Arhive pe categorii: Psalmii

Meditaţii din Psaltire

Exegeza psalmilor

Ultimele secole de studii critice asupra Bibliei în general, și asupra Psalmilor în particular, și-a lăsat amprenta și asupra modului în care citim poezia canonică. Cele opt etape ale exegezei pe care o promovez ar trebui să conțină în cazul Psalmilor următoarele detalii prezentate succint:

Delimitarea

Din moment ce psalmii sunt unități literare bine definite, aici este locul unde căutăm să înțelegem ce tip de psalm avem înainte (critica formei).

Incorporarea

Clarificăm chestiunile de ordin textual (critica textuală) și clarificăm elementele de context socio-cultural și istoric. Unii psalmi au referiri la contextul istoric chiar din subtitlu care pot lumina înțelegerea mesajului. Poeme liturgice de același tip se găsesc în literatura mesopotamiană, ugaritică, egipteană.

Segmentarea

Fiecare tip de psalm are anumite secțiuni standard (pot exista excepții ale tiparelor!). Acestea trebuie evidențiate. Paralelismul ideilor trebuie urmărit și poemul aranjat pe linii poetice, versuri și strofe. Reperarea repetițiilor ne poate fi de folos aici.

Evaluarea

Se discută elementele de ordin temporal. Se caută elementele de coeziune a discursului, se identifică tema fiecărei strofe, se analizează termenii cheie.

Conturarea

Se analizează elementele de sens figurat: figuri de construcție, figuri de elocuție, figuri de stil, figuri de gândire și tropi.

Tabelarea

Se redă textul sub formă poetică, evidențiind pe text observațiile făcute anterior.

Interpretarea

Psalmii au fost inserați într-un anumit loc în Psaltire. Se verifică legăturile Psalmului cu poemele adiacente. Totodată se caută legăturile Psalmului cu alte  poeme din VT și NT. Unii Psalmi sunt citați integral în alte părți din Scriptură, alții doar parțial.

Analogia

Se extrage mesajul poemului. Se caută elementele corespondente în cultura creștină în câteva puncte majore  de contact: Dumnezeu, mesianismul, moralitatea.

Comentarii închise la Exegeza psalmilor

Din categoria Biblia şi societatea, Psalmii, Utilităţi pentru adunare

New book on Psalms

409622Moody Publishers (Chicago, USA) announces the publication of a new volume on the canonical Psaltire – The Psalms: Language for All Seasons of the Soul (288 p. + bibl., indices) under the editorial work of Andrew Schmutzer and David M. Howard, Jr.

As announced from its title, and confirmed in the editors’ forword, this collection of essays presented at the Evangelical Theological Society, is not a cold scholarly enterprise, but one that looks into the understanding of Psalms from a personal perspective and its relationship to human experience, that of the author / editor and the reader without lowering the standard of scholarly approach.
Both the established scholar and junior scholar are united in the message they convey, ‘Psalms are good reading for the soul. More so, when they are read with proper care for the text.’ Although it touches on the main critical issues specific to the study of the Psaltire, known in the field under various labels, i.e., form criticism, canonical criticism, literary criticism, these essays are written with a high view on Psalms as the Word of God, and a deep knowledge of the Hebrew text, motivated by a Christ-centered piety. This work is paradigmatic for an evangelical approach to the Bible, wherein the scholarship and spirituality intertwine with one another.
The volume could be a useful tool for every student of the Bible, pastors and preachers included, not for having authorised voices speculating over the meaning of some phrases, but for displaying a method of analysis at work on particular psalms (Psalms 1, 2, 16, 23, 46, 54, 84, 88, 91, 117, 150) or on various themes (e.g., wisdom, kingship, praise, lament) and a genuine interest for the application of the message unearthed.

For the content of this collection of essays check the excerpt below. For a browse check here.

Screen shot 2013-10-16 at 9.42.51 PM

 

 

Comentarii închise la New book on Psalms

Din categoria Biblia şi societatea, Psalmii, Publicaţii

Actualizarea studiilor la Psaltire

9780199699544_450Oxford University Press ne oferă rezultatele cercetării prezentate în prelegerile susținute între 22 și 24 septembrie 2010 la Worcester College în Oxford sub coordonarea profesorilor Susan Gillingham și John Barton. Titlul volumului de eseuri – Jewish and Christian Approaches to the Psalms: Conflict and Convergence – a păstrat titlul conferinței din 2010 doar cu o inversiune: subtitlul a devenit titlu. După cum fusese anunțat în avans, intenția era de a aduce împreună erudiți evrei și creștini pentru a dezbate perspectivele comune celor două lumi de dragul dialogului. Prof. Gillingham este adeptata pluralismului de voci în ce privește interpretarea Scripturii, fapt dovedit de publicația sa din 1999, One Bible, Many Voices – Different Approaches to Biblical Studies (Eerdmans). Preocuparea sa pentru cartea Psalmilor este binecunoscută, fiind mai recent incorporată în Psalms Through the Centuries (Blackwells, 2008). Contributorii au provenit de pe ambele țărmuri ale Oceanului și au interacționat atât în lucrările celor trei zile de dezbateri  cât și în lucrările publicate.

Mai jos este cuprinsul colecției de eseuri.

Susan Gillingham: Introduction
I: Jewish and Christian Approaches to the Psalms
1: Peter Flint: The Dead Sea Psalms Scrolls. Psalms Manuscripts, Editions, and the Oxford Hebrew Bible
2: Geza Vermes: Reflections on the Canon and the Text of the Bible in response to Peter Flint
3: Adele Berlin: Medieval Answers to Modern Questions. Medieval Jewish Interpreters of Psalms
4: Corinna Körting: Medieval Psalms Exegesis as a Challenge to Modern Exegesis: A Response to Adele Berlin
5: Susan Gillingham: The Reception of Psalm 137 in Jewish and Christian Traditions
6: Jonathan Magonet: Psalm 137 – Unlikely Liturgy or Partisan Poem? A Response to Sue Gillingham
7: Elizabeth Solopova: The Liturgical Psalter in Medieval Europe
8: Aaron Rosen: True Lights: Seeing the Psalms through Chagall’s Church Windows
9: David C. Mitchell: How Can We Sing the Lord’s Song? Deciphering the Masoretic Cantillation
10: John Sawyer: The Psalms in Judaism and Christianity. A Reception History Perspective
II: Reading the Psalter
11: Bill Bellinger, Jr.: The Psalter as Theodicy Writ Large
12: Dirk Human: The Psalter and Theodicy. Perspectives Related to a Rhetorical Approach.
13: Klaus Seybold: The Psalter as a Book
14: David Howard, Jr.: The Proto-mt Psalter, the King, and Psalms 1 and 2. A response to Klaus Seybold.
15: Nancy deClaissé Walford: On Translating the Poetry of the Psalms
16: Philip Johnston: Traduttore Traditore, Beowulf and the Psalms. A Response to Nancy Declaissé Walford.
III: Past Contexts and Future Perspectives
17: John Day: Psalm 104 and Akhenaten’s Hymn to the Sun
18: Erhard Gerstenberger: The Psalms and Sumerian Hymns
19: Frank-Lothar Hossfeld and Till Magnus Steiner: Problems and Prospects in Psalter Studies
20: John Barton: Postscript

Pentru un rezumat al argumentului fiecărei lucrări din perspectiva editorului se poate vedea introducerea eliberată presei (vezi documentul pdf aici 9780199699544_prelim). Mai jos sunt oferite informațiile despre autorii acestor articole.

Susan Gillingham, Fellow and Tutor in Theology, Worcester College, Oxford; Reader in Old Testament, Oxford University

Peter Flint holds the Canada Research Chair in Dead Sea Scrolls Studies at Trinity Western University, British Columbia.
Geza Vermes is Professor Emeritus of Jewish Studies at the University of Oxford.
Adele Berlin is the Robert H. Smith Professor of Biblical Studies Emerita at the University of Maryland.
Corinna Körting is Professor for Old Testament Studies at the MF Norwegian School of Theology in Oslo.
Sue Gillingham is Reader in Old Testament in the University of Oxford.
Rabbi Jonathan Magonet is now Emeritus Professor of Bible at Leo Baeck College, London.
Elizabeth Solopova is a Research Fellow in the English Faculty, University of Oxford.
Aaron Rosen is the Lecturer in Sacred Traditions & the Arts at King’s College, University of London.
David C. Mitchell is Precentor and Director of Music at the Anglican Pro-Cathedral in Brussels.
John Sawyer is Emeritus Professor of Biblical Studies at the Universities of Newcastle upon Tyne and Lancaster.
William Bellinger, Jr., is Craig Professor of Bible and Chair of the Department of Religion, Baylor University.
Dirk Human is Professor in Old Testament Studies at the University of Pretoria.
Klaus Seybold (1936-2011) was Emeritus Professor in Old Testament Theology in the Theology Faculty of the University of Basel.
David Howard, Jr., is Professor of Old Testament at Bethel University, St. Paul, Minnesota.
Nancy L. deClaissé-Walford is Professor of Old Testament and Biblical Languages at the McAfee School of Theology at Mercer University in Atlanta, Georgia.
Philip Johnston is currently Senior Tutor at Hughes Hall, University of Cambridge.
John Day is Professor of Old Testament Studies in the University of Oxford and Fellow & Tutor of Lady Margaret Hall.
Erhard Gerstenberger is Emeritus Professor of Old Testament at the Philipps-Universität Marburg.
Frank-Lothar Hossfeld is a Roman Catholic priest and Emeritus Professor of Old Testament at the University of Bonn.
Till Magnus Steiner is a doctoral student at the Rheinische Friedrich-Wilhelms-University of Bonn.
John Barton is Oriel & Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture, University of Oxford.

Sunt onorat să îi fi întâlnit în persoană pe mai mulți profesori din lista anterioară și chiar să lucrez cu unii dintre ei pentru o vreme. Prețul cărții este destul de ridicat pentru un român (peste 70 lire sterline), dar poate că vom avea ocazia să o răsfoim prin vreo bibliotecă cândva nu peste foarte mult timp.

Comentarii închise la Actualizarea studiilor la Psaltire

Din categoria Psalmii, Publicaţii

Psalmul 80: Faţa Domnului să lumineze peste noi

Autorul

Asaf ne-a lăsat ca moştenire câţiva dintre psalmii compuşi ca poet cultic, care au fost puşi împreună ca o colecţie, cu o singură excepţie: psalmii 50, 73-82. Cel mai renumit personaj cu numele Asaf este liderul leviţilor cântăreţi, desemnat de David cu închinarea la Cortul Chivotului de la Ierusalim (1 Cr. 6:39-44; 1516-17; 16:5-7, 37-42; 25:1-6 f.). Urmaşii lui Asaf au rămas activi la Ierusalim, ca profeţi şi cântăreţi, unde îi găsim atât în perioada Regatului divizat cât şi după Exilul babilonian (2 Cr. 20:14; 29:12-19; 35:14-16; Ezra 2:41-42). Asaf este cântăreţul vremurilor apuse, este profetul care nu se mulţumeşte cu epigonii contemporani şi cu starea deplorabilă a prezentului din care lipseşte Dumnezeu. Asaf este cântăreţul cu o nemulţumire viscerală cu privire la situaţia prezentă a poporului lui Dumnezeu. E adevărat că Eclesiastul afirmă că nu există multă înţelepciune în a afirma că vremurile trecute erau mai bune; acesta este un adevăr răsuflat. Totuşi Asaf se referă la starea spirituală a naţiunii când constată în psalmii săi că Dumnezeu este străin evreilor, de unde şi starea gravă din prezent. Din moment ce Asaf a avut o carieră îndelungată, este foarte probabil că şi-a scris psalmii în diverse perioade de timp ale istoriei lui Israel. Aparent în cele mai multe situaţii poporul nu cunoştea încă beneficiile stăpânirii lui David.

Data scrierii

Criza la care face referire in psalmii săi nu se potriveşte decât cu perioada în care David era rege la Hebron, iar ţara era prinsă în război civil. Dacă psalmii aceştia ar fi fost scrişi după perioada de aur a domniei lui David, poetul ar fi putut face referire la ea şi nu la episodul Ieşirii din Egipt ca la epoca de glorie ce trebuia recuperată. Cel puţin Etan ezrahitul a procedat în felul acesta (Ps. 89). De fapt singura referire la David din psalmii lui Asaf apare în finalul Psalmului 78, acolo unde imaginea regelui David este idealizată. Ne încurcă puţin faptul că nu se ştie cu certitudine dacă sintagma LeAsaf din titlul psalmului înseamnă „al lui Asaf” în sensul de autor sau tipar literar. Aici prima interpretare pare coerentă cu contextul istoric atribuit lucrărilor lui Asaf.

Imagini specifice stilului lui Asaf

Asaf are obiceiul de a-L invoca pe Dumnezeu în calitatea unui oficiu ineficient în societatea zilelor sale. Când era deprimat, îl declară pe Dumnezeu „stânca, moştenirea şi adăpostul lui” (Ps. 73:26, 28). Când regele se dovedea ineficient în a-şi conduce poporul şi a-şi proteja ţara de duşmani, Asaf îl invocă pe Dumnezeu ca împărat (Ps. 74:12-17; 83). Când constată lipsa dreptăţii în ţară, Asaf se gândeşte la Dumnezeu ca la un judecător (Ps. 75:7; 82:8). Când ţării se dovedeşte că îi lipseşte generalii, Asaf îl cheamă pe Dumnezeu să ocupe locul vacant de erou (Ps. 76:6-8; 79). Când constată că lipsesc din ţară liderii cu viziune, Asaf I se adresează lui Dumnezeu ca unui conducător (Ps. 77:20; 78; 80:1; 81). Ocazional aceste imagini se întrepătrund. Cel mai des apar aluziile la imaginea suveranului şi a păstorului. Nici nu este de mirare pentru că ele se suprapuneau în gândirea omului antic din Orientul Apropiat. Ne-au rămas documente din această perioadă în care diverşi regi se prezintă ca regi-păstori ai poporului din întreg imperiul.

Structura Psalmului 80

Poemul este împărţit în trei secţiuni prin intermediul unui refren, o formulă care se repetă aproape identic de trei ori pe parcursul Psalmului: v. 3, 7, 19. De regulă un refren surprinde informaţia semnificativă din perspectiva autorului. În fiecare dintre aceste părţi Asaf face referire la criza poporului său, de fiecare dată ceva mai specific. Asaf începe acest Psalm cu prezentarea lui Dumnezeu ca „Păstor al lui Israel” (Ps. 80:1), unică în tot Vechiul Testament. Tot aici imaginea păstorului este asociată cu cea a regelui. Referinţele la Iosif (v. 1), Efraim, Beniamin şi Manase (v. 2) indică spre o criză prin care treceau seminţiile israelite din jumătatea nordică a ţării.

A doua parte a Psalmului 80 (v. 4-7) este marcată la început şi la sfârşit de prezenţa unui alt titlu al Maiestăţii: Domnul, Dumnezeul Oştirilor. Criza prin care trece Israel este mai clar precizată aici: se vorbeşte despre o criză politică, în urma căreia stăpânii se schimbă mereu, iar poporul sporeşte doar în sărăcie. Expresia „mărul de ceartă” descrie plastic situaţia nenorocită în care se afla Israel, doar spre satisfacţia duşmanilor lor. Din nou soluţia constă în luminarea Feţei lui Dumnezeu peste Israel.

Partea a treia a Psalmului priveşte retrospectiv şi metaforic la istoria ieşirii din Egipt şi a colonizării Canaanului, un proces în care Dumnezeu a fost activ implicat. Metafora viei cu privire la poporul Israel mai este folosită cu succes şi în literatura profetică (Is. 5:1-7; 27:2-5; Ier. 12:10; Ez. 19:10-14). În NT via este asemănată cu Împărăţia lui Dumnezeu (Pilda lucrătorilor viei – Mt. 20:1-16; Pilda celor doi fii – Mt. 21:28-32; Pilda viticultorilor – Mt. 21:33-46; Pilda vierilor – Luca 20:9-19). Din nou, dezastrul prin care trece Israel se datorează faptului că s-au întors de la Dumnezeu, iar Dumnezeu Şi-a ascuns Faţa de ei. Referinţa din v. 17 la „omul de la dreapta Ta” şi „fiul omului pe care Ţi l-ai ales” a fost interpretată diferit de exegeţi: fie cu privire la poporul Israel, fie cu privire la regele lui Israel. Deşi în alţi psalmi şi în literatura profetică există interpretarea că regele lui Israel este fiul lui Dumnezeu, Asaf preferă în psalmii lui să vorbească despre poporul Israel ca fiind o persoană.

Teologia Psalmului 80

În prima parte a Psalmului poetul recunoaşte că Dumnezeu este Regele care deţine controlul asupra universului de pe tronul Său de deasupra heruvimilor. După cum am spus deja Asaf are obiceul de a face referire la diverse imagini pentru a vorbi despre calităţile lui Dumnezeu. Trebuie să facem diferenţa, totuşi, între realitate şi ficţiune, între ceea ce descrie ceea ce este de drept Dumnezeu (teologia numelor) şi ceea ce Îl simbolizează pe Dumnezeu (teologia simbolică) cum ar spune Dionisie Pseudo-Areopagitul (apud Daniel Fărcaş, Meister Eckhart). Dacă este un mod în care Dumnezeu se înfăţişează omului prin revelaţie, atunci acela este de Rege întronat (vezi mai ales revelaţiile lui Isaia şi Ezchiel, dar şi Transfigurarea lui Isus şi vedeniile din Apocalipsa lui Ioan). Dumnezeu poate fi orice ne lipseşte, dar El este mai presus de toate Regele Universului, aşa cum pe bună dreptate I se roagă evreii şi astăzi. Rugăciunea este, prin urmare, recunoaşterea suveranităţii lui Dumnezeu şi apropierea de tronul harului, aşa cum zice autorul epistolei către Evrei (4:16).

Familiarismul pe care creştinii îl preferă în relaţia cu Dumnezeu, justificat cu Rugăciunea domnească (pe baza sintagmei „Tatăl nostru”), a pierdut cu totul din vedere viziunea de mare Împărat care emană din rugăciunea de căpătâi a creştinismului. Cu siguranţă este mai bine să te porţi cu o persoană cu maniere superioare cuvintelor care i le adresezi, în loc să îi vorbeşti de o manieră superioară purtării tale. Cel mai bine, însă, ar fi să ai cele mai alese cuvinte şi o purtare pe măsură. Creştinii care se grăbesc să-şi trateze fraţii cu familiarisme, multe dintre ele indexând inferioritatea interlocutorului sau egalitatea sa cu vorbitorul. În cel mai fericit caz se face uz de formule de politeţe pozitivă, doar pentru că, motivează ei, din moment ce îşi permit să Îl trateze pe Dumnezeu la fel, cum i-ar trata pe semeni mai presus de Dumnezeu? Faptul acesta îmi demonstrează că nu înţeleg nici măcar regulile bunului simţ, cu atât mai puţin Biblia pe care pretind că o citesc. Ebraica nu are forme pentru pronumele de politeţe, aşa cum avem în limba română, o lipsă care era suplinită prin titulatura folosită cu privire la persoane în funcţie de rang, inclusiv faţă de Dumnezeu.

Încrederea pe care Duhul ne-o dă ca să ne apropiem de Dumnezeu cu apelativul „Tati” (Rom. 8:15) nu ne dă niciun drept să ne imaginăm că Îi sărim în poală şi, ţipând din amândoi plămânii, îi pretindem să ne pună la dispoziţie tot ce ne trece prin cap. Contextul din Romani 8:12-17 conţine nu mai puţin de patru propoziţii condiţonale, care pune limite imaginaţiei noastre ca să nu o ia razna. Duhul înfierii care ne permite să ne adresăm lui Dumnezeu cu „Tati” ne trezeşte mintea cu privire la obligaţiile pe care statutul de fii/fiice îl ridică din partea noastră.

Din partea a doua a Psalmului ne surprinde ideea că Dumnezeu se mânie la auzul rugăciunilor poporului Său. Când se petrece acest lucru? Când religiozitatea cu tot ce înseamnă ea (sărbători, ritualuri, jertfe) face casă bună cu nedreptatea, necinstea şi neiubirea de oameni (cf. Amos 5:21-24, inter alia). Domnul Isus Însuşi avertiza că religia trebuie să fie însoţită de caracter: „Învăţaţi ce înseamnă MILĂ VOIESC, NU JERTFE” (Mt. 9:13; 12:7). Tot Domnul Isus avertiza despre influenţa nefastă pe care aluatul Fariseilor, adică învăţătura lor, îl poate avea asupra ucenicilor Săi (Mc. 8:15). Fariseismul însemna o mare cinstire a tradiţiei în defavoarea oamenilor.

Din NT aflăm că relaţiile defectuoase dintre soţi pun în pericol ascultarea rugăciunilor (1 Pt. 3:1-7). Tot la fel mai aflăm că manifestările specifice bărbaţilor sau femeilor, după caz, dacă sunt necontrolate sunt incompatibile cu devoţiunea prin rugăciune (1 Tim. 2:8-15).

De observat că Asaf este sigur că simpla arătare a Maiestăţii Sale ar fi suficientă pentru a rezolva problemele lui Israel şi a-i împrăştia pe duşmanii lui. Opusul afirmaţiilor de felul „străluceşte” şi „trezeşte-ţi puterea” sau „fă să lumineze faţa Ta peste noi” este „ascunde Faţa Ta” frecvent întâlnită în Psalmi şi în literatura poetică (Iov 13:24; Ps. 13:1; Ps. 27:8-9; 44:24; 69:17; 88:14; 102:2; 104:29; 143:7). Din ultimele două referinţe înţelegem că ascunderea Feţei lui Dumnezeu are consecinţe grave pentru că fiinţele îşi pierd suflarea.

Pe parcursul Psalmului se repetă de trei ori un refren format din două părţi. Invocaţia „adu-ne înapoi” ar putea fi tradusă şi prin „pocăieşte-ne”, întrucât sunt construite pe acelaşi cuvânt ebraic. Doar numele lui Dumnezeu diferă de la o situaţie la alta, ca şi cum ar fi o progresie spre un punct culminant: „Dumnezeule” (v. 3), „Dumnezeu al Oştirilor” (v. 7), „Doamne, Dumnezeul Oştirilor” (v. 19). Strigarea surprinde multă disperare şi aceasta pentru că pocăinţa este o datorie specifică omului. Ne spune şi Solomon că atunci când situaţia era gravă în ţară, poporul avea datoria să se pocăiască (1 Regi 8:22-53). Strigarea aceasta este o dovadă a faptului că raţiunea depăşeşte voinţa în puterea omului de a recupera relaţia frântă cu Dumnezeu. Rugăciunea lui Asaf „pocăieşte-ne, Doamne!” vrea să spună ceva de felul: „Mai dă-ne o şansă de pocăinţă, Doamne, şi de data aceasta nu ne vom mai întoarce de la tine!”

Cuvintele refrenului „Fă să lumineze Faţa Ta peste noi şi vom fi mântuiţi” reproduc un fragment din binecuvântarea preoţească din Numeri 6 şi sugerează prin contextul utilizării sale în Psalmul 80 că această rugăciune presupunea invocarea Prezenţei lui Dumnezeu pentru remedierea situaţiei defavorabile în care a ajuns poporul lui Dumnezeu. După modelul oferit de Asaf, prin rugăciune omul recunoaşte supremaţia lui Dumnezeu şi puterea Lui de a sprijini schimbarea necesară omului pentru a deveni acceptabil înaintea lui Dumnezeu.

Comentarii închise la Psalmul 80: Faţa Domnului să lumineze peste noi

Din categoria Psalmii

Convingeri personale

O meditaţie la înmormântarea celui mai vârstnic frate din adunarea noastră (Am renunţat la aspectele cu caracter personal.)

Psalmul 16: Un miktam al lui David

Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci la Tine caut adăpost!

2 Eu zic Domnului: „Tu eşti Stăpânul meu,

nu am nimic bun decât în Tine!“

3 Sfinţii care sunt în ţară,

ei sunt cei măreţi în care-mi găsesc toată plăcerea.

4 Durerile celor ce aleargă după idoli se înmulţesc;

eu, însă, nu aduc ca ei jertfe de băutură din sânge

şi nici nu pun numele idolilor lor pe buzele mele.

Psalmul începe cu invocarea lui Dumnezeu. Nevoia de protecţie, comună oricărei fiinţe umane, este împlinită de Domnul, care este văzut ca un loc de protecţie. Aceasta este prima metaforă din Psalmul 16, care fundamentează convingerea poetului în Dumnezeu. Domnul este recunoscut şi proclamat ca Stăpân peste viaţa poetului, care îndrăzneşte să afirme că, dacă este ceva bun în viaţa lui, aceea se datorează prezenţei Domnului.

Delectarea credinciosului este, aşadar, în Dumnezeu. Atenţie, însă, delectarea sa nu este numai într-un Dumnezeu pe care ochiul omului nu l-a văzut şi la care nu poate ajunge, ci şi în „sfinţii din ţară” şi „cei măreţi”. Aceste expresii vorbesc despre preoţi şi asistenţii lor. Cu alte cuvinte, David se delecta în închinare înaintea lui Dumnezeu prin intermedierea acelora care aveau această vocaţie. Putem extinde cuvântul acesta la toţi slujitorii Evangheliei şi la întreg poporul lui Dumnezeu, pentru că toţi credincioşii suntem un popor sfânt de preoţi.

Deci, omul credincios se delectează în prezenţa lui Dumnezeu şi de slujirea celor care sunt dedicaţi Domnului. Psalmistul recunoaşte şi faptul că standardul acesta de viaţă nu este general acceptat de toţi oamenii, dar şi face şi constatarea că aceia care nu I se închină lui Dumnezeu, sfârşesc în mai multe dureri. Chiar şi aşa, nu este tentat nici măcar să le pomenească numele acelor idoli, cu atât mai puţin să le slujească.

5 Doamne, Tu eşti partea mea de moştenire şi cupa mea!

Tu eşti Cel Care îmi apuci sorţul!

6 Plăcute moşii mi-au căzut la sorţi!

Într-adevăr, frumoasă moştenire mi-a fost dată!

7 Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă îndrumă!

Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima!

8 Îl pun pe Domnul neîncetat înaintea mea,

căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!

9 De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte sufletul!

Tema aceasta a delectării în Dumnezeu răzbate şi din următoarea jumătate a psalmului. Metafora folosită aici este cea a tragerii la sorţi pentru moştenire, imagine care aduce aminte de procedura prin care Israel a fost împroprietărit în Canaan prin tragere la sorţi înaintea Domnului. Psalmistul îndrăzneşte să se compare cu leviţii, cărora li s-a interzis să aibă cetăţi şi terenuri în proprietate, pe motiv că „moştenirea lor este Domnul” (Num. 18:20). Tot la fel cum proprietarii se delectează vorbind despre proprietăţile lor, inventariindu-le sau apreciindu-le, credinciosul îl are numai pe Domnul în mintea. Nici chiar noaptea, mintea lui nu este potolită, tot despre Domnul gândeşte.

Va putea zice cineva: „Aşa ceva este patologic!” Viaţa e mai mult decât religia. Este adevărat. Dar aici nu vorbim despre religie. Aici vorbim despre o relaţie personală cu Dumnezeu. Vedeţi, un astfel de om este bucuros şi vesel. Te mai miri că tu nu eşti? Pentru ce te miri că, în ciuda faptului că ai posesiuni, te macină îngrijorarea? Sunt oameni care se bucură în mod autentic de faptul că sunt bogaţi şi că îşi permit tot ce doresc. Totuşi bucuria lor va trece odată cu averile lor. Serenitatea şi bucuria celui credincios va rămâne neschimbată, pentru că Dumnezeu în care şi-a pus încrederea nu trece. Mulţumirea unui om care nu este preocupat de proprietăţi, averi şi tot felul de nimicuri cu circuite electronice sau cu motor, mai mult sau mai puţin valoroase, este continuă şi necondiţionată de lucruri materiale care astăzi sunt şi mâine dispar.

Mai mult, trupul meu va locui în siguranţă,

10 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor

şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.

11 Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii …

În prezenţa Ta este belşug de bucurie,

la dreapta Ta sunt desfătări veşnice!

Sunt multe ocazii în viaţă care stau în puterea noastră să le planificăm, poate tot mai multe de la o generaţie la alta. Totuşi, moartea nu este una dintre acestea. Ne place să credem că putem planifica naşterea unui copil, unde să locuim, cu cine ne căsătorim, în ce condiţii şi cum se va desfăşura ceremonia, angajarea într-un loc de muncă şi schimbarea lui şi multe altele asemenea lor.

Cu toate acestea, Dumnezeu este mereu prezent în deciziile noastre, uneori împlinindu-le aşa cum ni le dorim, alteori întârziind împlinirea lor, sau stând împotriva lor. În ultimă instanţă hotărârea de a se naşte, la fel ca şi celelalte detalii care privesc noua persoană, îi aparţine lui Dumnezeu. Împrejurări mai puternice ne pot constrânge să facem ceva ce ne interesează mai puţin, sau să locuim acolo unde nu ne-am imaginat. Dumnezeu este la lucru în viaţa noastră prin standardele şi aşteptările pe care le avem cu privire la partenerul dorit. Chiar şi atunci când ai pregătit totul până la cele mai mici detalii pentru cununia ta, se poate întâmpla ceva neprevăzut. Realitatea este că suntem locuitorii mărunţi ai unei lumi mari, în care stăpân este Dumnezeu. Când spui că Domnul este Stăpânul tău ca şi psalmistul, devii mai relaxat în ce priveşte dorinţa sufocantă de a controla toate lucrurile.

Psalmul se încheie cu speranţa poetului în faptul că Dumnezeu îi va prelungi viaţa, ocrotindu-l de pericolele mortale din jurul său. Apostolul Petru ne spune, însă, că versetul 9 este împlinit în moartea şi învierea Domnului Isus (Faptele apostolilor 2:27). Tot la fel, credincioşii care şi-au pus speranţa în Isus se pot lega de această promisiune în învierea morţilor, pentru că Stăpânul căruia i-am încredinţat viaţa ne va recupera chiar şi trupul (1 Corinteni 15:42-57).

Comentarii închise la Convingeri personale

Din categoria Meditaţii, Psalmii

Psalmii şi maturitatea spirituală

Diversitatea tipologică a psalmilor din cartea omonimă a Bibliei este evidentă chiar de la prima lectură: psalmi prin care se invocă ajutorul lui Dumnezeu pentru salvarea celui aflat în necaz, psalmi de mulţumire pentru eliberarea din necaz, psalmi care vorbesc despre natură preamărind geniul creator al lui Dumnezeu, psalmi de laudă la adresa lui Dumnezeu care evocă desăvârşirea şi frumuseţea caracterului lui Dumnezeu şi psalmi didactici care vorbesc despre importanţa Legii la prelucrarea caracterului celui credincios.

De la Hermann Gunkel încoace (1926) se vorbeşte despre câteva subspecii literare majore: imnuri, lamentaţii comunitare, psalmi regali, lamentaţii individuale şi cântece individuale de mulţumire şi alte câteva minore care merită a fi luate în considerare: cântecele de pelerinaj, cântecele comunitare de mulţumire, poezia de înţelepciune şi liturghiile despre Tora.

Sigmund Mowinckel însuşi propunea cam în aceeaşi perioadă (1921-1924) o tipologie ceva mai condensată care avea doar două categorii majore: (1) psalmi de laudă şi mulţumire, (2) psalmi lamentativi, fiecare având o variantă individuală şi una comunitară.

Se poate nota, totuşi, că între psalmii de laudă şi cei de mulţumire există o diferenţă. Pentru distincţia aceasta studiile lui Claus Westermann (1980) sunt folositoare. El promova trei categorii de psalmi: lauda comunitară (oda), mulţumirea (comunitară şi individuală) şi lamentaţia (comunitară şi individuală). În timp ce psalmii de laudă evocă frumuseţea caracterului lui Dumnezeu şi a contribuţiei sale pentru poporul Său în particular şi pentru umanitate în general (cf. 8, 29, 33, 65, 100, 103-105, 107, 111, 113, 117, 134-136, 139, 140-150), psalmii de mulţumire aduc ofranda mulţumirii pentru o salvare specifică de care a beneficiat poporul lui Dumnezeu (cf. 9, 18, 30, 32, 66, 92, 116, 124, 129, 138). 

Walter Brueggeman (1984) a preluat tipologia aceasta şi i-a integrat într-o perspectivă asupra dinamicii vieţii de credinţă. Astfel, imnurile sunt specifice perioadei de stabilitate din viaţă când nimic nu ameninţă curentul status quo. El vorbeşte despre starea vechii orientări. Când apare o criză şi destabilizează echilibrul credinciosului, acesta tinde să recurgă la rugăciuni de lamentaţie. Este vremea dezorientării. Când Dumnezeu intervine şi-l eliberează din necaz pe credincios, izbucneşte cântarea şi mulţumire specifică perioadei de reorientare. Urmează întoarcerea la starea de echilibru, noua orientare, şi reinstituirea laudei ca mijloc de exprimare în rugăciune.

Deşi traseul acesta pare să descrie destul de bine situaţia unui mare număr de creştini, Scriptura mărturiseşte despre o creştere în asemănarea cu Cristos, un progres extrem de nociv pentru perpetua coborâre sub standard. Este speranţa multor credincioşi că trecerea anilor va aduce în viaţa fiecăruia abilitatea de a nu se mai întoarce la „învăţăturile începătoare”, la împotmolirile specifice vieţii de credinţă incipiente.

Până şi modul în care este concepută cartea Psalmilor pare a sugera un progres spre o transformare fără întoarcere. Traseul dinspre lamentaţie spre laudă trădează preocuparea redactorului de a inspira în cititorii săi pasiunea pentru creşterea spirituală. Din acest motiv, propun aici o diagramă care cred că reflectă ceva mai bine decât modelul lui Brueggeman integrarea psalmilor în evoluţia vieţii de credinţă.

Aici avem o diagramă oarecum idealistă desigur. Este cât se poate de simplă pentru a ne permite ordonarea categoriilor şi accesul la esenţe.

Cele două coordonate sunt percepţia personală a suferinţei şi timpul petrecut în comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, post, studiu al Scripturii şi în părtăşie cu alţi creştini. La interferenţa dintre aceşti doi factori se naşte un anumit gen de exprimare care cunoaşte trei moduri principale. Modul lamentativ este orientat spre sine şi nevoile personale sau chiar ale comunităţii din care face parte individul. Prima mare realizare a unui om aflat în acest mod este rugăciunea de mulţumire smulsă de experienţa convertirii. Este de dorit ca aceasta să fie urmată de o creştere constantă astfel încât preocuparea pentru sine să fie înlocuită de interesul pentru alţii. Deşi nu este idealul, rugăciunea de mulţumire este pe calea cea bună, pe traseul vectorului „creştere spirituală”. Cu condiţia ca experienţele următoare de încercare prin care Dumnezeu îl va trece pe credincios să nu-l destabilizeze într-atât încât să coboare din nou în hăurile lamentaţiei, tendinţa crescătoare va continua şi-l va conduce pe credincios înspre acele culmi despre care mărturiseşte rugăciunea lui Habacuc. În ciuda lipselor şi a crizelor, Habacuc îşi dedică rugăciunea laudei (Hab. 3). Nimic nu te ajută mai mult în această privinţă decât înţelegerea perspectivei lui Dumnezeu asupra vieţii în general şi asupra vieţii tale în particular. Atunci când îţi vei subordona planurile tale master-planului lui Dumnezeu vei ajunge să accepţi tot ce aduce Dumnezeu în viaţa ta ca pe un lucru bun şi de dorit pentru creşterea ta spirituală (Romani 8:28). Reacţia ta la propria suferinţă va înceta a mai fi efervescentă şi egoistă. 

Chiar dacă unii dintre noi coboară în mod constant sub standardul mulţumirii, promisiunea lui Dumnezeu este că se va preocupa de ai Săi să atingă standardul desăvârşirii. Credincioşii ar face mai bine dacă s-ar dedica acestui ideal, grăbind împlinirea sa şi nefăcând în vreun fel harul zadarnic.

Comentarii închise la Psalmii şi maturitatea spirituală

Din categoria Psalmii

Psalmii mesianici

Aceasta este o selecţie a citatelor explicite din cartea Psalmilor în Noul Testament. Există numeroase alte aluzii care nu au mai fost evidenţiate. Exerciţiul citării VT în NT este unul care încă stârneşte discuţii în cercurile academice: autorii NT au folosit Biblia ebraică sau Septuaginta pentru a cita, sau au citat pur şi simplu aproximativ, din memorie? Dacă anumite texte biblice vorbesc mai mult decât se poate percepe într-un context dat, ca şi cel originar, înseamnă că textele biblice în general pot avea mai multe sensuri, pe lângă cel demonstrabil istorico-gramatical? Ne-am limitat aici să oferim doar textele preluate de NT din Psalmi. Deocamdată recomandăm studentului Bibliei să rămână în limitele interpretării profetico-apostolice, fără a se grăbi să citească în textele biblice mai mult decât Biblia însăşi, singura sursă autorizată a credinţei şi practicii noastre, a spus. La vremea potrivită vom afla probabil conţinutul serii de comuniune pe care Isus cel înviat a avut-o cu discipolii Săi în camera de sus pe marginea mesianismului VT.

psalmii_mesianici

Comentarii închise la Psalmii mesianici

Din categoria Psalmii, Utilităţi pentru adunare