrez la revizuirea lui. În plus, mai am de finalizat comentariul la 1Cronici și va trebui să-l continui pe cel la 2Cronici pentru comentariul est-european pregătit de Langham. În final, există proiecte de interes larg la care lucrez de ceva timp. Primul dintre acestea a văzut deja lumina tiparului: Să știi ce crezi: reflecții asupra crezului creștin (Scriptum, Oradea). Dat fiind că am finalizat un studiu pe Decalog, este posibil să îl pregătesc și pe acesta ca o continuare naturală a lucrării anterioare. Urmează un volum despre Parabolele Bibliei, pentru care am obținut deja o bursă, și un altul despre Odiseea lui Iacov, fiul Isaac, fiul lui Avraam, la care am scris deja câteva capitole.

Deși munca de traducere va ceda locul altor proiecte mai importante, posibil să nu lipsească cu totul. Așteptăm publicarea curând în ianuarie a volumului Old Testament Ethics for the People of God de Christopher Wright (Casa Cărții, Oradea). Aceeași editură are în intenție publicarea a două volume, despre care nu am mai auzit nimic, deși aveau în vedere colaborarea noastră: Nelson’s New Illustrated Bible Manners and Customs: How the People of the Bible Really Lived și Dictionary of the Old Testament.

În ce privește revizuire și traducerea Vechiului Testament, am noutăți încurajatoare. Exod și Levitic au fost predate editurii Humanitas și urmează a fi publicate curând în 2019. În pregătire se află și Noul Testament în varianta Cornilescu revizuită prin Societatea Biblică Interconfesională. Revizuirea va continua cu munca în echipă lărgită în vederea pregătirii pentru tipar a Vechiului Testament. Grupul de la Colegiul Noua Europă trebuie să finalizeze în 2019 cărțile Numeri și Deuteronom. Traducerea celor două cărți este încheiată. Actualmente se lucrează la corectura traducerii și introducerea notelor explicative. Mă bucur că am putut contribui cu traducerea integrală a cărții Numeri.

Alte proiecte de cercetare ar putea să mai apară în decursul anului. Aștept apariția unui articol în revista Sacra scripta de la Cluj-Napoca. Posibil să continui pe linia reflecțiilor asupra implicării celui credincios în viața politică, un subiect atât de relevant în vremea aceasta.

Deocamdată așa se vede viitorul de aici și de acum. Numai Dumnezeu știe dacă harul va fi suficient să le văd pe acestea împlinite, sau voi primi har pentru altele. Soli Deo gloria!

 

 

Reclame

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Credința în profetism, o calitate pierdută?

Omul contemporan are dificultăți în acceptarea profeției biblice: omul secular, din pricina scepticismului; omul religios, din pricina imitațiilor eronate.

Scepticismul este alimentat de filosofii precum ateismul sau agnosticismul. Din păcate, însă, mulți contemporani de-ai noștri nu mai au timp de filosofie, pentru că aceasta presupune lectură, gândire, interacțiune cu alte idei. Consumerismul îi ține ocupați. Se întâmplă ceva neașteptat: după ce au sabotat orice autoritate și au refuzat orice principii, când ajung într-un moment de criză, unii materialiști se deschid spre religii orientale, spre mari sinteze.

Scepticismul este încurajat în omul secular și de faptul că acceptarea profeției ar presupune recunoașterea unei autorități superioare omului care decide direcția și detaliile vieții lui. Într-o lume care se pretinde științifică și explică totul prin rațiune și logică, tot ce trece peste o prevedere calculată este considerat subiectiv, deci incert și puțin credibil.

Scepticismul omului contemporan cu privire la profeție datorează mult și faptului că timp de milenii profeția a fost asociată cu religiile politeiste în care zeii se purtau cu oamenii ca niște tirani, fără scrupule, dovedind interese meschine și cu violență. Profeția era un construct uman prin care se căuta manipularea zeilor și adesea manifestările profetice se asemănau tulburărilor mentale. Mai mult, uneori se vehiculează ideea că anumite profeții nu pot fi înțelese decât de cei inițiați. Așa este profeția lui Nostradamus sau Codul Bibliei. Așa ceva este inacceptabil pentru omul contemporan. Nu cred că se mai poate recupera dispoziția omului secular de a crede profeția.

În Biserică situația nu este cu mult mai bună. Profetismul a fost sabotat de inflația de profeți mincinoși apăruți pe parcursul mileniilor de istorie a Bisericii. Nu cred că există sectă desprinsă din creștinism care să nu fi avut un lider pretins profet. Joseph Smith a înființat mormonismul cu pretenția lui de a avea ochelari cu care putea citi texte scrise în limbi dispărute. Doamna Eddy, care a inițiat Știința creștină, s-a pretins o mare vindecătoare. Scrierile lui Ron Hubbard sunt considerate Scripturi de membrii Scientologiei. Sun Myung Moon este profetul Bisericii Unificării. Swedenborg, care a pretins revelații de la Dumnezeu, a întemeiat Biserica Noului Ierusalim. Alte erezii provenite din Orient au diverși lideri sau guru care pretind autoritate în interpretarea trecutului și prezentului și în anunțarea viitorului, autoritate mai mare decât Moise sau Domnul Isus, decât profeții VT și apostolii NT. Așa cum Mahomed este considerat cel mai mare profet pentru mahomedani, Baha’u’llah este cel mai mare profet pentru bahai.

Chiar și în cultul ortodox există o asemenea deviație îmbrățișată în popor. Gruparea autotintitulată “Biserica Noului Ierusalim” (dacopați ultra-ortodocși) se întemeiază pe profețiile emise de Sfânta Virginia din Pucioasa (jud. Dâmbovița) între 1955-1980 și, după moartea ei, prin sora ei ca medium. Virginia era supranumită “trâmbița lui Dumnezeu”, iar profețiile înregistrate și publicate într-un tom uriaș a fost intitulat “Cuvântul lui Dumnezeu”. Apărătorul ei din zilele noastre este părintele Nicodim (vezi online Quo vadis, Ecclesia?).

Peste hotare, exemplele sunt și mai numeroase, dar extrag doar două. John Alexander Dowie, scoțian la origine, stabilit în America, vindecător la scenă deschisă, se pretindea întruparea lui Ilie și se afișa în straie de mare-preot. William Branham a ajuns să aibă ucenici și în România deși susținea doctrine incompatibile cu creștinismul (era antitrinitarian și misogin printre altele) și a propus date ale venirii lui Isus în timpul vieții sale. A fost înmormântat după mai bine de trei luni deoarece susținătorii lui sperau să învieze.

Așadar este de înțeles că omul contemporan are dificultăți cu acceptarea profetismului. Nu așa era în vremea nașterii lui Cristos. Magii din Orient au înțeles din astre că un mare om urmează să se nască în Israel și l-au căutat la palat. Cărturarii evrei au confirmat autenticitatea acestei căutări și au dovedit-o prin profeția lui Mica. Regele Irod a acceptat adevărul profeției și a luat măsuri. Împlinirea profețiilor este extrem de important în argumentul divinității lui Cristos, așa că îmi voi face timp să parcurg doar șapte dintre profețiile Vechiului Testament care vizează nașterea Domnului.

 

(1) Profeții că Mesia va descinde din stirpea lui Avraam

 

Te voi face un neam mare și te voi binecuvânta.

Voi face numele tău mare, iar tu vei fi o binecuvântare. […]

Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului.

(Geneza 12:1-3, 22:18, 26:4)

Înmulțirea familiei lui Avraam, reputația și descendența regală s-au împlinit toate în stirpea sa. Dar cum putea fi el binecuvântare pentru toate familiile pământului? Ce a creat neamul său atât de iubit printre toate popoarele lumii? Cu siguranță nu iudaismul. Apostolii Petru și Ioan sunt convinși că această promisiune se împlinește în persoana lui Isus Cristos, iar binecuvântarea privește iertarea păcatelor (Fapte 3:25).

Pavel confirmă această interpretare când atrage atenția evreilor credincioși că promisiunile făcute lui Avraam privesc persoana lui Cristos, iar asumarea acelor promisiuni se face prin credința în Cristos de orice neam de sub soare (Galateni 3:16).

 

Îl văd, dar nu acum,

Îl privesc, dar nu de aproape!

stea răsare din Iacov,

Un sceptru se ridică din Israel. […]

Din Iacov va ieși cel ce va domni …

(Numeri 24:17-19)

Profetul păgân Balaam vede un mare rege ieșind din poporul Israel, care va stăpâni țările învecinate. Cu siguranță regele David se potrivește foarte bine descrierii. Chiar dacă steaua este un simbol pentru un mare conducător, nașterea Domnului Isus a fost vestită în astre așa încât magii să o deslușească și să îi mâne a-l găsi pe prințul anunțat. Preoții și cărturarii nu au fost uimiți de asocierea apariției unei stele și nașterea lui Mesia. Întrebarea lui Irod nu era dacă era plauzibilă o asemenea informație, ci căuta locația precisă, așa că au răspuns cu profeția din Mica.

 

(2) Profeții că va descinde din tribul lui Iuda

 

Sceptrul nu se va îndepărta de la Iuda,

Nici toiagul domnitorului de lângă picioarele sale,

Până va veni Șilo;

De El vor asculta popoarele.

(Geneza 49:10)

David a fost primul rege din tribul lui Iuda. Nu putem spune că pe el îl avea în vedere profeția lui Iacov când anunța sosirea unei persoane în istoria îndepărtată de care vor asculta popoarele. Situația se complică după îndepărtarea dinastiei lui David de la tronul lui Iuda. Oare cum vede Dumnezeu situația aceasta? Psalmiștii au resimțit tragic situația (Ps. 89:38-51). Ieremia 33:14-26 oferă un răspuns când arată că este vorba despre o întrerupere doar. Situația nu este definitivă, iar Dumnezeu se va ține de promisiune.

 

Profeții că Mesia va descinde din dinastia lui David

Un Copil ni s-a născut,

Un Fiu ni s-a dat,

Iar autoritatea va sta pe umerii Săi!

Va fi numit “Sfetnic minunat,

Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii.”

Autoritatea Sa va crește neîncetat

Și va fi o pace fără sfârșit

Pentru tronul lui David și împărăția Sa.

(Isaia 9:6-7)

Apostolii au identificat împlinirea primei părți a profeției cu lucrarea Domnului Isus (Matei 4:12-17). Vestea îngerilor rezonează foarte cu cuvintele din Isaia 9:6 când îi anunță pe ciobanii din Betleem: “astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos Domnul. Iată care va fi semnul pentru voi: veți găsi un Copil nou-născut, înfășat și culcat într-o iesle” (Luca 2:11-12). Cealaltă parte a profeției vorbește despre stăpânirea veșnică a celui care primește cele mai înalte titluri în stilul celor afirmate de Apocalipsa.

 

Mlădiță va ieși din tulpina lui Ișai

Și un Vlăstar din rădăcinile lui va aduce rod.

(Isaia 11:1-10)

Odihnirea Duhului lui Dumnezeu peste vlăstarul ce va ieși din tulpina lui Ișai (David era mort deja, nu putea fi vorba despre el) înseamnă că va avea Duhul din belșug. Cuvinte asemănătoare se găsesc și în Isaia 61 și tocmai acestea sunt citate de Domnul Isus în sinagoga din Capernaum (Luca 4:18) după care adaugă scurt: “Astăzi s-au împlinit aceste cuvinte”. Deci mlădița și vlăstarul pe care îl vede Isaia se referă la Mesia ce urma să vină. Cum este în Isaia 11, așa este și în Isaia 61, adică se vorbește despre vremuri în care Mesia va face judecată ce vor precede armonia din creație. În sinagoga din Capernaum Domnul a vorbit doar despre vremuri de cercetare, arătând că va fi o altă vreme pentru împlinirea celeilalte părți a profeției. Această dublă calitate a lui Mesia, urmașul lui David după trup și plin de Duhul, este evidențiată și de apostolul Pavel (Romani 1:3).

 

Dar tu, Betleeme Efrata,

Deși ești neînsemnat printre miile lui Iuda,

Totuși din tine Îmi va ieși

Cel Ce va fi Conducător în Israel,

Cel a Cărui origine este din vechime,

Chiar din zilele veșniciei.

(Mica 5:2)

Se pare că plecarea familiei în Egipt a reușit să le șteargă bine urmele, deoarece contemporanii lui Isus au uitat că el tocmai în Betleem s-a născut, și îl ținea drept născut în Nazaret (Ioan 7:42). Nașterea din Betleem nu se potrivește niciunuia dintre regii din dinastia lui David, care s-au născut la Ierusalim. Originea din zilele veșniciei duce până la Adam, dar toți oamenii se trag din acest strămoș comun. Ce ar fi atât de senzațional despre acest descendent dacă numai genealogia lui citit evenimentul în mișcarea astrelor și în călăuzirea stelei? Aici trebuie să fie vorba despre ceva mai mult decât o dovadă în scris a nașterii.

 

Iată-l pe omul, al cărui nume este Odrasla;

va odrăsli din locul lui

Și va zidi Templul Domnului! […]

El se va așeza pe tronul lui și va împărăți!

Totodată va fi și preot pe tronul lui,

Și o armonie deplină va fi între cele două slujbe.

(Zaharia 6:12)

Cuvintele par atât de obscure! Odrasla privește pe Mesia, așa cum ne-a învățat și Ieremia (23:5; 33:15), dar și Zaharia 3:8. Lucrarea lui privește mai mult decât lucrarea omului. Templul era deja construit, iar slujirea de rege și de preot împreună era ceva de neînțeles. Istoria macabeilor înregistrează o asemenea încercare total nereușită. Îngerul Gabriel o anunță pe Maria de statutul special al copilului pe care îl va naște în condiții cu totul neobișnuite, acela de a prelua tronul lui David pe vecie. Adevărata întrebare teologică nu era “cum se va face aceasta dintr-o femeie care nu știe de bărbat” ci cum se va face așa ceva când omului I se dă să trăiască o viață atât de scurtă? Cine va fi acest fiu al Mariei? Gura deschisă a lui Zaharia proclamă ceea ce minții luminate de Duhul Sfânt îi fusese dat să priceapă: Mesia va aduce mântuire de dușmani și iertare de păcat, adică exact ceea ce anunța profetul Zaharia din vechime cu privire la Mesia care va întruni funcția de rege și cea de preot. Epistola către Evrei subliniază mai bine decât oriunde în alt loc slujba de mare preot asumată de Cristos.

 

Concluzie

Aici au fost prezentate doar șapte profeții din VT și împlinirea lor în persoana lui Cristos, așa cum și apostolii au confirmat în mesajul lor. Atât Cristosul înviat cât și apostolii au avut același obiect central al mesajului lor: împlinirea profețiilor în persoana Domnului Isus. Acesta este Mântuitorul, Domnul Cristos.

 

3 comentarii

Din categoria Meditaţii, Utilităţi pentru adunare

Chiar trebuie să alegorizăm ca să fim relevanți?

Sărbătoarea Nașterii Domnului așa cum o sărbătorim astăzi cunoaște diverse tradiții care s-au acumulat pe parcursul secolelor. Nu avem informații că ar fi fost sărbătorită de Biserica primelor secole. Prima înregistrare scrisă despre sărbătorirea Nașterii Domnului ne parvine din anul 336 d.H. Data din decembrie a fost propusă de un călugăr din sec. VI (Dionisus Exiguus) și cel mai probabil nu s-a petrecut în decembrie. Colindele au apărut abia prin sec. XIII. Nu mai vorbesc despre pomul de Crăciun, despre moș și despre sacrificatul de Ignat.

Doresc să medităm la semnificația Crăciunului folosind ca punct de plecare o formulare des întâlnită printre creștini. Cică “Isus dorește să se nască în inima fiecăruia. Primește-l în inima ta.” Ați auzit de îndemnuri de tipul: “Fă loc pentru Isus în inima ta, să nu ajungă într-o iesle” sau „Maria bate și la inima ta, primește-o să-l nască pe Isus în inima ta.”

Aceste formulări propun o interpretare alegorică a textului biblic și apreciază ieslea drept inima omului. Dacă ieslea din staul este inima omului, atunci ce facem cu Iosif și cu Maria, cu păstorii și cu magii? Ce reprezintă scutecele cu care a fost înfășat Pruncul Isus? Cine sunt ceilalți pelerini care au găsit loc în han? Ce înseamnă emigrarea în Egipt și repatrierea la Nazaret?

Constat că problema este veche și se regăsește chiar și la unii Părinți ai Bisericii care au promovat interpretări alegorizante. Iată câteva exemple din comentariile la Evanghelia după Luca.

Venerabilul Bede, călugăr benedictin din sec. VIII, spunea: “Cristos se zămislește ori de câte ori cineva care îl aude, luând făina Cuvântului, își întemeiază o casă a pâinii veșnice. Zilnic în pântecele feciorelnic, adică în sufletele credincioșilor, el se zămislește prin credință și este născut prin botez.” În felul acesta asocierea botezului cu nașterea din nou primește un nou element de comparație: nașterea trupească a lui Isus. Constat că se face confuzie între nașterea trupească și cea spirituală. Domnul vorbea despre o a doua naștere dar nu din apă, ci din Duhul. În adevăr Cristos a fost al doilea Adam, dar nașterea lui trupească a fost perfect naturală.

Chiril al Alexandriei (sec. IV-V): “El a găsit umanitatea redusă la nivelul dobitoacelor. De aceea el este pus ca fânul în iesle, ca noi, care am lepădat poftele noastre trupești, să ne ridicăm la nivelul de inteligență potrivit naturii umane. Deși aveam suflete animalice, când ne apropiem de iesle, adică de Masa lui, nu găsim acolo fân, ci pâinea din cer, care este trupul vieții.” Și aici descoperim aceeași suprapunere de imagini, cea cu trupul Domnului care este pâinea vieții și copilașul depus în iesle.

Ieronim, ascetul din Betleem (sec. IV-V): “El nu a găsit loc în Sfânta-Sfintelor care strălucea de aur, pietre scumpe, mătase și argint. El nu se naște printre aur și bogății, ci în mijlocul gunoiului, într-un staul unde păcatele noastre erau mai abjecte decât gunoiul. El se naște pe o movilă de gunoi ca să-i înalțe pe cei ce provin de acolo (Ps. 113:7).” Tot Ieronim mai spune “El nu a găsit un loc printre oameni. El nu a găsit un loc la Platon, nici la Aristotel, ci într-un staul, printre dobitoace de povară și animale fără minte, printre cei simpli și ignoranți.”

Ambrozie: “El a fost un copilaș, ca tu să fii un om desăvârșit. El a fost învelit în scutece, ca tu să fii eliberat din legăturile morții. El a fost pus într-un staul, ca tu să fii pus într-un altar. El a fost pe pământ ca tu să fii printre stele. Lui nu i s-a găsit loc în han, ca tu să te bucuri de locuință printre stele. El, deși era bogat, s-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia lui tu să devii bogat.” Această reflecție este cu totul acceptabilă și ține cont de natura unică a Întrupării.

Întrebarea cea mai importantă este dacă avem dreptul să alegorizăm la discreție, numai să ne iasă un sens nou spiritual? Cum aplicăm o asemenea narațiune la viața noastră? În primul rând, alegorizarea este ca un croi pe măsura clientului: interpretarea alegorică este pe măsura erudiției și lecturilor fiecărui interpret. În al doilea rând, narațiunile despre Întruparea Domnului sunt extrem de speciale pentru că ele vorbesc despre întruparea lui Dumnezeu, un eveniment unic irepetabil. Evenimentele excepționale nu se pretează reflecțiilor subiective. Niciun muritor nu se poate regăsi în situația lui Dumnezeu întrupat, dar poate rezona cu condiția umanității asumată de Cristos. Tocmai de aceea ajungem la interpretarea autorizată oferită de Cristos Însuși. Domnul ne avertizează că la judecată le va reproșa unora că L-au neglijat deoarece nu i-a ajutorat pe cei mai neînsemnați frați ai Lui (Matei 25:31-46). Identificarea fraților neînsemnați cu Isus ne poate ajută să înțelegem că Pruncul Isus îi poate reprezenta pe cei neajutorați.

Spune cineva: “Să ne nască Platon în inima ta”? Ați auzit printre comuniști urarea: “Să se nască Marx în inima ta”? Ați auzit mecanicii auto urându-și: “Să se nască Ford în inima ta”? De ce folosim în teologie această urare? În Israel era obiceiul ca oamenii să se binecuvânteze folosind numele unui strămoș ilustru: Rahela, Leea, Tamara (Rut 4:11-12). Se făcea referință la omul matur și nu la copilașul crud nou-născut. Este adevărat că folosim imaginea nașterii și de o manieră figurativă când spunem că se naște un gând în mintea cuiva, sau că dintr-un gând se naște un eveniment/o situație, etc.

Să vedem acum câteva probleme teologice pe care le ridică interpretarea alegorică a nașterii Domnului.

O asemenea urare trece cu vederea dumnezeirea lui Cristos. Cristos există dintotdeauna. El a fost cu Tatăl dintotdeauna, Cuvântul prin care au fost create toate. Întruparea este planul hotărât de Dumnezeu pentru a face mântuirea pe înțelesul nostru. Chiar și acolo în trupul firav al copilașului născut de tânăra Maria era ascunsă Dumnezeirea sub protecția armiei îngerești, venerată de cei mai înțelepți oameni ai lumii și de cei mai modești evrei deopotrivă.

O asemenea urare trivializează experiența umanității de către Cristos. Cristosul s-a născut o singură dată din fecioara Maria. Evenimentul a avut loc la “împlinirea vremii”. Perioada copilăriei este aproape ignorată în evanghelii. Cele câteva incidente din perioada copilăriei au menirea să autentifice faptul că Isus a avut viața unui om normal. Marcu pare stânjenit de această perioadă și își începe evanghelia brusc de la botezul Domnului Isus în Iordan. Printre contemporanii lui Isus au existat oameni care desconsiderau învățătura și lucrarea sa pe motiv că știau al cui este.

O asemenea urare ignoră desăvârșirea lucrării Sale. El nu a rămas captiv umanității ci și-a asumat-o, a înnoit-o și a proslăvit-o. Deci El nu mai este niciodată copilul Mariei. El este Fiul lui Dumnezeu care și-a câștigat dreptul să fie om. El a păstrat natura umană alături de natura sa divină. El este Începutul și Sfârșitul, Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cuvântul lui Dumnezeu, Martorul credincios, Cel întâi născut dintre cei morți, Fiul lui Dumnezeu cu ochii ca para focului, Începutul zidirii lui Dumnezeu, Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce ține cheile Locuinței morților, Domnul împăraților pământului, Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Spune-mi, ai găsit undeva în aceste titluri vreunul care se poate atașa unei reclame la Pampers?

O asemenea urare contestă mântuirea care este o lucrare radicală de la bun început și nu un proces nesfârșit de creștere naturală. Când Cristos intră în inima cuiva, El nu vine timid, jenat și domol. El vine să renoveze, să schimbe, să restaureze, să reformeze. Dacă nu l-ai cunoscut în felul acesta, probabil te-ai amăgit singur cu niște forme religioase, cu niște ritualuri. Nu degeaba vorbește Evanghelia atât de frecvent despre faptul că întâlnirea lui Isus cu diverși oameni a presupus scoaterea de demoni. Tu nu poți să-I porți de grijă lui Isus, așa cum Maria îi schimba scutecele sau îl alăpta. Isus vine să-ți poarte de grijă. Nu El are trebuință să fie învățat să vorbească, ci tu trebuie să fi învățat să vorbești, pentru că ceea ce ai făcut până acum nu se poate numi vorbire. Tu trebuie să fi învățat să mergi, să muncești, să cânți, să gândești, pentru că toate acestea le-ai făcut doar pentru tine.

O asemenea urare ignoră lucrarea de mântuire încheiată din perspectiva noastră. Cristos s-a născut în Betleem, a crescut, s-a maturizat pentru ca la vârsta maturității să moară răstignit pe cruce. El nu intră în viața omului ca să fie răstignit acolo decât de cei apostați, dar în inima acestora nici nu a intrat de fapt. Să nu confundăm așadar lucrarea de mântuire desăvârșită de Cristos în trupul Său cu lucrarea de convertire pe care o realizează în fiecare dintre noi, luând din bunurile sale și transferându-le nouă, luând dreptatea sa și imputândune-o nouă, luând din virtuțile sale și deprinzându-ne cu ele.

O asemenea urare supralicitează capacitatea omului de a consimți prin efort propriu împăcarea cu Dumnezeu. Inima omului este extrem de rea, iar a unora este chiar împietrită, adică închisă față de orice cuvânt care vine de la Dumnezeu. Pavel îi consideră pe oamenii fără Dumnezeu morți în păcat, așa încât numai puterea unei lucrări de înviere îi mai poate scăpa. Primirea lui Cristos se face prin pocăință.

Să vedem ce spune Apostolul Pavel despre intrarea lui Isus în inima omului (Efeseni 3):

14 De aceea îmi plec genunchii înaintea Tatălui, 15 din Care îşi primeşte numele întreaga familie[b], din cer şi de pe pământ, 16 şi mă rog ca, potrivit cu bogăţiile Sale slăvite, să fiţi întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul lăuntric, 17 astfel încât Cristos să locuiască, prin credinţă, în inimile voastre, pentru ca, fiind înrădăcinaţi şi statorniciţi în dragoste, 18 să puteţi înţelege, împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea dragostei lui Cristos, 19 să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoaştere, ca astfel să fiţi umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.

20 A Lui, Care poate să facă mult mai mult decât cerem sau gândim, potrivit cu puterea care lucrează în noi, 21 a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin.

Constatăm că aici nu există nimic despre vulnerabilitatea copilașului din iesle, și despre nevoia lui de creștere, ci doar despre omnipotența lui Dumnezeu și despre nevoia noastră de creștere.

Un alt text celebru, adesea scos din context, este Apocalipsa 3:20, acolo unde Isus cel înviat bate la ușă așteaptă să fie invitat înapoi în Biserica de unde a fost scos de comunitatea atotsuficientă. El nu este un copil care scrijelește la ușă să fie reprimit în casă după ce a fost disciplinat.

Pe scurt, Biserica trebuie să recupereze învățătura despre divinitatea lui Cristos, să reflecteze mai profund asupra adevărului Evangheliei atunci când își compune poeziile și mesajele, dar și să articuleze mai coerent această învățătură.

Un comentariu

Din categoria Meditaţii, Polemici biblice

Comentariu cultural-istoric al Noului Testament

Recomand cu căldură lucrarea lui Craig S. Keener tuturor celor ce doresc să deslușească sensul Noului Testament. Am lucrat la acest proiect traducând o treime din textul în limba engleză și mi-am încheiat partea în iunie 2016. Deși a trecut mult timp de atunci, mă bucur că în sfârșit o putem avea la îndemâna publicului vorbitor de limbă română. Alături de Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testament (John H. Walton et al.), volumul lui Keener rezolvă o mare lipsă resimțită între cititorii români ai Bibliei. Aceia care am crescut cu informațiile biblice precare oferite de Manualul biblic suntem cu adevărat binecuvântați de un așa belșug de resurse la care avem acces prin efortul unor edituri precum Casa Cărții.

Comentarii închise la Comentariu cultural-istoric al Noului Testament

Din categoria Publicaţii

Nouă apariție editorială

Screen Shot 2018-12-03 at 21.16.37.png

În sfârșit, după un an extrem de aglomerat, pot marca trecerea spre anul 2019 cu prima dintre lucrările la care am trudit în lunile care au trecut. Este vorba despre cartea Să știi ce crezi: reflecții asupra crezului creștin, proiect preluat de editura Scriptum din Oradea. Îmi doresc ca lucrarea să se dovedească folositoare acelor confrați ai mei care doresc să își articuleze mai bine credința în contextul teologic tradițional și contemporan. Convingerea fundamentală pe care se bazează cartea este aceea că fiecare credincios trebuie să cunoască Scripturile suficient de bine pentru a sta în picioare în fața presiunilor ideologice de orice fel și a nuanțelor teologice care se îndepărtează de revelația lui Dumnezeu.

Începând din 15 decembrie 2018 este disponibil pe situl editurii Scriptum din Oradea la prețul de 35 de lei.

Există posibilitatea ca alte proiecte să se concretizeze pe hârtie până la sfârșitul anului 2018, dar despre acestea vă voi anunța la momentul oportun.

Comentarii închise la Nouă apariție editorială

Din categoria Educaţia creştină, Evenimente, Publicaţii

Examen final

Joi, 5 iulie 2018, orele 15, voi susține examenul de abilitare la Facultatea de Teologie Reformată, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, str. Horea nr. 7, sala 219. Vă invit cu drag pe toți care puteți să vă puneți deoparte două ore. Pentru detalii se poate consulta pagina școlii doctorale https://doctorat.ubbcluj.ro/ro/sustinerea-publica-a-tezelor-de-abilitare/.

Acesta ar fi ultimul examen al carierei personale deoarece dreptul de a coordona teze de doctorat este ultimul nivel academic dincolo de gradul de profesor universitar. De fapt examenul constă într-o prelegere publică și are ca subiect activitatea academică de până acum și planurile de cercetare viitoare.

Ii sunt recunoscător lui Dumnezeu care mi-a încredințat această onoare, a investit atâtea valori în viața mea și m-a învrednicit de sprijinul și dragostea atâtor oameni minunați: membrii ai familiei, prieteni, colegi de breaslă.

Comentarii închise la Examen final

Din categoria Uncategorized

Cele cinci „solae”

Acest material a fost folosit în adunarea noastră din Sibiu cu prilejul săptămânii de rugăciune organizate în primele zile ale anului.

Cele cinci “solae” sunt sloganurile care rezumă cele mai importante principii ale Reformei protestante privitoare la mântuirea sufletului omenesc. Totul a pornit cu revoluționarea gândirii unui călugăr augustinian, Martin Luther, copleșit de problema păcatului personal care atrăgea mânia lui Dumnezeu asupra sa. Lectura cărții Romani i-a confirmat înțelegerea și temerile, dar i-a și deschis ochii spre soluția acordată de Dumnezeu. Deși Luther a dorit reformarea Bisericii Catolice, coruptă și înstrăinată de învățăturile biblice, Luther și ucenicii săi au sfârșit excomunicați din catolicism.

Aceste principii sunt fundamentale pentru creștinism și, la 500 de ani de la prima lor formulare, nu ne putem imagina creștinismul fără ele. Bisericile majoritare nu le acceptă în forma propusă de reformatori, de unde marile diferențe dintre bisericile noastre.

Cele cinci solae sunt:

Sola Scriptura = numai Scriptura

Solus Christus = numai Cristos

Sola gratia = numai harul

Sola fidae = numai credința

Soli Deo gloria = numai lui Dumnezeu slavă

 

 

 

Sola Scriptura (numai Scriptura)

Cuvântul lui Dumnezeu este suficient (2Tim. 3:14-16), nu există altă Evanghelie decât cea predicată de apostoli (Gal 1:6-9).

 

Sfintele Scripturi sunt Cuvântul lui Dumnezeu și, de aceea, sunt suficiente prin ele însele pentru mântuire. Profeții și apostolii reprezintă temelia Bisericii (Ef. 4:11), nu episcopii, cărturarii,sinoadele și nicio altă autoritate omenească. În probleme controversate, acolo unde înțelegerea noastră asupra Scripturilor intră în conflict cu înțelegerea bisericii majoritare, a Papei sau a Conciliilor, mergem pe mâna Scripturilor. În chestiuni în care Biserica s-a pronunțat, deși Scripturile nu s-au pronunțat, mergem pe mâna Scripturilor. Aceasta nu înseamnă că negăm importanța conciliilor, a mărturisirilor de credință sau a exegeților, însă întotdeauna standardul cu care le măsurăm pe toate acestea este Biblia. Doar Scripturile dau mângâiere (Rom 15:4).

 

Mulțumire pentru

  • Călăuzirea pe care o avem prin Scripturi în privința mântuirii, a moralității și a slujirii lui Dumnezeu printre oameni.
  • Biblia tradusă și tipărită în limba română, literatură creștină, școli teologice.
  • Misionari, slujitori ai Cuvântului, traducători și editori ai Bibliei și de literatură creștină.

Mijlocire pentru

  • Ascultătorii Cuvântului vestit pe toate căile (radio, televiziune, internet, literatură) ca să înțeleagă ce li se vestește și să primească Evanghelia.
  • Împlinirea numărului celor chemați ca Domnul să se întoarcă la ai Săi.
  • Răspândirea Scripturii în teritoriile dificile aflate sub autoritatea islamului sau a umanismului materialist.

Cerere pentru

  • Scriptura să fie acceptată ca unica sursă reală de autoritate de creștinii practicanți de orice confesiune.
  • Progres în traducerea și proclamarea Bibliei.

 

 

Solus Christus (numai Cristos)

Fapte 4:12, Gal. 2:21, 5:2-4.

 

Așa cum prin neascultarea lui Adam oamenii au ajuns condamnați, prin ascultarea lui Cristos au ajuns îndreptățiți (Rom. 5:17-19). Numai Cristos este obiectul credinței noastre, El este singura cale de mântuire (Ioan 14:6).Numai moartea Sa ispășitoare ne garantează împăcarea cu Dumnezeu.Nu există altcineva care să ofere prețul cerut de dreptatea lui Dumnezeu. Sângele jertfelor oricât de multe sau fără prihană ar fi fost, nu au putut oferi ispășirea necesară pentru răscumpărarea noastră veșnică. Cristos este singurul Mijlocitor dintre Dumnezeu și om (1Tim. 2:5-7).Slujirea marilor preoți nu putea realiza această ispășire așa cum o realizează Cristos (Evrei 9:11-15). Nici sfinții (patriarhi, profeți, martiri, etc.), nici îngerii nu sunt mijlocitori între om și Dumnezeu. Cristos a fost anunțat în VT, iar Noul Testament vorbește desprelucrarea și învățătura Sa. El este piatra unghiulară a Sfintelor Scripturi. Pentru toate aceste motive, închinarea noastră trebuie adusă Domnului în exclusivitate.

 

Mulțumire pentru

  • Calea sigură, gratuită, deși costisitoare, deschisă de Fiul lui Dumnezeu spre Tatăl.
  • Slujirea de Mijlocitor realizată de Fiul în folosul nostru.
  • Accesul deschis tuturor oamenilor indiferent de statut social, vârstă, neam sau gen.

Mijlocire pentru

  • Aceia care rătăcesc pe “calea largă” și pe alte căi care li se par bune.
  • Aceia care folosesc numele lui Cristos fără să-l cunoască personal.
  • Credincioși să-l iubească tot mai mult pe Cristos, deși nu-L văd (1Pt. 2:8).

Cerere pentru

  • Biruința lui Cristos în multe alte minți.
  • Cunoașterea lui Cristos în bisericile tradiționale.
  • Vremuri de înviorare în poporul Israel ca să-l cunoască pe Mesia.

 

 

Sola gratia (numai harul)

Texte cheie: Romani 3:23-25; Ef. 1:3-8, 2:4-10

 

Păcatul este o situație gravă din care păcătosul nu se poate salva singur. Păcătosul este mort spiritual, deci este incapabil să facă ceva pentru mântuirea sa. Păcătosul nu a putut face nimic să merite, să justifice, să se facă vrednic de mântuirea lui Dumnezeu. Faptele bune sunt datoria credinciosului care a fost îndreptățit prin har, nu și mijlocul prin care el este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu. Prin har a fost împărțită Evanghelia și mântuirea neamurilor, prin har o rămășiță din neamul evreilor a primit Evanghelia Domnului Isus (Rom. 11:5-6), așa cum prin har Dumnezeu l-a ales pe Iacov și nu pe Esau (Rom. 9:11-12). Prin har credincioșii cresc și slujesc Împărăției lui Dumnezeu (1Cor. 15:10).

 

Mulțumire pentru

  • Harul arătat neamurilor să fie primite în poporul lui Dumnezeu.
  • Harul cel mare arătat nouă personal în Cristos să fim aleși, rânduiți spre înfiere, sfințiți și răscumpărați.
  • Binecuvântările împărțite de Cristos privesc desăvârșirea mântuirii noastre.

Mijlocire pentru

  • Aceia care predică și trăiesc un “har ieftin”, adică iertare fără pocăință, împărtășire fără mărturisire, botez fără ucenicie.
  • Aceia care nu sunt dispuși să primească harul lui Dumnezeu.
  • Cei credincioși ca să trăiască în smerenie harul lui Dumnezeu.

Cerere pentru

  • Cuvinte pline de har să iasă din gura noastră (Luca 4:22) așa încât să fie un mare har peste Biserica Domnului (Fapte 4:33).
  • Harul lui Dumnezeu să stăpânească peste noi și să ne viața veșnică (Rom. 5:21).
  • A lucra așa încât să dovedim că harul primit nu a fost zadarnic pentru noi (2Cor. 6:1).

 

 

Sola fidae (numai credința)

Texte cheie: Rom. 4:4-5, Ef. 2:8-10, Gal. 3:6-11

 

Dumnezeu este sfânt și drept, iar omul nu este nici una nici cealaltă. De aceea la judecata lui Dumnezeu omul nu are nici cea mai mică șansă de a fi exonerat de vină prin eforturile sale. Catolicii credeau că îndreptățirea și sfințenia erau infuzate oamenilor prin sacramentul botezului. Reformatorii credeau că îndreptățirea și sfințenia erau imputate oamenilor; ei erau considerați drepți și sfinți în virtutea lucrării lui Cristos, dreptatea și sfințenia lui Cristos le erau imputate celor care credeau în moartea ispășitoare și în învierea lui Cristos. Credința reprezintă brațele prin care cel fără vrednicie primește dreptatea lui Cristos, adică este îndreptățit. Nu se poate obține îndreptățirea lui Dumnezeu prin ascultarea de Legea lui Moise, pentru că este imposibil (Gal. 2:16). Totuși credința care nu rodește fapte este moartă, adică manifestarea naturală a credinței este prin fapte (Gal. 5:6, Iacov 2:17-26).

 

Mulțumire pentru

  • Vrednicia lui Cristos pe care Dumnezeu ne-o socotește și nouă (ne-o impută) ca și cum ar fi a noastră.
  • Credința dată sfinților pentru totdeauna.
  • Eroii credinței, a căror credință le-o urmăm.

Mijlocire pentru

  • Credincioșii a căror credință este puternic încercată.
  • Oamenii religioși care nu au experimentat credința ci doar frica superstițioasă și disciplina rutinelor religioase.
  • Oamenii care găsesc credința inutilă și retrogradă.

Cerere pentru

  • Umblare în faptele hotărâte mai dinainte, așa încât credința să se dovedească vie.
  • Perseverarea în legământul credinței în ciuda dificultăților întâmpinate.
  • Trăirea prin credință, nu prin vedere, ca să ajungem și moștenitori (Rom. 5:1, 2Cor. 5:1-7).

 

Soli Deo gloria (numai lui Dumnezeu slavă)

Texte cheie: Rom. 11:33-36, 1Cor 1:26-31, Ef 1:4-6, 11-12

 

Toate au fost create și sunt susținute prin Cuvânt spre slava Tatălui. Nicio ființă nu a avut vreo contribuție la înțelepciunea lui Dumnezeu. Fiul S-a Întrupat în ascultare de Tatăl și pentru slava Sa. Duhul Sfânt a inspirat Scripturile pentru slava Tatălui. Păcătoșii sunt iertați și îndreptățiți spre slava Tatălui. Mulțumirea adusă Tatălui trebuie să sporească pe măsură ce mulți sunt mântuiți (2Cor 4:14-15). Din moment ce orice lucrare se face cu resursele lui Dumnezeu, acestea trebuie să îi aducă laudă lui Dumnezeu (1Cor. 10:31; 1Pt. 4:10-11). În ultimă instanță, ziua judecății va face dreptate și în privința onorurilor pe care oamenii le-au căutat pentru ei înșiși în defavoarea slavei lui Dumnezeu (Is 2:12-17).

 

Mulțumire pentru

  • Înțelepciunea lui Dumnezeu care stă la temelia lumii și a mântuirii noastre.
  • Bunătatea lui Dumnezeu care susține lumea în ființă și pe credincioși pe calea credinței.
  • Toate lucrurile care lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și spre slava lui Dumnezeu.

Mijlocire pentru

  • Aceia care se consideră mai înțelepți decât Dumnezeu, să înțeleagă pericolul în care se află.
  • Aceia care fură slava lui Dumnezeu, să se pocăiască.
  • Cei credincioși, ca să nu iubească slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu (Ioan 12:43).

Cerere pentru

  • A ne deprinde să-i dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
  • Înțelepciunea necesară pentru a propovădui înțelepciunea lui Dumnezeu.
  • Înțelepciunea lui Dumnezeu să facă de râs pe toți vorbăreții, înțelepții și aroganții acestui veac.

Comentarii închise la Cele cinci „solae”

Din categoria Uncategorized